Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 46/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 46/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 14-01-2016 în dosarul nr. 46/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 46
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2016
Președinte - P. G. S.
Judecători - S. I.
- L. I.
Grefier - C. M. F.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI cu sediul în Ploiești, .. 22 județ Prahova, în numele SERVICIULUI FISCAL VĂLENII DE M. cu sediul în Vălenii de M., .. 7, J. Prahova, împotriva sentinței nr. 883 din 24 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu reclamantul O. B., cu domiciliul ales la avocat M. D., cu sediul în ., J. Prahova și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU,cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, . 6.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Curtea, constată procedura de citare legal îndeplinită având în vedere că recurenta pârâtă DGRFP Ploiești a fost citată la adresa instituției pe care o reprezintă, respectiv Serviciul Fiscal Vălenii de M..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că dosarul se află la primul termen de judecată, recursul promovat este scutit de plata taxei de timbru, motivat, recurenta pârâtă, prin intermediul cererii de recurs a solicitat și judecata în lipsă potrivit art. 223 alin.3 Cod procedură civilă.
Curtea verificând actele și lucrările dosarului, luând act că în cauză nu se formulează alte cereri și față de împrejurarea că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, închide dezbaterile și rămâne în deliberare, pronunțând următoarea decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 883 din 24 aprilie 2015, Tribunalul Prahova – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul O. B., în contradictoriu cu pârâții Serviciul Fiscal Orășenesc Vălenii de M. și Administrația F. pentru Mediu București, a obligat pârâții să restituie reclamantului suma de 3853 lei reprezentând taxă poluare achitată cu chitanța . nr._/22.05.2012, precum și dobânda fiscală începând cu data plății, 22.05.2012 și până la data restituirii efective a acesteia, precum și la plata sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, în numele Serviciului Fiscal Vălenii de M., întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului susține recurenta că organul fiscal nu a făcut altceva decât să aplice prevederile legislației fiscale pe teritoriul României, în speță prevederile O.U.G. nr. 50/2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare.
Așa cum se precizează în preambul O.U.G. nr. 50/2008, această ordonanță a fost adoptată în scopul asigurării protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Față de prevederile constituționale ale art. 148, recurenta precizează că, potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Statele Europei, privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeana, semnat de România la Luxembourg la 25 aprilie 2005: „Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând, în același timp, autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor.”
Precizează faptul că alin. 2 al art. 148 din Constituția României, instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunității Europene, recurenta precizează faptul că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioadă de 8 ani se va plăti aceeași taxa de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice. Prin urmare, dispozițiile art. 110 (fost 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
Totodată, susține că nu se află în prezenta unui regim fiscal discriminatoriu, întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoane care înmatriculează autoturisme, autovehicule în România. Legislația europeană nu interzice restituirea taxei, ci doar prevede că nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică direct sau indirect pentru produsele interne similare.
În acest context trebuie menționat și faptul că nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei.
De asemenea, precizează recurenta că principiul „poluatorul plătește”, pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Mai mult, se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de înmatriculare, în prezent fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene un proiect de directivă în acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aprobat pentru toate statele membre.
Prin urmare, existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.
Obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin. 2 din Constituție și cea specială, prevăzută de art.110 (fost 90 paragraful 1) din Tratatul Comunității Europene, revine exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești. De altfel, partea finală a art. 148 alin. 2 din Constituție prevede expres că prioritatea reglementărilor comunitare asupra dreptului intern se realizează „ cu respectarea prevederilor actului de aderare”, tratat care instituie obligația statului român - deci a organului competent, Parlamentul – de armonizare a legislației interne cu cea europeană.
Precizează recurenta că în infograma nr. 5899/26.06.2008, transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă U.E. - Bruxelles, se arată că expertul D.G. TAXUD a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei în data de 25 iunie 2008 (formă aprobată de Guvernul României) sunt conforme cu criteriile europene.
Procedura de infringement a fost închisă după adoptarea de Parlamentul României a O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Comisia pentru petiții din cadrul Parlamentului European, prin răspunsul formulat la petiția nr. 1717/2008, adresată de I. Garboan, a constatat faptul că, prin adoptarea actului normativ menționat, normele României în materie de taxă pe poluare pentru autovehicule sunt conforme cu dreptul comunitar, iar motivele care au stat la baza procedurii de încălcare au încetat să existe și cazul a fost închis.
Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând sentința recurată, prin prisma materialului probator administrat în cauză, a dispozițiilor legale incidente și a criticilor formulate, conform art. 488 N.C.Pr.Civ., Curtea reține următoarele:
Curtea constată că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru considerentele ce preced.
Mai întâi, trebuie subliniat faptul că tribunalul a reținut în mod corect aplicabilitatea directă în cauză a dispozițiilor din dreptul comunitar.
Într-adevăr reclamantul a achitat această taxă la data de 22.05.2012, sub imperiul Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a fost inițial concepută în sensul eliminării discriminării instituite de OUG nr. 50/2008 și sancționată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Însă, prin Ordonanța de urgență nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, publicată în M.O. nr. 79 din 31.01.2012, s-a prevăzut la articolul 1 că începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
În conținutul aceluiași act normativ, s-a arătat în articolul 2, dreptul contribuabililor, care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, de a putea solicita restituirea acesteia. Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător, cu excepția prevederilor art. 124 din respectiva ordonanță. Sumele se restituie în termenul de prescripție prevăzut de art. 135 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Or, legiuitorul a suspendat tocmai dispozițiile legale care înlăturau tratamentul discriminatoriu sancționat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, astfel încât la acest moment considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-263/10, cauza N., sunt în continuare actuale, fiind menținută discriminarea între vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre, și vehiculele de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Este deja cunoscut faptul că la data de 7.04.2011, CJUE s-a pronunțat în cauza având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare, în sensul că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Ulterior, aceleași concluzii au fost reluate în hotărârea din 7.07.2011 pronunțată de către CJUE în cauza N. c. Statului Român.
Pe de altă parte, Curtea consideră că tribunalul a reținut în mod corect aplicabilitatea directă în cauză a dispozițiilor din dreptul comunitar.
Astfel, potrivit practicii C.J.U.E., un sistem de impozitare poate fi considerat compatibil cu art. 110 TFUE, doar dacă este stabilit astfel încât să excludă, în toate cazurile, posibilitatea ca produsele importate să fie mai aspru taxate decât produsele naționale și să nu producă în niciun caz efecte discriminatorii.
În materia importurilor autovehiculelor de ocazie, art. 110 TFUE urmărește să garanteze perfecta neutralitate a impozitelor interne în ceea ce privește concurența dintre produsele importate și cele ce se află deja pe piața națională. Art. 110 par.l din Tratatul Uniunii Europene prevede: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Scopul general al art. 110 din TFUE este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Totodată, dispozițiile art.148 alin.2 din Constituția României instituie principiul priorității dreptului comunitar în fața celui național, astfel că în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile din Tratatul Uniunii Europene.
Curtea consideră ca judecătorul național are obligația să aplice dispozițiile dreptului comunitar și să asigure realizarea efectului deplin al acestor norme, această obligație rezultând și din dispozițiile constituționale (art.148 alin.4) și din dispozițiile art.220 din TFUE.
Curtea consideră că sistemul de taxare reglementat de legiuitor prin OUG 50/2008 și ulterior prin Legea 9/2012 cu modificările arătate mai sus, este discriminatoriu, întrucât pentru autovehiculele second-hand, aflate pe teritoriul României și înmatriculate deja, nu se percepe această taxă, în timp ce pentru autovehiculele second-hand, înmatriculate pe teritoriul altui stat comunitar membru al U.E și importate în România în vederea înmatriculării lor, se percepe taxa pe poluare.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată sa diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate . membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Fiind adoptată cu ignorarea dispozițiilor Tratatului U.E., această taxă specială reprezintă o plată nedatorată, dispozițiile care o reglementează fiind contrare legislației comunitare, legislație pe care judecătorul național trebuie să o aplice fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acestora pe calea legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Acesta este motivul pentru care, impunându-se aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar - potrivi art. 148 al.2 din Constituția României -, se impune restituirea integrală a taxelor pe poluare sau pe emisii poluante încasate cu nerespectarea dreptului comunitar, precum și acordarea unor despăgubiri pentru perioada în care sumele în cauză s-au aflat la dispoziția statului român.
Referitor la necesitatea efectuării unei expertize, se reține că recurenta nu a solicitat această probă la instanța de fond, instanța neputându-se substitui părții sub acest aspect.
De asemenea, Curtea apreciază că nu poate opera o compensare între sumele achitate anterior – cu titlu de taxă pe poluare - și sumele care ar fi datorate, în temeiul Legii nr.9/2012, pentru emisiile poluante, la fondul pentru mediu, întrucât statul român nu poate susține că este îndreptățit să păstreze o taxă sau o parte dintr-o taxă prelevată nelegal, și nu poate aplica retroactiv o norma juridică, nici măcar pentru a determina ipotetic taxa pentru emisiile poluante care ar fi fost datorată.
Prin urmare, Curtea constată că tribunalul a constatat în mod corect că suma plătită de reclamată nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, iar taxa trebuie restituită, la fel și daunele solicitate. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (a se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I. K. I/S contre N.ère danois des impôts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Â. O. și J. O. parag. 61-70).
Prin urmare, pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâții au fost corect obligați să achite și folosul nerealizat, de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective a acesteia.
D. fiind cele expuse anterior, reținând că sentința recurată este temeinică și legală, sub aspectul tuturor criticilor formulate, Curtea, în baza dispozițiilor art. 496 N.C.Pr.Civ., va respinge recursul ca nefondat, în cauză nefiind incident niciunul din motivele prevăzute de art. 488 N.C.Pr.Civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI cu sediul în Ploiești, .. 22 județ Prahova, în numele SERVICIULUI FISCAL VĂLENII DE M. cu sediul în Vălenii de M., .. 7, J. Prahova, împotriva sentinței nr. 883 din 24 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu reclamantul O. B., cu domiciliul ales la avocat M. D., cu sediul în Comuna Păulești, ., J. Prahova și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU,cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, . 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 14 ianuarie 2016
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
P. G. S. S. I. L. I.
GREFIER,
C. M. F.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red.L.I.
Tehnored.CMF
5 ex./15.01.2016
d.f. -_ Tribunalul Prahova
jud.f. - N. G.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr. 45/2016.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
