Pretentii. Decizia nr. 827/2015. Curtea de Apel SUCEAVA

Decizia nr. 827/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 1924/86/2014

Dosar nr._ - pretenții -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA nr. 827

Ședința publică din 19 februarie 2015

Președinte C. E.

Judecător C. G.

Judecător P. D.

Grefier D. E.

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul T. P., cu domiciliul ales la Andriesi I.-T. din comuna Vama, ., împotriva sentinței nr. 5163 din 25 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal – în dosarul nr._, pârâtă intimată fiind Instituția P. Județului Suceava - prin Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Suceava.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, atât la prima, cât și la a doua strigare, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că recurentul a fost înștiințat cu privire la obligativitatea timbrării recursului cu suma de 100 lei și nu s-a conformat acestor dispoziții, Curtea, din oficiu, invocă excepția de netimbrare și rămâne în pronunțare cu privire la aceasta.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra excepției de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 28.02.2014 și înregistrată sub nr._, reclamantul T. P. a solicitat obligarea pârâtei Instituția P. Județului Suceava - prin Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Suceava la înmatricularea fără plata taxei timbrului de mediu a autoturismului marca Volkswagen, . WV2ZZZ7HZ6H034262, importat din Germania, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5163 din 25 septembrie 2014, Tribunalul Suceava a respins cererea ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul T. P.

La termenul de judecată de astăzi, instanța, din oficiu, a invocat excepția de netimbrare a recursului, pe care, în conformitate cu prevederile art. 248 Cod procedură civilă, o va soluționa cu precădere.

Astfel, deși recurentul a fost citat cu mențiunea timbrării recursului cu suma de 100 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, (fila 8 dosar recurs), acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Potrivit art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 (dispoziție aplicabilă în prezenta cauză), taxele de timbru se plătesc anticipat. Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării

Conform dispozițiilor art. 197 Cod procedură civilă, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii.

Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (2) Cod procedură civilă, la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar potrivit dispozițiilor art. 494 Cod procedură civilă, dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță, sunt aplicabile și în instanțele de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor specifice acestei căi de atac.

Față de împrejurarea că recurentul T. P. nu s-a conformat dispozițiilor date de instanță pentru termenul de judecată din 19 februarie 2015, Curtea va anula ca netimbrat recursul declarat de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul T. P., CNP_, cu domiciliul ales la Andriesi I.-T. din comuna Vama, ., împotriva sentinței nr. 5163 din 25 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal – în dosarul nr._, pârâtă intimată fiind Instituția P. Județului Suceava - prin Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Suceava.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2015.

Președinte, Judecători, Grefier,

Redactat C.E.

Judecător fond D. C.D..

Tehnoredactat Dir.E.

4 ex. / 10 martie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 827/2015. Curtea de Apel SUCEAVA