Pretentii. Decizia nr. 138/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 138/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 5168/40/2013
Dosar nr._ - pretenții –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA nr. 138
Ședința publică din 19 ianuarie 2015
Președinte P. D.
Judecător G. M.
Judecător S. A.
Grefier V. G.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței nr. 1390 din 10.09.2014 a Tribunalului B. – Secția a II-a civilă, de C. Administrativ și Fiscal - dosar nr._, intimat fiind reclamantul G. C. cu domiciliul în com. Coțușca, ..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, verificându-și competența în baza art. 131 din Noul Cod de Procedură Civilă, se declară competentă, general, material și teritorial, conform dispozițiilor art.96 pct.3 din Noul Cod de Procedură Civilă și art.10 al.2 din Legea nr.554/2004 și văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. – Secția a II-a civilă, de C. Administrativ și Fiscal la data de 18.11.2013 reclamantul G. C. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., a solicitat obligarea acestora la restituirea taxei de poluare achitată la 04.05.2012 pentru înmatricularea autoturismului proprietatea sa, cumpărat din spațiul U.E, cu acordarea dobânzii la suma de restituit.
Prin sentința nr. 1390 din 10.09.2014 Tribunalul a respins excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B.. A admis acțiunea formulată de reclamantul G. C. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B.. A obligat pârâta să restituie reclamantului contravaloarea taxei de poluare în sumă de 7338 lei, achitată cu chitanța . nr._/04.05.2012 și să achite dobânda fiscală aferentă acesteia, calculată de la data achitării ei și până la data restituirii efective.
În motivarea recursului său, pârâta a arătat că potrivit principiului „tempus regit actum”, legislația aplicabilă în litigiul aflat pe rolul Tribunalului Sibiu este OUG nr. 50/2008, astfel cum era în vigoare la data de 27.10.2008 și anume forma publicării sale în Monitorul Oficial al României nr. 327/2008. Amendamentele aduse OUG nr. 50/2008 au intrat în vigoare ulterior datei de 27.10.2008.
Deosebit de situația raportului juridic născut în 27.10.2008, în care una din părți este domnul T., în ceea ce privește ordonanțele de modificare ale OUG nr. 50/2008, este evident faptul că, acestea nu sunt aplicabile, în condițiile în care drepturile și obligațiile părților – conținutul raportului juridic – au fost stabilite la o dată la care aceste acte normative nu erau în vigoare.
În raport de aceste precizări, recurenta consideră că efectele Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 – T. nu sunt incidente.
Potrivit OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, se datorează taxă de poluare pentru autovehiculele din categoriile M(1) – M(3) și N(1) – N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art. 3).
Astfel, autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare (art. 3 alin.2 și art. 9 alin. 1), iar obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art.4 lit. a), fără ca textul să facă distincție nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second – hand.
Deoarece OUG a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin. 1), rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin. 1).
Pentru a interpreta corect acest act normativ și a identifica intenția legiuitorului, trebuie utilizată interpretarea teleologică: în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 50/2008 depus la Parlament, este menționat în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului mic. Așadar, se vrea ca taxa de poluare al cărui scop este poluatorul plătește să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second – hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Recurenta a susținut și că, în speță, nu este aplicabil art. 124 din Codul de procedură fiscală referitor la dobânda fiscală.
De asemenea, față de dispoziția dată de instanță de a se plăti cheltuielile de judecată, recurenta consideră că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. 1 Cod de procedură civilă.
Examinând legalitatea sentinței recurate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și motivelor de recurs invocate,Curtea constată că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că, potrivit art. 110 TFUE „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare.”
Dreptul comunitar este incident în speță, mai exact dispozițiile art. 110 TFUE, primul paragraf (ex. art.90 alin.1 TCE), care interzic orice discriminare între produsele naționale și produsele altor state membre, așadar și o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
La data formulării cererii de către reclamant era în vigoare taxa de poluare prevăzută de Legea nr. 9/2012, denumită taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, ce constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu, fiind gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu, în scopul finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Ca și taxa stabilită prin O.U.G. 50/2008 cu modificările și completările ulterioare, taxa ce i se impune reclamantului la prima înmatriculare a autoturismului în România nu este în mod evident o taxă vamală în sens strict și nici o taxă cu efect echivalent unei taxe vamale, impusă asupra mărfurilor pentru simplul fapt al trecerii frontierei de stat. Taxa nu este percepută în temeiul faptului că vehiculul trece frontiera statului român, ci cu ocazia primei înmatriculări a vehiculului pe teritoriul României, în vederea punerii sale în circulație. Prin urmare taxa se încadrează în regimul general intern de impozitare a mărfurilor și trebuie analizată în raport cu art. 110 TFUE.
În hotărârea preliminară în cauza C - 402/09 din 07.04.2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Deși în cauza T. se constată că regimul de impozitare în discuție nu discriminează direct mărfurile de import, Curtea amintește că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47).
Deși prin Legea 9/2012 s-a stabilit o altă formulă de calcul ce are ca efect perceperea unor taxe mai reduse cu până la 25 % comparativ cu taxa anterioară, taxa pentru emisii poluante contravine art. 110 TFUE, întrucât este indirect discriminatorie prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie. Prin art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2012, aplicarea dispozițiilor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 se suspendă până la 1 ianuarie 2013. Aceasta înseamnă că în acest timp potențialii cumpărători sunt orientați tot spre piața internă, având în vedere că nu se percepe nici o taxă în cazul transferului dreptului de proprietate al autovehiculelor deja înmatriculate în România. Taxa pentru emisii poluante nu se percepe nici de la autoturismele deja înmatriculate și care nu sunt ofertate pe piața liberă, dar care, prin vechime, reprezintă factori de poluare. În acest context, taxa nu are ca scop real descurajarea cumpărării unor vehicule poluante, indiferent de proveniența lor, ci dorește să protejeze piața internă și producția proprie de autoturisme.
Prin urmare, perceperea taxei prevăzută de Legea nr. 9/2012 este nelegală, deoarece încalcă normele de drept comunitar.
Cum dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare în fața dreptului național (cauza C. Enel), iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale (cauza Simmenthal), instanța, în lumina principiilor enunțate, va da eficiență normei de drept comunitar, astfel cum este ea interpretată de către Curtea de Justiție a Comunității Europene.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la eronata obligare la plata dobânzii calculată conform art. 120 din Codul de procedură fiscală, Curtea constată că nici acesta nu este întemeiat.
Astfel, deși cadrul normativ incident în cauză este reglementat de O.G. nr. 92/2003, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-565/11, I., a statuat că dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene are putere obligatorie atât pentru instanța de trimitere cât și pentru celelalte instanțe. Mai mult Decizia Curții are efecte ex tunc (și pentru trecut) cu excepția situației când din motive de asigurare a siguranței circuitului juridic comunitar, prevede expres aplicarea deciziei ex nunc (numai pentru viitor). Această prevedere expresă nu s-a dispus în cauză.
Este nefondată și critica recurentei cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Pornind de la faptul că recurenta a pierdut procesul, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a disp. art. 453 Cod pr. civilă, care prevede „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.
Față de aceste aspecte, constatând legală hotărârea instanței de fond, nefiind date motivele de recurs invocate și că, nici din oficiu nu există motive de casare, în temeiul art. 488, art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței nr. 1390 din 10.09.2014 a Tribunalului B. – Secția a II-a civilă, de C. Administrativ și Fiscal - dosar nr._, intimat fiind reclamantul G. C. cu domiciliul în com. Coțușca, ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 ianuarie 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. P.D.
Jud. Fond R. M.
Tehnored. V.G.
4ex/02.02.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 1022/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Pretentii. Decizia nr. 429/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
