Obligaţia de a face. Decizia nr. 12/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 12/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 12/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA nr. 12
Ședința publică din data de 11 ianuarie 2016
Președinte- L. F. A.
Judecători - I. N. E. C.
- G. M. F.
Grefier - M. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta Instituția P. județului Dâmbovița – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, jud. Dâmbovița, împotriva sentinței nr.222 din data de 3 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul C. M., cu domiciliul în mun. Târgoviște, .. D7A, ., jud. Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ultima strigare, au lipsit părțile.
Cererea de recurs este timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, conform chitanței fiscale nr._(86)/29.09.2015, ce a fost anulată de instanță și atașată la dosarul cauzei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, legal timbrat, iar recurenta-pârâtă, în cuprinsul motivelor de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Se învederează, totodată, că intimatul-reclamant a depus întâmpinare la motivele de recurs.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului și având în vedere că recurenta, în cuprinsul motivelor de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art.223 din Codul de procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.222 din data de 3 martie 2015 Tribunalul Dâmbovița a admis acțiunea formulată de reclamantul C. M. în contradictoriu cu pârâta Instituția P. județului Dâmbovița – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Dâmbovița și a dispus înmatricularea autoturismului proprietate personală marca Skoda, ., fără plata taxei timbrului de mediu impusă de OG 9/2013.
Prin aceeași sentință a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2249 de lei reprezentând cheltuieli de judecată (taxă de timbru și onorariu de avocat).
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Instituția P. județului Dâmbovița – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Dâmbovița, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În cuprinsul motivelor de recurs se arată că prin decizia pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost transmisă cauza spre rejudecare la instanța de fond, Tribunalul Dâmbovița, urmând să verifice susținerile reclamantului prin prisma temeiului de drept invocat, art.4 lit. c și art.8 din OUG nr.9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule și a probatoriului administrat, cu verificarea aspectului referitor la achitarea taxei legale aferentă înmatriculării autoturismului.
Recurenta consideră că instanța de fond nu s-a conformat dispozițiilor instanței superioare și nu a verificat, în nici un fel, aspectele sesizate.
Documentele necesare înmatriculării permanente sau provizorii sunt cele prevăzute de art.7 din O.M.A.I. nr.1501/2006, printre care și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită de lege (în speță taxa timbrului de mediu prevăzută de OUG nr.9/2013).
Potrivit art. 4 litera c din ordonanța mai susmenționată obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Sunt exceptate de la plată, conform art.8 din OUG nr.9/2013 autovehiculele:
a) încadrate în categoria vehiculelor istorice, definite conform prevederilor art. 3 pct. 50 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere;
b) acordate instituțiilor de învățământ, sănătate și cultură, ministerelor, altor organe ale administrației publice, structurilor patronale și sindicale reprezentative la nivel național, asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică, de către guverne străine, organisme internaționale și organizații nonprofit și de caritate, prin donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică;
c) confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului și acordate cu titlu gratuit în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
d) destinate competițiilor sportive, definite conform prevederilor legale în vigoare;
e) dobândite prin moștenire, în cazul în care aceasta a intervenit în intervalul de 2 ani de la data deschiderii succesiunii;
f) dobândite prin partaj.
Recurenta arată că reclamantul nu a făcut dovada că se află în una din situațiile prevăzute de art. 8.
Mai mult, prin adresa nr._/03.012.2013 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița îi răspunde petiționarului că pentru autoturismul pentru care cere înmatricularea nu a fost identificată plata taxei de poluare; prin urmare această taxă specială nu a fost plătită nici cu ocazia primei înmatriculări și nici la transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat.
Susținerile instanței în sensul că, în perioada 31.01._13, plata taxei a fost suspendată prin OUG nr. 1/2012 nu au nici o relevanță, întrucât reclamantul solicită înmatricularea în luna noiembrie 2013.
Mai mult, OUG nr. 1/2012 suspendă aplicarea prevederilor art.4 alin. 2 din Legea nr.9/2012 și nu a OUG nr. 9/2013, ordonanță aflată în vigoare la momentul solicitării înmatriculării și a introducerii acțiunii la instanța de contencios administrativ.
Instanța se află într-o gravă eroare, întrucât OUG nr.9/2013 a intrat în vigoare la data de 15.03.2013, iar de la data intrării în vigoare Legea nr.9/2012 a fost abrogată, toată motivarea instanței din sentința recurată făcându-se în temeiul unei legi ce nu se afla în vigoare la data introducerii acțiunii.
Cu privire la obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată de 2249 lei, se arată că această obligație este nejustificată în raport de prevederile art. 13 din OUG nr.9/2013, conform cărora „cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită, privind taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu, se suportă din sumele încasate, cu titlu de timbru, în conturile organului fiscal competent sau din bugetul fondului pentru mediu, după caz".
In concluzie, recurenta arată că în sarcina sa nu se poate reține vreo culpă, ea aplicând doar legislația în vigoare.
Mai mult, stabilirea acestor sume mari drept cheltuieli de judecată nu se justifică, în raport de obiectul și complexitatea cauzei, instanța neexercitând rolul activ de a micșora aceste onorarii ale avocaților, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocați.
Consideră că, dacă reclamantul dorea recuperarea cheltuielilor de judecată, trebuia introdus în cauză Ministerul Finanțelor.
În concluzie recurenta solicită admiterea recursului, iar, pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiată, în subsidiar anularea cheltuielilor de judecată, recursul fiind întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 Cod de procedură civilă.
Intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită admiterea în parte a recursului, casarea sentinței și, pe fond, admiterea acțiunii, arătând că soluția instanței de fond a fost pronunțată într-o evidentă eroare de fapt și de drept, fiind reținute aprecieri privind o altă situație și anume “înmatricularea pentru prima dată în România a unui autoturism adus din U.E.”
Or, reclamantul a solicitat înmatricularea unui autoturism ce este deja înmatriculat în România în temeiul OUG nr. 9/2013.
OUG nr. 9/2013 nu include la art. 4 alin. 1 lit. c, în sfera obligativității plății timbrului și autoturismele exceptate de la plata timbrului de mediu conform art. 8, astfel cum este cazul autovehiculului intimatului, autovehicul înmatriculat prin partaj.
În concluzie intimatul solicită admiterea recursului, casarea sentinței și, pe fond, admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la înmatricularea autoturismului fără plata timbrului de mediu, pentru considerentele expuse, cu consecința obligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată avansate până în prezent și pentru noua fază procesuală, respectiv recursul promovat.
Examinând sentința recurată, prin prisma materialului probator administrat în cauză, a dispozițiilor legale incidente și a criticilor formulate de către recurenta-pârâtă, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 5200/4.11.2014 Curtea de Apel Ploiești a admis recursul declarat de reclamantul C. M. împotriva sentinței nr. 846 din 20 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Dâmbovița - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere, Înmatriculare Autovehicule, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Instanța de casare a reținut că prima instanță și-a întemeiat soluția de respingere a acțiunii reclamantului pe prevederile art. 4 lit. a din OUG nr. 9/2013 și art. 7 al.1 din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006, în sensul că operațiunea de înmatriculare se poate realiza doar dacă se face dovada achitării timbrului de mediu, dovadă pe care reclamantul nu a făcut-o, apreciindu-se ca neîntemeiate și criticile privind pretinsa neconformitate a OUG nr. 9/2013 cu dreptul comunitar.
Instanța de casare a constatat, prin decizia menționată, că susținerile recurentului în sensul că autoturismul achiziționat a mai fost odată înmatriculat în România și beneficiază de scutirea prevăzută de art. 8 din ordonanță nu au fost analizate de prima instanță, care a motivat soluția conform unei alte situații de fapt și anume aceea a înmatriculării pentru prima dată în România a unui autoturism adus din U.E., soluționând procesul fără a intra în judecata fondului.
În consecință cauza a fost trimisă spre rejudecare pentru ca instanța de fond să verifice susținerile reclamantului prin prisma temeiului de drept invocat - art. 4 lit. c, art. 8 din OUG nr. 9/2013 și a probatoriului administrat, cu verificarea aspectului referitor la achitarea taxei legale aferente înmatriculării autoturismului în luna iulie 2013.
Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 501 alin. 3 Cod de procedură civilă, după casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.
Or, în speță Curtea constată că, în rejudecare, instanța de fond nu a examinat susținerile reclamantului cu respectarea considerentelor deciziei de casare, neanalizând situația de fapt în raport de temeiul de drept invocat de reclamant, ci în raport de dispozițiile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, lege care era abrogată prin OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, ordonanță care a intrat în vigoare la data de 15.03.2013 și pe care și-a întemeiat reclamantul acțiunea.
Curtea reține, în consecință, că tribunalul a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, întrucât s-a pronunțat în temeiul unor norme legale care nu sunt incidente în speță, nefiind nici invocate de părți.
Pentru aceste motive, fiind fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod de procedură civilă, sentința recurată fiind dată cu încălcarea normelor de drept material, Curtea va admite recursul, în baza dispozițiilor art. 496 Cod de procedură civilă și va casa în tot sentința, cu reținerea cauzei spre rejudecare, potrivit dispozițiilor art. 498 alin. 1 Cod de procedură civilă, fiind a doua casare dispusă în cauză.
Analizând acțiunea, raportat la considerentele deciziei de casare nr. 5200/4.11.2014, Curtea reține că reclamantul C. M. a supus analizei instanței de contencios administrativ, în procedura reglementată de dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, pretinsul refuz nejustificat al pârâtei Instituția P. județului Dâmbovița – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Dâmbovița de a îi soluționa cererea vizând înmatricularea autoturismului marca Skoda, cu număr de identificare TMBAF73T_, fără plata timbrului de mediu instituit prin prevederile OUG nr. 9/2013, solicitând obligarea pârâtei la efectuarea operațiunii de înmatriculare fără plata acestei taxe.
Reclamantul și-a întemeiat, în drept, acțiunea pe prevederile art. 4 lit. c, raportat la art. 8 din OUG nr. 9/2013, susținând că acest autoturism a mai fost înmatriculat în România (în iulie 2013) și beneficiază de scutirea prevăzută de art. 8 din OUG nr. 9/2013.
Curtea reține că dreptul de proprietate asupra autoturismului a fost dobândit de către reclamant prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 27.11.2013 cu proprietarul anterior – Baloi Olguța, fiind înmatriculat pe numele acesteia la data de 16.07.2013, astfel după cum reiese din contractul de vânzare-cumpărare și cartea de identitate a vehiculului, depuse la dosar.
Refuzul pârâtei de înmatriculare a autoturismului reclamantului fără plata timbrului de mediu este exprimat în adresa nr. A/_/14.12.2013, fiind motivat de lipsa dovezii achitării taxei timbrului de mediu, prevăzută de OUG nr. 9/2013, dovadă ce trebuia realizată de reclamant potrivit dispozițiilor art. 7 din O.M.A.I. nr. 1501/2006, pârâta menționând că, potrivit legislației în vigoare, se pot înmatricula fără plata timbrului de mediu vehiculele prevăzute la art. 3 și 8 din OUG nr. 9/2013.
Curtea reține că reclamantul invocă exceptarea autoturismului de la plata timbrului de mediu prin prisma dispozițiilor art. 8 din OUG nr. 9/2013.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din OUG nr. 9/2013 obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Potrivit dispozițiilor art. 8 din OUG nr. 9/2013, în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către reclamant, timbrul nu se plătește atunci când autovehiculele sunt:
a) încadrate în categoria vehiculelor istorice, definite conform prevederilor art. 3 pct. 50 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere;
b) acordate instituțiilor de învățământ, sănătate și cultură, ministerelor, altor organe ale administrației publice, structurilor patronale și sindicale reprezentative la nivel național, asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică, de către guverne străine, organisme internaționale și organizații nonprofit și de caritate, prin donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică;
c) confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului și acordate cu titlu gratuit în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
d) destinate competițiilor sportive, definite conform prevederilor legale în vigoare;
e) dobândite prin moștenire, în cazul în care aceasta a intervenit în intervalul de 2 ani de la data deschiderii succesiunii.
Așadar, Curtea constată că, pentru a beneficia de înmatricularea autovehiculului fără plata timbrului de mediu reclamantul avea obligația de a indica și dovedi categoria de vehicule – dintre cele menționate la art. 8 – în care se încadra autoturismul său.
Or, Curtea constată, pe de o parte, că în cererea de chemare în judecată reclamantul nu a menționat în care dintre situațiile de la art. 8 din OUG nr. 9/2013 se situează autoturismul dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare, această cerere nefiind ulterior modificată, iar, pe de altă parte, nici din înscrisurile administrate nu reiese existența unui caz de scutire de la plata timbrului de mediu; afirmația reclamantului, din cuprinsul cererii de recurs, în sensul că art. 4 din OUG nr. 9/2013 nu include și autovehiculele care au fost înmatriculate prin partaj este lipsită de suport probator și, în consecință, de eficiență juridică.
Sub un alt aspect se reține că prin OG nr. 16/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, în vigoare începând de la data de la 5.08.2013, a fost abrogată lit. f a art. 8 din OUG nr. 9/2013, care excludea de la plata timbrului de mediu autovehiculele dobândite prin partaj.
În atare condiții Curtea reține că sunt aplicabile dispozițiile art. 4 lit. c din OUG nr. 9/2013, fiind vorba de transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (taxe instituite prin acte normative anterioare OUG nr. 9/2013), întrucât în speță reclamantul nu a depus la dosar dovada plății unei astfel de taxe și nici dovada scutirii de la plata acestor taxe de către deținătorul anterior – Baloi Olguța.
În acest sens se reține și răspunsul Administrației Județene a Finanțelor Publice Dâmbovița, comunicat reclamantului sub nr._/3.12.2013, în sensul că pentru acest autovehicul nu a fost identificată plata taxei pe poluare pentru autovehicule/taxa specială pentru autoturisme și autovehicule/taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
În consecință, Curtea constată că impunerea de către pârâtă în sarcina reclamantului a obligației vizând dovedirea plății timbrului de mediu pentru autovehicul s-a realizat în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare a autovehiculului în circulație, astfel încât refuzul pârâtei de a proceda la realizarea operațiunii de înmatriculare, în lipsa dovedirii de către reclamant a plății taxei vizând timbrul de mediu, taxă considerată de instanță ca fiind compatibilă cu dreptul comunitar, nu apare ca fiind un refuz nejustificat în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. i și art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Pentru motivele expuse, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată, în baza dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta Instituția P. județului Dâmbovița – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, jud. Dâmbovița, împotriva sentinței nr.222 din data de 3 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul C. M., cu domiciliul în mun. Târgoviște, .. D7A, ., jud. Dâmbovița:
Casează în tot sentința recurată și, reținând cauza spre rejudecare, respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2016.
Președinte,
L. F. A.
Judecători,
I. N. E. C. G. M. F.
Grefier,
M. D.
Operator de date cu caracter personal;
Număr de notificare 3120/2006
Redactat LFA
Tehnoredactat LFA/MD
5 ex./25.01.2016
d.f._ * Trib.Dâmbovița
j. f. M. D.
| ← Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 13/2016. Curtea de Apel... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
