Alte cereri. Decizia nr. 11/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 11/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 14-01-2016 în dosarul nr. 11/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 11
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2016
Președinte – A.-M. R.
Judecători - V. S.
- C.-M. M.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul B. I., domiciliat în comuna Poienarii Burchii, .. 82, județul P., împotriva sentinței civile nr. 287 din 5 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul P., în contradictoriu cu intimatul pârât SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC BOLDEȘTI - SCĂIENI, cu sediul în Ploiești, .-62, județul P. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul reclamant B. I. reprezentat de avocat C. R. din cadrul Baroului Ilfov, lipsind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care a învederat instanței că dosarul este la primul termen de judecată după suspendarea cauzei.
Totodată, se învederează instanței că, prin intermediul Serviciului Registratură al instanței, recurentul reclamant B. I. a depus la dosar dovezi cu privire la achitarea taxei judiciare de timbru aferentă cererii de repunere pe rol, precum și a cererii de recurs, în cuantum de 120 lei, potrivit chitanței nr. 7887/2015, anulată la dosar.
Curtea pune în discuție admisibilitatea cererii de repunere pe rol a cauzei.
Avocat C. R., având cuvântul pentru recurentul reclamant, arată că atâta timp cât taxele judiciare de timbru aferentă cererii de repunere pe rol, precum și cererii de recurs au fost achitate, solicită repunerea pe rol a cauzei.
Curtea consideră îndeplinite condițiile de repunerii pe rol a cauzei și dispune repunerea pe rol a cauzei.
Avocat C. - C. R., având cuvântul pentru recurentul reclamant, solicită, în cadrul probei cu înscrisuri, dat fiind faptul că prin cererea de recurs se critică și încheierea din 4.12.2015, a se face adresă la Tribunalul P. pentru a ne comunica transcrierea ședinței din 4.12.2015.
Curtea constată că recurentul reclamant este decăzut din dreptul de a mai solicita la acest moment proba cu înscrisuri, față de dispozițiile art. 492 alin.1 Cod pr. civilă.
Avocat C. - C. R., având cuvântul pentru recurentul reclamant, declară că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul recurentul reclamant în susținerea recursului.
Avocat C. - C. R., având cuvântul pentru recurentul reclamant, solicită admiterea recursului.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu, arată că aceasta este o excepție de drept material și nu de drept procesual, deoarece are ca obiect un drept subiectiv civil și nu un drept material procedural născut în timpul procesului și nu intră în categoria celor prevăzute de art. 245 – 248 Cod pr. civilă și drept consecință este de respingere.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și cu cheltuieli pe cale separată în ceea ce privește onorariul de avocat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Împotriva sentinței nr. 287 din 5 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul P., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, a formulat recurs reclamantul B. I., criticând-o pentru nelegalitatate.
În motivarea cererii de recurs reclamantul a arătat că, soluția instanței de judecată este nelegală și netemeinică, având în vedere următoarele critici pe care le aduce acesteia:
A învederat instanței că a formulat cerere de recuzare a președintelui completului de judecată oral urmând să depună în scris acest lucru și să timbreze corespunzător; instanța de judecată nu a comunicat termenul de soluționare la acel moment, decât ca se va înainta unui complet de permanență, după ce a luat act de solicitarea sa. Totodată, a învederat că va depune în scris motivele recuzării pentru termenul următor; În acest sens a solicitat verificarea prin transcrierea ședinței de judecați și verificarea caietului grefierului de ședință din 04.12.2015. Astfel pentru termenul din 05.02.2015 a înaintat pe email instanței de judecată cererea însoțita de taxa de timbru; alături a depus și note scrise pentru respingerea acțiunii. Verificând pagina instanței a observat că această cerere s-a soluționat la 22.12.2014 și este respinsă pentru neplata taxei de timbru. La 04.02.2015 a înaintat în scris cererea de recuzare însoțită de taxa de timbru, prin email. La 06.02.2015 a verificat din nou pagina instanței și a văzut soluția pe care înțelege să o atace pentru argumentele următoare, menționând că a atacat inclusiv soluția de respingere a cererii de recuzare.
Tot motiv de recurs este și nesoluționarea cererii de recuzare depusă la 04.02.2015 această cerere făcută și însoțită de plata taxei de timbru. Cursul acesteia trebuia urmat si soluționat, iar instanța trebuia să înainteze cauza spre alt complet pentru soluționarea ei, dar nu a făcut acest lucru, pur si simplu a ignorat-o încheind dezbaterile asupra fondului. În drept, în acest sens recurentul a invocat dispozițiile art. 53 alin 1 NCPC și pe cale de consecință a solicitat casarea sentinței și trimiterea ei spre rejudecare potrivit art. 53 alin 3 NCPC
În continuare recurentul a arătat că instanța de judecată a depășit limitele prevăzute de art. 22 NCPC privind rolul activ al judecătorului raportat la dispozițiile art. 14 NCPC, coroborat cu art. 2512, 2513 NCC.
Astfel instanța de judecată nu are posibilitatea legală să invoce excepția prescrierii dreptului la acțiune din oficiu, ci doar să o pună în discuția părților în condițiile stricte dacă a fost invocată de pârâtă prin întâmpinare sau cel mai târziu la primul termen de judecată cu procedura de citare completă. Cum acest lucru nu s-a petrecut în cauza instanța a încălcat dispozițiile art. 14, art. 20 și 22 NCPC
În ce privește fondul asupra excepției, de asemenea recurentul a criticat această soluție motivată astfel:
În baza art. 2512, 2513, urmare a situației născute în timpul dezbaterilor la termenul din 04.12.2014 a înțeles să solicite, pe calea notelor scrise, respingerea acestei excepții având în vedere următoarele motive:
În fapt, președintele completului de judecata la termenul din 05.12.2014 in timpul desfășurării prezentei cauze, înainte de începerea dezbaterilor asupra probelor, a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune fata de momentul la care a fost promovată acțiunea în raport de data plătirii taxei speciale de prima înmatriculare, respectiv la 13.02.2008
Pentru termenul de judecata din 05.02.2015, a înțeles să formuleze în scris, dacă se va respinge cererea de recuzare a președintelui completului de judecată, note scrise motivate astfel:
Potrivit art. 2512 prescripția poate fi invocata doar de cel in folosul căruia curge.
Dreptul material s-a născut in solicitarea de restituire a taxei speciale de prima înmatricularea odată cu însușirea de către instanțele din România a hotărârii Curții Europene (N. vs. Statul /07., T. vs. Statul R. din 07.04.2011) care se aplica retroactiv și lipsește de temei juridic aceasta plata. Astfel CJE a stabilit că a doua variantă a taxei reglementată de OUG 50/2008 începând cu 01.07.2008 contravine dispozițiilor comunitare, în condițiile art. 110 TFUE și trebuie interpretată în sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa de poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări in acest stat membru (România), dacă regimul acestei măsuri este astfel stabilit deoarece descurajează punerea in circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate in alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura pe piața națională.
Pe cale de consecință solicitarea sa este justificată, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin 1, art. 2 alin.2, și art. 8 alin 1 din Legea 554/2004 republicată ca să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și a reparării pagubei.
Față de prevederile art. 18 alin 1 din Legea 554/2004 republicata, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii, obligarea pârâtei la restituirea sumei plătită cu titlu de taxă specială de prima înmatriculare și dobânda legală de la data obligării până la data achitării integrale, impunându-se repararea integrală a prejudiciului suferit, de la momentul achitării taxei în 2008 și până la restituirea efectivă, iar pe fond admiterea recursului, în principal rejudecând să se admită recursul, să se modifice sentința în sensul admiterii acțiunii, iar în secundar casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare la fond, cu cheltuieli de judecată: onorariu avocat fond și recurs, taxa de timbru de la fond și recurs.
Curtea, analizând cererea de recurs formulată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor și dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:
În ce privește cererea de recuzare a președintelui completului de judecată de la fond, curtea va constata că toate criticile formulate de recurent sub acest aspect sunt nefondate.
Astfel, la termenul din 4.12.2014, recurentul, prin apărător, a formulat, oral, cerere de recuzare a judecătorului investit cu soluționarea cauzei, cu motivarea că magistratul a depășit atribuțiile ce îi reveneau.
Instanța a pus în vedere recurentului să formuleze în scris cererea de recuzare, cu precizarea motivelor de incompatibilitate și a probelor de care înțelege să se folosească, precum și să depună taxa de timbru aferentă cererii de recuzare.
La același termen, instanța de fond a acordat un nou termen de judecată.
Nu poate fi reținută susținerea recurentului că deși ar fi declarat în instanță că va depune cererea de recuzare în scris, însoțită de taxa de timbru pentru termenul următor, instanța nu a ținut cont de această declarație, atâta vreme cât art.51 alin.1 NCPC stabilește în mod imperativ că instanța hotărăște de îndată asupra cererii de recuzare.
Pe cale de consecință, recurentul avea obligația de a depune imediat cererea de recuzare în scris, însoțită de taxa de timbru aferentă, declarația sa că va depune aceste documente la termenul acordat fiind contrară dispozițiilor legale aplicabile în speță.
Curtea va reține și faptul că art.51 alin.1 NCPC stipulează și faptul că asupra cererii de recuzare instanța hotărăște în camera de consiliu, fără prezența părților, astfel că nu se impunea citarea recurentului pentru judecarea incidentului procedural.
Curtea va reține că în mod corect tribunalul a constatat că cererea de recuzare a cărei motivare și taxă de timbru au fost depuse la data de 4.02.2015 fusese soluționată prin încheierea din 22.12.2014 în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art.47 alin.3 NCPC este inadmisibilă o nouă cerere de recuzare îndreptată împotriva aceluiași judecător și pentru același motiv de incompatibilitate.
Și celelalte critici formulate de recurent apar ca nefondate.
Astfel, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de instanță, din oficiu, potrivit art. 6 alin.4 din NCC și art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute sub legea veche rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.
Ori, raportul juridic dedus judecății este supus dispozițiilor Codului de procedură fiscală și Decretului nr.167/1958, în vigoare la data de 13.02.2008, dată la care recurentul a achitat taxa de poluare și la data de 1.01.2009, dată la care a început să curgă prescripția dreptului la acțiune având ca obiect restituirea creanțelor fiscale. În baza acestor dispoziții, în mod corect tribunalul a constat că termenul de prescripție al dreptului la acțiune s-a împlinit la data de 1.01.2014, anterior formulării cererii de chemare în judecată (17.04.2014).
De asemenea, curtea va reține și faptul că, din punct de vedere procedural, normele aplicabile prescripției dreptului la acțiune sunt cele cuprinse în vechiul cod de procedură civilă, care dădea posibilitatea instanței de a invoca din oficiu această excepție.
Curtea va avea în vedere, de asemenea, și faptul că, în decizia nr. 1/2014, pronunțată in dosar nr. 20/2013 de ICCJ-Complet RIL, publicată in M.Of. nr. 283 din 17 aprilie 2014, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5, art.201, art.223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul Civil și ale art.6 alin.(4), art.2512, art.2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011. împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011. Decizia citată este obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin.(4) din Codul de procedură civilă.
Pentru considerentele expuse, curtea, văzând disp. art.496 alin.1 NCPC, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul B. I., domiciliat în comuna Poienarii Burchii, .. 82, județul P., împotriva sentinței civile nr. 287 din 5 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul P., în contradictoriu cu intimatul pârât SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC BOLDEȘTI - SCĂIENI, cu sediul în Ploiești, .-62, județul P. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 ianuarie 2016.
Președinte, Judecători,
A.-M. R. V. S. C.-M. M.
Grefier,
C. C.
Red.CMM
Tehnored.CC
5 ex./20.01.2016
d. fond_ Tribunalul P.
J fond I. I.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 16/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
