Pretentii. Decizia nr. 2446/2015. Curtea de Apel SUCEAVA

Decizia nr. 2446/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 6583/86/2014

Dosar nr._ - pretenții –

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.

DECIZIA nr. 2446

Ședința publică din data de 15 mai 2015

Președinte O. S.

Judecător I. A.-I.

Judecător D. M. M.

Grefier M. M.

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în mun. Suceava, .. 7, jud. Suceava, împotriva sentinței nr. 523 din 19 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția C. Administrativ și Fiscală, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul C. V.-F., cu domiciliul în com. Păltinoasa, . A, jud. Suceava. și pârâtul S. F. Orășenesc Gura Humorului, cu sediul în mun. Gura Humorului, .. Suceava.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat B. A. E., pentru reclamantul intimat C. V.-F., lipsă fiind acesta și celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 411 alin. 2 din Codul de procedură civilă, după care:

Instanța, procedând la verificarea competenței în conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 din codul de procedură civilă în forma în vigoare la data înregistrării cauzei de pe listă pe rolul instanței, se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, în temeiul art. 96 pct. 3 din același act normativ, art. 483 din Codul de Procedură civilă raportat la art. 8, 10 și 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și, constatând că recursul este în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.

Avocat B. A. E., pentru reclamantul intimat C. V.-F., a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală a sentinței atacate, fără cheltuieli de judecată.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Împotriva sentinței nr. 523 din 19.02.2015, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de C. Administrativ și F., în termen legal, a declarat recurs pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, criticând-o pentru nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de recurs care se încadrează în prevederile art. 488 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă, pârâta a arătat că pentru eliminarea posibilelor discriminări apărute din aplicarea vechilor reglementări privitoare la taxa percepută pentru emisiile provenite de la autovehicule și pentru punerea în concordanță a reglementărilor interne de combatere a poluării cu hotărârile CJUE, a fost regândit modul în care sunt taxate autovehiculele, fiind emisă în acest sens Legea nr. 9/2012; că, acest act normativ a înlăturat caracterul indirect discriminatoriu prin taxarea unitară indiferent de proveniență autovehiculului.

Potrivit disp. art. 4 alin. 1 din Legea nr. 92/2012, obligația de plată a taxei intervine:

a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;

b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;

c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.

De asemenea a susținut că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu constituie o taxă echivalentă la import, ci o măsură dispusă pentru protecția mediului, urmând a se avea în vedere și faptul că taxele încasate sunt gestionate de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

A considerat că în mod nelegal și netemeinic judecătorul fondului a dispus obligarea pârâtei și la acordarea dobânzii fiscale calculată conform art. 120 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003 rep.; că, prezenta acțiune în pretenții, derivă din aplicarea unor dispoziții legale naționale pretinse a fi contrarii normelor comunitare, iar nu din faptul nesoluționării în termen a unei cereri, situație de natură a justifica acordarea dobânzii prevăzute de art. 120 din O.G. nr. 92/2003 republicată privind Codul de procedură fiscală și întrucât taxa de poluare nu constituie venit la bugetul general consolidat, ci la bugetul Fondului pentru mediu, în speță nu sunt incidente prevederile art. 120 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003 rep.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 22.04.2015, reclamantul a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.

Examinând legalitatea sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a criticilor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Dreptul comunitar este incident în speță, mai exact dispozițiile art. 110 TFUE, primul paragraf (ex. art.90 alin.1 TCE), care interzic orice discriminare între produsele naționale și produsele altor state membre, așadar și o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.

În fapt, reclamantul a achiziționat un autoturism din spațiul Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să plătească taxa de poluare prevăzută de Legea nr. 9/2012, denumită taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, ce constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu, fiind gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu, în scopul finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Ca și taxa stabilită prin OUG 50/2008 cu modificările și completările ulterioare, taxa ce i se impune reclamantului la prima înmatriculare a autoturismului în România nu este în mod evident o taxă vamală în sens strict și nici o taxă cu efect echivalent unei taxe vamale, impusă asupra mărfurilor pentru simplul fapt al trecerii frontierei de stat. Taxa nu este percepută în temeiul faptului că vehiculul trece frontiera statului român, ci cu ocazia primei înmatriculări a vehiculului pe teritoriul României, în vederea punerii sale în circulație. Prin urmare taxa se încadrează în regimul general intern de impozitare a mărfurilor și trebuie analizată în raport cu art. 110 TFUE.

În hotărârea preliminară în cauza C-402/09 din 07.04.2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Deși în cauza T. se constată că regimul de impozitare în discuție nu discriminează direct mărfurile de import, Curtea amintește că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47).

Deși prin Legea 9/2012 s-a stabilit o altă formulă de calcul ce are ca efect perceperea unor taxe mai reduse cu până la 25 % comparativ cu taxa anterioară, taxa pentru emisii poluante contravine art. 110 TFUE, întrucât este indirect discriminatorie prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie. Prin art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2012, aplicarea dispozițiilor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 se suspendă până la 1 ianuarie 2013. Aceasta înseamnă că în acest timp potențialii cumpărători sunt orientați tot spre piața internă, având în vedere că nu se percepe nici o taxă în cazul transferului dreptului de proprietate al autovehiculelor deja înmatriculate în România. Taxa pentru emisii poluante nu se percepe nici de la autoturismele deja înmatriculate și care nu sunt ofertate pe piața liberă, dar care, prin vechime, reprezintă factori de poluare. În acest context, taxa nu are ca scop real descurajarea cumpărării unor vehicule poluante, indiferent de proveniența lor, ci dorește să protejeze piața internă și producția proprie de autoturisme.

Prin urmare, perceperea taxei prevăzută. de Legea nr. 9/2012 este nelegală, deoarece încalcă normele de drept comunitar.

Cum dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare în fața dreptului național (cauza C. Enel), iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale (cauza Simmenthal), instanța, în lumina principiilor enunțate, va da eficiență normei de drept comunitar, astfel cum este ea interpretată de către Curtea de Justiție a Comunității Europene.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la eronata obligare la plata dobânzii calculată conform art. 120 din Codul de procedură fiscală, Curtea constată că nici acesta nu este întemeiat.

Astfel, deși cadrul normativ incident în cauză este reglementat de O.G. nr. 92/2003, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-565/11, I., a statuat că dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordare cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua formulării cererii de restituire a acestei taxe sau la o dată ulterioară formulării acestei cereri.

Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene are putere obligatorie atât pentru instanța de trimitere cât și pentru celelalte instanțe. Mai mult Decizia Curții are efecte ex tunc (și pentru trecut) cu excepția situației când din motive de asigurare a siguranței circuitului juridic comunitar, prevede expres aplicarea deciziei ex nunc (numai pentru viitor). Această prevedere expresă nu s-a dispus în cauză.

Față de aceste aspecte, constatând legală hotărârea instanței de fond, nefiind date motivele de recurs invocate și că, nici din oficiu nu există motive de casare, în temeiul art. 488, art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE :

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în mun. Suceava, .. 7, jud. Suceava, împotriva sentinței nr. 523 din 19 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția C. Administrativ și Fiscală, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul C. V.-F., cu domiciliul în com. Păltinoasa, . A, jud. Suceava. și pârâtul S. F. Orășenesc Gura Humorului, cu sediul în mun. Gura Humorului, .. Suceava.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 15 mai 2015.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. M. M. D.

Jud. fond: G. O.

Tehnored. B.N. 5 ex./04.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 2446/2015. Curtea de Apel SUCEAVA