Pretentii. Decizia nr. 487/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 487/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 8434/86/2013
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
Secția de contencios administrativ și fiscal
DECIZIA NR. 487
Ședința publică din 30 ianuarie 2015
Președinte T. C.
Judecător R. G.
Judecător N. D.
Grefier R. M.-G.
Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de reclamantul O. V., cu domiciliul ales la Cabinet de avocat I. S., Fălticeni, .. 20, împotriva sentinței nr. 4457 din 4 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, intimate fiind pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în Suceava, .. 1 și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – S. F. Municipal Fălticeni, cu sediul în Fălticeni, ..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut cauzei, după care instanța, în temeiul art. 131, raportat la art. 96 alin. 3 și art. 483 din Noul Cod de procedură civilă și art. 8 și 10 din Legea nr. 554/2004, se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza. Totodată, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, constată recursul legal timbrat și în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal la data de 02.08.2013 sub numărul_, reclamantul O. V. a solicitat obligarea pârâtelor Direcția G. a Finanțelor Publice Suceava și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – S. F. Municipal Fălticeni, a solicitat obligarea acestora la plata sumei 4142 lei, reprezentând contravaloare „timbru de mediu“, sumă actualizată cu dobânda fiscală legală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în primul rând, a achitat pentru înmatricularea unui autovehicul achiziționat din spațiul comunitar o taxă reprezentând contravaloarea „timbru de mediu” în cuantum de 4142 lei, conform chitanței . nr._ din 15.05.2013.
Prin sentința nr. 4457 din 4 septembrie 2014, Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul O. V., criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului arată că este greșit raționamentul instanței de fond, în sensul că nu mai există tratament discriminatoriu, raportat la art. 110 T.F.U.E., de vreme ce și pentru autoturismele sccond-hand înmatriculate deja în țara, pentru care nu s-a plătit nicio taxă (taxă de primă înmatriculare, taxă de poluare), legea prevede, în caz de înstrăinare, obligația achitării unei astfel de taxe, nu mai apare ca având un efect discriminatoriu reglementarea legală care impune obligația achitării unei astfel de taxe.
Apreciază că, după suspendarea aplicării disp. art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. 2 și ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/3012 - noua taxa prelevată de Statul Român încalcă, în continuare, prev. art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, având același caracter ca și taxa de poluare instituită de prev. O.U.G nr. 50/2008.
Ca urmare a aplicării O.U.G. nr. 9/2013, a fost obligată să achite, pentru înmatricularea autovehiculului în cauză, suma de 4142 lei, achitată cu titlu de timbru de mediu, conform chitanței . nr._ din 15.05.2013.
Normele legale aplicabile încasării taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În condițiile în care, la data de 07.04.2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-402/09, I. T., iar în Cauza C-263/10, I. N., a reținut, în paragraful 27, că toate modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehicule similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt, în niciun fel, grevate de o astfel de sarcină fiscală, reglementările rămase în vigoare după suspendarea aplicării art. 1 lit. i), ale art. 4 alin. 2, art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, au ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, prin aceasta încălcând prevederile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Astfel, se încalcă prevederile cuprinse în tratatele la care România este parte, acestea având prioritate față de dreptul intern după data aderării la U.E. – 01.01.2007.
Înmatricularea în România a unui autoturism înmatriculat pentru prima dată într-un alt stat membru al Uniunii Europene, unde s-a plătit deja o taxă de poluare, nu poate fi supusă, din nou, taxării cu același gen de taxă, încălcându-se principiul evitării dublei impuneri.
Nefiind în ipoteza unei "prime înmatriculări" a autoturismului, ci în ipoteza "înmatriculării subsecvente în România", în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 5 din O.U.G. nr. 50/2008, ci dispozițiile art. 23 C.E., 25 C.E., 90 din Tratatul U.E.
Prevederile art. 214/1-214/3 Cod fiscal român au fost deja declarate de instanțele romanești ca fiind neconforme cu disp. art. 90 din Tratatul U.E. și taxa de poluate nu este conformă cu Tratatul U.E., respectiv art. 25, art. 28 și art. 90, aceasta pentru că taxa de poluare s-ar percepe numai pentru autoturismele înmatriculate în Uniunea Europeană și reînmatricularea, pentru prima dată în România, în timp ce, pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută.
Art. 90 par. I din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene prevede că "Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare", scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor.
Jurisprudența Curții Europene este în același sens: hotărârea C.J.U.E. în cauza Weigel (2004); obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare, în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre; rostul acestor reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.
În cauză sunt aplicabile, în mod direct, dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate fața de dreptul național, fapt ce rezultă din art. 148 din Constituția României, conform cu care, "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".
Prin Legea nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe niciun fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, se apreciază că există o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul C.E.E. și se încalcă principiul libertății circulației mărfurilor, prin dezavantajarea, direct sau indirect, mașinilor din celelalte țări membre U.E., în competiția cu produsele similare autohtone.
În același sens, sunt și hotărârile C.J.E. în cauzele Michel Humblot, T. 2011, Weigel 2004.
În ceea ce privește regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar, potrivit jurisprudenței Curții, sunt regulile naționale, însă, aceste reguli trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului European nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare, bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul afectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practică imposibilă exercițiului drepturilor conferite de dreptul european - afacerea C-228/96, Aprilie, în culegere 1998, p. I - 7141, par. 18).
Legiuitorul român a conferit contribuabilului dreptul de a contesta calculul taxei de poluare, în timp ce, Curtea de Justiție a U.E. recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului European, independent și indiferent de orice contestație asupra actului administrativ, prin care a fost stabilită această taxă.
În privința termenului în care contribuabilii pot să-și exercite dreptul la rambursarea taxei de poluare, menționează că, trebuie să fie unul rezonabil și întotdeauna ulterior datei la care se constată incompatibilitatea reglementării fiscale naționale cu dreptul european; cel mai adesea, această incompatibilitate este constatată printr-o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene, iar termenul se calculează de la data publicării hotărârii Curții.
Prin O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule s-a adoptat o nouă reglementare intrată în vigoare la data de 15 martie 2013 și, în esență, quasi-identică cu dispozițiile Legii nr. 9/2012 aflate în vigoare de la data de 1 ianuarie 2013 și până la abrogarea acestui act normativ de către O.U.G nr. 9/2013.
Dispozițiile art. 110 T.F.U.E. prevăd faptul că „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare; (2) De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție".
Scopul art. 110 T.F.U.E, este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 28-30 T.F.U.E., prin taxarea internă discriminatorie.
Cum tratatul interzice taxele vamale la import și la export, precum și taxele cu efect echivalent, acestea din urmă prevederi ar fi lipsite de conținut dacă produsele străine ar putea fi supuse unui regim fiscal mai sever față de produsele interne ulterior traversării frontierei statului membru a acestor produse, dezavantajându-se prin acest procedeu produsele aflate în raport de concurență cu produsele indigene.
Art. 110 T.F.U.E. are tocmai rolul de a împiedica acest aspect, în doctrină arătându-se faptul că, această normă impune o neutralitate totală a fiscalității interne în ceea ce privește produsele naționale și cele importate."
Potrivit jurisprudenței C.J.U.E., interdicția prevăzută la articolul 110 T.F.U.E. trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
Instanța de contencios european a arătat că art. 110 T.F.U.E. ar fi golit de sensul și de obiectivul său, dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne, al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute de art. 20 T.F.U.E., 30 T.F.U.E. și 34 T.F.U.E., referitoare la interzicerea taxelor vamale la import și export, a restricțiilor cantitative la import, precum și orice taxe și măsuri cu efect echivalent.
În hotărârea pronunțată de către C.J.U.E. în C-402/09 I. T., (reglementarea internă anterioară – O.U.G. 50/2008), însă raționamentul C.J.U.E. se aplică, mutatis mutandis, și în ceea ce privește Legea nr. 9/2012, cel puțin în forma sa în vigoare până la data de 1 ianuarie 2013, era contrară dreptului național.
Potrivit reglementării aplicabile la momentul respectiv, cu ocazia achiziționării unui autovehicul second-hand deja înmatriculat în România (produs național, în sensul art. 110 T.F.U.E.), dobânditorul nu era obligat la suportarea unei sarcini fiscale, în timp ce, pentru ipoteza în care problema s-ar pune în raport de un autovehicul de ocazie importat (produs al altui stat membru, în accepțiunea art. 110 T.F.U.E.), în vederea punerii sale în circulație în România, respectiv sarcina fiscală prevăzută de normele dreptului intern se aplică.
În aceste condiții, fiind relativ clar caracterul și efectul discriminator a reglementării interne, în raport de produsele importate, precum și corelativul efect favorizant în raport de produsele naționale, Curtea, ulterior sublinierii faptului că articolul 110 T.F.U.E. obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare”, a concluzionat ferm că "articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Față de cererea sa, instanța de fond avea de analizat compatibilitatea Legii nr. 9/2012 cu dispozițiile art. 110 T.F.U.E. Legiuitorul a urmărit, în principal, găsirea unei formule legislative care să nu mai conțină deficiențele vădite celor anterioare (care instituiau o clară diferență de tratament în favoarea produselor naționale - care nu erau supuse sarcinilor fiscale și - cele importate - care erau supuse acestor sarcini).
Astfel, prin O.U.G. 9/2013, legiuitorul a încercat înlăturarea văditei diferențe de tratament fiscal față de autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene, în vederea punerii lor în circulație în România și produsele naționale, stabilind faptul că timbrul de mediu se va datora și pentru produsele naționale cu privire la care s-au achitat sarcinile fiscale prevăzute de reglementările anterioare (art. 4 alin. 1 lit. c din O.U.G. nr. 9/2013), precum și pentru acele autovehicule pentru care, chiar dacă aceste sarcini fiscale s-au aplicat, ulterior, persoanele cărora li s-au efectuat aceste prelevări de natură fiscală au obținut restituirea lor ca urmare a unei proceduri judiciare (art. 4 alin. 1 lit. d) din O.U.G 9/2013). La articolul 4 alin. (1) lit. d) din O.U.G. 9/2013 s-a prevăzut că timbrul de mediu se datorează și cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
O.U.G. 9/2013 nu se află în consonanță cu art. 110 T.F.U.E. în ceea ce privește autovehiculele second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene, în vederea punerii lor în circulație în România.
Astfel cum s-a arătat anterior în analiza domeniului de incidență al art. 110 T.F.U.E. și în analizarea hotărârii C.J.U.E. în cauza I. T., în baza normelor unionale aplicabile (art. 110 T.F.U.E.), normelor fiscale interne nu le este permis să favorizeze vânzarea autovehiculelor second-hand naționale, corelativ descurajând importul de vehicule second-hand similare.
Cu toate acestea, se constată că același efect favorizant fața de produsele naționale îl prezintă și dispozițiile Legii nr. 9/2012 cel puțin în raport de autovehiculele de ocazie importate din statele membre ale Uniunii Europene.
Trebuie menționat faptul că, pe de o parte, parcul auto intern este compus într-o proporție relativ importantă de autovehicule, bunuri naționale în accepțiunea art. 110 T.F.U.E.. cu privire la care s-a achitat deja taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, ex: art. 214/1 C fiscal, taxa de poluare O.U.G. 50/2008 sau taxa pentru emisiile poluante, Legea nr. 9/2012, taxă care nu a fost restituită ulterior prelevării, astfel încât, o însemnată parte din piața autovehiculelor de ocazie interne sunt scutite de aplicarea sarcinii fiscale prevăzute de O.U.G. 9/2013.
Prevederile art. 110 T.F.U.E. limitează libertatea statului în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin interzicerea unor taxe discriminatorii, fiind interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alt state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Ca urmare, O.U.G nr. 9/2013, cu modificările și completările ulterioare, este contrară art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (actualmente art. 110 T.F.U.E.).
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art. 143 alin. 2 din Constituția României, conform cărora, legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar, conform alin. 4 din același articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), C.J.E. a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă, care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior.
De asemenea, conform Hotărârii C.J.E. în cauza Weigel, obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenite din alte state membre, în plus, s-a stabilit, în jurisprudența Curții de Justiție Europene, că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale (cauza Simmenthal).
Mai mult decât atât, prin Hotărârea C.J.U.E. pronunțată în cauza C-402/09, T. contra României, Curtea a reținut că articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Aceeași a fost soluția adoptată de C.J.U.E. și în cauza N. vs. Statul R., Sfichi ș.a vs. Statul Român.
Instanțele naționale sunt cele care trebuie să aplice o hotărâre anterioară pronunțată în interpretarea dreptului comunitar de către C.J.U.E. Cu toate acestea, C.J.U.E. nu analizează sistemul legal național și nu determină validitatea legii naționale. Curtea dă o interpretare a compatibilității legii naționale cu dreptul comunitar, fiind apoi de competența instanței naționale să aplice acea interpretare în cadrul propriului sistem juridic.
Principiul general este că hotărârea C.J.U.E interpretează dreptul astfel cum trebuia înțeles de la momentul intrării sale în vigoare și, prin urmare, acesta urmează a se aplica raporturilor juridice anterioare momentului pronunțării hotărârii preliminare, și că, în consecință, dreptul trebuie aplicat în acest mod de către autoritățile administrative raporturilor juridice de dinaintea pronunțării hotărârii preliminare, fiind obligate în aplicarea principiului cooperării/loialității care decurge din art. 10 din T.C.E.
Potrivit art. 10 T.C.E., "statele membre iau toate măsurile generale sau speciale necesare pentru a asigura executarea obligațiilor care decurg din prezentul tratat, ele se abțin de la orice măsură susceptibilă să pună în pericol realizarea scopurilor prezentului tratat". Obligația de colaborare a statelor membre rezultă din dispozițiile art. 10 T.C.E. Denumită și principiul loialității comunitare sau al cooperării loiale, obligă statele membre să acționeze, deci este o obligație pozitivă, ceea ce corespunde principiului concretizării principiului primordialității dreptului comunitar asupra dreptului național (Hotărârea Curții din 15 iulie 1964 C. c. E.N.E.L, cauza C-6/1964).
Instanțele de judecată sunt obligate ca, după data de 1 ianuarie 2007, să analizeze compatibilitatea legii naționale privind introducerea „taxei de poluare" cu jurisprudența comunitară, judecătorul național a devenit, după această dată, judecător comunitar, fiind obligat să aplice direct dreptul comunitar, dacă se constată incompatibilitatea dreptului național cu acesta, în virtutea principiilor efectului direct al dreptului comunitar și al supremației acestuia.
În ceea ce privește raportul dintre legislația națională și legislația comunitară, Curtea a făcut aplicarea principiilor de interpretare, stabilite de C.J.U.E. în jurisprudența sa, respectiv principiul efectului direct al tratatelor, ceea ce înseamnă că dispozițiile Tratatului C.E.E. au efect direct în dreptul intern (Hotărârea Curții din 5 februarie 1963, V. Gend en Loos c. Administrație der Belastingen).
Dezvoltarea precedentului are consecințe asupra raporturilor dintre instanțele naționale și C.J.U.E. În măsura în care hotărârile au valoare de precedent, acest aspect plasează C.J.U.E. într-o poziție superioară față de instanțele naționale, însăși existența unui sistem bazat pe precedent indică schimbarea produsă în ierarhia dintre C.J.U.E. și instanțele naționale: C.J.U.E. stabilește interpretarea legală de referință, care va fi adoptată și respectată de instanțele naționale în toate statele membre, care se confruntă cu o problemă de drept comunitar dezlegată de către C.J.U.E.
Prin acest efect al Legii nr. 9/2012, al O.U.G. 9/2013, persoanele care urmăresc achiziționarea unui autovehicul sunt direcționate înspre dobândirea unui autovehicul național din categoria acelora nesupuse plății taxei emisii poluante, timbrului de mediu, în timp ce, în ipoteza achiziționării unui autovehicul dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, invariabil, această sarcină fiscală se va aplica cu ocazia primei înmatriculări a acestuia în România (Legea nr. 9/2012, O.U.G. 9/2013), astfel încât, rezultă caracterul indirect discriminator față de produsele importate al actualei reglementări interne, efect contrar dispozițiilor art. 110 T.F.U.E.
Raportat la cele mai sus expuse, dispozițiile Legii 9/2012 sunt contrare dispozițiilor art. 110 T.F.U.E., în ceea ce privește autoturismele de ocazie achiziționate din alte state membre unionale, în vederea punerii acestora în circulație în România, întrucât au drept efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale exceptate de la plata timbrului de mediu, descurajându-se, în acest mod, importul produselor similare a altor state membre, aspect care jurisprudența C.J.U.E. l-a sancționat în cauza I. T..
A solicitat admiterea recursului, cu consecința admiterii acțiunii, obligând pârâta la restituirea sumei de 6383 1ei, reprezentând taxă timbru mediu pentru autovehiculul în cauză, cu dobânda fiscală aferentă la momentul restituirii, potrivit art. 124 alin. 2 și art. 102 alin. 7 Cod procedură fiscală, și actualizată cu indicele de inflație de la data plății și până la data achitării efective, numai în acest mod realizându-se acoperirea efectivă și integrală a prejudiciului ce i s-a cauzat.
În drept, a invocat invocă disp. art. 438 pct. 8 C. pr. civ., art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, art. 148 Constituția României, art. 110 T.F.U.E., art. 117 alin. 1 lit. d C. pr. fiscală, art. 274 alin. 1 C. pr. civ.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 9/2013, timbrul de mediu se aplică pentru categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3, astfel cum sunt acestea definite în RNTR2.
Conform art. 4 din același act normativ, obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Rezultă, din cuprinsul textelor de lege învederate, că timbrul de mediu este impus fără discriminare tuturor autovehiculelor, atât celor de producție internă, cât și a celor de producție comunitară, la prima înmatriculare pe teritoriul țării, cât și celor rulate cu privire la care se transcrie dreptul de proprietate și pentru care, fie nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, fie s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule sau a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
O.U.G. nr. 9/2013, respectiv art. 4, prin reglementările sale, nu aduce atingere, în mod direct sau indirect, egalității de tratament între produsele naționale și cele importate, iar interdicția pe care o stabilește art. 110 (fost 90) par. 1 prin Tratatul de Instituire a Comunității Europene și potrivit căruia, ”Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne sau de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, trebuie aplicată de fiecare dată când o prevedere fiscală este de natură să descurajeze importul de bunuri din alte state membre, favorizând producția internă sau bunurile disponibile pe piața națională.
Nu este dat caracterul discriminatoriu al O.U.G. nr. 9/2013 în ceea ce privește achiziționarea efectivă a unui autoturism, fie de pe teritoriul României, fie dintr-un stat membru U.E. Câtă vreme se invocă încălcarea liberei circulații a bunurilor, ceea ce prezintă relevanță e achiziționarea efectivă a unui asemenea bun și condițiile în care ea poate fi realizată, nu împrejurarea că e posibil să se afle în circulație autoturisme pentru care nu s-a achitat taxa de poluare sau taxa specială pentru autoturisme ori acestea au fost restituite.
Susținerile privind efectul descurajant al timbrului în ceea ce privește achiziționarea autoturismelor din spațiul comunitar au un caracter general, nefiind suficient de precise și concordante. Câtă vreme nu s-a descris și dovedit, printr-un calcul concret, faptul că regimul timbrului de mediu este astfel stabilit încât descurajează, la modul real și obiectiv, punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din statele membre U.E., fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, motivele recurentului rămân simple alegații.
În același context, Curtea reține că invocarea cauzelor T. - C402/2009 și N. – C263/2010 sunt simple argumente teoretice, câtă vreme nu sunt raportate la realitatea juridică ce decurge din O.U.G. nr. 9/2013. În cauzele menționate, C.J.U.E. a explicat, în concret, care sunt împrejurările ce dau taxei un caracter descurajant, argumentare ce lipsește din conținutul recursului formulat.
Așadar, cauzele pronunțate de C.J.C.E. în legătură cu taxa de poluare nu sunt incidente, întrucât nu există o discriminare rezultată din faptul că reclamantul, ce a achiziționat vehicul rulat înmatriculat anterior într-un alt stat membru, este obligat a plăti taxa de timbru de mediu, în condițiile în care aceasta este datorată, atât de cei care achiziționează un vehicul produs/rulat în România, cât și de cei cărora li s-a restituit taxa pe poluare sau taxa pentru emisii poluante printr-o hotărâre judecătorească.
Totodată, apreciază Curtea a fi de reținut și faptul că nu există nicio dispoziție a dreptului U.E., care să interzică statelor membre a institui un sistem general de impozite interne aplicabile, potrivit unor criterii obiective unei categorii determinate de bunuri, precum autovehiculele.
Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, nefiind date motivele de recurs invocate și că, nici din oficiu nu există motive de casare, în temeiul art. 486, 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul O. V., cu domiciliul ales la Cabinet de avocat I. S., Fălticeni, .. 20, împotriva sentinței nr. 4457 din 4 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, intimate fiind pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în Suceava, .. 1 și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – S. F. Municipal Fălticeni, cu sediul în Fălticeni, ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 30 ianuarie 2015.
Președinte,Judecători,Grefier,
Red. R. G.
Jud.fond:B.I.D.
Tehnored. R.M.G.
5 ex./13.02.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 479/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Pretentii. Decizia nr. 480/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
