Anulare act administrativ. Decizia nr. 88/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 88/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 88/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 88
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2016
Președinte - P. G. S.
Judecători - S. I.
- L. I.
Grefier - C. M. F.
Pe rol fiind pronunțarea recursurilor declarate de reclamantul P. DE PE L. JUDECĂTORIA MORENI, cu sediul în Moreni, ., nr. 14, J. Dâmbovița și pârâtul B. G. cu domiciliul în Târgoviște, ., ., J. Dâmbovița, împotriva sentinței nr. 368 din 20 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu pârâții B. A. G., domiciliată în Târgoviște, ., ., județul Dâmbovița și P. C. OCNIȚA, cu sediul în ..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 14 ianuarie 2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 21 ianuarie 2016, dată la care a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. nr. 368 din 20 aprilie 2015, Tribunalul Dâmbovița – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamantul P. de pe lângă Judecătoria Moreni, în contradictoriu cu pârâții: B. G., B. A. G. și P. comunei Ocnița, județul Dâmbovița, a anulat declarația nr. 729/09.05.2008 dată de B. G. și adeverința nr. 2104/31.03.2010 eliberată de Primăria comunei Ocnița, a respins cererea de anulare a certificatului de urbanism nr. 14/05.05.2011, solicitantă fiind B. A. G..
Împotriva sentinței precizate, lămurită prin încheierea din data de 8.06.2015, a declarat recurs pârâtul B. G., solicitând casarea acesteia, cu consecința rejudecării cauzei și a respingerii cererii Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni de anulare a certificatului de urbanism nr.14/5.05.2011.
În motivarea recursului, s-a arătat că, raportat la dispozițiile art.2 al.1 lit.c din Legea nr.554/2004, certificatul de urbanism precizat este inexistent, întrucât el nu a fost semnat de către emitent, nu a fost comunicat solicitantului, nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice.
Recurentul a mai arătat că a fost emis un alt certificat de urbanism cu același număr, în data de 2.06.2011, pe numele . că în cadrul aceleiași autorități publice nu pot exista două acte juridice cu același număr de înregistrare.
S-a mai susținut că, la solicitarea instanței de fond, Primăria ., prin adresa nr.2496/1.04.2015, originalul certificatului de urbanism nr.14/5.05.2011, precizând că acesta nu a fost emis, întrucât nu a fost semnat și ștampilat de către primarul comunei, el reprezentând o propunere care nu a fost acceptată de către emitent, precum și că instanța de fond a ignorat aceste aspecte.
Împotriva sentinței anterior precizate a declarat recurs reclamantul P. de pe lângă Judecătoria Moreni, solicitând casarea acesteia, în sensul admiterii sesizării și anulării certificatului de urbanism nr.14/5.05.2011.
În motivarea recursului, după prezentarea situației de fapt,s-a arătat căinstanța de fond în mod eronat a dispus respingerea cererii de anulare a certificatului de urbanism, anterior precizat, în condițiile în care acesta reprezintă rezultatul unei activități infracționale pentru care nu a putut fi sesizată Judecătoria Moreni prin rechizitoriu, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
În susținerea recursului, reclamantul a anexat sentința penală nr.395/2014 a Judecătoriei Moreni și decizia nr.137/2015 a Tribunalului Dâmbovița.
Prin întâmpinare, P. de pe lângă Judecătoria Moreni a solicitat respingerea recursului declarat de către pârâtul B. G., ca nefondat, reiterând susținerile din cadrul motivelor sale de recurs.
Prin întâmpinare, intimatul recurent B. G. a solicitat respingerea recursului declarat de către reclamantul P. de pe lângă Judecătoria Moreni, motivat de faptul că sentința primei instanțe, prin care inițial se respinsese cererea de anulare a certificatului de urbanism nr.14/5.05.2011, a fost lămurită prin încheierea din data de 8.06.2015, în sensul admiterii acestei cereri.
La termenul de judecată din data de 14.01.2016, Curtea a invocat, din oficiu, excepția lipsei de interes a reclamantului P. de pe lângă Judecătoria Moreni de formulare a recursului, anterior precizat, excepție pe care a pus-o în discuția părților prezente și față de care a rămas apoi în pronunțare, alături de recursul declarat de către pârât.
Examinând excepția lipsei de interes a reclamantului P. de pe lângă Judecătoria Moreni de formulare și susținere a recursului împotriva sentinței primei instanțe, excepție invocată din oficiu, Curtea constată următoarele :
Prin sentința nr.211/5.05.2014, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Moreni a admis excepția necompetenței sale materiale de soluționare a cererii Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni de constatare a nulității certificatului de urbanism nr. 14/05.05.2011 emis de Primăria comunei Ocnița, cerere pe care a disjuns-o de restul cauzei și față de care și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Dâmbovița.
La Tribunalul Dâmbovița, cererea a fost înregistrată sub nr._ .
Prin sentința nr.368/20.04.2015, Tribunalul Dâmbovița – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, printre altele, a respins cererea de anulare a certificatului de urbanism nr.14/5.05.2011, ca neîntemeiată.
Ulterior, prin încheierea din 8.06.2015, Tribunalul Dâmbovița – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a lămurit dispozitivul sentinței nr.368/2015, anterior precizată, în sensul că a anulat certificatul de urbanism, precizat.
Curtea mai reține că interesul a fost definit în doctrină și jurisprudență ca fiind o condiție de exercițiu a acțiunii civile, care constă în „folosul practic pe care o parte îl urmărește prin punerea în mișcare a unui mijloc procesual ce intră în conținutul acțiunii” (V.M.C. șa., Noul Cod de procedură civilă, Editura Universul Juridic 2013, pag.115), el fiind reglementat în cadrul dispozițiilor art.33 din Noul Cod de procedură civilă.
De asemenea, s-a mai precizat că interesul trebuie să subziste pe tot parcursul procesului, iar nu doar cu ocazia depunerii cererii de chemare în judecată sau a unei căi de atac.
Or, în condițiile în care, după formularea recursului, sentința recurată a fost lămurită în sensul admiterii acțiunii reclamantului și anulării certificatului de urbanism nr.14/5.05.2011, Curtea consideră că P. de pe lângă Judecătoria Moreni nu are niciun interes în susținerea recursului, acesta neputându-i aduce niciun folos practic.
Pe cale de consecință, Curtea consideră că excepția lipsei de interes analizată este întemeiată, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor legale precizate și celor ale art.496 din Codul de procedură civilă, Curtea urmează să o admită și să respingă recursul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria Moreni, ca lipsit de interes.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate de către recurentul pârât B. G. și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:
Prin cererea introductivă, disjunsă din dosarul nr._, P. de pe lângă Judecătoria Moreni a solicitat anularea certificatului de urbanism nr.14/5.05.2011, eliberat de către Primăria C. Ocnița.
În motivarea cererii, parchetul a învederat că, raportat la situația de fapt reținută în cuprinsul rezoluției nr.562/P/2011 din data de 10.03.2013, se impune anularea certificatului de urbanism precizat, eliberat pe numele numitei B. A. G., motivat de faptul că acesta se întemeiază pe existența unor împrejurări necorespunzătoare realității, referitoare la categoria de folosință a terenului de 2000 mp situat în .”.
Curtea mai reține că în cadrul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, anterior precizate, s-a consemnat faptul că în anul 2007 terenului respectiv, ce aparținea pârâtului B. G., i-a fost schimbată în mod fraudulos categoria de folosință, în Registrele agricole ale Primăriei .” în „fâneață”, sens în care a fost declarat de către pârâtul B. G. în cadrul declarației nr.729/2008, ulterior terenul fiind trecut în categoria de folosință „intravilan” și în legătură cu acesta eliberându-se certificatul de urbanism contestat.
P. a mai arătat că prin această schimbare a categoriei de folosință a terenului s-a consumat infracțiunea prevăzută de art.106 din Legea nr.46/2008, pentru care însă s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.
Curtea reține că sesizarea instanței civile pentru anularea actelor reliefate în cadrul activității infracționale precizate, printre care și certificatul de urbanism nr.14/5.05.2011, s-a făcut în baza dispozițiilor art.245 al.1 lit.c ind.1 din vechiul Cod de procedură civilă, conform cărora „ prin ordonanța de încetare a urmăririi penale se dispune totodată asupra ..sesizării instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris.”
Curtea apreciază că motivul sesizării instanței civile se fundamentează pe încetarea urmăririi penale (neînceperea acesteia), respectiv pe imposibilitatea de sesizare a instanței penale, care ar fi putut anula înscrisurile cu ocazia soluționări laturii civile, așa cum prevăd dispozițiile art.348 din Codul de procedură penală.
Ca urmare, Curtea consideră că situația precizată se circumscrie unui caz special de sesizare a instanței civile pentru anularea unor înscrisuri, în vederea stabilirii situației anterioare săvârșirii unei infracțiuni, situație ce derogă de la prevederile legii contenciosului administrativ nr.554/2004.
De altfel, se poate observa că ipoteza de sesizare precizată nu se circumscrie celor reglementate în dispozițiile art.1 al.4 și 5 din Legea nr.554/2006 – care se referă la sesizarea instanței de contencios administrativ pentru anularea unor acte administrative unilaterale individuale emise cu exces de putere sau a unor acte normative care vatămă un interes legitim .
Consecința acestui raționament este aceea că în cazul special de sesizare reglementat de dispozițiile art.245 al.1 lit.c ind.1 din vechiul Cod de procedură penală (în noul Cod de procedură penală competența analizată revenind judecătorului de cameră preliminară, conform art.315 al.2 lit.d), se va aprecia necesitatea anulării actului prin prisma concluziilor definitive ale instanței/organelor de urmărire penală cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia – elemente care, raportat la dispozițiile art.22 al.1 din Codul de procedură civilă, au autoritate de lucru judecat în fața instanței civile.
Or, în condițiile în care în cauză nu s-a făcut dovada că rezoluția parchetului precizată – care, de altfel, a fost menținută prin rezoluția prim procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni din 26.11.2013, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată împotriva ei de petentul B. G. – ar fi fost anulată sau desființată în orice al mod, având în vedere și aspectul referitor la existența unui alt certificat de urbanism cu același număr de înregistrare (nr.14/2.06.2011) emis în mod legal unei societăți comerciale, Curtea apreciază că aspectele constatate de organele penale, care vizează în esență, caracterul fraudulos al certificatului de urbanism, sunt reale și se impun instanței civile, astfel că soluția anulării acestuia, pronunțată de către prima instanță, este legală și temeinică.
Curtea consideră că nu pot fi reținute susținerile recurentului - vizând în esență faptul că certificatul contestat nu a produs efecte juridice și nu a intrat în circuitul civil, el nefiind semnat de către organul emitent și fiind, în fapt ,o propunere de certificat de urbanism -, întrucât, așa cum s-a arătat anterior verificările instanței civile investită de către organul de urmărire penală se circumscriu stării de fapt și elementelor stabilite în mod definitiv de către acesta.
În plus, Curtea subliniază că, în cuprinsul rezoluției din 10.10.2013, parchetul nu a apreciat că certificatul de urbanism nr.14/5.05.2011 ar fi un act administrativ, solicitând anularea lui în această calitate, ci doar că el a fost un act emis (alături de alte acte) în cadrul unei activități infracționale, motiv pentru care se impune anularea lor, iar sesizarea instanței civile s-a făcut exclusiv pentru că organul de urmărire penală nu avea competența legală a luării unei astfel de măsuri.
Ca urmare, teoria inexistenței actului administrativ și consecințele acesteia, propuse de recurent, nu sunt aplicabile prezentei cauze, întrucât accepțiunea instanței civile și a celei penale/organelor de urmărire penală cu privire al acest aspect nu este identică. Altfel spus, chiar dacă s-ar considera că certificatul de urbanism contestat nu este un act administrativ, această concluzie nu ar putea conduce, în cazul special de sesizare a instanței de către parchet existent în cauză, la concluzia inexistenței acestuia din punctul de vedere al organelor penale.
De altfel, acceptând punctul de vedere al recurentului – conform căruia instanța de fond ar fi trebuit să constate inexistența actului administrativ și să respingă cererea de anulare a sa pe acest motiv – s-ar ajunge la împrejurarea că certificatul contestat ar continua să existe, cu toate că el a fost emis în cadrul unei activități infracționale definitiv stabilită, iar desființarea sa ar fi obligatorie, potrivit normelor de procedură penală, în vederea restabilirii situației anterioare acesteia.
Totodată, Curtea consideră că, de principiu, o cenzurare de către instanța civilă a actului a cărui anulare se solicită de către parchet sub alte aspecte decât cele avute în vedere de organele de urmărire penală ar putea fi de natură să genereze concluzii incompatibile celor reținute de acestea din urmă, de natură a aduce atingere caracterului autorității de lucru judecat de care ele se bucură, prin prisma dispozițiilor art.22, anterior expuse.
Curtea mai reține că sunt corecte susținerile recurentului vizând modalitatea de lămurire a dispozitivului sentinței recurate, prin încheierea din 8.06.2015, și motivarea sumară a acesteia, însă, față de faptul că soluția pronunțată de către instanța fondului este legală și temeinică, apreciază că nu se impune admiterea recursului sub acest aspect, întrucât o asemenea măsură ar fi pur formală, fără vreo consecință în ceea ce privește modalitatea de soluționare a fondului cauzei, motiv pentru care urmează să nu rețină motivul de recurs reglementat de dispozițiile art.488 al.1 pct.6 din Codul de procedură civilă.
Cât privește motivul de recurs prevăzut de art.488 al.1 pct.8 din Codul de procedură civilă, Curtea constatată că singurele dispoziții invocate în cadrul recursului ca fiind pretins aplicate greșit/încălcate de către instanța fondului au fost cele ale art.2 al.1 lit.c din Legea nr.554/2004, care reglementează actul administrativ.
Or, raportat la considerentele anterior expuse, cu ocazia analizării susținerilor recurentului privind inexistența certificatului de urbanism, Curtea consideră că nici acest motiv de recurs nu poate fi primit.
În consecință, în temeiul dispozițiilor legale deja precizate și celor prevăzute de art.496 din Codul de procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul declarat de pârâtul B. G., ca nefondat.
Totodată, față de soluția ce urmează a se pronunța în cauză și de dispozițiile art.453 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea urmează să respingă, ca neîntemeiată, solicitarea recurentului pârât de obligare a recurentului reclamant la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs, ca urmare a faptului că recurentul reclamant nu are calitatea de parte care a câștigat procesul, după cum nici acesta din urmă nu are calitatea de parte căzută în pretenții în raport cu recurentul pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei de interes a reclamantului P. de pe lângă Judecătoria Moreni în formularea recursului, invocată din oficiu.
Respinge recursul declarat de reclamantul P. DE PE L. JUDECĂTORIA MORENI, cu sediul în Moreni, ., nr. 14, J. Dâmbovița, împotriva sentinței nr. 368 din 20 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu pârâții B. G. cu domiciliul în Târgoviște, ., ., ., B. A. G., domiciliată în Târgoviște, ., ., județul Dâmbovița și P. C. OCNIȚA, cu sediul în ., ca lipsit de interes.
Respinge recursul declarat de pârâtul B. G., cu domiciliul în Târgoviște, ., ., ., împotriva sentinței nr. 368 din 20 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu reclamantul P. DE PE L. JUDECĂTORIA MORENI, cu sediul în Moreni, ., nr. 14, J. Dâmbovița și pârâții B. A. G., domiciliată în Târgoviște, ., ., județul Dâmbovița și P. C. OCNIȚA, cu sediul în ., ca nefondat.
Respinge cererea recurentului pârât B. G. de obligare a recurentului reclamant la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul recurs, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 21 ianuarie 2016
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
P. G. S. S. I. L. I.
GREFIER,
C. M. F.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red.S.I.
Tehnored.CMF
6 ex./ 22.01.2016
dos. fond –_ - Tribunalul Dâmbovița
jud,fond.- E. I.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 14/2016. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 1/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
