Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2395/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2395/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 2304/40/2014
Dosar nr._ - contestație act ad-tiv fiscal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 2395
Ședința publică din 12 Mai 2015
Președinte G. C.
Judecător T. C.
Judecător Vințilă N.
Grefier M. D.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția G. Regională A Finanțelor Publice Iași - prin Administrația Județeană A Finanțelor Publice B. cu sediul în B., Piața Revoluției nr. 5, Județul B., împotriva sentinței nr.1734 din 12 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, intimat fiind M. E. C. cu domiciliul în B., Calea Națională nr. 243, Județul B. și cu domiciliul ales La SCPA P., P., Aruștii & D. cu sediul în B., Calea Națională nr.101, parter - prin avocat C. D., Județul B.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, verificându-și competența, în baza art.131 Cod procedură civilă, instanța se declară competentă, conform dispozițiilor art.96 pct.3 Cod procedură civilă și art.10 al.2 din Legea nr.554/2004 și luând act că nu sunt cereri de formulat și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal la data de 30.05.2014, reclamantul M. E. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., anularea Deciziei nr. 43/30.12.2013 prin care i s-a respins contestația formulată împotriva Deciziei de răspundere solidară nr._ din 29.10.2013, precum și anularea acestei Decizii, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința nr.1734 din 12 noiembrie 2014 Tribunalul B. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a admis acțiunea și a anulat Decizia nr. 43/30.12.2013emisă de către Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. și, în consecință, a anulat Decizia de răspundere solidară nr._ din 29.10.2013 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice Județeană B. – Administrația Finanțelor Publice B..
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivare, a arătat că procedura de angajare a răspunderii persoanei obligate în solidar cu debitorul să plătească obligațiile restante ale debitorului principal declarat insolvabil este stabilită de art.27 și 28 din Codul de Procedură Fiscală, și constă în emiterea unui act administrativ fiscal concretizat într-o decizie, aceasta din urmă constituind titlu de creanță conform art. 110 din Codul de Procedură Fiscală; că Decizia astfel emisă include atât obligația fiscală principală cât și accesoriile aferente acestor obligații ale debitorului declarat insolvabil și este comunicată persoanei a cărei răspundere se stabilește.
A considerat că instanța de fond nu a analizat cu temeinicie probele existente la dosar nici când a apreciat în considerentele sale că: " nu rezultă când a apărut starea de insolvabilitate a societății", din moment ce aceasta rezultă în mod evident din nerăspunderea administratorului societății la somațiile și notificările organului fiscal, din lipsa activelor patrimoniale și a disponibilului bănesc al firmei, aspecte ce sunt redate pe larg și în Procesul verbal de insolvabilitate nr._/27.06.2013.
De asemenea, lipsită de temeinicie este și aprecierea instanței din considerentele hotărârii și anume aceea că: „ datoriile fiscale ale debitoarei din procesul verbal de insolvabilitate sunt sensibil mai mici decât cele imputate reclamantului" când în fapt din înscrisuri rezultă că este tocmai invers, petentului i s-a atras răspunderea pentru suma de 12.908 lei, organul fiscal având în vedere perioada de timp cât acesta a administrat societatea până la data cesiunii părților sociale, respectiv în data de 24.01.2012.
Instanța de fond a ignorat de asemenea că pentru a fi atrasă răspunderea fiscală, potrivit Codului de Procedură Fiscală, debitorul principal trebuia declarat insolvabil, aceasta constituind o premisă pentru atragerea răspunderii solidare astfel că nu putea fi emisă decizia de atragere a răspunderii solidare în sarcina petentului înainte de a fi declarată insolvabilitatea societății, de aceea s-a avut în vedere perioada de timp în care petentul a deținut calitatea de administrator al societății debitoare bugetară.
A susținut că vădită stare de insolvență a societății a fost ignorată de către petentul administrator, prin lipsa sa de diligență în promovarea unei cereri pentru deschiderea procedurii de insolvență, în perioada validității exercitării mandatului și până la data cesionarii părților sociale, respectiv la data de 24 .01.2012, situație ce a considerat că determină existența elementului relei credințe în asumarea obligațiilor unui contribuabil generate de raportul juridic fiscal și procedural fiscal, întrucât societatea ca subiect de drept fiscal a fost somată și notificată în nenumărate rânduri asupra obligațiilor sale fiscale.
A considerat că elementul relei credințe care nu a fost apreciat in concreto de către instanța de fond, trebuie analizat din conduita fiscală a administratorului, din respectarea de către acesta a normelor procedural fiscale, întrucât doar simpla afirmație că nu există rea credință, nu duce la înlăturarea răspunderii; că nu este pertinentă opinia instanței de fond cum că organul fiscal nu a făcut dovada relei credințe a petentului raportată la fapta pentru care i s-a atras răspunderea și cu privire la existența raportului de cauzalitate dintre inactivitatea reclamantului ( în a cere deschiderea procedurii insolvenței ) și starea de insolvabilitate a societății pe care a administrat-o; a considerat că instanța s-a grăbit să dea o hotărâre de admitere a acțiunii petentului privind contestarea celor două acte administrativ fiscale, fără a analiza cu temeinicie probatoriul depus la dosar, din care rezultă legalitatea actelor care consacră în sarcina petentului răspunderea fiscală.
În fine, a apreciat că autoritatea fiscală a dat eficiență în mod corect și legal dispozițiilor art. 27 alin. 2 lit. c din Codul de Procedură Fiscală coroborate cu cele ale O.U.G. nr. 54/2010.
A solicitat admiterea recursului, în sensul menținerii actelor administrative fiscale atacate ca fiind corecte și legale.
În drept, a invocat dispozițiile art. 483 alin. 1, art. 488 alin.1 pct.8 și art. 499 Cod proc. civilă.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului.
A susținut că recurenta dorește să obțină împotriva sa două titluri executorii, din moment ce în cadrul procedurii insolvenței a cerut și atragerea răspunderii sale patrimoniale, aspect pe care l-a apreciat ca inadmisibil.
Pe fondul cauzei, a învederat că sentința recurată este legală întrucât Decizia nr. 43/30.12.2013, emisă de recurentă este motivată în mod generic, fără a se indica în concret elementele de fapt ale relei credințe, întrucât conform art.14 din Codul Civil, buna credință se prezumă întotdeauna.
Prima instanță a reținut în mod corect că situația în care administratorii nu-și plătesc datoriile și care nu cer insolvența nu sunt automat de rea - credință, pentru că trebuie cercetate următoarele împrejurări:
a) - conjunctura economică (favorabilă sau nu);
b) - nerecuperarea creanțelor de la partenerii de afaceri, aspect care nu poate fi imputabil administratorului;
c) - motivele care au determinat neplata datoriilor etc.
Mai mult, în procesul - verbal de insolvabilitate sunt reținute unele sume, iar în Decizia de răspundere solidară, alte sume. Ca urmare, există un dubiu, aspect care profită debitorului potrivit principiului in dubio pro reo.
În fine, a considerat că reaua credință nu se prezumă ci trebuie probată.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurenta a arătat următoarele :
În ce privește afirmația petentului intimat cum că autoritatea fiscală dorește să obțină împotriva sa două titluri executorii, dat fiind faptul că în cadrul procedurii de insolvență s-a solicitat și atragerea răspunderii administratorilor în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2014 a insolvenței, a precizat următoarele :
Referitor la declanșarea procedurii insolvenței împotriva societății debitoare bugetară Cereal Conferm Cooperativa Agricolă, a menționat că aceasta a fost deschisă la data de 24.01.2014, deci ulterior emiterii de către organul fiscal a Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr._/29.10.2013; că fiind o împrejurare ulterioară emiterii deciziei de răspundere solidară, acest fapt nu constituie un motiv de anulare a actului care stabilește răspunderea în sarcina reclamantului.
A apreciat că reclamantul a înțeles greșit care sunt motivele de nulitate ale actului administrativ fiscal reglementate de art. 43 din Codul de Procedură Fiscală care conduc la anularea actului și totodată că acesta face confuzie între cele două posibilități pe care organul fiscal le are în ce privește recuperarea debitelor restante și anume : declararea insolvabilității - premisă a atragerii răspunderii solidare a administratorilor și deschiderea procedurii insolvenței.
Ori, deschiderea procedurii insolvenței s-a făcut la data de 24.01.2014 la cererea creditorului fiscal, dar după constatarea insolvabilității și după emiterea deciziei de atragere a răspunderii solidare.
Din prevederile legale care reglementează insolvența și insolvabilitatea se desprinde totodată și concluzia că data declarării falimentului societății nu are nici o legătură cu răspunderea instituită de organul fiscal conform art.27 din Codul de Procedură Fiscală pentru că cele două acte normative, în reglementările pe care le conțin în ce privește răspunderea administratorului, nu se exclud unul pe celalalt, iar situațiile de drept reglementate de art. 27 din Codul de Procedură Fiscală nu se suprapun cu faptele pentru care poate fi atrasă răspunderea membrilor organelor de conducere potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2014.
În ce privește susținerile petentului intimat cum că decizia de atragere a răspunderii solidare nu este motivată și față de Procesul verbal de insolvabilitate nr._/27.06.2013, sumele cu titlu de obligație de plată fiscală inserate în actul de răspundere pentru petentul M. E. C. sunt mai mici, respectiv 12.908 lei, este evidențiată obligația de plată neachitată pe perioada în care petentul și-a exercitat mandatul de administrator și până la data cesionării părților sociale, respectiv 24.01.2012 când acesta nu mai avea calitatea de administrator.
Cu referire la motivarea deciziei de atragere a răspunderii solidare, a considerat că în cuprinsul acesteia sunt inserate și descrise fără echivoc, elementele care vizează răspunderea personală a petentului și care sunt întemeiate pe disp. art. 27 pct. 2 lit. c din Codul de Procedură Fiscală, așa cum a fost modificat prin O.U.G nr. 54/ 2010, acestea constând în angajarea răspunderii solidare a petentului în raport cu societatea pe care a administrat-o, întrucât conform lit. c) - petentul - administrator al societății, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-a îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate, dat fiind faptul că pe parcursul administrării societății, acesta, în calitate de administrator, nu a asigurat fonduri bănești disponibile pentru plata datoriilor fiscale care erau ajunse la scadență, societatea fiind lipsită de active care să acopere la nevoie creanța bugetară.
În fine, a considerat că autoritatea fiscală a dat eficiență în mod corect și legal dispozițiilor art. 27 alin. 2 lit. c din Codul de Procedură Fiscală coroborate cu cele ale O.U.G. nr. 54/2010, astfel că, în analiza temeiului legal și al probelor existente la dosar să dispuneți admiterea recursului autorității fiscale, în sensul menținerii actelor administrative fiscale atacate ca fiind corecte și legale.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a criticilor invocate în petiția de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente :
În analizarea motivelor de recurs, instanța de recurs se va limita în a verifica legalitatea sentinței recurate prin raportare la considerentele Deciziei de răspundere solidară nr. 101.098/29.10.2013 emisă de D.G.R.F.P. Iași, prin A.J.F.P. B. și a Deciziei nr.43/30.12.2013 a aceleiași autorități, prin care a fost soluționată contestația formulată de contestatorul M. E. C..
Se poate observa așadar că împotriva contestatorului s-a stabilit răspunderea solidară prin invocarea art. 27 alin. 2 lit. c) din O.G. nr.92/2003, în sensul că acesta, cu rea credință, nu a solicitat deschiderea procedurii de insolvență, deși starea de insolvență era prezumată, pe fondul neasigurării fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.
În Decizia nr.43/30.12.2013, prin care a fost soluționată contestația formulată de M. E. C., organul fiscal reia cele înscrise în conținutul Deciziei de răspundere solidară, fără a analiza niciunul din motivele prezentate de contestator în cuprinsul contestației administrative formulate.
În aceste circumstanțe apare cu îndestulătoare evidență lipsa totală de motivare, în fapt a Deciziei nr.101.098/29.10.2013 și a Deciziei nr.43/30.12.2013. În această împrejurare, motivele de fapt prezentate în cuprinsul memoriului de recurs de către autoritatea fiscală emitentă nu pot suplini lipsa totală a motivării de fapt a actului administrativ prin raportare la temeiul de drept invocat și nici nu se pot constitui într-o critică de nelegalitate a sentinței recurate.
Cele expuse anterior au în vedere faptul că motivarea actului administrativ, justificarea rațiunilor de drept și de fapt ce au stat la baza emiterii acestuia, reprezintă o garanție a respectării legii și a ocrotirii drepturilor individuale, o formă de protejare a cetățeanului împotriva arbitrariului puterii publice, care, în aceste circumstanțe, devine evident și poate fi cenzurat pe cale jurisdicțională. Acest principiu este consacrat legislativ prin art. 43 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală în care este prevăzut conținutul și motivarea pe care actul administrativ fiscal trebuie să le cuprindă.
Cum actele administrativ fiscale emise nu întrunesc aceste cerințe, prin trimitere la împrejurările de fapt reclamante de temeiul de drept înscris în cuprinsul acestora, instanța de judecată nu poate efectua verificări în vederea cenzurării acestuia, astfel că acesta este lovit de nulitate, soluția pronunțată de instanța de fond fiind în deplină concordanță cu dispozițiile legale incidente.
Față de cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă urmează a respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta Direcția G. Regională A Finanțelor Publice Iași - prin Administrația Județeană A Finanțelor Publice B..
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională A Finanțelor Publice Iași - prin Administrația Județeană A Finanțelor Publice B. cu sediul în B., Piața Revoluției nr. 5, Județul B., împotriva sentinței nr.1734 din 12 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, intimat fiind M. E. C. cu domiciliul în B., Calea Națională nr. 243, Județul B. și cu domiciliul ales La SCPA P., P., Aruștii & D. cu sediul în B., Calea Națională nr.101, parter - prin avocat C. D., Județul B.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12 mai 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. TC.
Jud. fond H. G.A.
Tehnored. MD.
5ex/25.05.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 2824/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Pretentii. Decizia nr. 1829/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
