Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 195/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 195/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 03-02-2016 în dosarul nr. 195/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA A II – A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 195
Ședința publică din data de 3 februarie 2016
Președinte - T. M.
Judecători - Ș. I. C.
D. F.
Grefier – D. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta . Ploiești, cu sediul în mun. Ploiești, .. 235, J. Prahova, împotriva sentinței nr.2778 din data de 11.09.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimat pârâtul S. P. Finanțe Locale Ploiești, cu sediul în mun. Ploiești, ., J. Prahova.
Cursul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din 27 ianuarie 2016, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, în temeiul art. 394 N. C.pr.civ., a reținut cauza spre soluționare.
Curtea, având nevoie de timp în vederea studierii actelor și lucrărilor dosarului, în temeiul art. 396 N.C.pr.civ.,a amânat pronunțarea la data de 3 februarie 2016 când, după ce a deliberat conform art. 395 N.C.pr.civ., a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința nr.2778 din data de 11.09.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul S. P. Finanțe Locale Ploiești.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta . Ploiești ,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului declarat, casarea hotărârii si rejudecand cauza pe fond, sa admită contestația P.-L. SA, anularea Deciziei nr. 252/31.07.2013 privind soluționarea contestației formulata de P.-L. SA împotriva Deciziei de impunere nr._/10.06.2013 emise de Municipiul Ploiești - S. P. Finanțe Locale Ploiești, privind suma de_ lei stabilita de către organul fiscal ca obligație de plata fata de bugetul local.
În motivare recursului se arată că potrivit art. 7.9 din contractul de concesiune nr. 12.150/23.11.2006, la expirarea contractului de concesiune, PETRO TEL-1UKOIL SA trebuia să pună la dispoziția proprietarului terenului, terenul, în aceleași condiții de calitate si fertilitate avute la data preluării.
Aceeași clauza a fost prevăzuta si în contractul de locațiune nr. 1444/2006 (art. 10 alin. 9), locatarul ., având obligația ca, la expirarea termenului contractului de locațiune, să pună la dispoziția P.-L. SA terenul închiriat, în aceleași condiții de calitate si fertilitate avute la data preluării.
Pentru desfășurarea activității de ecologizare a batalului aparținând P.-L. SA, Prestatorul DALASOIL trebuia să realizeze pe terenul în cauza construcții cu caracter provizoriu pentru ca, la expirarea celor doua contracte, terenul sa poată fi predat locatorului, respectiv, proprietarului terenului, in aceleași condiții de calitate si fertilitate avute la data preluării.
Primăria Ploiești, însă, la cererea ., a emis autorizația de construire nr. 483/11.06.2007 pentru construcții definitive, astfel ca, la expirarea termenului contractului de concesiune, P.-L. SA nu a mai putut preda terenul proprietarului "în aceleași condiții de calitate si fertilitate avute la data preluării" astfel cum i s-a pretins in mod constant.
La rândul sau, desi a fost notificat să predea terenul in condițiile stabilite prin contractul de locatiune (în aceleași condiții de calitate si fertilitate avute la data preluării ), DALASOIL a refuzat sa ridice construcțiile realizate motivând ca are autorizație de construire pentru construcții definitive.
Arată recurenta că, a făcut cunoscut Municipiului Ploiești faptul ca era în litigiu cu . pentru evacuarea acestuia de pe terenul în cauza, litigiu în care Consiliul Local Ploiești a fost introdus în cauza, la cererea recurentei, în calitate de intervenient ( dosar nr._ al Tribunalului Prahova ).
Desi, prin notificările transmise, Primăria Municipiului Ploiești le cerea să predea terenul în starea în care l-a preluat (fara construcții ), în litigiu, aceeași Primărie pune concluzii de respingere a acțiunii privind evacuarea DALASOIL de pe teren susținând ca, deoarece contractul de concesiune încheiat a încetat pe data de 23.11.2011 prin ajungere la termen, societatea noastră nu mai are calitate procesuala activa, nemaiavând atributele unui concesionar pentru a putea solicita evacuarea DALASOIL de pe teren si ca DALASOIL a primit aviz favorabil pentru cumpărarea terenului, motiv pentru care, nu se impune evacuarea acestuia.
Daca P.-L. SA nu avea calitatea să ceara evacuarea DALASOIL de pe teren, înseamnă ca Consiliul Local Ploiești avea aceasta calitate si trebuia ca, după expirarea termenului contractului de concesiune încheiat cu recurenta, sa ceara evacuarea DALASOIL de pe terenul în suprafața de 24.500 mp, tarlaua 13, . sa rezolve problema terenului direct cu aceasta firma.
Din moment ce Consiliul Local Ploiești nu a cerut evacuarea, este clar ca, in mod deliberat, a acceptat aceasta situație, lăsând firma DALASOIL sa folosească terenul fara forme legale, situație care nu ne poate fi imputata noua, cu atat mai mult cu cat, am atenționat de la bun început ca nu doreste să prelungească contractul de concesiune, ca cea mai buna soluție ar fi sa se reglementeze problema terenului direct cu DALASOIL si ca ei sunt dispuși sa predea oricând terenul in condițiile existente (cu construcțiile realizate de DALASOIL pe acest teren).
Incă înainte de expirarea contractului de concesiune si apoi, in repetate rânduri, a prezentat situația terenului arătând Municipiului Ploiești - Primăria municipiului Ploiești motivele pentru care acesta nu poate fi predat "in aceleași condiții de calitate si fertilitate avute la data preluării" si l-a rugat sa-1 preia in condițiile existente (cu construcțiile realizate de DALASOIL pe acest teren).
Primăria Municipiului Ploiești a refuzat in mod constant, cerându-le să predea terenul "in aceleași condiții de calitate si fertilitate avute la data preluării" desi cunoștea ca acest lucru nu este posibil, pentru ca, pe data de 03.04.2013, prin procesul verbal de predare primire inregistrat la Primăria Municipiului Ploiești sub nr._ din 03.04.2013, sa preia terenul in discuție in condițiile existente (cu construcțiile ridicate de DALASOIL), lucru pe care ar fi trebuit sa-1 faca încă de la expirarea termenului contractului de concesiune. F. de cele de mai sus, consideră că nu le aparține culpa pentru nepredarea terenului la data expirării contractului de concesiune, aceasta culpa, aparținând în egala măsura, atât Primăriei Municipiului Ploiești cât si firmei DALASOIL SRL Ploiești care a folosit în exclusivitate terenul pe perioada reclamata si până în acest moment.
In consecința, Municipiul Ploiești - S. P. Finanțe Locale Ploiești nu poate pretinde de la P.-L. SA plata sumei de_ lei stabilita de către organul fiscal ca obligație de plata fata de bugetul local, reprezentând taxa teren suprafața de_ mp (.), când este evidenta culpa Primăriei Municipiului Ploiești pentru nepredarea de către societatea recurentă a terenului la data expirării contractului de concesiune.
Mai mult, în conformitate cu dispozițiile art. 256 din Codul Fiscal si ale Normelor de aplicare ale acestui articol, "In cazul terenurilor proprietate publică și privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare sau în folosință persoanelor fizice sau persoanelor juridice, se datorează taxa pe teren în sarcina concesionarilor, locatarilor ori titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz. Dacă o persoană juridică-concesionar, locatar, titular al dreptului de administrare sau de folosință - încheie ulterior contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosință pentru același teren cu alte persoane, taxa pe teren va fi datorată de utilizatorul final."
Din textul legal invocat rezulta că, în situația prezentata mai sus, chiar si pe perioada valabilității contractului de concesiune, taxa pe terenul în cauza trebuia achitata de către utilizatorul final, în speța . Ploiești.
Cu atât mai mult, este obligația firmei susmenționate de a achita taxa pe teren pentru perioada la care se face referire în decizia de impunere deoarece si după expirarea termenului contractului de concesiune nr. 12.150/23.11.2006, cu acceptul proprietarului terenului, . este cel care a utilizat terenul in cauza.
Intimatul pârât S. P. Finanțe Locale Ploiești a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, instanța de fond a analizat obiectiv cauza dedusa judecații, pronunțând pe baza actelor si lucrărilor dosarului o soluție legala si temeinic motivata.
Arată că instanța de fond a concluzionat ca S. P. Finanțe Locale Ploiești, in mod corect a procedat la stabilirea taxei pe teren in sarcina de plata a . pana la data predării efective a terenului, precum si a accesoriilor aferente .
Astfel, . în calitate de concesionar are obligația de plata a taxei pe teren potrivit nomelor fiscale in vigoare anterior modificării aduse prin HG nr. 50/2012 .
. a figurat in evidentele pârâtului cu teren in folosința, in suprafața de 24.500 mp, situat in Ploiești, Tarlaua 13, . de concesiune nr._/23.11.2006 încheiat intre . si Consiliul Local al Municipiului Ploiești.
La cap, IU din Contractul de concesiune sus menționat, se stipulează ca durata concesiunii este de 5 ani, încapand de la data semnării contractului.
. a declarat în vederea impunerii terenul respectiv pana in anul fiscal 2011 .
Menționează ca la data de 08.04.2013 Direcția de Gestiune Patrimoniu - S. Contracte a transmis pârâtului adresa nr. 100, in vederea stabilirii, urmăririi si încasării taxei datorata pentru terenul situat in Ploiești, Tarlaua 13, . de 24.500 mp, care a constituit obiectul contractului de concesiune nr._/23.11.2006 .
La adresa respectiva a fost anexat Procesul verbal de predare primire nr. 6145/03.04.2013 încheiat între . si Municipiu Ploiești, prin Direcția de Gestiune Patrimoniu pentru predarea terenului situat in Ploiești, ., ce a constituit obiectul contractului de concesiune nr._/23.11.2006 .
Astfel, organele fiscale au procedat la impunerea terenului respectiv in sarcina . pentru perioada 23.11.2011 (data Încetării contractului de concesiune nr._) - 03.04.2013 (data încheierii Procesului verbal de predare primire nr. 6145), precum si la emiterea Deciziei de impunere nr._/10.06.2013 privind creanțele datorate bugetului local, în urma inspecției fiscale, in anul 2013, precum si Decizia de impunere nr._ pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren in cazul contribuabililor persoane juridice pentru anul 2013, in sarcina recurentei .
Potrivit dispozițiilor art. 256 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal pentru terenurile proprietatea publica sau. privata a statului ori a unităților administrativ - teritoriale, concesionate, închiriate, date in administrare ori în folosința, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscala a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosința, după caz, in condiții similare impozitului pe teren.
Examinând sentința, prin prisma criticilor din recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată următoarele:
Recurentul invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 N.c.pr.civ. potrivit cu care care, casarea unei hotărâri se poate cerere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale și nu a legii procesuale.
Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.
Aceste dispoziții nu sunt, însă, incidente în cauză, după cum se va arăta în continuare:
În cauză se pune problema interpretării și aplicării disp. art. 265 alin. 2 și 3 cod fiscal. Anterior datei de 31.01.2012, când au fost operate o . modificări, impozitul pe teren, respectiv taxa pe teren se datora către bugetul local al comunei, orașului sau municipiului în care este amplasat terenul; pentru terenul proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ - teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatorilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință după caz, în condiții similare impozitului pe teren.
Or, conform art. 73 alin. 23 din H.G. nr. 44/2004, astfel cum a fost modificat prin art. I lit. g, pct. 12 din H.G. 50/2012 în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial – 31.01.2012, în cazul terenurilor proprietate publică și privată a statului ori a unităților administrativ teritorial, concesionate, închiriate, date în administrate sau în folosință persoanelor fizice ori persoanele juridice, se datorează taxa pe teren în sarcina concesionarilor, locatarilor ori titularilor dreptului de administrare ori de folosință, după caz; dacă o persoană juridică – concesionar, locatar, titular al dreptului de administrare ori de folosință – încheie ulterior contracte de concesiune, închiriere, administrare ori de folosință pentru același teren cu alte persoane, taxa pe teren va fi datorată de utilizatorul final.
Prin decizia contestată s-a stabilit în sarcina recurentei reclamante obligația de plată a taxei pe teren aferentă perioadei 2011 – 2013 și a accesoriilor aferente calculate până la 03.06.2013, ca urmare a încheierii cu Consiliul local Ploiesti a contractului de concesiune nr._/23.11.2006 pe o perioadă de 5 ani.
Totodată, între recurenta reclamantă, în calitate de locator și . Ploiesti, în calitate de locatar s-a încheiat contractul de locațiune nr. 1444/04.12.2006, pe o perioadă de 5 ani, începând cu 01.12.2006.
Curtea reține ca între părți a mai existat un litigiu în care . acțiune de constatare a rezilierii contractului de locațiune și evacuare a pârâtei .., fiind pronunțată sentința nr. 384/12.11.2012 de Tribunalul Prahova în dosarul nr._ și față de poziția procesuală a ., care a renunțat la apelul formulat împotriva modalității de soluționare a cererii de chemare în judecată, calea de atac vizând doar modalitatea de soluționare a cererii reconvenționale, astfel cum s-a arătat pe larg în sentința recurată, în mod corect s-a apreciat că atât contractul de concesiune, cât și contractul de locațiune au încetat prin ajungere la termen, respectiv la datele de 23.11.2011 și 01.12.2011, considerentele hotărârii cu privire la soluția de respingere a acțiunii formulate de . precum și cele referitoare la încetarea celor două contracte prin ajungere la termen, intrând în puterea de lucru judecat.
Astfel, la data de 31.01.2012, când au intrat în vigoare noile dispoziții de modificare a art. 73 alin. 23 din HG nr. 44/2004 care au stabilit că obligația de plată a taxei pe teren aparține utilizatorului final, niciunul dintre cele două contracte nu mai era în ființă.
Întrucât contractul de locațiune a încetat înainte ca dispozițiile legale să producă efecte din punct de vedere fiscal cu privire la locatarul ., este eronată susținerea recurentei în sensul că utilizatorul final, respectiv ., are obligația achitării taxei pe teren.
Astfel, recurentei ., în calitatea sa de concesionar, îi revenea obligația de plată a acestei taxe, astfel cum prevedeau dispozițiile în vigoare, înainte de modificările aduse prin H.G. nr. 50/2012.
De altfel, recurentei îi revenea această obligație, astfel cum a reținut și instanța de fond, și în situația în care, după adoptarea HG nr. 50/2012, nu era în derulare un contract subsecvent încheiat cu un utilizator final.
Susținerile din recurs referitoare la faptul că nu recurenta este culpabilă de nepredare terenului în aceleași condiții, ci Primăria Ploiesti care a emis pentru . autorizația de construire nr. 483/11.06.2007 pentru construcții definitive, nu pot fi reținute întrucât nu prezintă relevanță din punct de vedere fiscal și întrucât contractul de concesiune a încetat la 23.11.2011, în mod corect s-a procedat la impunerea terenului în cauză în sarcina recurentei pentru perioada 23.11.2011 – 03.04.2013 conform normelor fiscale în vigoare în acel moment precum și a clauzelor contractuale.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că sunt neîntemeiate criticile invocate sens în care, conform art. 496 N.c.pr.civ, va respinge recursul ca nefondat, în cauză nefiind, incident niciunul dintre motivele de casare prev. de art. 488 N.c.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta . Ploiești, cu sediul în mun. Ploiești, .. 235, J. Prahova, împotriva sentinței nr.2778 din data de 11.09.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimat pârâtul S. P. Finanțe Locale Ploiești, cu sediul în mun. Ploiești, ., J. Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2016.
Președinte, Judecători,
T. M. D. F. Ș. I. C.
Fiind plecată din instanță semnează
Președintele completului,
Grefier,
D. D.
Red.SIC
Tehnored.DD
5 Ex /23.02.2015
d.f._ Tribunalul Prahova
j.f.O. I.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 171/2016. Curtea de Apel... | Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 103/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
