Pretentii. Decizia nr. 1341/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1341/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 2620/86/2014
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA nr. 1341
Ședința publică din 18 martie 2015
Președinte D. D.
Judecător P. D.
Judecător V. L.
Grefier Ș. N.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul P. A., CNP:_, cu domiciliul în municipiul Suceava, .. 3, ., împotriva sentinței nr. 5273 din 25 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, pârâtă intimată fiind Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că recurentul a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 411 Cod procedură civilă, după care instanța, în temeiul art. art. 96 pct. 3, art. 483 alin. 1 din codul de procedură civilă și art. 8 și 10 alin. 1 teza I din Legea nr. 544/2004 s-a declarat competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza și a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr._ din data de 1.11.2013, 21.03.2014 sub numărul_, reclamantul P. A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația județeană a finanțelor publice Suceava, a solicitat obligarea pârâtei să-i restituie suma de 2.043 lei reprezentând timbru de mediu, cu dobânda aferentă și cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 5273 din 25 septembrie 2014, Tribunalul Suceava a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamantul P. A., în motivarea căruia a arătat următoarele:
Hotărârea primei instanțe este esențialmente nelegală și netemeinică.
Hotărârea este nelegală fiind data cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor legale aplicabile în speță, respectiv a dispozițiilor art. 10 si 28 din Legea nr. 554/2004, art. 110 TFUE, art. 11, 16, 148 alin. 2 și 4 din Constituție.
Sentința atacata este netemeinică fiind pronunțată cu aprecierea eronată a probatoriului administrat în cauză.
Astfel, în mod greșit tribunalul a dispus respingerea ca nefondată a cererii formulate de reclamant, având ca obiect restituirea taxei de poluare in suma de 2043 lei, achitată cu ocazia primei înmatriculări în România a autoturismului marca VOLKSWAGEN Tip GOLF, achiziționat de reclamant dintr-un stat membru al Uniunii Europene.
Instanța, în mod greșit, a considerat că în speță nu se poate dispune restituirea taxei pe poluare achitată de reclamant, întrucât în această cauză este incidentă Legea nr. 9/2012.
În practica judiciară s-a stabilit în mod unitar că și această taxă pe poluare este ilegală și că trebuie restituită. Chiar dacă la data de 1.01.2013 a intrat în vigoare alineatul 2 din art. 1 din O.U.G. nr. 1/2012, având în vedere că la 1 ianuarie 2007, România a devenit stat membru al Uniunii Europene, și că potrivit art. 148 din Constituția României „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (...)”, iar „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor din actul aderării și din prevederile alin. 2” (principiul supremației dreptului comunitar), apreciază că dispozițiile privitoare la taxa pe poluare contravin dispozițiilor comunitare, întrucât sunt destinate să diminueze introducerea în România a unor autoturime second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene (în speță fiind vorba despre Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
Prin obligarea la plata acestei taxe la aceea dată au fost încălcate o . principii, respectiv principiul priorității dreptului comunitar față de cel național, principiul aplicării directe a dreptului comunitar, principiul nediscriminării și principiul restituirii in integrum și ab origine a sumelor încasate în baza textelor de lege cu efect echivalent.
Pentru toate aceste motive solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.
Pârâta intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava nu a formulat întâmpinare.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor invocate, Curtea constată recursul ca fiind neîntemeiat.
Reclamantul a achiziționat un autovehicul marca VOLKSWAGEN, cu nr. de identificare WVWZZZ1JZ1W422784, autoturism care provine dintr-un stat membru al UE.
Pentru a înmatricula în România acest autovehicul a fost obligat să plătească taxa de timbru de mediu în sumă de 2043 lei, conform chitanței . nr._ din 6.01.2014.
Potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 9/2013, timbrul de mediu se aplică pentru categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3, astfel cum sunt acestea definite în RNTR2.
Conform art. 4 din același act normativ, obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Rezultă din cuprinsul textelor de lege redate că timbrul de mediu este impus fără discriminare tuturor autovehiculelor, atât celor de producție internă cât și a celor de producție comunitară la prima înmatriculare pe teritoriul țării, precum și celor rulate cu privire la care se transcrie dreptul de proprietate și pentru care fie nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, fie s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule sau a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
O.U.G. nr. 9/2013, respectiv art. 4, nu aduce atingere în mod direct sau indirect egalității de tratament între produsele naționale și cele importate, iar interdicția pe care o stabilește art. 110 ( fost 90) par. 1 prin Tratatul de Instituire a Comunității Europene, potrivit căruia ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne sau de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, trebuie aplicată de fiecare dată când o prevedere fiscală este de natură să descurajeze importul de bunuri din alte state membre, favorizând producția internă sau bunurile disponibile pe piața națională.
Nu este dat caracterul discriminatoriu al O.U.G. nr. 9/2013 în ceea ce privește achiziționarea efectivă a unui autoturism fie de pe teritoriul României, fie dintr-un stat membru U.E. Câtă vreme se invocă încălcarea liberei circulații a bunurilor, ceea ce prezintă relevanță este achiziționarea efectivă a unui asemenea bun și condițiile în care ea poate fi realizată, iar nu împrejurarea că este posibil să se afle în circulație autoturisme pentru care nu s-a achitat taxa de poluare sau taxa specială pentru autoturisme ori acestea au fost restituite.
Susținerile privind efectul descurajant al timbrului în ceea ce privește achiziționarea autoturismelor din spațiul comunitar au un caracter general, nefiind suficient de precise și concordante. Câtă vreme nu s-a descris și dovedit, printr-un calcul concret, faptul că regimul timbrului de mediu este astfel stabilit încât descurajează, la modul real și obiectiv punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din statele membre U.E., fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, motivele reclamantului rămân simple alegații.
Hotărârile pronunțate de CJUE în legătură cu taxa de poluare nu sunt incidente în cauză, întrucât nu există o discriminare rezultată din faptul că reclamantul, care a achiziționat un vehicul rulat înmatriculat anterior într-un alt stat membru, este obligat a plăti taxa de timbru de mediu, în condițiile în care aceasta este datorată atât de cei care achiziționează un vehicul produs/rulat în România, cât și de cei cărora li s-a restituit taxa de poluare sau taxa pentru emisii poluante printr-o hotărâre judecătorească.
Este de subliniat și faptul că nu există nici o dispoziție a dreptului Uniunii Europene care să interzică statelor membre a institui un sistem general de impozite interne aplicabile potrivit unor criterii obiective unei categorii determinate de bunuri, precum autovehiculele.
Reclamantul invocă o discriminare față de persoanele care și-au înmatriculat deja autovehiculele în România fără plata acestei taxe. Din perspectiva aplicării art. 110 din T.F.U.E. acest lucru este irelevant (și oricum nu se află în situații similare cele două categorii de persoane); acesta interzice doar discriminarea între produsele naționale și cele provenite din alte state membre ale UE; în sensul că statele membre nu pot impune taxe la importul unor produse din UE, ceea ce determină cheltuieli suplimentare, pentru a-și favoriza producția produselor naționale. Or, atât timp cât și mașinile importate din alte state membre ale UE și cele produse în România sunt supuse aceleiași taxe pentru emisii poluante, art. 110 TFUE invocat nu este aplicabil.
Așadar, cum pentru înmatricularea autovehiculului reclamantul trebuie să achite taxa prevăzută de O.U.G. nr. 9/2013, în mod corect a respins instanța acțiunea formulată de acesta.
Constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, nefiind date motivele invocate, în temeiul art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE,
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. A., CNP:_, cu domiciliul în municipiul Suceava, .. 3, ., ., împotriva sentinței nr. 5273 din 25 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, pârâtă intimată fiind Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 18 martie 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.D.D.
Jud. fond.N. D.C.
Jud. Tehnored.Ș.N.
Ex. 4
16.04.2015
| ← Despăgubire. Decizia nr. 1353/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Pretentii. Decizia nr. 1797/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|








