Pretentii. Decizia nr. 2018/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2018/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 2136/86/2014
Dosar nr._ - pretenții –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 2018
Ședința publică din 21 aprilie 2015
Președinte P. D.
JudecătorGalan M.
JudecătorStănescu A.
Grefier S. O.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul D. O., domiciliat în satul S. M., . Suceava, împotriva sentinței nr. 6917 din 27 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, intimată fiind pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns reclamantul recurent D. O. asistat de avocat U. R. (împuternicire avocațială fila 5 dosar), lipsă fiind reprezentantul pârât-intimatei. .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, grefierul de ședință învederând că în procedura de regularizare a cererii, intimata nu a depus întâmpinare la recursul promovat și că a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru de 100 lei, corespunzătore căii de atac promovate, astfel cum s-a dispus prin rezoluția din 10 februarie 2015.
După prealabila verificare, conform art. 131 din Noul Cod de procedură civilă instanța s-a declarat competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza apoi, constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Avocat U. R., pentru reclamantul recurent D. O., a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței recurate și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în sensul obligării pârâtei la restituirea sumei reprezentând timbru de mediu și a dobânzilor aferente calculate de la data plății până la data restituirii integrale a sumei. În susținere a precizat că reglementarea cuprinsă în OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu nu este în concordanță cu art. 110 TFUE. A solicitat și acordarea cheltuielilor de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția de C. Administrativ și Fiscal sub nr._ din data de 06.03.2014 reclamantul D. O., în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 2891 lei reprezentând contravaloare taxă pentru emisii poluante, precum și a dobânzii legale aferente, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat în primul rând că a achitat pentru înmatricularea unui autovehicul marca OPEL VECTRA, importat din Comunitatea Europeană, o taxă pentru emisii poluante în cuantum de 2891 lei, taxă ce este contrară reglementărilor internaționale în materie și, în mod expres dispozițiilor art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene. A invocat supremația dreptului comunitar.
Pârâtele, legal citate, nu au depus la dosar întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță pentru a-și susține apărările.
Prin sentința nr. 6917 din 27 noiembrie 2014 Tribunalul Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea având ca obiect „pretenții” formulată reclamantul D. O., în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut – în esență – că prin adoptarea OUG nr. 9/2013 legiuitorul a urmărit în principal găsirea unei formule legislative care să nu mai conțină deficiențele vădite a celor anterioare (care instituiau o clara diferență de tratament în favoarea produselor naționale – care nu erau supuse sarcinilor fiscale – și cele importate – care erau supuse acestor sarcini), astfel încât elementul de discriminare nu mai poate fi reținut, întrucât taxa este prevăzută atât pentru tranzacțiile de autovehicule din importuri, cât și pentru cele interne.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a promovat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea căii de atac promovate, recurentul a reiterat susținerile din acțiune arătând în esență că prin stabilirea unei taxe atât de mari pentru mașinile vechi se realizată o discriminare între proprietarii de mașini și societățile comerciale care se ocupă de comercializarea mașinilor noi.
A mai susținut recurentul că întreaga reglementare a timbrului de mediu – prin art., 4 lit. a), b), c) și d) din OUG nr. 9/2013 – contravine reglementărilor comunitare – în art. 110 din TFUE.
Tranzacțiile cu autovehicule interne sunt favorizate față de importuri atâta timp cât cele interne care privesc autovehicule pentru care nu s-a achitat nici o taxă pe poluare pot ocoli cu ușurința transferul oficial de proprietate astfel ca și taxa să fie ocolită, în defavoarea autovehiculelor importate pentru care actele de transfer de proprietate nu se pot ocoli în mod legal.
Mai mult decât atât, instituirea timbrului de mediu prevăzută de O.U.G. nr. 9/2013 are un caracter protecționist, producând un efect echivalent taxelor și tarifelor vamale, respectiv creșterea prețurilor pentru produsele importate și că este contrara art. 90 alin. 1 din Tratatul Uniunii Europene.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrare art. 110 TFUE.
Potrivit unei jurisprudenței constante, interdicția prevăzută de art. 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare data când un impozit fiscal este de natura să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale. Acest lucru rezultă din interpretarea art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 9/2013.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curteaconstată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 9/2013, timbrul de mediu se aplică pentru categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3, astfel cum sunt acestea definite în RNTR2.
Conform art. 4 din același act normativ, obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Rezultă din cuprinsul textelor de lege învederate că timbrul de mediu este impus fără discriminare tuturor autovehiculelor, atât celor de producție internă cât și a celor de producție comunitară, la prima înmatriculare pe teritoriul țării cât și celor rulate cu privire la care se transcrie dreptul de proprietate și pentru care, fie nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, fie s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule sau a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
O.U.G. nr. 9/2013, respectiv art. 4, prin reglementările sale, nu aduce atingere în mod direct sau indirect egalității de tratament între produsele naționale și cele importate, iar interdicția pe care o stabilește art. 110 (fost 90) par. 1 prin Tratatul de Instituire a Comunității Europene și potrivit căruia: „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne sau de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, trebuie aplicată de fiecare dată când o prevedere fiscală este de natură să descurajeze importul de bunuri din alte state membre, favorizând producția internă sau bunurile disponibile pe piața națională.
Nu este dat caracterul discriminatoriu al O.U.G. nr. 9/2013 în ceea ce privește achiziționarea efectivă a unui autoturism fie de pe teritoriul României, fie dintr-un stat membru U.E. Câtă vreme se invocă încălcarea liberei circulații a bunurilor, ceea ce prezintă relevanță e achiziționarea efectivă a unui asemenea bun și condițiile în care ea poate fi realizată, nu împrejurarea că e posibil să se afle în circulație autoturisme pentru care nu s-a achitat taxa de poluare sau taxa specială pentru autoturisme ori acestea au fost restituite.
Susținerile privind efectul descurajant al timbrului în ceea ce privește achiziționarea autoturismelor din spațiul comunitar au un caracter general, nefiind suficient de precise și concordante. Câtă vreme nu s-a descris și dovedit printr-un calcul concret faptul că regimul timbrului de mediu este astfel stabilit încât descurajează, la modul real și obiectiv punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din statele membre U.E., fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, motivele recurentului rămân simple alegații.
În același context, Curtea reține că invocarea cauzei T. - C402/2009 este un simplu argument teoretic câtă vreme nu este raportat la realitatea juridică ce decurge din O.U.G. nr. 9/2013. În cauza menționată CJUE a explicat în concret care sunt împrejurările ce dau taxei un caracter descurajant, argumentare ce lipsește din conținutul recursului formulat.
Totodată, apreciază Curtea a fi de reținut și faptul că nu există nici o dispoziție a dreptului UE care să interzică statelor membre a institui un sistem general de impozite interne aplicabile potrivit unor criterii obiective unei categorii determinate de bunuri, precum autovehiculele.
Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, nefiind date motivele de recurs invocate și că, nici din oficiu nu există motive de casare, în temeiul art. 496 din Noul Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge recursul declarat de reclamantul D. O., domiciliat în satul S. M., . Suceava, împotriva sentinței nr. 6917 din 27 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, intimată fiind pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 21 aprilie 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. P.D.
Jud. fond: M. A. F.
Tehnored. S.O.
Ex. 4/28.04.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 1703/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Pretentii. Decizia nr. 1695/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
