Pretentii. Decizia nr. 1751/2015. Curtea de Apel SUCEAVA

Decizia nr. 1751/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 4661/86/2014

Dosar nr._ - pretenții -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

Secția de contencios administrativ și fiscal

DECIZIA NR.1751

Ședința publică din 25 martie 2015

PreședintePlăcintă D.

JudecătorVasile L.

JudecătorDumitraș D.

GrefierVacariu S.

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul Ș. D. – P. – CNP_, cu domiciliul în . A, județul Suceava, cu domiciliul ales la Cabinet avocat N. R. din ., județul Suceava, împotriva sentinței nr. 6055 din 23 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția contencios administrativ și fiscal – în dosarul nr._ , pârâți intimați fiind Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în Municipiul Suceava, .. 7, județul Suceava și S. F. Municipal Rădăuți, cu sediul în .. 3, jud. Suceava.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 96 pct. 3 și art. 483 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă raportat la dispozițiile art. 8 și art. 10 alin. 1 teza I din Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, se declară competentă material, general și teritorial în soluționarea cauzei.

Totodată, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, că prin adresa de la fila 10 dosar recurs i s-a comunicat reclamantului recurent obligația de achitare și cuantumul taxei de timbru, obligație pe care acesta nu a îndeplinit-o, din oficiu, Curtea invocă excepția netimbrării recursului și rămâne în pronunțare cu privire la aceasta.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra excepției de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 19.06.2014 sub numărul_ reclamantul Ș. D. - P., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - S. fiscal municipal Rădăuți, a solicitat restituirea sumei de 2.960 lei conform chitanței . nr._ din 16.12.2013, reprezentând timbru de mediu, cu dobânda aferentă și cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 6055 din 23 octombrie 2014 Tribunalul Suceava a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul Ș. D. - P., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - S. F. Municipal.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Ș. D. – P., criticând-o pentru nelegalitate motivat de faptul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

La termenul de judecată de astăzi, instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării recursului, pe care o va analiza cu precădere, conform art. 248 alin. 1 C.pr.civ., și cu privire la care constată următoarele:

Recurentului i s-a adus la cunoștință, prin adresă, obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 148 lei, astfel cum rezultă din dovada aflată de la f. 10, obligație pe care acesta nu a îndeplinit-o.

Potrivit art. 33 din OUG 80/2013 (dispoziție aplicabilă în prezenta cauză), taxele de timbru se plătesc anticipat, alin. 2 stabilește că, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Față de împrejurarea că recurentul nu s-a conformat dispoziției aduse la cunoștință de instanță, respectiv de a achita taxa judiciară de timbru, în baza dispozițiilor legale enunțate anterior, ale art. 496 alin. 1 C.pr.civ. și ale art. 486 alin.2 și alin.3 din același act normativ, Curtea constată că excepția invocată din oficiu este întemeiată, urmând a anula recursul ca netimbrat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul Ș. D. – P. – CNP_, cu domiciliul în . A, județul Suceava, cu domiciliul ales la Cabinet avocat N. R. din ., județul Suceava, împotriva sentinței nr. 6055 din 23 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția contencios administrativ și fiscal – în dosarul nr._ , pârâți intimați fiind Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în Municipiul Suceava, .. 7, județul Suceava și S. F. Municipal Rădăuți, cu sediul în .. 3, jud. Suceava.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 25 martie 2015.

Președinte,Judecători,Grefier,

Red.VL

Jud.fond: N. D.

Tehnored.VS.

4ex/27.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 1751/2015. Curtea de Apel SUCEAVA