Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 162/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 162/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 162/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA nr.162
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2016
Președinte - I. L.
Judecători - G.-S. P.
- I. S.
Grefier - M. I.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA, prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, împotriva sentinței nr.1445 din data de 22 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant F. M., domiciliat în Ploiești, ., ., . prin mandatar O. C. domiciliat în Ploiești ..13 județul Prahova și cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6.
Cerere de recurs scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se învederează instanței că în cadrul procedurii prealabile fixării primului termen de judecată, intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză.
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurenta-pârâtă, prin cererea de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința nr.1445 din data de 22 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul F. M. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova și Administrația F. Pentru Mediu.
P. aceeași sentință au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 3211 lei, reprezentând taxa pe poluare, la dobânda fiscală aferentă acestei sume începând cu data plății, 25.10.2010 și până la data restituirii efective a acesteia, precum și la plata către reclamant a sumei de 550 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariul de avocat, taxă timbru.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Prahova, în numele Administrației Județene a Finanțelor Publice Prahova (fosta AFPM Ploiești), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii promovată de reclamant.
În motivarea recursului, s-a arătat că AFPM Ploiești nu a făcut altceva decât să aplice prevederile legislației fiscale pe teritoriul României, respectiv prevederile OUG 50/2008, care a fost adoptată în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită stabilite de legislația comunitară în acest domeniu, precum și că OUG 50/2008 respectă normele de drept comunitar aplicabile și jurisprudența C.J.U.E.
Recurenta a mai arătat că, potrivit dispozițiilor art.1-33 din Legea nr.157/2005, statele membre au competența de a alege forma și mijloacele necesare obținerii rezultatului prevăzut de legea cadru europeană, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor necesare atingerii acestui rezultat, că dispozițiile art.148 al.2 din Constituția României reglementează supremația tratatelor constitutive ale U.E. față de dispozițiile legale interne contrare, că în cauză nu sunt incidente prevederile art.90 (devenit art.110) din Tratatul privind instituirea CE, întrucât taxa urmează a fi plătită de către toți proprietarii de autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România, precum și că dispozițiile comunitare precizate au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a aplica impozite mai mari pentru produsele comunitare, decât pentru cele indigene.
Recurenta a mai arătat că nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei astfel de taxe, cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor, ci doar a modului de determinare a taxei, că principiul „poluatorul plătește” – care se află la baza acestei reglementări – este acceptat la nivelul Uniunii Europene, că în 16 state ale UE se aplică o taxă similară (printre care Bulgaria, G., Spania, etc.), că obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea comunitară, reglementată de dispozițiile art.148 al.2 din Constituție, revine Parlamentului României, iar nu instanțelor judecătorești, că expertul D.G. Taxud a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa de poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei în data de 25.06.2008 sunt conforme cu criteriile europene, precum și că procedura de infringement a fost închisă după adoptarea de către Parlamentul României a OUG 50/2008.
S-a mai arătat că, prin răspunsul nr.1717/2008, Comisia pentru petiții din cadrul Parlamentului European a comunicat faptul că prin adoptarea OUG 50/2008 normele României în materie de taxă de poluare sunt conforme dreptului comunitar, astfel că motivele care au stat la baza procedurii de încălcare au încetat să existe, cazul fiind închis.
În cadrul procedurii prealabile fixării primului termen de judecată, intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză.
Examinând sentința recurată, prin prisma materialului probator administrat în cauză, a dispozițiilor legale incidente și a criticilor formulate de către recurentă, Curtea reține următoarele :
Criticile recurentei vizează, în esență, conformitatea dispozițiilor OUG 50/2008 privind taxa de poluare cu legislația comunitară în materie, respectiv greșita obligare a sa, de către instanța de fond, să restituie reclamantului c/val taxei pe poluare.
Referitor la acest aspect, Curtea considera ca tribunalul a reținut în mod corect aplicabilitatea directa în cauza a dispozițiilor din dreptul comunitar.
Astfel, potrivit practicii C.J.C.E., un sistem de impozitare poate fi considerat compatibil cu art. 110 TC.E., doar dacă este stabilit astfel încât să excludă, în toate cazurile, posibilitatea ca produsele importate să fie mai aspru taxate decât produsele naționale și să nu producă în niciun caz efecte discriminatorii. în materia importurilor autovehiculelor de ocazie, art. 110 T.C.E. urmărește să garanteze perfecta neutralitate a impozitelor interne în ceea ce privește concurența dintre produsele importate și cele ce se află deja pe piața națională. Art. 110 par.l din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Scopul general al art. 110 (exarticolul 90 par.1) din Tratatul Comunității Europene este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Articolul 148 alin.2 din Constituția României instituie principiul priorității dreptului comunitar în fața celui național, astfel că în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile din Tratatul Comunităților Europene.
Curtea considera ca judecătorul național are obligația să aplice dispozițiile dreptului comunitar și să asigure realizarea efectului deplin al acestor norme, această obligație rezultând și din dispozițiile constituționale (art.148 alin.4) și din dispozițiile art.220 din Tratatul C.E.
Totodată, sistemul de taxare nu trebuie să fie discriminatoriu, pentru autovehiculele second-hand de pe teritoriul României înmatriculate deja nepercepându-se această taxă, ca pentru autovehiculele second-hand înmatriculate pe teritoriul altui stat comunitar membru al U.E.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinata sa diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate . membru, comparatorii fiind orientați din punct de vedere fiscal sa achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Față de aceste considerente, Curtea considera ca în mod corect tribunalul a apreciat ca O.U.G. nr. 50/2008 este contrară dispozițiilor art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinata sa diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate . membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România si, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cat norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Fiind adoptată cu ignorarea dispozițiilor Tratatului C.E., această taxă specială reprezintă o plată nedatorată, dispozițiile care o reglementează fiind contrare legislației comunitare, legislație pe care judecătorul național trebuie să o aplice fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acestora pe calea legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional. Ca urmare, nu poate fi reținută critica privind neaplicarea dispozițiilor interne reglementate de OUG 50/2008.
Ca urmare, având în vedere considerentele expuse anterior, Curtea considera ca nu pot fi reținute susținerile recurentei privind greșita apreciere a instanței de fond cu privire la legalitatea și convenționalitatea taxei de poluare, respectiv cu privire la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor de drept comunitar și a jurisprudenței CJCE (actual CJUE), mai ales ca instanța de fond si-a fundamentat soluția pronunțată pe jurisprudența comunitară relevantă, expres menționată în considerentele sentinței recurate.
De altfel, la data de 7.04.2011, CJUE s-a pronunțat în cauza având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare, în sensul că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Ulterior, aceleași concluzii au fost reluate în hotărârea din 7.07.2011 pronunțată de către CJUE în cauza N. c. Statului Român
Or, din această concluzie rezultă neîndoielnic opinia CJUE privind faptul că taxa de poluare este contrară dreptului comunitar, în condițiile în care ea se aplică doar autovehiculelor cumpărate din state membre și înmatriculate pentru prima dată în România și nu și autovehiculelor similare, achiziționate de pe piața internă și care se reînmatriculează.
Raportat la deciziile CJUE precizate anterior, Curtea consideră că nu pot fi reținute susținerile recurentei privind concluziile expertului DG Taxud și ale Comisiei pentru petiții din cadrul Parlamentului European (emise cu ocazia soluționării petiției nr.1717/2008), câtă vreme opinia CJUE – care este singura instituție competentă să dea o interpretare oficială a dreptului uniunii - a fost contrară celei susținute de aceasta.
În ce privește rolul armonizării legislației interne cu cea comunitare, Curtea considera ca susținerile recurentei nu sunt relevante, întrucât în prezenta cauza nu s-a pus problema armonizării legislației – care se face, de principiu, prin adoptarea de acte normative în litera și spiritul prevederilor și principiilor comunitare –, ci doar a aprecierii convenționalității prevederilor OUG 50/2008 referitoare la taxa de poluare, respectiv a compatibilității acestora cu dreptul comunitar, compatibilitate care intră în competența instanței naționale în fata căreia s-a ridicat aspectul de neconvenționalitate.
Reținând că sentința recurată este legală și temeinică, sub aspectul tuturor criticilor formulate de către recurentă, Curtea urmează ca, în baza dispozițiilor art.496 din Noul Cod de procedură civilă, să respingă recursul acesteia, ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA, prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, împotriva sentinței nr.1445 din data de 22 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant F. M., domiciliat în Ploiești, ., ., . prin mandatar O. C. domiciliat în Ploiești ..13 județul Prahova și cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 ianuarie 2016 .
Președinte Judecători
I. L. G.-S. P. I. S.
Grefier
M. I.
Red. IS
Tehnored.MI
5 ex./08.02.2016
d.f._ Tribunalul Prahova
j.f. P. C. M.
Operator date cu caracter personal,
nr. notificare 3120/2006
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 237/2016. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 114/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
