Despăgubire. Decizia nr. 634/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 634/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 4249/40/2013*
Dosar nr._ - despăgubiri -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 634
Ședința publică din data de 4 februarie 2015
Președinte T. K.
Judecător G. C.
Judecător S. R.
Grefier Ț. O.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București, cu sediul în municipiul București, sector 1, .. 202, împotriva sentinței nr. 1026 din 28 mai 2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. _ , intimat fiind reclamantul G. V., domiciliat în municipiul B., ., ., ., cu domiciliul ales la SCPA „A. și Asociații” din municipiul Iași, ., ., ..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că reclamanta nu a depus la dosarul cauzei punctul său de vedere cu privire la notele de ședință depuse de pârâtă la termenul anterior.
Luând act că nu mai sunt alte cereri de soluționat, instanța constată recursurile în stare de judecată și o reține spre soluționare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 04.09.2013, sub nr._, reclamantul G. V., în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București, a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 95.694 lei, actualizată cu indicele de inflație, acordată cu titlul de compensații bănești în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 290/2003, prin Hotărârea nr. 154/28.03.2007 emisă de Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 290/2003 B..
Prin sentința nr. 1026 din 28 mai 2014,Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prematurității acțiunii invocată prin întâmpinare; a admis acțiunea formulată de reclamantul G. V. în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 57.416,40 lei, reprezentând prima tranșă din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 154/28.03.2007 emisă de Comisia Județeană B. pentru aplicarea Legii 290/2013, actualizată cu indicele de inflație calculat de la data de 28.03.2008 și până la data plății efective și suma de 38.277,60 lei, reprezentând tranșa a II-a din despăgubirile stabilite prin hotărârea anterior menționată, actualizată cu indicele de inflație calculat de la data de 28.03.2009 și până la data plății efective; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 50 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București, criticând-o pentru nelegalitate.
Motivându-și recursul pârâta a arătat că Instituția Prefectului Județului B. - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, a emis pe numele reclamantului G. V. Hotărârea nr. 154/28.03.2007
Prin Hotărârea nr. 154/2007 s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 95.694 lei compensații bănești pentru bunurile deținute de autorii G. I. și M., abandonate și sechestrate în localitatea L. - fosta URSS, ca urmare a refugiului.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului privind plata despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 154/2007, solicită să se constate că cererea este prematur introdusă, iar în subsidiar neîntemeiată, întrucât creanța stabilită prin Hotărârea nr. 154/28.03.2007 emisă de către Comisia Județeană B. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 nu este exigibilă în momentul de față.
Așa cum rezultă și din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 10/2014, suspendarea plăților era necesară, având în vedere, urgența și necesitatea adoptării unor măsuri care să permită concretizarea drepturilor privind acordarea despăgubirilor, rezultate din aplicarea Legii nr. 9/1998 republicată și Legii nr. 290/2003 cu modificările și completările ulterioare, astfel încât persoanele îndreptățite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, având în vedere necesitatea instituirii unor reglementări speciale care să coreleze modalitatea de plată a despăgubirilor acordate persoanelor îndreptățite potrivit Legii nr. 9/1998, republicată, și Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, cu sursele de finanțare, astfel încât să se asigure menținerea echilibrului bugetar și, în mod implicit, respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, dată fiind necesitatea stabilirii unei noi modalități de plată a despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 9/1998, republicată, și Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, și a identificării surselor de finanțare necesare, în contextul admiterii excepției de neconstituționalitate a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 10/2013.
Măsurile propuse nu aduc o restrângere a drepturilor persoanelor îndreptățite, întrucât statul român nu numai că nu refuză plata acestor despăgubiri, ci se obligă la plata sumelor prevăzute în deciziile de plată și hotărârile prin care se stabilește cuantumul despăgubirilor.
În aceste condiții, este necesară crearea unui echilibru între interesele generale ale societății și interesele particulare ale persoanelor care intră sub incidența proiectului de ordonanță, în acest sens, precum arată și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, o astfel de măsură trebuie să păstreze un just echilibru între interesele statului și cele ale reclamanților (Hotărârea din 26 aprilie 2006, pronunțată în Cauza Zubko și alții împotriva Ucrainei, paragraful 67 sau Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 107).
Concluzia care se impune este aceea că statul nu contestă existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor stabilite prin deciziile de plată și hotărârile emise în temeiul Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003, precum și Legii nr. 393/2006, și nu refuză plata acestora. Măsura reglementată este mai degrabă una prin care se garantează realizarea dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, în sensul Convenției, fiind deci o aplicare a art. 44 alin (2) din Constituție, în condițiile respectării țintei de deficit bugetar asumate. Rezultă că prin O.U.G nr. 10/2014 modificată și aprobată prin Legea nr. 112/2014, statul nu afectează esența dreptului de proprietate, nu aduce atingere substanței acestui drept și cu atât mai puțin nu neagă existența acestuia.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata sumei de 50 de lei reprezentând cheltuielile de judecată, arată că potrivit art. 6 din Legea nr. 290/2003, „Cererile adresate autorităților și instituțiilor publice, precum și acțiunile în justiție având ca obiect obținerea de despăgubiri sau compensații în temeiul prezentei legi, cu excepția litigiilor dintre moștenitori sau dintre proprietar, moștenitori și o terță persoană, sunt scutite de taxe de orice fel”.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca prematur formulată.
Prin întâmpinarea depusă la data de 30.09.2014 reclamantul a solicitat respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Totodată, solicită respingerea ca neîntemeiată a susținerii recurentei conform căreia acțiunea reclamantului ar fi prematur introdusă. Astfel, recurenta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților invocă dispozițiile O.U.G nr. 10/2014, considerând că aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 2 ar atrage prematuritatea cererii de chemare în judecată.
Având în vedere faptul că excepția prematurității introducerii acțiunii a fost invocată și prin întâmpinarea depusă de către recurentă în fața Tribunalului B., consideră că în mod legal și temeinic Tribunalul B. a respins această excepție, apreciind că nu se impune aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 10/2014 în prezenta cauză.
Un al doilea motiv pentru care apreciază că în mod corect a fost respinsă această excepție de către Tribunalul B. rezidă din analiza corectă a termenului de 6 luni prevăzut de O.U.G. nr. 10/2014. Dispozițiile actului normativ impun un termen suspensiv cert al executării voluntare a plăților la care este obligată recurenta. Exclusiv executarea silită voluntară a titlului executoriu (Hotărârea definitivă a instanței) este supusă termenului menționat, termen care a expirat la data de 14 septembrie 2014.
Pe fondul cauzei, arată că în mod temeinic Tribunalul B. a reținut faptul că prin Hotărârea nr. 154/28.03.2007, emisă de Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 290/2003, reclamantului i-a fost acordată suma în cuantum de 95.694 lei, cu titlul de compensații bănești.
De asemenea, în mod corect a fost reținut și faptul că reclamantul s-a adresat recurentei în vederea acordării despăgubirilor menționate, aceasta refuzând a efectua plata, pe motiv că s-a aflat în imposibilitate de a pune în executare într-un termen rezonabil obligațiile de plată stabilite în sarcina sa.
În mod temeinic și legal instanța de fond a apreciat faptul că modul în care recurenta a înțeles să răspundă reclamantului denotă o tergiversare a soluționării cererii într-un termen rezonabil, fapt care conduce la concluzia unui refuz nejustificat de soluționare a cererii înregistrate de către reclamant încă din anul 2007.
De asemenea, în mod legal și temeinic Tribunalul B. a obligat recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 de lei, având în vedere faptul că potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) Cod de procedură civilă partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, la plata cheltuielilor de judecată.
Prin notele de ședință depuse la data de 13 ianuarie 2015 pârâta a arătat că în data de 15 decembrie 2014, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 164/2014, privind unele masuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor romani pentru bunurilor trecute în proprietatea stalului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord șl Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative.
Prin Legea nr. 164/2014 a fost reglementată o nouă procedură cu privire la soluționarea dosarelor constituite în temeiul legilor din domeniul restituirii proprietăților, inclusiv o noua procedură de emitere a titlurilor de plata și de plată a acestora.
În ceea ce privește plata sumelor stabilită prin titlurile de plată conform art. 11 alin (1) „se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 180 de zile da la data emiterii acestora.”
Prin urmare, sub imperiul noii legi aplicabile în prezenta cauza, sarcina plații revine în mod exclusiv Ministerului Finanțelor Publice, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților neavând obligații privind plata despăgubirilor.
Având în vedere aceste aspecte solicită să se constate că, în prezent, A.N.R.P. nu mai are calitate procesuală pasivă în cauza de față.
Pe fondul cauzei, având în vedere dispozițiile Legii nr. 164/2014, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Examinând legalitatea sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Obiectul prezentei cauze îl reprezintă obligarea pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata unor sume de bani cu titlu de despăgubiri, conform Hotărârii nr. 154/28.03.2007 a Comisiei Județene B. pentru aplicarea Legii 290/2013.
Prin Legea nr. 164/2014 a fost reglementată o nouă procedură cu privire la soluționarea dosarelor constituite în temeiul legilor din domeniul restituirii proprietăților, inclusiv o nouă procedură de emitere a titlurilor de plată și de plată a acestora.
Conform art. 3 alin. 2 „Dispozițiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare.”
În ceea ce privește plata sumelor stabilite prin titlurile de plată, conform art. 11 alin. 1 „se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 180 de zile de la data emiterii acestora”.
Cum obiectul prezentei cauze constă tocmai în plata despăgubirilor rezultate în urma aplicării Legii nr. 290/2013, iar Legea nr. 164/2014 instituie o nouă procedură de plată și un nou debitor al plății, Curtea în baza art. 498 al. 2 Cod procedură civilă, va casa sentința atacată cu trimitere pentru rejudecare la aceeași instanță, ocazie cu care se va pune în discuția părților stabilirea cadrului procesual în raport cu prevederile Legii nr. 164/2014 redate mai sus.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Admite recursul declarat de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București, cu sediul în municipiul București, sector 1, .. 202, împotriva sentinței nr. 1026 din 28 mai 2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. _ , intimat fiind reclamantul G. V., domiciliat în municipiul B., ., ., ., cu domiciliul ales la SCPA „A. și Asociații” din municipiul Iași, ., ., ., județul Iași.
Casează sentința atacată cu trimiterea spre rejudecare la Tribunalul B..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 februarie 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.G.C.
Jud. Fond Râcnea M.
Tehnored. Ț.O. / 4 Ex./26.02.2015
| ← Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr.... | Pretentii. Decizia nr. 1021/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
