Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 28/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 28/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 13-01-2016 în dosarul nr. 28/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA nr. 28
Ședința publică din data de 13 ianuarie 2016
Președinte - Ș. I. C.
Judecător - T. M.
Judecător - D. F.
Grefier - C. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta C. NAȚIONALĂ DE A. DE SĂNĂTATE, cu sediul în Ploiești, .,județul Prahova, împotriva sentinței nr.1070 din data de 19.05.2015, pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu reclamanții T. M., domiciliată în Ploiești, .. 4, . si I. C., domiciliată în Râmnicu V., Calea lui T., nr. 183, ., județul V. in contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE A. DE SĂNĂTATE, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurenta reclamantă Casa de Asigurări de Sănătate Prahova, prin consilier juridic C. V., lipsind intimatele-reclamante T. M. și I. C. și intimata-pârâtă C. Națională de A. de Sănătate.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
Grefierul de ședință expune referatul cauzei, după care,
Reprezentantul recurentei - pârâte, învederează că nu are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în combaterea recursului.
Curtea ia act că recurenta-pârâtă nu are cereri de formulat și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentei-pârâte, consilier juridic C. V., critică sentința recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând oral motivele de recurs aflate în scris la dosar.
În esență, susține că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamante reținând că recurenta –pârâtă nu are calitate de organ fiscal și nu poate emite decizii de impunere, deciziile emise de recurenta-pârâtă cuprinzând toate elementele prevăzute de art. 43 alin. (2) CPF, acestora nelipsindu-le niciun element prevăzut la art. 46 din CPF, care ar putea atrage nulitatea acestora.
Susține că la emiterea Deciziilor de impunere contestate, recurenta a avut în vedere, în primul rând, prevederile art. 216 cât și prevederile art. 261 alin. 4 din Legea nr. 95/2006, care constituie legea specială, ce dă dreptul CAS Prahova să procedeze la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și a majorărilor de întârziere în condițiile Codului de procedură fiscală.
Norma legală cuprinsă în art. 216 și art. 261 alin. 4 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la dispozițiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menționează atribuțiile execuționale ale Casei Naționale de A. de Sănătate și ale caselor județene de asigurări de sănătate.
Referitor la aplicabilitatea sentinței nr. 835/08.02.2012,pronunțată de Curtea de Apel București rămasă irevocabilă prin decizia ICCJ nr. 6192/17.09.2013, invocată de instanța de fond ca motiv de admitere a acțiunii, susține că data intrării în vigoare a deciziei Curții de Apel București este data publicării în Monitorul Oficial, respectiv 04.04.2014 iar Deciziile contestate au fost emise la data de 14.12,2012 deci anterior publicării hotărârii judecătorești în Monitorul Oficial.
La momentul emiterii deciziilor contestate, recurenta nu avea cunoștință de
prevederile Deciziei nr. 835/2012 a Curții de Apel București, această hotărâre judecătorească dispunând numai pentru viitor, după data de 04.04.2014, data publicării în Monitorul oficial.
Pentru motivele expuse pe larg în cererea de recurs, solicită admiterea căii de atac, modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
După strigarea cauzei, la sfârșitul ședinței de judecată, s-a prezentat avocat Șandu M., pentru intimatele reclamante, care a depus concluzii scrise, împuternicirea avocațială și chitanța nr. 12/12.01.2016.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința nr.1070 din data de 19.05.2015, Tribunalul Prahova - Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantele T. M. si I. C., in contradictoriu cu parata C. NAȚIONALĂ DE A. DE SĂNĂTATE, a dispus anularea Deciziei nr._/14.12.2012 și a Deciziei nr._/14.12.2012 a Casei de A. de Sănătate a Județului Prahova și a obligat pârâta la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamante, respectiv 500 lei onorariul apărător și 100 lei taxă de timbru.
Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE PRAHOVA, criticând-o pentru nelegalitate, aceasta fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material și în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C..
Referitor la legalitatea emiterii deciziilor de impunere nr._/14.12.2012 și nr._/14.12.2012 recurenta învederează că din datele furnizate de ANAF, în format electronic, pe baza de protocol și în urma verificărilor efectuate în evidențele C.A.S. Prahova a rezultat faptul că debitorii T. I. și T. M. au realizat venituri impozabile din care nu și-au îndeplinit obligațiile față de F.N.U.A.S.S. impuse de prevederile art. 257 alin. (2) lit. „e" și art. 259 alin. (7) lit. „b" din Legea nr. 95/2006, referitoare la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), calculată asupra veniturilor realizate din cedarea folosinței bunurilor în temeiul prevederilor art. 85 alin. (1) lit. „b" din Codul de procedură fiscală - C. - aprobat prin O.G. nr. 92/2003, s-au emis Decizia de impunere nr._/14.12.2012 și Decizia de impunere nr._/14.12.2012 care au cuprins obligațiile pentru anul 2007.
Recurenta că Deciziile contestate, emise de instituția recurentă, cuprind toate elementele prevăzute de art. 43 alin. (2) din Codul de procedură fiscală (CPF).
De asemenea, se poate observa că, din actele administrativ-fiscale contestate în prezenta cauză, nu lipsește niciun element prevăzut la art. 46 din CPF, care ar putea atrage nulitatea acestora.
Mai mult, instituția recurentă, prin deciziile de impunere contestate în prezenta cauză, debitorii T. M. și T. I. au fost informați că, în temeiul prevederilor art. 90 din CPF, stabilirea cuantumul obligațiilor din cuprinsul acestora s-a făcut sub rezerva verificărilor ulterioare pe baza documentelor justificative prezentate de acesta la sediul CAS Prahova. Astfel, reclamanții, în temeiul prevederilor art. 215 alin. (3) și art. 259 alin. (4) din Legea nr. 95/2006, în anul 2007 și 2008 trebuiau să se prezinte la sediul CAS Prahova cu deciziile de impunere anticipate și anuale emise de AFP Ploiești, în vederea declarării veniturilor impozabile realizate, prin completarea unor declarații-tip și a plății CASS.
Conform prevederilor art. 257 alin. (5) lit. „c" din Legea nr. 95/2006 coroborate cu prevederile art. 12 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 617/ 2007 al președintelui CNAS, contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor virează anual contribuția calculată la venitul impozabil realizat, dar nu mai puțin de un salariu minim pe economie, lunar, până pe data de 25 ianuarie a anului următor celui în care s-a realizat venitul.
Ulterior, CAS Prahova, în temeiul prevederilor art. V din O.U.G. nr. 125/2011, a transmis către ANAF, AFP Ploiești obligațiile stabilite prin Deciziile de impunere contestate în vederea recuperării acestora prin declanșarea măsurilor de executare silită, prin emiterea de către această instituție, în temeiul art. 141 din Codul de procedură fiscală, a titlului executoriu și a somației.
Referitor la aplicabilitatea sentinței civile nr. 835/08.02.2012 a Curții de Apel
București (publicată în Monitorul Oficial nr. 243/04.04.2014), rămasă irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 6192/17.09.2013, invocată de instanța de fond ca motiv de admitere a acțiunii și de anulare a deciziilor contestate, recurenta solicită respingerea considerentelor instanței de fond și menținerea ca legale și temeinice a Deciziilor emise de CAS Prahova, din următoarele, motive:
Prin sentința civilă nr. 835/08.02.2012, Curtea de Apel București a anulat în parte dispozițiile art. 35 alin. 1 din Ordinul președintelui CNAS nr. 617/2007 în privința posibilității organului competent al CAS de a emite decizii de impunere.
La emiterea Deciziilor de impunere contestate în prezenta cauză, CAS Prahova a avut în vedere în primul rând prevederile art. 216 cât și prevederile art. 261 alin. 4 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea masurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a Normelor metodologice aprobate prin Ordin al președintelui CNAS, apreciind că dispozițiile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 al președintelui CNAS nu au caracter nelegal întrucât nu adaugă la lege și nici nu contravin sensului și spiritului legii în aplicarea căreia au fost adoptate.
Astfel, se poate constata că norma legală cuprinsă în art. 216 și art. 261 alin. 4 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la dispozițiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menționează atribuțiile execuționale ale Casei Naționale de A. de Sănătate și ale caselor județene de asigurări de sănătate.
Faptul că dispozițiile cuprinse în art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 stipulează și posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al casei de asigurări de sănătate nu reprezintă o nelegală adăugare la textul de lege menționat mai sus, care să contravină prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condițiile în care potrivit art. 141 din acest cod executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis de organul de executare competent care este chiar CNAS și casele de asigurări de sănătate județene iar la baza acestui titlu executoriu trebuie să stea un titlu de creanță emis de aceleași organe fiscale.
Recurenta apreciază că sunt greșite considerentele instanței de fond referitoare la faptul că instituția recurentă nu are calitatea de organ fiscal și în consecință nu poate emite decizii de impunere deoarece, astfel cum a arătat, art. 216 și art. 264 alin. 4 din Legea nr. 95/2006, care constituie legea specială, dă dreptul CAS Prahova să procedeze la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate - FNUASS- și a majorărilor de întârziere în condițiile Codului de procedură fiscală. Iar la art. 141 alin. 1A1 din Codul de procedură fiscală se prevede că: ......... „niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii".
Astfel, se ajunge, conform considerentelor greșite ale instanței de fond, ca o casă de asigurări de sănătate să poată emite titluri executorii pentru recuperarea creanțelor restante la FNUASS, în calitate de organ fiscal, conform art. 216 și art. 264 alin. 4 din Legea nr. 95/2006, dar să nu poată să emită decizii de impunere, care stau la baza titlurilor executorii respective, deoarece nu au calitatea de organe fiscale.
Dacă aceste considerente ar fi valabile s-ar ajunge astfel la blocarea activității caselor de asigurări de sănătate, activitate având ca obiect recuperarea creanțelor restante la FNUASS, aceste instituții fiind în imposibilitatea de a pune în aplicare prevederile art. 216 și art. 264 alin. 4 din Legea nr. 95/2006 în sensul aplicării măsurilor de executare silită, instituite de acest articol de lege, deoarece nu au calitatea de organe fiscale în emiterea Deciziilor de impunere prin care se stabilesc obligațiile fiscale care stau la baza titlurilor executorii.
Aduce la cunoștința instanței că în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3878/27.09.2010( depusă la dosarul cauzei).
Analizând legalitatea prevederilor art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 al președintelui CNAS, instanța supremă a statuat că "interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce așadar la concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 nu depășesc cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006 în executarea căruia a fost esențialmente emis și nu contravin legii, în condițiile în care, strict cu privire la obligațiile de plată către Fondul Național Unic de A. Sociale de Sănătate, în cadrul competențelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplică măsurile de executare silită sunt incluse și cele de emitere a titlurilor executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003".
"O astfel de interpretare apare ca fiind și rațională în condițiile în care, astfel cum au arătat și recurentele, gestionarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, ca fond special ce se constituie din contribuția pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează prin CNAS ca și prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorități se află direct și nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate pentru a putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141 din Codul de procedură fiscală".
Concluzionând la subpct. 2.1 se poate constata ca ICCJ, în calitatea acesteia de instanța supremă, prin soluția pronunțată în Decizia nr. 3878/27.09.2010, a constatat că prevederile art. 35 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 al președintelui CNAS, sunt legale, prevederi în temeiul cărora Casei de A. de Sănătate îi este recunoscută abilitarea legală de a emite decizii de impunere, în baza cărora se poate declanșa executarea silită și pe cale de consecință solicităm instanței de recurs respingerea motivului invocat de instanța de fond, referitor la împrejurarea potrivit căreia Decizia de impunere contestată în prezenta cauză, trebuie anulată de instanță deoarece CAS Prahova nu are calitatea de organ fiscal competent în emiterea deciziilor de impunere.
Solicită respingerea motivului, referitor la lipsa calității de organ fiscal competent în emiterea deciziilor de impunere a CAS Prahova, prin invocarea de către instanța de fond a Deciziei nr. 835/2012 a Curții de Apel București deoarece această hotărâre judecătorească nu a fost cunoscută instituției noastre la momentul emiterii Deciziilor nr._/14.12.2012 și_/14.12.2012, contestate în prezenta cauză.
Solicitarea recurentei, de respingere a motivului invocat de instanța de fond are ca temei legal prevederile art. 23 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prevederi potrivit cărora:
ART. 23 Obligația publicării
Hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanțelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale județelor ori al municipiului București, fiind scutite de plata taxelor de publicare.
Art. 23 a fost modificat de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 262 din 19 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 510 din 30 iulie 2007.
După cum se poate constata, data intrării în vigoare a Deciziei nr. 835/2012 a Curții de Apel București este data publicării în Monitorul Oficial, respectiv 04 Aprilie 2014 iar Deciziile contestate au fost emise de CAS Prahova la data de 14.12,2012 deci anterior publicării hotărârii judecătorești în Monitorul Oficial.
Or, având în vedere faptul că la momentul emiterii Deciziilor contestate în prezenta cauza, CAS Prahova nu avea cunoștință de prevederile Deciziei nr. 835/2012 a Curții de Apel București, această hotărâre judecătorească dispunând numai pentru viitor după data de 04 aprilie 2014, data publicării în Monitorul oficial, deci ulterior emiterii de către instituția noastră a Deciziilor contestate, solicită instanței respingerea motivului referitor la lipsa calității de organ fiscal a CAS Prahova în emiterea deciziilor de impunere, invocat de instanța de fond, ca neîntemeiat.
În concluzie, pentru faptul că reclamantele nu și-au îndeplinit obligațiile la F.N.U.A.S.S., solicită a se constata că instituția recurentă a aplicat în mod corect prevederile legale referitoare la emiterea Deciziei de impunere nr._/14.12.2012 și a Deciziei de impunere nr._/14.12.2012 (aceștia având calitatea de persoane care a realizat venituri impozabile din cedarea folosinței bunurilor) prin care s-au stabilit obligații în temeiul prevederilor art. 257 alin. (2) lit."e" și art. 259 alin. 7 lit. „b" din Legea nr. 95/2006 coroborate cu dispozițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, solicită admiterea recursului și, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8, solicită casarea sentinței recurate, în sensul respingerii aplicabilității în speța de față a Deciziei nr. 835/2012 a Curții de Apel București și a considerentelor instanței de fond referitoare la faptul că instituția recurentă nu are calitatea de organ fiscal și în temeiul art. 498 alin. (1) și art. 501 alin. (4) Noul C.proc.civ. solicită reținerea cauzei și rejudecând-o pe fond solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin concluzii scrise, intimatele-reclamante au solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, solicitând, totodată, obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a actelor normative ce au incidență în cauză, conform art. 488 N. C.pr. civ., Curtea reține următoarele:
Principalul motiv de recurs invocat de recurentă și care face de prisos cercetarea celorlalte motive evocate, văzut și prin prisma considerentelor avute în vedere de prima instanță care a statuat că „decizia de impunere a fost emisă de un organ necompetent” este circumscris criticii conform căreia actul administrativ contestat este legal, printre altele pentru faptul că data intrării în vigoare a Deciziei nr. 835/2012 a Curții de Apel București (avută în vedere de instanța de fond) este 4.04.2014 (data publicării în Monitorul Oficial), iar Deciziile de impunere contestate au fost emise de CAS Prahova la data de 14.12.2012, deci anterior publicării hotărârii judecătorești în Monitorul Oficial
Prin urmare, în drept, se pune problema efectelor produse de hotărârea judecătorească pronunțată de instanța de contencios administrativ în lumina dispozițiilor art. 23 din Legea contenciosului administrativ, evocată și de recurentă prin motivele de recurs.
Întrucât această problemă de drept nu a fost pe deplin clarificată în doctrină și nici în jurisprudență, recent I.C.C.J. a tranșat definitiv această chestiune, statuând prin Decizia nr. 10/11.05.2015 că „ Dispozițiile art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că hotărârea judecătorească irevocabilă/definitivă prin s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ produce afecte și în privința actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătorești de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătorești”.
Din această perspectivă, față de dispozițiile imperative ale art. 521 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea urmează să se conformeze acestei interpretări și să valorifice decizia precizată în sensul celor ce urmează:
Astfel, pârâta recurentă a emis actele administrative din litigiu în temeiul și aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. 1 din Ordinul Președintelui C.N.A.S. nr. 617/2007, text de lege, care a fost constatat parțial ca nelegal prin sentința nr. 835/8.02.2012 pronunțată de Curtea de apel București rămasă definitivă și irevocabilă. Această sentință a fost publicată în M.Of. al României Partea I nr. 243/4.04.2014.
Astfel, prin această sentință s-au anulat în parte dispozițiile art. 35 alin. 1 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 în privința posibilității organului competent al CAS de a emite decizii de impunere.
Este de notat că la data publicării acestei hotărâri judecătorești în publicația oficială a statului, la 4.04.2014, actul administrativ emis în baza dispozițiilor din ordinul mai sus amintit contestat ca fiind parțial nelegal era contestat în justiție pe calea contenciosului administrativ, o hotărârea judecătorească definitivă nefiind pronunțată încă în această cauză.
Astfel, Curtea reține faptul că litigiul de față a demarat la data de 26.11.2013, când instanța de fond a fost sesizată cu cerere de chemare în judecată formulată de reclamantele intimate.
Așa fiind, la data de 4.04.2014, litigiul de față se afla pe rolul instanței de judecată și viza contestarea actului administrativ emis în baza și executarea unei norme legale conținute într-un act administrativ unilateral cu caracter normativ anulat definitiv și irevocabil de instanța de contencios administrativ.
Într-o astfel de situație, Curtea apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 23 din Legea nr. 554/2004 în interpretarea dată în mod obligatoriu de ICCJ prin decizia nr. 10/2015.
Prin urmare, Curtea urmează să rețină că actele administrativ contestate sunt nelegale, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, dat fiind că emitentul acestora era lipsit de competență administrativă, neavând astfel capacitate administrativă de a emite astfel de acte administrative.
Față de aceste considerente, Curtea urmează ca în temeiul art. 521 alin. 3 din codul de procedură civilă raportat la dispozițiile art. 20 alin. 3, art. 23 și art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 cu aplicarea art. 496 Cod procedură civilă să respingă recursul ca nefondat și să mențină sentința atacată ca fiind legală și temeinică.
Văzând și prevederile art. 453 NCPC, în sensul că va obliga reclamanta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 450 lei constând în onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C. NAȚIONALĂ DE A. DE SĂNĂTATE, cu sediul în Ploiești, .,județul Prahova, împotriva sentinței nr.1070 din data de 19.05.2015, pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu reclamanții T. M., domiciliată în Ploiești, .. 4, . si I. C., domiciliată în Râmnicu V., Calea lui T., nr. 183, ., . in contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE A. DE SĂNĂTATE, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova.
Obligă recurenta - pârâtă la plata sumei de 450 lei către intimata-reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 ianuarie 2016
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Ș. I. C. T. M. D. F.
GREFIER,
C. M.
Red SIC
Tehnored CM
6 ex/ 21.01.2016
d.f._ Trib. Prahova
jud. fond P. C. M.
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 36/2016.... | Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 13/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
