Pretentii. Decizia nr. 2807/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2807/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 376/39/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._ - revizuire - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR .2807
Ședința publică din 25 iunie 2015
Președinte C. T.
Judecător G. R.
Judecător D. N.
Grefier Silvea D.
Pe rolul instanței se află judecarea cererii de revizuire formulată de reclamanta ., cu sediul în ., nr. 270 C, jud. Suceava, reprezentată de către Cabinet de avocat R. O., cu sediul în mun. Rădăuți, .. 62, jud. Suceava, împotriva sentinței nr.5458 din 2.10.2014 a Tribunalului Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal – dosar nr._, intimată fiind pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în Suceava, .. 7, jud. Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat Goloca A., care substituie pe avocat R. O. pentru revizuientă, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, din oficiu, pune în discuție excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Suceava în soluționarea cererii de revizuire.
Avocat Goloca A., care substituie pe avocat R. O. pentru revizuientă, arată că lasă la aprecierea instanței excepția invocată.
După deliberare,
CURTEA ,
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava – secția a II-a civilă la data de 18 mai 2015 și înregistrată sub nr._, revizuienta . contradictoriu cu intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - prin Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii a Județului Suceava, a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 5458/2.10.2014 a Tribunalului Suceava, pronunțată în dosarul nr._, în sensul obligării intimatelor la restituirea sumei de 6778 lei, reprezentând ”taxa pentru emisii poluante”, taxa prelevată nelegal, plus dobânda fiscală, calculată de la data achitării și până la data restituirii sumei solicitare.
În motivarea cererii, arată că, ulterior pronunțării deciziei a cărei revizuire o solicită, C.J.U.E. a statuat, pronunțându-se în cauza C-76/14 (cauza M.), că: „Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca statul membru să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii”.
Având în vedere această concluzie, cât și motivele dezvoltate pe larg în hotărârea pronunțată de C.J.U.E. în cauza M., rezultă că taxa pentru emisii poluante percepută în perioada 1 ianuarie – 14 martie 2013 este discriminatorie, întrucât favorizează vânzările autovehiculelor de ocazie naționale și descurajează importul unor autovehicule similare (astfel cum s-a reținut la pct. 48 teza ultimă din hotărârea C.J.U.E.).
În stabilirea compatibilității taxei pentru emisii poluante, instituită de Legea nr. 9/2012 și percepută în perioada 1 ianuarie – 14 martie 2013, cu art. 110 T.F.U.E., C.J.U.E. a analizat disp. art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012.
Totodată, C.J.U.E. a statuat că taxa pentru emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012 și percepută în perioada 1 ianuarie – 14 martie 2013 este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E., având în vedere valoarea acesteia (conform pct. 49 și 40 din hotărâre). Cu privire la acest aspect, s-a concluzionat că valoarea reziduală a taxei, care se regăsește în valoarea autovehiculelor rulate naționale, înmatriculate între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013 este egală cu zero și este, așadar, în mod necesar, inferioară taxei de înmatriculare aplicate unui autovehicul rulat importat de același tip, având aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ori, o asemenea situație este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.
Având în vedere aceste aspecte și faptul că, la data de 14.04.2015 a intervenit hotărârea C.J.U.E. pronunțată în cauza C-76/14 – cauza M., consideră că este dat cadrul legal pentru promovarea prezentei cereri de revizuire, în accepțiunea disp. art. 21 din legea contenciosului administrativ – Legea nr. 554/2004.
În concluzie, solicită admiterea cererii re revizuire și obligarea intimatelor să-i restituie suma de 2848 lei, reprezentând „taxa pentru emisiile poluante auto”, taxă prelevată nelegal, plus dobânda fiscală, calculată de la data achitării și până la data restituirii sumei solicitate, cu cheltuieli de judecată.
În drept, invocă art. 21 al. 2 din Legea nr. 554/2004, art. 148 alin. 4 din Constituția României, hotărârea C.J.U.E. pronunțată în C-76/14 (cauza M. M.), art. 453 C. pr. civ.
Prin întâmpinare, intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava solicită respingerea cererii de revizuire.
Analizând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin.(1) Cod pr. civ., excepția procesuală privind necompetența materială invocată, Curtea constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.376 la data de 18 mai 2015, . solicitat revizuirea sentinței civile nr. 5458/2.10.2014 a Tribunalului Suceava, pronunțată în dosarul nr._, în sensul obligării intimatelor la restituirea sumei de 6778 lei, reprezentând ”taxa pentru emisii poluante”, taxa, în opinia sa, prelevată nelegal, plus dobânda fiscală, calculată de la data achitării și până la data restituirii sumei solicitare,
În conformitate cu dispozițiile art. 510 alin.(1) NCPC. „cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cerere”
Verificând cererea de revizuire formulată de reclamat, Curtea constată că revizuientul a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 5458/2.10.2014 pronunțată de Tribunalului Suceava - secția de contencios administrativ și fiscal.
Constatând că sentința sentința civilă nr. 5458/2.10.2014 a fost pronunțată Tribunalului Suceava, Curtea reține că asupra cererii de revizuire este competentă să se pronunțe această instanță, drept pentru care, Curtea, în temeiul art. 132 NCPC va admite excepția și va declina competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Tribunalului Suceava.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de reclamanta ., cu sediul în . C, jud. Suceava, reprezentată de către Cabinet de avocat R. O., cu sediul în mun. Rădăuți, .. 62, jud. Suceava, împotriva sentinței nr.5458 din 2.10.2014 a Tribunalului Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal – dosar nr._, intimată fiind pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în Suceava, .. 7, jud. Suceava, în favoarea Tribunalului Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 iunie 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. ND
Tehnored. DS
Ex. 5/1.07.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 1153/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Anulare act emis de autorităţi publice locale. Decizia nr.... → |
|---|








