Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 11/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 11/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 674/40/2013
Dosar nr._ - contestație act fiscal -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 11
Ședința publică din12 ianuarie 2015
Președinte S. A.
Judecător P. D.
Judecător G. M.
Grefier B. E.
Pe rol, judecarea recursului formulat de contestatoarea Întreprinderea I.+Mișoagă G., cu sediul în municipiul B., ., ., județul B., împotriva sentinței nr.655 din 26 martie 2014, pronunțată de Tribunalul B.-Secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ /2014, în contradictoriu cu intimatele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – ..26, județul Iași și Administrația Finanțelor Publice Județeană B., cu sediul în municipiul B., ..5, județul B..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După prealabila verificare conform dispozițiilor art. 1591 alin. 4 din Codul de procedură civilă, instanța, în temeiul art. 3 pct. 3, art. 319 din codul de procedură civilă și art. 8 și 10 alin. 1 teza I din Legea nr. 544/2004, s-a declarat competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, pe care, constatând-o în stare de judecată, a reținut-o pentru soluționare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B.-Secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 23.01.2013, reclamanta I. I. Mișoagă G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Finanțelor Publice Județeană B., anularea Deciziei nr.55 din 20.07.2012 prin care s-a respins contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr.IV/6652/3 din 24.05.2012 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția G. a Finanțelor Publice B. - Activitatea de inspecție Fiscală, precum și a Deciziei de impunere nr.IV/6652/3 din 24.05.2012 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția G. a Finanțelor Publice B. - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de inspecție fiscală persoane fizice, privind obligațiile suplimentare de plată stabilite în urma raportului de inspecție fiscală nr. IV/6652 din 24.05.2012.
Reclamanta a apreciat aceste acte administrativ-fiscale ca fiind nelegale și a solicitat desființarea lor, cu consecința exonerării sale de la plata obligațiilor de plată suplimentar stabilite prin aceste acte administrative, respectiv taxă pe valoarea adăugată în cuantum de 75.370 lei-debit, 24.503 lei majorări de întârziere și dobânzi și 16.124 lei-penalități.
În motivare, reclamanta a arătat că, în perioada 07.03._12 s-a desfășurat la societate inspecția fiscală, perioada supusă verificării fiind 01.06._12 pentru taxa pe valoarea adăugată și 01.06._12 pentru impozitul pe venit, contribuții sociale și fonduri speciale.
Obiectivele controlului au fost: verificarea realității declarațiilor fiscale în corelare cu datele din evidența contabilă și mai ales față de realitatea constatată în timpul verificărilor; verificarea modului de determinare a bazelor de impunere.
Că prin Decizia de impunere nr.IV/6652/3 din 24.05.2012 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția G. a Finanțelor Publice B. - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de inspecție fiscală persoane fizice, privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, s-a stabilit TVA suplimentară de plată în sumă de cuantum de 75.370 lei - debit, 24.503 lei majorări de întârziere și dobânzi și 16.124 lei - penalități (în total 115.997 lei), cu motivarea că nu s-au declarat plătitori de TVA în termenul prevăzut de lege, respectiv cu data de 01.11.2009, respectiv că s-au declarat plătitori de TVA începând cu 01.10.2010.
Că împotriva acestei decizii de impunere și raport de inspecție fiscală a formulat contestație, iar prin Decizia nr.55 din 20.07.2012 emisă de pârâtă s-a respins contestația.
Prin sentința nr. 655 din 26 martie 2014 Tribunalul B. –Secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte contestația formulată de reclamanta I. I. Mișoagă G., în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Finanțelor Publice Județeană B.; a anulat în parte Decizia nr. 55/20.07.2012 și Decizia de impunere nr. IV/6652/3/24.05.2012 emise de DGFPJ B., în privința obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei cu titlu de TVA, majorări de întârziere și dobânzi, în sensul că anulează deciziile pentru sumele de 14.606 lei reprezentând TVA, și de 1.565 lei cu titlu de majorări de întârziere și dobânzi; a menținut restul obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei prin deciziile contestate.
Totodată a obligat pârâta DGRFP Iași să plătească reclamantei suma de 140 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, și respinge restul pretențiilor formulate în acest sens.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în speță, că reclamanta a contestat Decizia de impunere privind TVA nr. IV/6652/3/24.05.2012 pentru perioada 01.11.2009 – 31.03.2012 și accesorii pentru perioada 26.01.2010 – 15.05.2012, aceasta fiind contestată administrativ, iar contestația fiind respinsă prin Decizia nr. 55/20.07.2012 a DGFP B., ca neîntemeiată.
În baza RIF, prin Decizia de impunere Serviciul de Inspecție Fiscală Persoane Fizice al Direcției Generale a Finanțelor Publice Județene B. a stabilit obligații fiscale privind TVA 75.370 lei; accesorii TVA: 24.503 lei majorări de întârziere și dobânzi și 16.124 lei - penalități.
Din înscrisurile aflate la dosar și conform concluziilor doamnei expert – consultant fiscal D. E., numită în cauză, a constatat că organul de inspecție fiscala a determinat în mod corect perioada de la care societatea trebuia să se înregistreze în scopuri de TVA, respectiv 01.11.2009, în acord cu prevederile art. 152 și 153 Cod fiscal.
Agentul economic I.I. Mișoagă G. a fost înregistrat ca plătitor de TVA cu data de 01.10.2010, cu întârziere, dar înainte de controlul fiscal. Primul decont de TVA acceptat de către ANAF fost cel de la tr. IV/2010.
În luna august a anului 2010 a depus deconturi aferente perioadelor tr. IV/2009, tr. I/2010, tr. II/2010, tr. III/2010, aceste deconturi au fost înregistrate, ca ulterior să fie anulate, ele au viza ANAF si nu au fost procesate deoarece societatea nu era înregistrată în scopuri de TVA.
Agentul economic avea drept de deducere din momentul înregistrării in scop de TVA, pentru TVA-ul aferent perioadei în care trebuia sa se comporte ca și plătitor de TVA.
Este adevărat că potrivit Codului Fiscal - art. 152 și Normelor metodologice de la acest articol din HG nr. 44/2004 – pct. 62.2, persoanele impozabile care nu au solicitat înregistrarea in scopuri de TVA în termenul prevăzut de lege, indiferent dacă au făcut obiectul controlului organelor fiscale competente, au dreptul sa ajusteze TVA pentru perioada cuprinsă între data de la care ar fi trebuit să fie înregistrate și până la data înregistrării, în primul decont depus după înregistrare sau după caz, într-un decont ulterior, în condițiile art. 145 – 149 Cod fiscal.
Însă, potrivit art. 147 ind. 1 Cod fiscal dreptul de deducere trebuie exercitat prin decontul de taxă, ceea ce reclamanta nu a făcut, neîndeplinind condițiile legale pe care le invocă, deoarece nu a solicitat deducerea taxei nici în primul decont după înregistrare ca plătitoare de TVA, și nici în vreun alt decont până la finalizarea inspecției fiscale.
Ca urmare, din acest punct de vedere obligația de plată a fost stabilită în mod corect.
De altfel, expertul desemnat a stabilit că reclamanta a exercitat acest drept printr-un decont ulterior controlului fiscal, deci urmează ca ulterior obligațiile sale să se regularizeze.
Dar, în privința cuantumului sumelor stabilite, în urma studierii raportului de inspecție fiscală, s-a constatat de către expert o eroare de calcul în Anexa 1, pe care recalculând-o pe același model a determinat un debit în sumă de 60.765 lei TVA de plată datorie principală, și nu 75.370 lei cât a fost stabilit de către organele de inspecție fiscală, la acest calcul efectuat de către expert organul fiscal neavând obiecțiuni, față de greșelile identificate la coloana TVA de plată cumulat tr. I/2011 si tr. III/2011.
Astfel, reclamanta datorează cu 14.606 lei mai puțin TVA.
Greșeala de calcul a dus la emiterea eronata a deciziei de impunere la debit, și de asemenea la calculul greșit a accesoriilor.
Deși decizia prevede că s-au stabilit majorări de întârziere și dobânzi până la data de 15.05.2012, din anexa la RIF rezultă că în realitate acestea au fost calculate doar până la data de 25.04.2012. Expertul a refăcut acest calcul, în funcție de debitul principal corect, și a reieșit că I.I. Mișoagă G. nu datorează suma de 1.565 lei cu titlu de majorări de întârziere și dobânzi.
În temeiul art. 218 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 instanța a admis în parte acțiunea, a anulat în parte Decizia nr. 55/20.07.2012 și Decizia de impunere nr. IV/6652/3/24.05.2012 emise de DGFPJ B., în privința obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei cu titlu de TVA, majorări de întârziere și dobânzi, în sensul că va anula deciziile pentru sumele de 14.606 lei reprezentând TVA, și de 1.565 lei cu titlu de majorări de întârziere și dobânzi, și va menține restul obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei prin deciziile contestate.
În temeiul art. 274 și 276 Cod proc. civ. instanța a obligat pârâta DGRFP Iași să plătească reclamantei suma de 140 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului pentru expert, proporțional cu pretențiile admise (14%) și va respinge restul pretențiilor formulate în acest sens, apreciind că taxa de timbru și timbrul judiciar sunt datorate pentru pretențiile respinse.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea Întreprinderea I.+Mișoagă G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, a susținut că prima instanță nu a analizat ceea ce a invocat în apărare, că acțiunea a fost admisă în parte, au fost anulate și Deciziile nr. 55 din 20.07.2012 și Decizia de impunere nr.IV/6652/3 din 24.05.2012 emise de DGFPJ B., în privința obligațiilor fiscale stabilite în sarcina societății cu titlu de TVA, majorări de întârziere și dobânzi, în sensul că anulează deciziile pentru sumele de 14.606 lei reprezentând TVA și 1565 lei cu titlu de majorări de întârziere și dobânzi și a menținut restul obligațiilor fiscale stabilite .
A criticat soluția primei instanțe, arătând următoarele:
1. – hotărârea este dată parțial cu aplicarea greșită a legii, aceasta dând o interpretare normelor juridice aplicabile împrejurărilor de fapt și de drept reținute pe baza probelor administrate. A arătat că împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală a formulat contestație prin care a solicitat anularea Deciziei de impunere nr.IV/6652/3 din 24.05.2012 și parțial a Raportului de inspecție fiscală nr.6652 din 24.05.2012, în ceea ce privește constatările privind taxa pe valoarea adăugată, acte administrativ-fiscale ca fiind nelegale, cu consecința exonerării de la plata obligațiilor de plată suplimentar stabilite, respectiv taxa pe valoarea adăugată în cuantum de 75.370 lei – debit, 24.503 lei majorări de întârziere și dobânzi și 16.124 penalități.
2. – a mai arătat că decizia de impunere a fost comunicată la data de 31.05.2012 și că potrivit alin. 1 al. Art.44 din O.G. nr. 92/2003 „Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat”, iar potrivit alin. 2 lit. c al aceluiași articol, actul administrativ fiscal se comunică „prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia”.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în principal în sensul de admite acțiunea, de a anula în parte deciziile atacate, sub aspectul accesoriilor calculate de organul de control, iar în subsidiar exonerarea de la plata sumei de 39.062 lei din care suma de 22.938 lei reprezentând majorări de întârziere și dobânzi și suma de 16.124 lei reprezentând penalități.
Prin întâmpinare, intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași-prin A.J.F.P.B., a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind corectă și legală.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Curtea constată că recursul nu este întemeiat.
Este în afara oricărui dubiu și necontestat de părți că reclamanta recurentă trebuia să se înregistreze ca plătitoare de TVA începând cu data de 1.11.2009, așa încât problema în această cauză constă în a stabili tratamentul juridic aplicabil contribuabilului în perioada de timp cuprinsă între 1.11.2009 și 1.10.2010, dată la care aceasta s-a înregistrat ca plătitor de TVA.
Iar această problemă este rezolvată prin disp. art. 145 alin. 4 din Codul fiscal, care stabilește că se acordă dreptul de deducere a taxei pentru achizițiile efectuate de o persoană impozabilă înainte de înregistrarea acesteia în scopuri de TVA în condițiile stabilite prin norme, conform art. 153 Cod fiscal.
Potrivit normelor metodologice la art. 145 Cod fiscal, „orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa pentru achizițiile efectuate de aceasta înainte de înregistrarea acesteia în scopuri de TVA, conform art. 153 Cod fiscal…cu condiția să nu se depășească perioada prev. la art. 1471 alin.2 Cod fiscal …Deducerea se exercită prin înscrierea taxei deductibile în decontul de taxă prev. la art. 1562 Cod fiscal, depus după înregistrarea persoanei impozabile în scopuri de TVA, conform art. 153 Cod fiscal.”
Potrivit art. 1471 alin. 2 din Codul fiscal, „În situația în care nu sunt îndeplinite condițiile și formalitățile de deducere în perioada fiscală de declarare…persoana impozabilă își poate exercita dreptul de deducere prin decontul perioadei fiscale în care sunt îndeplinite aceste condiții și formalități sau printr-un decont ulterior, dar nu pentru mai mult de 5 ani consecutivi, începând cu data de 1 ianuarie a anului care urmează celui în care a luat naștere dreptul de deducere.
Interpretarea coordonată a textelor de lege mai sus arătate conduce la următoarele concluzii:
1.Dreptul de deducere a TVA nu se poate naște înainte de înregistrarea persoanei impozabile în scopuri de TVA.
2.Până la înregistrarea persoanei impozabile în scopuri de TVA, organele fiscale pot cere persoanelor impozabile plata taxei pe care aceasta ar fi trebuit să o colecteze (în conformitate cu art. 152 alin.6 lit.b Cod fiscal și, întrucât această taxă, prin ipoteză nu a fost achitată la timp, este purtătoare de dobânzi și penalități de întârziere,. care curg de la data la care TVA trebuia colectată și nu de la data comunicării deciziei de impunere pentru suficientul motiv că, potrivit art. 158 alin. 1 Cod fiscal, „Orice persoană obligată la plata taxei poartă răspunderea pentru calcularea corectă și plata la termenul legal a taxei către bugetul de stat…”, în caz contrar urmând a fi obligată la plată de dobânzi și penalități de întârziere în conformitate cu disp. art. 119 alin. 1 și 120 alin. 1 Cod procedură fiscală.
3.După înregistrarea în scopuri de TVA, persoana impozabilă își poate exercita dreptul de deducere prin primul decont de taxă ce urmează înregistrările sale în scopuri de TVA sau printr-un decont ulterior, în interiorul termenului de 5 ani calculat în conformitate cu art. 1471 alin. 2 Cod fiscal.
Cum în cauză, deși reclamanta s-a înregistrat în scopuri de TVA începând cu data de 1.10.2010, aceasta nu a solicitat deducerea taxei nici în primul decont și nici printr-un decont ulterior, dar înainte de finalizarea inspecției fiscale, în mod corect prima instanță a apreciat că obligația de plată evidențiată în raportul de inspecție fiscală, cu corecțiile realizate conform expertizei, este legal stabilită și că obligațiile fiscale în privința TVA se vor regulariza ulterior în baza decontului de taxă depus după finalizarea inspecției fiscale.
În consecință, constatând legalitatea și temeinicia soluției primei instanțe, Curtea va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 496 din Noul Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de contestatoarea Întreprinderea I.+Mișoagă G., cu sediul în municipiul B., ., ., județul B., împotriva sentinței nr.655 din 26 martie 2014, pronunțată de Tribunalul B.-Secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ /2014, în contradictoriu cu intimatele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – ..26, județul Iași și Administrația Finanțelor Publice Județeană B., cu sediul în municipiul B., ..5, județul B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 12 ianuarie 2015.
Președinte,Judecători, Grefier,
Red.G.M.
Jud. fond. P. M.
Tehnoredactat B.E.
2 ex/26.01.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 850/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Despăgubire. Decizia nr. 358/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
