Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 16/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 16/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 16/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA A - II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA nr.16
Ședința publică din data de 11 ianuarie 2016
Președinte- L. F. A.
Judecători - I. N. E. C.
- G. M. F.
Grefier - M. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești în numele Serviciului Fiscal Orășenesc Băicoi, cu sediul în municipiul Ploiești, ..22, județul Prahova, împotriva sentinței nr.1243 din data de 28 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul D. A. D., cu domiciliul în comuna Măgureni, ., jud. Prahova și cu pârâta Administrației F. pentru Mediu cu sediul în Splaiul Independenței, nr. 294, corp. A, sector 6, București.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ultima strigare, au lipsit părțile.
Cererea de recurs este scutită de la plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, scutit de la plata taxei de timbru, iar recurenta-pârâtă, în cuprinsul motivelor de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Se învederează totodată, că intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare la motivele de recurs, solicitând de asemenea, judecata cauzei în lipsă.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului și având în vedere că recurentul, în cuprinsul motivelor de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art.223 alin.3 din Codul de procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.1243 din data de 28 mai 2015 de Tribunalul Prahova a admis acțiunea formulată de reclamantul D. A. D., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Fiscal Orășenesc Băicoi și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1164 lei taxă pe poluare, precum și la plata dobânzii fiscale aferente, calculată de la data plății taxei și până la data restituirii acesteia; a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Prin aceeași sentință a obligat chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de 1164 lei taxă pe poluare, a dobânzii fiscale aferente, calculată de la data achitării taxei și până la data restituirii acesteia.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, în numele Serviciului Fiscal Orășenesc Băicoi, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului recurenta a arătat că nu a făcut altceva decât să aplice prevederile legislației fiscale pe teritoriul României, respectiv prevederile OUG 50/2008, care a fost adoptată în scopul asigurării protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită stabilite de legislația comunitară în acest domeniu, precum și că OUG 50/2008 respectă normele de drept comunitar aplicabile și jurisprudența C.J.U.E.
Recurenta a mai arătat că, potrivit dispozițiilor art. 1-33 din Legea nr.157/2005, statele membre au competența de a alege forma și mijloacele necesare obținerii rezultatului prevăzut de legea cadru europeană, lăsând, în același timp, autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor necesare atingerii acestui rezultat. Dispozițiile art.148 al.2 din Constituția României reglementează supremația tratatelor constitutive ale U.E. față de dispozițiile legale interne contrare, iar în cauză nu sunt incidente prevederile art.90 (devenit art.110) din Tratatul privind instituirea CE, întrucât taxa urmează a fi plătită de către toți proprietarii de autovehicule, indiferent de proveniența autovehiculelor, la momentul primei înmatriculări în România; dispozițiile comunitare precizate au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a aplica impozite mai mari pentru produsele comunitare decât pentru cele indigene.
Recurenta a învederat că nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei astfel de taxe, cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor, ci doar a modului de determinare a taxei, iar principiul „poluatorul plătește” – care se află la baza acestei reglementări – este acceptat la nivelul Uniunii Europene. Astfel, în 16 state ale UE se aplică o taxă similară (printre care Bulgaria, G., Spania), iar obligația generică de armonizare a legislației interne cu aceea comunitară, reglementată de dispozițiile art.148 al. 2 din Constituție, revine Parlamentului României, nu instanțelor judecătorești.
Expertul D.G. Taxud a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei în data de 25.06.2008, sunt conforme cu criteriile europene, astfel că procedura de infringement a fost închisă după adoptarea de către Parlamentul României a OUG 50/2008.
S-a mai arătat că, prin răspunsul nr.1717/2008, Comisia pentru petiții din cadrul Parlamentului European a comunicat faptul că prin adoptarea OUG 50/2008 normele României în materie de taxă pe poluare sunt conforme dreptului comunitar, astfel că a fost clasată petiția d-lui I. G., precum și că în prezenta cauză nu se aplică hotărârea pronunțată în cauza T., întrucât aceasta are în vedere forma OUG 50/2008 în versiunea sa inițială, mai ales că CJUE nu s-a pronunțat asupra legalității OUG 50/2008, ci a dat o interpretare prevederilor art.110 din Tratatul de funcționare al UE, în sensul că un stat membru nu trebuie să introducă o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări, dacă acea taxă descurajează punerea în circulație în statul membru a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare la motivele de recurs, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
Examinând sentința recurată, prin prisma materialului probator administrat în cauză, a dispozițiilor legale incidente și a criticilor formulate de către recurenta-pârâtă, Curtea reține următoarele:
Reclamantul D. A. D. a dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate asupra unui autoturism second-hand marca Opel, . WOL000038T7521630.
Pentru înmatricularea în România, reclamantul a fost obligat să achite taxă pentru emisiile poluante în sumă de 1.164 lei, conform dispozițiilor Legii nr. 9/2012, potrivit chitanței nr._/06.05.2009.
Curtea reține că de la data de 1 ianuarie 2007 România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar parlamentul, președintele României și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul român și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale comunității dinainte de aderare.
Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 17/10.01.2012 și a abrogat OUG nr. 50/2008 privind cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Legea prevede la art. 3 că taxa se aplică pentru autovehiculele din categoriile M(1), M(2), M(3) și N(1), N(2), N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR 2, iar conform art. 4, obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7; de asemenea, potrivit alin.2 al art. 4, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Potrivit art. I din OUG nr. 1 din 30 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012, aplicarea dispozițiilor art. 4 alin.2 și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate s-a suspendat până la 1 ianuarie 2013.
Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 1 din 30 ianuarie 2012, a avut ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Dispozițiile art. 110 paragraf 1 (fost art. 90 din Tratat) din Tratatul Uniunii Europene - Versiunea consolidată prevăd că niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Curtea Europeană de Justiție a arătat în cauza Weigel (2004) că obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, prin urmare, scopul acestei reglementari o constituie interzicerea discriminării fiscale între produsele importate și cele similare autohtone.
Or, potrivit legislației interne, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse si înmatriculate în țară.
Prin urmare, Tribunalul a constatat în mod corect că in cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, întrucât in România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate sau reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja in celelalte state comunitare Și reînmatriculate în România, după aducerea acestora aici, rezultând astfel o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal si contravine dispozițiilor menționate din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor, dezavantajându-se direct sau indirect mașinile din celelalte țări ale Uniunii Europene, in competiția cu produsele similare autohtone.
În același sens este și jurisprudența Curții Europene de Justiție, care, prin Decizia în cauza C./Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originară și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă, care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior.
În cauza Simmenthal (1976), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (CJCE-, cazul nr. 68/79, Hans J. I/S c. Ministère danois des impôts . cauza conexată nr. C-290/05 si C-333/05 Akos Nadasdi si I. N.).
În cauza C‑402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) - cauza T., la data de 7.04.2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat și a stabilit că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În același sens s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene și la data de 7.07.2011 în cauza C-263/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Gorj (România)- cauza N..
S-a arătat că aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr.50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr.208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 menținând un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Curtea a arătat că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă i produsele din import.
În examinarea neutralității taxei între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, Curtea a arătat că potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale și obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
S-a arătat că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură.
Curtea de Justiție a reținut că reglementarea OUG nr.50/2008 are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Deși OUG nr. 50/2008 privind taxa de poluare a fost abrogată, Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 1 din 30 ianuarie 2012, a avut ca efect în continuare descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Având în vedere că motivele reținute privind taxa de poluare prevăzută de OG nr. 50/2008 s-au menținut cu privire la taxa privind taxa pentru emisiile poluante reglementată de Legea nr. 9/2012, în mod legal și temeinic tribunalul a dispus restituirea taxei pentru emisiile poluante achitate de reclamant, criticile recurentei fiind nefondate.
Critica recurentei privind obligarea la plata dobânzii este, de asemenea, nefondată. Reclamantul, care a fost obligat la plata unei taxe asupra căreia s-a stabilit că nu este datorată potrivit legislației comunitare, și care a solicitat prin cererea de chemare în judecată și plata dobânzii legale, este îndreptățit a beneficia de acoperirea integrală a prejudiciului cauzat, ce este compus din cuantumul taxei și folosul nerealizat, reprezentat de dobânda legală, de la data achitării taxei și până la data restituirii.
În acest sens, prin Hotărârea pronunțată la data de 18 aprilie 2013, în cauza C‑565/11, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în temeiul articolului 267 TFUE, formulată de Tribunalul Sibiu, Curtea Europeană de Justiție a declarat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Date fiind cele expuse anterior, reținând că sentința recurată este temeinică și legală, sub aspectul tuturor criticilor formulate, Curtea, în baza dispozițiilor art. 496 Cod de procedură civilă, va respinge recursul formulat ca nefondat, în cauză nefiind incident niciunul din motivele prevăzute de art. 488 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN N. LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești în numele Serviciului Fiscal Orășenesc Băicoi, cu sediul în municipiul Ploiești, ..22, județul Prahova, împotriva sentinței nr.1243 din data de 28 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul D. A. D., cu domiciliul în comuna Măgureni, ., jud. Prahova și cu pârâta Administrației F. pentru Mediu cu sediul în Splaiul Independenței, nr. 294, corp. A, sector 6, București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2016.
Președinte,
L. F. A.
Judecători,
I. N. E. C. G. M. F.
Grefier,
M. D.
Operator de date cu caracter personal;
Număr de notificare 3120/2006
Redactat INEC
Tehnoredactat INRC/MD
5 ex./19.01.2016
d.f._ Trib.Prahova
j. f.P. A. D.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 11/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 33/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
