Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 2694/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2694/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 6822/86/2014
Dosar nr._ - litigiu privind funcționarii publici -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 2694
Ședința publică din 2 iunie 2015
Președinte G. D.
Judecător M. L.
Judecător N. M.
Grefier S. O.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului formulat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași cu sediul în municipiul Iași, .. 26, județul Iași în numele și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală cu sediul în sectorul 5 al municipiului București, ., împotriva sentinței nr. 6687 din 13 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, intimată fiind reclamanta Ș. A. R. (fostă I.), domiciliat în municipiul Suceava, ., ., ..
Dezbaterile privind recursul au avut loc în ședința publică din 25 mai 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă a prezentei decizii, când, pentru a se soluționa cererea de recuzare a d-nei judecător G. D., pronunțarea a fost amânată pentru astăzi.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal, sub nr._ /06.10.2014, reclamanta Ș. A. R. (fostă I.), în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași, a solicitat:
- anularea Deciziei nr. 257 din data de 28.02.2014 emisă de instituția pârâtă;
- repunerea în situația anterioară emiterii acestei decizii, cu reintegrarea în funcția deținută anterior și plata drepturilor salariale actualizate la rata inflației;
- suspendarea executării acestei decizii până la soluționarea irevocabilă a acestei cauze și menținerea în funcția publică deținută anterior emiterii acesteia;
- plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința nr. 6687 din 13 noiembrie 2014 Tribunalul Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal a admis, în parte, cererea având ca obiect „litigiu privind funcționarii publici”, formulată de reclamanta Ș. A. R. (fostă I.), în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași, a anulat Decizia nr. 257/28.02.2014 emisă de A.N.A.F. - Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași, a dispus repunerea reclamantei în situația anterioară emiterii acestei decizii cu reintegrarea în funcția deținută anterior și la plata drepturilor salariale actualizate cu rata inflației.
Prin aceeași sentință s-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 257/28.02.2014 emisă de A.N.A.F. - Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași până a soluționarea definitivă a cauzei și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel judecătorul fondului a reținut următoarele:
Prin decizia nr.4933/01.08.2013 emisă de ANAF-DGRFP Iași reclamanta I. A. R. a fost numită în funcția publică de execuție de controlor vamal grad profesional asistent gradația 2, clasa de salarizare 20 – la C. Supraveghere și Control Vamal –Biroul Vamal de frontieră gradul I Siret din cadrul Direcției Regionale Vamale cu un salariu brut lunar de 2214 lei, ca temei legal fiind invocate dispozițiile OUG nr.74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea activității și reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală București și ordinele emise de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.l104/2013, nr.1106 și nr.l107/2013.
Prin decizia nr.1813 din 24.12.2013 emisă de pârâtă în baza Legii nr.188/1999 și a legilor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a OUG nr.74/2013 și a ordinelor emise de președintele ANAF, s-a stabilit salarizarea corespunzătoare funcției deținute.
Prin decizia nr.257/28.02.2014 emisă de ANAF - Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași s-au rectificat deciziile nr.4933/01.08.2013 și nr.1813/24.12.2013 privind numirea reclamantei în funcția publică execuție de controlor vamal, aceasta fiind până la soluționarea irevocabilă a cererii de anulare a Ordinului Vicepreședintelui ANAF nr.7163/02.08.2011 privind eliberarea din funcția publică teritorială de execuție a reclamantei. În conținutul acestei decizii s-a menționat ca temei legal al acestei decizii de rectificare Ordinul Vicepreședintelui ANAF nr.176/24.01.2012 de suspendare a aplicării Ordinului Vicepreședintelui ANAF nr.7163/02.08.2011.
Cererea reclamantei de anulare a Ordinului Vicepreședintelui ANAF nr.7163/02.08.2011 privind eliberarea din funcția publică teritorială de execuție a acesteia a fost admisă în primă instanță, în recurs fiind modificată sentința, iar în rejudecare fiind respinsă cererea ca nefondată.
În raport de acest aspect a susținut intimata lipsa de interes al reclamantei cu privire la cererea de față, susținere neîntemeiată în condițiile în care anularea deciziei contestate ar avea ca efect menținerea reclamantei în funcție în baza deciziei nr.4933/01.08.2013, aceasta indiferent de modul de soluționare a litigiului de anulare a Ordinului Vicepreședintelui ANAF nr.7163/02.08.2011 privind eliberarea din funcția publică teritorială de execuție a reclamantei.
În plus s-a observat că reclamanta apare ca fiind în concediu medical conform înscrisului de la fila 23 dosar.
S-a observat că temeiul legal indicat în cuprinsul deciziei de rectificare nu se regăsește în cuprinsul deciziei de numire nr.4933/01.08.2013, această din urmă decizie având la bază dispoziții legale ce vizează reorganizarea activității fără nicio referire la Ordinul Vicepreședintelui ANAF nr.176/24.01.2012 de suspendare a aplicării Ordinului Vicepreședintelui ANAF nr.7163/02.08.2011.
Or, decizia de numire nr. nr.4933/01.08.2013 emisă de ANAF-DGRFP Iași prin care nu se limitează în timp desfășurarea activității de către reclamantă, a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, neputând fi revocată.
Decizia nr. nr.257/28.02.2014 contestată în cauză are ca efect juridic transformarea raportului de serviciu al reclamantei din perioadă nedeterminată în perioadă determinată, deci o revocare a primei decizii în baza unui temei legal care nu se regăsește în decizia de numire deși exista la momentul acelei decizii.
Întinderea dreptului de revocare de care beneficiază autoritățile administrative este mai extinsă sau mai redusă, în funcție de raportul existent între principiul legalității și principiul securității raporturilor juridice. Principiul legalității cere ca activitatea administrației să se desfășoare cu respectarea legii (înțeleasă în sens larg), și, dimpotrivă, principiul securității juridice se opune unei asemenea prerogative, întrucât ea este o sursă de insecuritate și incertitudine pentru administrați. De aceea, recunoașterea unui drept de revocare al administrației, care să-i permită acesteia să-și îndrepte propriile erori comise, este contrabalansată de existența anumitor limite impuse acestei prerogative.
O asemenea limită este reprezentată de decizia de numire a reclamantei, act ce nu a fost anulat, care se bucură de prezumția de legalitate în concordanță cu temeiurile legale invocate în cuprinsul acestuia - respectiv cele privind procesul de reorganizare, neputându-i-se atribui alte valențe, alte temeiuri ce nu se identifică în conținutul acesteia, decizia ducând la nașterea unui nou raport de serviciu.
De asemenea, în baza deciziei de numire reclamanta beneficiază de un „bun” în sensul art.1 Protocol 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului astfel că revocarea acestei decizii administrative urmează a fi analizată și din prisma respectării garanțiilor acestei convenții.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că veniturile viitoare nu pot fi considerate „bunuri”, cu excepția cazului în care dreptul a fost deja câștigat și este sigur că va fi plătit (Koivusaari și alții c.Finlandei, decizia din 23 februarie 2010, nr.206), cu toate acestea, în anumite circumstanțe, o „speranță legitimă” de a obține un „bun” poate beneficia, de asemenea, de protecția art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție. Dacă interesul patrimonial în cauză este de ordinul creanței, el nu poate fi considerat „valoare patrimonială” decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern.
Or, decizia administrativă de numire având la bază dispozițiile legale de reorganizare a activității ANAF intrată în circuitul civil și producând efecte juridice reprezintă o bază suficientă în a considera că reclamanta deținea un „bun” în sensul art.1 Protocol 1 la CEDO.
A reținut prima instanță, în acest context, dispozițiile art.1 alin.6 din Legea nr.554/2004 teza a doua din care rezultă că actul unilateral nu mai poate fi revocat de către autoritatea emitentă în condițiile în care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice.
Așadar, ingerința statului prin instituția pârâtă care emite o decizie prin care „rectifică” decizia de numire - denumirea de rectificare neavând relevanță cât timp efectul juridic este de revocare - nu este prevăzută de lege, nefiind compatibilă cu dispozițiile art.1 Protocol 1 din CEDO.
Așa fiind, tribunalul a constatat nelegalitatea deciziei contestate și a dispus anularea acesteia, cu repunerea reclamantei în situația anterioară emiterii acestei decizii, reintegrarea în funcția deținută anterior și plata drepturilor salariale actualizate cu rata inflației.
În privința capătului de cerere privind repunerea în situația anterioară emiterii acestei decizii tribunalul a constatat că acesta este neîntemeiat în condițiile în care, urmare a anulării deciziei contestate, își produce efectele decizia de numire nr.4933/01.08.2013.
Cu privire la cererea de suspendare a executării deciziei nr. 257/28.02.2014 emisă de A.N.A.F. - Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași până a soluționarea definitivă a cauzei., instanța a avut în vedere că, suspendarea unui act administrativ se poate dispune dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: autoritatea publică care a emis actul sau autoritatea ierarhic superioară a fost sesizată în condițiile art.7 din Legea nr.554/2004, există un caz bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din lege, și măsura suspendării este necesară în vederea prevenirii unei pagube iminente, definite de art. 2 lit. s) din același act normativ.
Instanța a constatat întrunite condițiile art. 15 raportat la art.14 din Legea nr.554/2004, reclamanta solicitând revocarea deciziei contestate. Cazul bine justificat este dat tocmai din prisma soluției de anulare a deciziei contestate conform considerentelor sus menționate, iar în ce privește paguba iminentă definită de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 instanța a reținut că reclamanta va suferi un prejudiciu material viitor și previzibil prin executarea deciziei contestate cu efectul eliberării din funcție având în vedere că va fi lipsită de drepturile salariale cuvenite cu consecința lipsei mijloacelor minime de subzistență.
Nu s-a putut reține susținerea pârâtei privind lipsa de obiect a cererii de suspendare cât timp aceasta privește executarea deciziei ce stabilește o durată determinată a raportului de serviciu, cu efectul eliberării din funcție, acest capăt de cerere urmărind tocmai suspendarea eliberării din funcție.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași, în nume propriu și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală (care a preluat Autoritatea Națională a Vămilor), a formulat recurs.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, recurenta a arătat că sentința recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Fiind învestită cu soluționarea cererii de suspendare a efectelor Deciziei nr. 257/28.02.2014 emisă de Directorul D.R.G.F.P. Iași, instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică, nu a ținut cont de apărările formulate, ignorând cu desăvârșire susținerile din întâmpinare ca și situația faptică existentă, din acțiune și din probatoriul administrat nerezultând îndeplinirea niciuneia dintre cele două condiții impuse de lege: cazul bine justificat și paguba iminentă.
Prin cererea de recurs prin care se critică soluția dată fondului cauzei respectiv, cu privire la eliberarea din funcție a reclamantei, pârâta-recurentă a reiterat apărările formulate și la fondul cauzei, arătând că: în anul 2011 a avut loc un proces de reorganizare a Autorității Naționale a Vămilor, soldat cu reducerea numărului de posturi în întreg sistemul vamal; că a fost organizat examen de testare profesională, în urma căruia reclamanta a obținut un punctaj mai mic decât ceilalți funcționari publici care au optat pentru aceeași funcție; că, la data de 02.08.2011, Vicepreședintele Autoritățile Naționale a Vămilor a emis Ordinul nr. 7163, de încetare a raportului de serviciu prin eliberarea din funcție a reclamantei, începând cu data de 08.08.2011; că reclamantul a promovat acțiune de anulare și suspendare a Ordinului anterior menționat (dosar nr._ ); că prin sentința nr. 1174 din 13 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._ * a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă, recursul promovat împotriva acestei sentințe fiind admis iar acțiunea respinsă, prin Decizia nr. 7251/29.09.2014 a Curții de Apel Suceava. A mai arătat recurenta că pe parcursul derulării fazelor procesuale, prin încheierea nr. 63 din 22 decembrie 2011, Curtea de Apel Suceava a admis cererea de suspendare executare act administrativ formulată de reclamantă și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 7163/2011 emis de pârâtă, până la soluționarea irevocabilă a cererii de anulare a aceluiași act administrativ.
Cu privire la Decizia nr. 4933/01.08.2013 ale cărei prevederi au fost rectificate prin Decizia nr. 257/28.02.2014 – ambele emise de D.G.R.F.P. Iași, pârâta-recurentă a susținut că, odată cu procesul de fuziune prin absorbție, tuturor funcționarilor din cadrul Autorității Naționale a Vămilor li s-au emis decizii de numire în noile structuri – în speță fiind emisă Decizia nr. 4933/01.08.2013, rectificată prin Decizia nr. 257/28.02.2014, prin care reclamanta urma să-și desfășoare activitatea de controlor vamal asistent la Biroul Vamal Siret, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anularea Ordinului nr. 7163/2011.
S-a mai arătat că Ordinul nr. 7163/2011, prin care reclamanta a fost eliberată din funcție a fost emis de către Vicepreședintele A.N.A.F., care a condus Autoritatea Națională a Vămilor și putea fi revocat doar de către autoritatea emitentă, în cadrul procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Reclamanta și-a desfășurat activitatea ca urmare a unei hotărâri judecătorești de suspendare a ordinului de eliberare din funcție până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de anulare a ordinului în discuție.
Având în vedere că soluția finală de menținere sau de anulare a ordinului de eliberare din funcție este singura măsură să influențeze statutul de angajat al reclamantei în funcția publică de controlor vamal asistent la Biroul Vamal Siret, reintegrarea reclamantei în baza unei decizii de numire nu se poate realiza atâta timp cât există o hotărâre judecătorească prin care ordinul de eliberare din funcție este suspendat. Mai mult, prin decizia nr. 7251/29.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr._ ** a fost menținută măsura eliberării din funcție.
Prin sentința recurată, instanța de fond și-a depășit limitele puterii judecătorești, în sensul în care obligă instituția să procedeze la reintegrarea reclamantului, fără a ține cont că acesta își desfășoară activitatea ca urmare a unei hotărâri judecătorești prin care a fost dispusă suspendarea ordinului de eliberare din funcție.
Față de cele prezentate, pârâta-recurentă a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței ce face obiectul prezentului recurs, iar pe fondul cauzei - respingerea acțiunii ca nefondată.
Reclamanta-intimată Ș. A. R. (fostă I.) a formulat întâmpinare (filele 17-29), prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței nr. 6687/13.11.2014, pronunțată de Tribunalul Suceava.
Totodată, reclamanta-intimată a invocat excepția privind formularea recursului pentru o unitate fără calitate procesuală în cauză – A.N.A.F. București, precum și excepția de nulitate a recursului, întrucât motivele invocate de recurentă nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 pct. 4 și 6 Cod procedură civilă, iar criticile formulate nu se referă la considerentele reținute de instanța de fond.
Cu privire la fondul cauzei, reclamanta-intimată a arătat că sentința este legală, impunându-se respingerea recursului, susținând că:
Prin Decizia nr. 4933/1.08.2013 a fost numită în funcția publică de controlor vamal, grad profesional asistent la Biroul Vamal de Frontieră gradul I Siret – unitate aflată în subordinea pârâtei, ca temei legal fiind invocate dispozițiile O.U.G. nr. 74/2013 și Ordinele emise de Președintele A.N.A.F. nr. 1104/2013, nr. 1106/2013 și nr. 1107/2013, precum și art. 100 din Legea nr. 188/1999 republicată; că această Decizie nr. 4933/2013 a fost confirmată și prin Decizia nr. 1813 din 24.12.2013, emisă de aceeași unitate angajatoare, D.G.R.F.P. Iași, vizată pentru legalitate – decizie prin care s-a procedat la îndreptarea unor erori materiale cu privire la salarizare, acordarea sporului de frontieră și a sporului pentru condiții deosebite de muncă, începând cu data de 1.08.2013 – fapt ce demonstrează că și la data de 24.12.2013 unitatea pârâtă a avut în vedere că raportul de muncă se exercită pe durată nedeterminată, conform dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Decizia nr. 257/2014 a avut ca principal efect juridic transformarea raportului de serviciu al reclamantei din perioadă nedeterminată în perioadă determinată – modificare făcută unilateral, fără acordul funcționarului public și retroactiv, de la data numirii în funcție, 1.08.2013. Or, pârâta D.G.R.F.P. Iași nu avea competența materială de a rectifica sau de a modifica unilateral o decizie care a fost emisă legal, a rămas definitivă prin necontestare și care a produs efecte juridice, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004. Nu se mai impunea să fie emisă o nouă decizie de către D.G.R.F.P. Iași, unitate care nici nu exista din punct de vedere juridic în 2011, această instituție fiind înființată în temeiul O.U.G. nr. 74/2013, începând cu 1.08.2013.
Totodată, intimata a subliniat că actul administrativ contestat nu a fost motivat, fiind dată nulitatea acestuia și sub acest aspect.
De asemenea, s-a învederat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile H.G. nr. 110/2009 modificată și completată prin H.G. nr. 565/2011, din analiza Deciziei nr. 4855/2013 rezultând fără echivoc faptul că numirea în funcție s-a realizat conform O.U.G. nr. 74/2013, a H.G. nr. 520/2013 și a ordinelor emise în aplicarea acestora, respectiv Ordinele nr. 1104/2013, nr. 1106/2013 și nr. 1107/2013 și art. 100 din Legea nr. 188/1999, astfel încât acest temei legal nu mai poate fi modificat unilateral și retroactiv.
Concluzionând, reclamanta - intimată a arătat că nu sunt date motivele de recurs invocate, sentința nu cuprinde motive străine de natura cauzei, instanța de fond analizând corect Decizia nr. 257/2014 în raport de apărările formulate, de dispozițiile legale invocate, precum și înscrisurile depuse la dosar. De asemenea, nu sunt susținute și nu pot fi primite motivele de recurs privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, având în vedere dispozițiile art. 106 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 republicată.
Analizând recursul prin prisma actelor și lucrărilor dosarului cât și a motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Cu titlu prealabil Curtea constată că în ce privește excepția privind formularea recursului pentru o unitate fără calitate procesuală în cauză și excepția de nulitate a recursului, invocate de intimat prin întâmpinarea formulată în cauză, instanța s-a pronunțat prin încheierea de la termenul din data de 11.05.2015 în sensul respingerii acestora pentru considerentele arătate în acea încheiere.
De asemenea, cu privire la motivele de nelegalitate invocate în cauză, Curtea constată că prin încheierea de la termenul din data de 11.05.2015 acestea au fost recalificate din art.488 alin.1 pct.4 și 6 Cod procedură civilă în art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă.
Curtea constată că pârâta a formulat recurs atât împotriva soluției de suspendare a actelor administrative contestate cât și asupra soluției date fondului litigiului. Deoarece ambele cererii de recurs au ca obiect aceiași hotărâre, Curtea se va pronunța unitar considerând că în cauză există un singur recurs.
Examinând recursul prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, cât și a motivului de nelegalitate invocat, respectiv art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, Curtea constată că la data de 8.08.2011, prin Ordinul nr. 7163, reclamantei Ș. A. R. (fostă I.) i-a încetat raportul de muncă cu Autoritatea Națională a Vămilor, ca urmare a unei reorganizări prin reducere de posturi operată în baza H.G. nr. 565/2011 și a Ordinelor nr. 2406, 2407 și 2589/2011 ale Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Ca urmare a admiterii cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 7163/2.08.2011 alăturată acțiunii în anulare a actelor administrative mai sus menționate (încheierea nr. 63/22.12.2011 pronunțată în dosarul nr._ ), reclamanta a fost repusă în funcția deținută pentru perioada în care acest din urmă act rămâne suspendat.
Cum această suspendare dăinuia la data reorganizării Autorității Naționale a Vămilor prin preluarea acesteia în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în mod firesc decizia nr. 4933 din 1.08.2013, de numire a reclamantei în cadrul nou organizatei instituții, emisă în baza normelor ce au reglementat reorganizarea (O.U.G. nr. 74/2013, Ordinele nr. 1104, 1106 și 1107/2013 ale Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală) nu dă naștere unui nou raport de serviciu ci constituie o continuare a aceluiași raport, preluând limitările actului administrativ de repunere în funcție, respectiv condiția admiterii cererii de anulare a ordinului inițial. Mai exact, efectele acestei decizii se întind până la data soluționării irevocabile a contestației formulate împotriva Ordinului nr. 7163/2.08.2011 - dacă soluția îi este nefavorabilă sau nelimitat în timp - dacă soluția îi este favorabilă, și aceasta indiferent de faptul că decizia nr. 4933/2013 nu face referire la hotărârea judecătorească de suspendare și că această limitare nu a fost prevăzută expres în sus menționata decizie.
În aceste condiții, decizia contestată în prezenta cauză nu face altceva decât să clarifice decizia nr. 4933 din 1.08.2013 sub aspectul chestiunilor mai sus enunțate, fără a modifica temeiul juridic al „reîncadrării” și fără a constitui o modificare a caracterului nedeterminat al duratei raportului de muncă al reclamantului.
În ce privește suspendarea executării Deciziei nr. 257/28.02.2014, Curtea reține că întreruperea vremelnică a efectului acesteia, apare ca o excepție de la regula executării din oficiu, și poate fi primită în cazuri bine justificate și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente.
Existența unui caz bine justificat nu poate fi reținută decât dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o bănuială rezonabilă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actele administrative emise în baza și în vedere executării legii.
În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, aceasta este definită de art. 2 alin. 1 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, fiind „ prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidență sau, după caz, perturbarea gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”.
În speță, deoarece motivele de nelegalitate invocate în cadrul acțiunii de anulare a deciziei contestate au fost supuse deja verificării primei instanțe de judecată, care a anulat pe fond actul atacat, este dată în mod evident îndoiala rezonabilă a lipsei de temeinicie a Deciziei nr. 257/28.02.2014.
Totodată, este îndeplinită și cerința privind producerea unei pagube iminente din moment ce, potrivit interpretării date de părți actului administrativ contestat, punerea lui în executare ar conduce la eliberarea reclamant-intimatei din funcția publică, având drept consecință lipsirea sa de veniturile afectate întreținerii.
Prin urmare, în privința acestei cereri, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii prin raportare la soluția dată fondului cauzei.
În consecință, constatând că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale ce guvernează durata raportului de muncă a funcționarului public (art. 4 din Legea nr. 188/1999) și a dispozițiilor vizând neretroactivitatea legii civile (art. 6 Cod civil), în temeiul art. 496 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va casa sentința recurată iar în rejudecare va respinge capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 257 din 28 februarie 2014 – emisă de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași și cel privind repunerea reclamantei în situația anterioară emiterii acestei decizii, cu reintegrarea în funcția deținută anterior și plata drepturilor salariale actualizate la rata inflației, ca nefondate, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași cu sediul în municipiul Iași, .. 26, județul Iași în numele și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală cu sediul în sectorul 5 al municipiului București, ., împotriva sentinței nr. 6687 din 13 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, intimată fiind reclamanta Ș. A. R. (fostă I.), domiciliat în municipiul Suceava, ., ., ..
Casează sentința nr. 6687 din 13 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, și în rejudecare:
Respinge capetele de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr.257/28.02.2014 emisă de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași și repunerea reclamantei Ș. A. R. (fostă I.) în situația anterioară emiterii acestei decizii, cu reintegrarea în funcția deținută anterior și plata drepturilor salariale actualizate la rata inflației ca nefondate.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. M.L.
Jud. fond: H. L.
Tehnored. S.O.
Ex. 4/ 22.06.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 1819/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Pretentii. Decizia nr. 2077/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
