Pretentii. Decizia nr. 3425/2013. Curtea de Apel PITEŞTI

Decizia nr. 3425/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 11244/109/2012

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ DECIZIE NR. 3425/R-C.

Ședința publică din 06 Noiembrie 2013

Curtea compusă din:

Președinte: C. D. - judecător

G. A. - judecător

I. M. - judecător

V. I. - grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș)-PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TOPOLOVENI, împotriva sentinței civile nr.2162/2012 din 24 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș-Secția civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamanta . SRL, cu sediul în comuna Rătești, ., județul Argeș și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, Corp A, sector 6.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că lipsesc relațiile solicitate de instanță.

Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.

CURTEA

Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 7 iunie 2012, reclamanta S.C. Y. T. Expres S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Topoloveni și Administrația F. pentru Mediu pentru restituirea sumei de 7.172 lei, reprezentând taxă pe poluare.

În motivarea acțiunii, a susținut că a achiziționat un autoturism marca Scania fabricat în anul 2007, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei pe poluare menționată ce contravine normelor dreptului comunitar.

Tribunalul Argeș, Secția civilă, prin sentința civilă nr.2162/24 septembrie 2012, a admis acțiunea și a obligat pe pârâte să plătească reclamantei suma solicitată, cu titlu de taxă pe poluare, reținând în esență că într-adevăr, perceperea acesteia la înmatricularea autoturismului marca Scania achiziționat în anul 2007, este contrară reglementărilor comunitare.

Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș pentru Administrația Finanțelor Publice Topoloveni a declarat recurs împotriva sentinței de mai sus, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul art.304 pct.9 Cod procedură civilă, susținând că a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

Din acest punct de vedere, a arătat că numai Administrația F. pentru Mediu are calitatea de a gestiona taxa pe poluare, fiind singura instituție care are calitate procesuală pasivă în cauză și că acțiunea este inadmisibilă câtă vreme nu au fost îndeplinite dispozițiile art.205 și art.218 din Codul de procedură fiscală, precum și art.7 alin.1 din Legea contenciosului administrativ și art.109 alin.2 din Codul de procedură civilă, referitoare la îndeplinirea procedurii prealabile anterior sesizării instanței de judecată.

Pe fondul cauzei a susținut că nu se aplică art.90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, întrucât taxa de primă înmatriculare/poluare urmează să fie plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.

Verificând sentința recurată, prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, dar și din oficiu potrivit art.3041 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că recursul este fondat, însă pentru alte motive decât cele invocate.

Referitor la lipsa calității procesuale active a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Topoloveni, susținerea din recurs este nefondată, întrucât aceasta a stabilit taxa pentru emisiile poluante în discuție și a perceput-o.

Tot astfel, este nefondată susținerea inadmisibilității acțiunii motivat de neîndeplinirea procedurii prealabile, întrucât în cauză s-a formulat o acțiune în pretenții, prin care s-a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea taxei pe poluare încasată nelegal și nu anularea unui act administrativ pentru a se impune îndeplinirea procedurii prealabile anterior adresării instanței de judecată.

Pe fond, recursul este însă întemeiat, deoarece reclamanta nu a făcut dovada nici în fața primei instanțe și nici în recurs, deși i s-a solicitat să depună acte în sensul că autoturismul provine din Uniunea Europeană și a fost înmatriculat într-o țară membră U.E.

În cauză, se pune în discuție art.110 din Tratat, al cărui scop este de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele și taxele interne, care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre în comparație cu produsele interne.

În această ordine de idei, CJE prin Hotărârea dată în cauza N., precum și în cauza T. C-402/09, a stabilit că art.110 menționat, trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în statul membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a vehiculelor de ocazie, cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și uzură pe piața națională.

Prin urmare, constatând că taxa pe poluare are un efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre UE și este contrară dispozițiilor art.110 din Tratat, se reține că taxa percepută în țară cu prilejul înmatriculării unui autoturism, procurat dintr-un stat membru UE și înmatriculat pentru prima oară acolo, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.

Numai că, în situația dată, deși reclamanta nu a dovedit că autoturismul la care se referă a fost cumpărat dintr-un stat membru UE și a fost înmatriculat pentru prima oară în statul respectiv, instanța greșit a admis acțiunea făcând aplicarea normelor comunitare evocate, așa că a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică.

Urmează în consecință, ca în baza art.312 Cod procedură civilă, să admită recursul, să modifice sentința, iar pe fond să respingă acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș)-pentru Administrația Finanțelor Publice Topoloveni, împotriva sentinței civile nr.2162/24 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamanta S.C. Y. T. EXPRES S.R.L., cu sediul în comuna Rătești, ., județul Argeș și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6.

Modifică sentința, iar pe fond respinge acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 noiembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Președinte,

C. D.

Judecător,

G. A.

Judecător,

I. M.

Grefier,

V. I.

Red.C.D./7.11.2013

GM/4 ex.

Jud.fond: I.P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 3425/2013. Curtea de Apel PITEŞTI