Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2586/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2586/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 4754/40/2013
Dosar nr._ - contestație act administrativ fiscal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 2586
Ședința publică din 25 mai 2015
Președinte G. D.
Judecător M. L.
Judecător N. M.
Grefier S. O.
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași cu sediul în municipiul Iași, .. 26 prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. cu sediul în municipiul B., Piața Revoluției nr. 5, județul B., împotriva sentinței nr. 1550 din 1 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, intimat fiind reclamantul P. P. D. domiciliat în municipiul B., ., ., județul B..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că prin petiția de recurs recurenta a solicitat a se face aplicarea dispozițiilor art.223 coroborate cu art. 411 alin. 1, pct. 2 teza a II-a din Noul Cod de procedură civilă și că, în procedura de regularizare a cererii reclamantul intimat nu a depus întâmpinare la recursul promovat.
Instanța a constatat recursul în stare de judecată și, față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsă, a constatat terminată judecarea procesului și a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului B. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, la data de 16 octombrie 2013, reclamantul P. P. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., în temeiul art.218 al.2 Cod procedură fiscală, anularea Deciziei nr. 72/16.04.2013, emisă de pârâtă.
Totodată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la introducerea sa, în soluționarea contestației formulată în procedură administrativă de . împotriva deciziei F-BT 178/27.05.2011 și la comunicarea tuturor cererilor și declarațiilor depuse de contestatoare la dosarul cauzei, inclusiv a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în perioada 2005 - 02 aprilie 2010 a avut calitatea de asociat unic și a îndeplinit funcția de administrator al . B., iar cu începere de la 02 aprilie 2010 părțile sociale deținute la această societate au fost cesionate cetățeanului danez HANSEN HANS - BO, acesta devenind și administratorul firmei.
A susținut reclamantul că, la data de 27.05.2011 s-a finalizat Raportul de inspecție fiscală la . și s-a emis Decizia de impunere F-BT 178/27.05.2011 prin care, în sarcina acestei unități s-au instituit diferențe de obligații de plată în sumă de 136.047 lei cu titlu de impozit pe profit și de 95.037 lei cu titlu de taxă pe valoarea adăugată cu accesoriile aferente în sumă de 93.609 lei respectiv 5.578 lei.
Prin adresa nr. IV /230/08.02.2012, DGFPJ B. a solicitat efectuarea de cercetări asupra reclamantului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.9 al (1) lit. b) din Legea 241/2005, iar prin Ordonanța nr.427/19.04.2012 s-a instituit sechestrul asiguratoriu asupra bunurilor imobile proprietate a acestuia.
Mai mult, a susținut reclamantul că, în prezent . se află în procedura falimentului, iar lichidatorul desemnat intenționează solicitarea de stabilire a răspunderii reclamantului în temeiul art.138 din Legea 85/2006, pentru pasivul neacoperit al ..
În baza celor mai sus arătate, consideră reclamantul că afectarea interesului juridic de natură fiscală este demonstrată.
Prin scrisoarea înregistrată la DGFPJ B. sub nr. 1/1008/29 martie 2013 susține reclamantul că a solicitat introducerea sa în soluționarea contestației formulată în procedura administrativă de . B., în temeiul art. 212 al(l) din OG. 92/2003, iar prin Decizia nr.72/16.04.2013 DGFPJ B. a respins solicitarea ca nedepusă în termen invocând faptul că, în prealabil, contestația din procedura administrativă formulată de . fusese soluționată prin Decizia nr.63/17.07.2011.
Consideră reclamantul că, această motivare nu este conformă cu realitatea întrucât Decizia nr. 63/17.07.2011 a DGFPJ B. nu privește soluționarea pe fond a contestației din procedura administrativă ci doar suspendarea soluționării acesteia până la finalizarea dosarului penal conform art.214 din OG.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, astfel că nici în prezent contestația din procedura administrativă formulată de . nu este soluționată.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile cuprinse la art.208 din OG.92/2003 și art. 8 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ.
În susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru următoarele motive:
Potrivit art. 214 alin. 1 din Codul de Procedura Fiscala: "Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivata, soluționarea contestației atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele in drept cu privire la existenta indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează sa fie data in procedura administrativa".
Potrivit alin. 3 al aceluiași articol „Procedura administrativa este reluata la încetarea motivului care a determinat suspendarea..”.
Potrivit Ordin ANAF nr. 450/2013 privind Instrucțiunile de aplicare a Titlului IX din Codul de Procedura Fiscala, la pct. 10.1 aferente art. 214 din Cod, se arata ca: „Dacă prin decizie se suspendă soluționarea contestației până la rezolvarea cauzei penale, organul de soluționare competent va relua procedura administrativă, în condițiile art. 213 alin. 1 din Codul de Procedură Fiscală, numai după încetarea definitivă și executorie a motivului care a determinat suspendarea. Aceasta trebuie dovedită de către organele fiscale sau de către contestator printr-un înscris emis de organele abilitate.”
Rezultă din aceste prevederi legale că, potrivit legislației fiscale, reluarea procedurii administrative de soluționare a contestației se face, la încetarea motivului care a determinat suspendarea, nefiind stipulat un termen înlăuntrul căruia aceasta trebuie realizată, și numai după încetarea definitiva si executorie a motivului care a determinat suspendarea.
Cu privire la cazul de față, arată pârâta că, . B., a formulat contestație administrativa împotriva Deciziei de impunere fiscala nr. 178/27.05.2011 emisă de DGFPJ B. - Activitatea de Inspecție Fiscala, iar prin Decizia nr. 63/27.07.2011 organul de soluționare a contestației a dispus suspendarea soluționării contestației, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penala, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.
Prin Ordonanța nr. 427/P/2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul B., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala a petentului P. P. D. ( fost administrator al . ) soluție ce a fost menținută prin respingerea plângerii formulata de către DGFPJ B. împotriva acesteia, conform Sentinței penale nr. 120/6.06.2013 a Tribunalului B..
D. urmare, AJFP B. - Serviciul de Inspecție Fiscala nr. 3, prin Adresa nr. 2348/18.09.2013 a solicitat DGRFP Iași - structura înființată urmare reorganizării ANAF conform OUG nr. 74/2013 si H.G. nr. 520/2013, reluarea soluționării procedurii administrative, atașând și o . documente elocvente în soluționarea contestației administrative.
D. urmare petentul, în mod prematur s-a adresat DGFPJ B. în data de 29.03.2013, pentru intervenția sa în procedura de soluționare administrativa a contestației formulata de către ., atâta timp cât la acea dată, procedura de soluționare era suspendată prin Decizia nr. 63/27.07.2011 până la pronunțarea soluției definitive pe latură penală.
Soluția definitivă pe latură penală fiind dată în data de 6.06.2013 urmare Deciziei penale nr. 120 prin care a fost respinsă plângerea organului fiscal împotriva Ordonanței de scoatere de sub urmărire penală 20.02.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul B., AJFP B. a solicitat DGRFP Iași, prin Adresa nr. 2348/18.09.2013, reluarea soluționării contestației administrative formulată de către ..
D. urmare, consideră pârâta că acțiunea promovată de petent în prezentul dosar al cărui obiect îl constituie obligarea DGFPJ B. la introducerea acestuia ca parte în soluționarea contestației administrative formulată de către ., este inadmisibila, întrucât pe de o parte, nu este vorba despre un refuz al organului fiscal de a se pronunța asupra admisibilității cererii sale dat fiind faptul că, la acea dată există acest incident care temporiza soluționarea contestației administrative și anume suspendarea până la pronunțarea unei soluții definitive pe latură penală.
Pe de altă parte, legiuitorul prin explicitarea de la pct. 8.2.2 din Ordin ANAF nr. 450/2013, privitor la Instrucțiunile date în aplicarea Titlului IX din Codul de Procedura Fiscala, aferente art.212, reglementând momentul până la care se poate interveni în procedura administrativă de soluționare a unei contestații fiscale, arată că: "Intervenția se poate depune la organul competent de soluționare până la emiterea deciziei de soluționare a contestației", rezultă deci că, nimic nu-l împiedică pe petent să formuleze o cerere de intervenție voluntară adresată DGRFP Iași - Birou Soluționare Contestații, aceasta fiind autoritatea fiscală competentă care urmează să se pronunțe asupra admisibilității sau respingerii cererii sale.
Prin sentința nr. 1550 din 1 octombrie 2014 Tribunalul B. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P. P. D. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. anulând Decizia nr. 72/16.04.2013 emisă de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. și pe cale de consecință a obligat pârâta să soluționeze pe fond cererea reclamantului de intervenție forțată în procedura de soluționare a contestației administrative formulată împotriva Deciziei de impunere nr. F-BT 178/27.05.2011.
Prin aceeași sentință instanța a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, în perioada 2005 - 02 aprilie 2010 reclamantul P. P. D. a avut calitatea de asociat unic și a îndeplinit funcția de administrator al . B., iar cu începere de la 02 aprilie 2010 părțile sociale deținute la această societate au fost cesionate cetățeanului danez HANSEN HANS - BO, acesta devenind și administratorul firmei.
În cursul anului 2011 . a fost supusă unui control fiscal, finalizat la data de 27.05.2011 prin întocmirea Raportului de inspecție fiscală BT – 128/27.05.2011, în baza căruia s-a emis Decizia de impunere F-BT 178/27.05.2011. Prin titlul de creanță menționat s-au stabilit în sarcina . obligații fiscale suplimentare, constând în impozit pe profit în sumă de 136.047 lei și TVA în sumă de 95.037 lei, cu accesoriile aferente în sumă de 93.609 lei respectiv 5.578 lei.
Prin adresa nr. IV /230/08.02.2012, DGFPJ B. a solicitat efectuarea de cercetări asupra reclamantului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.9 al (1) lit. b) din Legea 241/2005, iar prin Ordonanța nr.427/19.04.2012 s-a instituit sechestrul asiguratoriu asupra bunurilor imobile proprietate a acestuia.
. B., a formulat contestație administrativa împotriva Deciziei de impunere fiscala nr. 178/27.05.2011 emisă de DGFPJ B. - Activitatea de Inspecție Fiscala, iar prin Decizia nr. 63/27.07.2011 organul de soluționare a contestației a dispus suspendarea soluționării contestației, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penala, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.
Prin Ordonanța nr. 427/P/2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul B., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala a reclamantului P. P. D. ( fost administrator al . ) soluție ce a fost menținută prin respingerea plângerii formulata de către DGFPJ B. împotriva acesteia, conform Sentinței penale nr. 120/6.06.2013 a Tribunalului B..
După emiterea Deciziei nr. 63/27.07.2011 prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penala, și înainte ca soluția în latura penală să rămână definitivă, respectiv la data de 29.03.2013, reclamantul a solicitat organului fiscal introducerea sa în soluționarea contestației formulată de . împotriva Deciziei de impunere nr. F-BT 178/27.05.2011, cerere întemeiată pe prevederile art. 212 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003.
Potrivit textului de lege invocat „Organul de soluționare competent poate introduce, din oficiu sau la cerere, în soluționarea contestației, după caz, alte persoane ale căror interese juridice de natură fiscală sunt afectate în urma emiterii deciziei de soluționare a contestației.”
Cu privire la momentul până la care se poate interveni în procedura administrativă de soluționare a unei contestații fiscale, a reținut instanța că acest moment a fost determinat prin Ordinul ANAF nr. 450/ la pct. 8.2.2 privitor la Instrucțiunile date în aplicarea Titlului IX din Codul de Procedura Fiscala, aferente art.212, actul normativ menționat prevăzând că: „ Intervenția se poate depune la organul competent de soluționare până la emiterea deciziei de soluționare a contestației" .
Cum în speță data soluționării contestației administrative este ulterioară cererii formulată de reclamant, în sensul că decizia de soluționare a contestației . nr. 7369 este emisă la data de 13.05.2014, iar cererea reclamantului este formulată la 29.03.2013, rezultă că soluția pronunțată de organul fiscal prin Decizia nr. 72/16.04.2013, prin care s-a respins cererea ca fiind nedepusă în termen, este nelegală și pe cale de consecință se impune desființarea ei.
Împotriva acestei sentințe pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în termen legal, a promovat recurs pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B..
În motivarea căii de atac promovate, recurenta a arătat următoarele:
Este de reținut ca, potrivit art. 214 alin. 1 din Codul de procedură fiscală: „Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată soluționarea contestației atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenta indiciilor săvârșirii unei fracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă”.
Potrivit alin. 3 al aceluiași articol „Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.”
Potrivit Ordinului ANAF nr. 450/2013 privind Instrucțiunile de aplicare a Titlului IX din Codul de procedură fiscală, la pct. 10.1 aferente art. 214 din Cod, se arata că: „Dacă prin decizie se suspendă soluționarea contestației până la rezolvarea cauzei penale, organul de soluționare competent va relua procedura administrativă, în condițiile art. 213 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, numai după încetarea definitiva și executorie a motivului care a determinat suspendarea. Aceasta trebuie dovedită de către organele fiscale sau de către contestator printr-un înscris emis de organele abilitate.”
Rezultă din aceste prevederi legale că, potrivit legislației fiscale, reluarea procedurii administrative de soluționare a contestației se face, la încetarea motivului care a determinat suspendarea, nefiind stipulat un termen înlăuntrul căruia aceasta trebuie realizată, și numai după încetarea definitiva și executorie a motivului care a determinat suspendarea.
Întrucât, legiuitorul prin explicitarea de la pct. 8.2.2 din Ordin ANAF nr. 450/2013, privitor la Instrucțiunile date în aplicarea Titlului IX din Codul de procedură fiscală, aferente art. 212, reglementând momentul până la care se poate interveni în procedura administrativa de soluționare a unei contestații fiscale, arată că: „Intervenția se poate depune la organul competent de soluționare până la emiterea deciziei de soluționare a contestației”, dispoziție avută în vedere de altfel și de către instanță în cuprinsul sentinței civile nr. 1550/1.10.2014, iar . a renunțat la contestația formulată, fiind dată deci o soluție în procedura administrativă, care este definitivă în sistemul căilor administrative de atac potrivit art. 210 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, consideră recurenta că, instanța de fond s-a grăbit să dea o soluție de admitere a acțiunii petentului privind obligarea autorității fiscale să soluționeze cererea sa de intervenție, fără a parcurge conținutul Deciziei nr. 7369/13.05.2014 din care rezultă că . a renunțat la soluționarea contestației administrative.
Totodată a relevat recurenta că instanța de fond face confuzie între intervenția voluntară și intervenția forțată, dată fiind aserțiunea din dispozitivul hotărârii și anume aceea de „obligare a organului fiscal să soluționeze pe fond cererea de intervenție forțată.”
Consideră recurenta că delimitarea estre necesar de făcut întrucât, pornind de la instituția participării terților în procesul civil reglementată în dreptul procesual civil. Codul de procedură Fiscală prin art. 212 stabilește doua tipuri de atragere a terților în procedura de soluționare a contestațiilor, respectiv: a) introducerea terților în procedura de soluționare și b) intervenție voluntară a terților în această procedură.
Atunci când intervenția urmărește realizarea sau conservarea unor interese de natură juridică fiscală proprii, aceasta are caracter principal, iar atunci când intervenția este făcută pentru apărarea dreptului uneia dintre părți, aceasta are caracter accesoriu.
Intervenția forțată este forma de participare a terților în soluționarea contestațiilor care sunt introduși de organele de soluționare a contestațiilor din oficiu sau la cererea contestatorului.
În speță, cererea petentului are caracter de intervenție voluntară și nu forțată cum greșit apreciază instanța de fond, aspect ce rezulta chiar din cererea de chemare în judecată a petentului prin afirmația redată în motivarea acesteia și anume: „ În baza celor arătate mai sus, afectarea interesului de natură fiscală al subsemnatului este demonstrată.”
D. fiind faptul ca . B. a renunțat la contestația formulată împotriva Deciziei de impunere fiscală nr. 178/27.05.2011 se consideră din punct de vedere juridic că aceasta nu a fost făcuta niciodată și drept urmare o intervenție voluntară într-o procedură de soluționare a unei contestații administrative care nu mai exista există, nu are nici o finalitate juridică.
A solicitat admiterea recursul autorității fiscale în sensul modificării hotărârii atacate și respingerii acțiunii petentului ca fiind inadmisibilă.
Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:
Prin Decizia nr. 72/16.04.2013 cererea de intervenție formulată de reclamant privind introducerea sa în procedura de contestare a Deciziei de impunere nr. F-BT 178/27.05.2011 a fost respinsă ca tardivă și ca fiind depusă de o persoană fără calitate de a contesta.
Reclamantul a formulat cererea de intervenție la data de 29.03.2013 iar contestația administrativă formulată de . a fost soluționată la data de 13.05.2014, prin Decizia nr. 7369.
Este adevărat că până la soluționarea contestației intimata a emis decizia nr. 63/27.07.2011, dar prin această decizie a fost suspendată soluționarea contestației „până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală”.
Conform pct. 8.2.2. din Ordinul ANAF nr. 450/2013, în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat, „Intervenția se poate depune la organul competent de soluționare până la emiterea deciziei de soluționare a contestației”. Sintagma „emiterea deciziei de soluționare a contestației” stabilește termenul limită până la care se poate depune cererea de intervenție sau până la care organul fiscal competent poate introduce în soluționarea contestației, după caz, alte persoane ale căror interese juridice de natură fiscală sunt afectate în urma emiterii deciziei de soluționare a contestației. Termenul limită este așadar termenul la care contestația este soluționată definitiv în sistemul căilor administrative de atac și nu se raportează la eventualele decizii de suspendare a soluționării contestației pentru vreunul din motivele prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Așa cum a reținut și instanța de fond, rezultă că în mod greșit intimata a dispus respingerea contestației pe motiv de tardivitate.
În ce privește al doilea motiv de respingere, Curtea reține că potrivit art. 212 alin. 4 Cod procedură fiscală „Dispozițiile Codului de procedură civilă referitoare la intervenția forțată și voluntară sunt aplicabile”, ceea ce înseamnă că și în procedura administrativă legiuitorul nu exclude intervenția voluntară a persoanelor a căror interese juridice de natură fiscală sunt afectate în urma emiterii deciziei de soluționare a contestației. În precizarea acestui text prin Ordinul ANAF nr. 450/2013 s-a făcut distincția între intervenția voluntară principală și intervenția voluntară accesorie:
„ 8.2.4. Atunci când intervenția urmărește realizarea sau conservarea unor interese de natură juridică fiscală proprii, aceasta are caracter principal.
8.2.5. Atunci când intervenția este făcută pentru apărarea dreptului uneia dintre părți, aceasta are caracter accesoriu”.
Din motivarea actului administrativ contestat este evident că pârâta a considerat că intervenția reclamantului nu poate fi decât accesorie, fără a analiza dacă interesul reclamantului nu este acela de a-și realiza interese fiscale proprii fie în contextul în care a fost cercetat penal tocmai pentru presupuse fapte de natură fiscală fie prin consecințele prin care menținerea deciziei de impunere îi poate afecta interesele juridice. Consecința acestui mod de abordare, a condus la respingerea de plano a contestației reclamantului, considerându-se că este lipsit de calitatea de a contesta.
În ce privește folosirea noțiunii de „intervenție forțată” de către instanța de fond se poate observa că această sintagmă a fost folosită de recurentă atât în motivarea actului administrativ cât și în întâmpinarea depusă la dosar, astfel că nu se poate imputa exclusiv instanței de fond preluarea noțiunii.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că motivele prevăzute art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă, invocate de recurentă nu sunt fondate și în consecință în temeiul art. 496 din codul de procedură civilă și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca atare.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași cu sediul în municipiul Iași, .. 26 prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. cu sediul în municipiul B., Piața Revoluției nr. 5, județul B., împotriva sentinței nr. 1550 din 1 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, intimat fiind reclamantul P. P. D. domiciliat în municipiul B., ., ., ., județul B., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 25 mai 2015.
Președinte, Judecători. Grefier,
Pentru judecător aflat în CO
semnează președintele completului
Red. M.L.
Jud. fond: U. M.
Tehnored. S.O.
Ex. 5/23.06.2015
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2585/2015. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 1340/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
