Pretentii. Decizia nr. 2084/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2084/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 4142/86/2014
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.
DECIZIA NR.2084
Ședința publică din 22 aprilie 2015
Președinte S. R.
Judecător M. L.
Judecător G. M.
Grefier M. Anișoara
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava cu sediul în municipiul Suceava, .. 7, județul Suceava, împotriva sentinței nr. 6944 din 27 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de C. Administrativ și F., în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul A. E. G. și pârâtul S. F. Orășenesc Siret.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, grefierul de ședință învederând că prin petiția de recurs recurenta a solicitat a se face aplicarea dispozițiilor art.223 alin. 3 și art. 411 alin. 1 pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă și că, în procedura de regularizare a cererii, reclamantul intimat a depus întâmpinare la recursul promovat.
După prealabila verificare, conform art. 131 din Noul Cod de procedură civilă instanța, în temeiul art. 96 alin. 3 și art. 483 din Noul Cod de procedură civilă și art. 8 și 10 din Legea nr. 554 s-a declarat competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza apoi, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal la data de 26.05.2014 sub numărul_ reclamantul A. E. G. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională A Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană A Finanțelor Publice Suceava – S. F. Orășenesc Siret a solicitat restituirea sumei 25.472 lei achitată cu titlu de taxă timbru mediu, actualizată cu dobânda aferentă, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului litigiu.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, a achitat pentru înmatricularea unui autovehicul a achiziționat din spațiul comunitar, marca MERCEDES o taxă timbru de mediu în cuantum de 25.472 lei, conform chitanței . 9 nr._ din data de 30.12.2013 și că taxa ce i-a fost percepută contravine prevederilor art. 110 TFUE, care urmăresc garantarea neutralității depline a impozitelor interne cu privire la concurența dintre produsele interne și produsele importate.
Pârâta deși legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare și nici nu și-a desemnat reprezentant în instanță.
Prin sentința nr. 6944 din 27 noiembrie 2014 Tribunalul Suceava – Secția de C. Administrativ și F. a admis cererea având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamantul A. E. G. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională A Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană A Finanțelor Publice Suceava – S. F. Orășenesc Siret, a obligat pârâta să-i restituie reclamantului suma de 25.472 lei achitată cu titlu de taxă timbru mediu, precum și dobânda fiscală calculată începând de la data plății – 30.12.2013 și până la data restituirii și a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 700 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.
Împotriva acestei sentinței, în termen legal, a declarat recurs pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, criticând-o pentru nelegalitate .
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta a arătat că pentru eliminarea posibilelor discriminări apărute din aplicarea vechilor reglementari privitoare la taxa percepută pentru emisiile provenite de la autovehicule și pentru punerea în concordanță a reglementarilor interne de combatere a poluării cu hotărârile C.J.U.E., a fost regândit modul în care sunt taxate autovehiculele, fiind emisă în acest sens Legea nr. 9/2012.
Consideră recurenta că acest act normativ a înlăturat caracterul indirect discriminatoriu prin taxarea unitara indiferent de proveniența autovehiculului.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Consideră recurenta că în mod nelegal judecătorul fondului a dispus obligarea sa și la acordarea dobânzii fiscale calculată conform art. 120 din O.G. nr. 92/2003 republicată.
A precizat faptul că prezenta acțiune în pretenții derivă din aplicarea unor dispoziții legale naționale pretinse a fi contrarii normelor comunitare, iar nu din faptul nesoluționării în termen a unei cereri, situație de natură a justifica acordarea dobânzii prevăzute de art. 124 din O.G. nr. 92/2003 republicată, privind Codul de procedura fiscala.
Potrivit art. 1 alin. (1) din același act normativ, codul reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal.
Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule dispune că taxa se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Examinând legalitatea sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 9/2013, timbrul de mediu se aplică pentru categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3, astfel cum sunt acestea definite în RNTR2.
Conform art. 4 din același act normativ, obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Rezultă din cuprinsul textelor de lege învederate că timbrul de mediu este impus fără discriminare tuturor autovehiculelor, atât celor de producție internă cât și a celor de producție comunitară, la prima înmatriculare pe teritoriul țării cât și celor rulate cu privire la care se transcrie dreptul de proprietate și pentru care, fie nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, fie s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule sau a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
O.U.G. nr. 9/2013, respectiv art. 4, prin reglementările sale, nu aduce atingere în mod direct sau indirect egalității de tratament între produsele naționale și cele importate, iar interdicția pe care o stabilește art. 110 ( fost 90) par. 1 prin Tratatul de Instituire a Comunității Europene și potrivit căruia ” Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne sau de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, trebuie aplicată de fiecare dată când o prevedere fiscală este de natură să descurajeze importul de bunuri din alte state membre, favorizând producția internă sau bunurile disponibile pe piața națională.
Nu este dat caracterul discriminatoriu al O.U.G. nr. 9/2013 în ceea ce privește achiziționarea efectivă a unui autoturism fie de pe teritoriul României, fie dintr-un stat membru U.E. Câtă vreme se invocă încălcarea liberei circulații a bunurilor, ceea ce prezintă relevanță e achiziționarea efectivă a unui asemenea bun și condițiile în care ea poate fi realizată, nu împrejurarea că e posibil să se afle în circulație autoturisme pentru care nu s-a achitat taxa de poluare sau taxa specială pentru autoturisme ori acestea au fost restituite.
Susținerile privind efectul descurajant al timbrului în ceea ce privește achiziționarea autoturismelor din spațiul comunitar au un caracter general, nefiind suficient de precise și concordante. Câtă vreme nu s-a descris și dovedit printr-un calcul concret faptul că regimul timbrului de mediu este astfel stabilit încât descurajează, la modul real și obiectiv punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din statele membre U.E., fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, motivele recurentului rămân simple alegații.
Cauzele pronunțate de CJUE în legătură cu taxa de poluare nu sunt incidente, întrucât nu există o discriminare rezultată din faptul că reclamantul, ce a achiziționat vehicul rulat înmatriculat anterior într-un alt stat membru, este obligat a plăti taxa de timbru de mediu, în condițiile în care aceasta este datorată atât de cei care achiziționează un vehicul produs/rulat în România, cât și de cei cărora li s-a restituit taxa pe poluare sau taxa pentru emisii poluante printr-o hotărâre judecătorească.
Totodată, apreciază Curtea a fi de reținut și faptul că nu există nici o dispoziție a dreptului UE care să interzică statelor membre a institui un sistem general de impozite interne aplicabile potrivit unor criterii obiective unei categorii determinate de bunuri, precum autovehiculele.
Față de cele ce preced, deoarece la momentul când reclamantul a achitat taxa, aceasta era datorată potrivit legii naționale atât pentru autovehiculele naționale, cât și pentru cele care au dobândit drept de liberă circulație pe teritoriul Uniunii, se observă că recursul de față apare ca fiind întemeiat și, în consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. 1 și Cod de procedură civilă raportat la art. 20 din Legea nr.554/2004, Curtea va admite recursul, cu consecința casării sentinței recurate, în sensul respingerii, ca nefondate, a acțiunii.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Admite recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava cu sediul în municipiul Suceava, .. 7, județul Suceava, împotriva sentinței nr. 6944 din 27 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de C. Administrativ și F., în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul A. E. G. și pârâtul S. F. Orășenesc Siret.
Casează sentința recurată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 22 aprilie 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Redactat S.R.
Jud. fond: B. C.
Tehnoredactat M.A.
Ex.5/28.04.2015
| ← Anulare act emis de autorităţi publice locale. Decizia nr.... | Pretentii. Decizia nr. 1376/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|








