Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 208/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 208/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 1605/46/2013
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ SENTINȚA NR.208/F-C.
Ședința publică din 07 Noiembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. A. T. - judecător
Grefier: Drăguța I. C.
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii formulată de reclamantul H. C., cu domiciliul în ., județul V., în contradictoriu cu pârâtul M. T., cu sediul în București, ..38, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar, prin compartimentul registratură, s-au depus la data de 31 octombrie 2013 concluzii scrise formulate de reclamant, după care:
Constatând că dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 31.10.2013 și au fost consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 21.08.2013, reclamantul H. C. solicită, în contradictoriu cu M. T., ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună suspendarea executării actului administrativ normativ, constând în Ordinul Ministrului T. nr.733/2013, până la soluționarea acțiunii de fond având ca obiect anularea acestui act administrativ.
În drept, reclamantul își întemeiază cererea pe dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004, actualizată și art.28 din Legea nr.62/2011 a dialogului social.
În fapt, reclamantul arată că este instructor auto atestat și autorizat să funcționeze ca PFA, în condițiile OUG nr.44/2008, fiind înregistrat ca atare la Registrul Comerțului V.. Până la data intrării în vigoare a Ordinului nr.733/2013 a desfășurat activitatea potrivit OMTI nr.1019/2009.
Prin actul administrativ normativ a cărui suspendare a executării o solicită s-au aprobat noile Norme privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, a Programei de școlarizare, precum și privind condițiile și obligațiile pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere
Există împrejurări de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ normativ.
În primul rând, susține că actul administrativ normativ este în întregime nelegal, întrucât contravine dispozițiilor legale cu forță legislativă superioară cuprinse în art.23 (5) și respectiv art.23 (10) din OUG nr.195/2002, fiind emis cu depășirea competenței materiale a ministrului transporturilor.
Astfel, potrivit art.23 (5) din OUG nr. 195/2002: „Pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere se efectuează de către profesori de legislație rutieră și instructori auto atestați de autoritatea competentă, conform normelor metodologice aprobate prin ordin comun al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului, al ministrului educației și cercetării și al ministrului administrației și internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
Contrar acestei prevederi legale, ordinul în discuție a fost emis doar de ministrul transporturilor, situație care a determinat atingeri grave ale profesiei de instructor auto, pe care o exercită de mulți ani.
Potrivit art.23(10) din aceeași ordonanță, procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere se stabilește prin ordin al ministrului administrației și internelor, or, emitentul actului este ministrul transporturilor depășindu-și competența materială, iar în art.5(2) lit.a) pct. iiiii) și respectiv art.6(3) lit.a) pct.iiiii) din Anexa nr.1, a reglementat dotarea minimă a autoturismului Școală pentru examinarea în vederea obținerii permisului de conducere auto.
În al doilea rând, actul normativ în discuție este nelegal, în mod special, în privința unor dispoziții referitoare la organizarea Școlilor de conducători auto și la autorizarea instructorilor auto, întrucât contravine unor dispoziții legale preexistente cu forță legislativă superioară potrivit dispozițiilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
Dispozițiile art.6 și 8 din Ordin (la care se adaugă și Anexa nr.2 la Normele privind autorizarea școlilor de conducători auto) sunt nelegale prin raportare la art.23 (5) din OUG nr.195/2002 și la art.29 (3) din HG nr.1391/2006 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr.195/2002. Aceleași dispoziții sunt nelegale întrucât contravin și prevederilor OUG nr.44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale.
A reglementa profesia de instructor auto – PFA ca o modalitate de organizare a școlilor de șoferi și a impune acesteia aceleași condiții de autorizare ca și școlilor de șoferi, constând în bază materială și personal angajat sau colaborator, echivalează cu desființarea acestei profesii, deși ea a fost autorizată și este exercitată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare. Art.62(2) din OG nr.27/2011 reglementează în mod distinct cele două noțiuni: școlile de conducători auto și instructori auto, astfel încât ele nu pot fi contopite într-una singură.
Prin această manieră de reglementare s-au încălcat dispozițiile art.44 din Constituția României care consacră principiul libertății economice precum și ale art.15 (1) și 16 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Totodată, consideră că prin favorizarea vădită a școlilor de șoferi în detrimentul instructorilor auto autorizați să profeseze ca persoane fizice independente, autoritatea publică centrală emitentă a Ordinului a săvârșit acte și fapte care intră sub incidența art.2 (1) lit.b și art.9 (1) lit.a) și b) din Legea nr.21/1996 actualizată – legea concurenței.
Este îndeplinită în cauză și condiția pagubei iminente, în sensul că aplicarea imediată a Ordinului Ministrului T. nr. 733/2013 îi creează un prejudiciu material viitor și previzibil, justificat de următoarele argumente:
Așa cum a arătat, autorizarea sa în condițiile actualului ordin presupune, printre altele, ca până cel târziu la data de 13.11.2013, să dobândească printr-o investire majoră de bani, baza materială prevăzută la art.6 și 8 din Anexa 1 (completată cu prevederile Anexei nr.2 la ordin), să încheie contract de muncă pe durată nedeterminată cu un profesor de legislație rutieră și un contract de colaborare cu un cadru medical cu studii superioare, precum și să-și doteze autoturismul școală cu sistemul tehnic prevăzut de art.6 alin.3 lit.a pct. iiiii) din anexa nr.1.
Arată că îi este practic imposibil să îndeplinească aceste condiții, și prin urmare nu va fi reautorizat, nemaiputând profesa după data de 13.11.2013, punând astfel în primejdie întreținerea sa și a familiei sale.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 23.09.2013 (filele 25-31), pârâtul M. T. a solicitat respingerea cererii.
A arătat că nu este îndeplinită cerința cazului bine justificat, deoarece ordinul contestat este emis în temeiul art. 62 al. 2 și 3 din OUG 27/2011, iar nu în temeiul OUG 195/2002, indicată de reclamant.
În ceea ce privește competența, ordinul a fost emis de către pârât în temeiul atribuțiilor acestuia de reglementare în domeniul transporturilor rutiere conferit de prevederile art. 6 al. 1 din OG 27/2011, coroborate cu art. 62, art. 63 și art. 64 din același act normativ, precum și cu cele ale art. 4 al. 4 pct.55 din HG 24/2013.
La emiterea ordinului contestat s-a avut în vedere că este necesară corelarea caracteristicilor tehnice ale vehiculelor cu care se susține proba practică în vederea obținerii permisului de conducere, cu cele prevăzute în Anexa II a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din decembrie 2006 privind permisele de conducere.
Scopul normelor nu a fost acela de a desființa profesia de instructor auto, așa cum susține reclamantul, ci de a asigura un mod unitar și corelat în care este reglementată pregătirea teoretică și practică.
Curtea, analizând cererea formulată, constată următoarele:
Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, fiind executoriu din oficiu.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art.2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Or, în cauză, Curtea constată că nu există împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare s-a cerut.
În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.
În speță, o atare împrejurare nu există, nici în ceea ce privește competența organului emitent, nici în ceea ce privește celelalte aspecte de nelegalitate invocate.
Instituirea unor condiții pentru exercitarea profesiei de instructor auto, chiar foarte oneroase, și care sunt specifice școlilor de șoferi, nu echivalează în mod necesar cu desființarea acestei profesii, ci poate avea semnificația sporirii exigențelor de autorizare a exercițiului ei, din rațiuni de oportunitate pe care organul administrativ competent are abilitarea de a le aprecia.
Impunându-se ca cele două condiții prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004 să fie îndeplinite cumulativ și reținând că cerința cazului bine justificat nu este îndeplinită, nu se mai impune analizarea îndeplinirii cerinței prevenirii unei pagube iminente.
În consecință, pentru aceste motive, va respinge cererea de suspendare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamantul H. C., CNP_, cu domiciliul în ., județul V., în contradictoriu cu pârâtul M. T., cu sediul în București, ..38, sector 1.
Cu recurs, în 15 zile de la comunicare, care se depune la Curtea de Apel Pitești.
Pronunțată în ședință publică, azi 07 noiembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, A. A. T. | ||
Grefier, Drăguța-I. C. |
Red.AAT
RDH/4 ex/02.12.2013
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2838/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 896/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
