Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 7/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-01-2013 în dosarul nr. 601/59/2012
ROMÂ N I AOPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. A. ȘI FISCAL
Dosar nr._ – 14.05.2012
SENTINȚA CIVILĂ NR.7
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 14 ianuarie 2013
PREȘEDINTE: D. D.
GREFIER: M. L.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta U. A. Teritorială . Fibiș în contradictoriu cu pârâții G. R. și Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect suspendare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefier se prezintă consilier juridic P. A. C. în reprezentarea reclamantei, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentanta reclamantei depune la dosar înscrisurile solicitate de către instanță la termenul anterior, respectiv adresa emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T. prin care se aduce la cunoștință reclamantei că i se alocă o anumită sumă de bani; dovada că la data intrării în vigoare a OUG nr. 15/2012 reclamanta a avut înregistrate în contabilitate arierate sau erau în derulare proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile care să necesite cofinanțare.
De asemenea reprezentanta reclamantei învederează instanței că nu există o hotărâre a Consiliului Local în care să se dispună rectificarea bugetului local, cu privire la suma care vizează obiectul dosarului de față și nici nu s-a cheltuit această sumă.
Instanța invoca din oficiu excepția lipsei de interes a reclamantei in promovarea acțiunii de fata.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepțiilor invocate de către pârâți si de instanța, din oficiu, și pe fond.
Reprezentanta reclamantei lasă la aprecierea instanței atât soluționarea excepției, cât și fondul cauzei.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 14.05.2012 sub nr._ reclamanta U. A. Teritorială . Fibiș în contradictoriu cu pârâții G. R. și Ministerul Finanțelor Publice a solicitat suspendarea prevederilor art. V din O.U.G. nr. 15/2012 privind stabilirea unor masuri financiare in domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor publice; anularea actelor emise în vederea aplicării art. V din O.U.G. nr. 15/2012, respectiv a Adresei din data de 09.05.2012 emisa de Administrația Finanțelor Publice Timișoara prin care i s-a solicitat restituirea sumelor neutilizate alocate, precum si toate actele subsecvente acestora; obligarea Ministerului Finanțelor Publice de a acorda despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin punerea în aplicare a prevederilor art. V din OUG nr. 15/2012, respectiv suma de 320.000 lei alocata pentru UAT . orice prejudiciu rezultat din utilizarea acestei sume in contracte cu terții; obligarea Guvernului R. și Ministerului Finanțelor Publice de a emite acte administrative care să conducă la restabilirea situației anterioare intrării în vigoare a art. V din O.U.G. nr. 15/2012, obligarea Guvernului R. și Ministerului Finanțelor Publice de a nu mai emite acte administrative care să pună în aplicare prevederile art. V din O.U.G. nr. 15/2012.
De asemenea, invocă excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 15/2012 în baza art. 146 lit. d) și 115 alin. (4) și urm. din Constituție și ale art. 1, art. 2, art. 3, art. 10 și art. 29 din Legea nr. 47/1992. Ca urmare a acestei excepții, O.U.G. nr. 15/2012 este neconstituțională.
În motivare se arată că potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ "suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte a actului atacat. In acest caz, instanța poale dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei".
Motivele la care face trimitere articolul susmenționat și care sunt prevăzute în art. 14 din normativul amintit sunt următoarele:
Suspendarea executării actului administrativ se realizează doar în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
Așa cum stabilește art. 2 lit. (t) din Legea contenciosului administrativ cazurile bine justificate sunt acele "împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".
Având în vedere faptul că O.U.G. nr. 15/2012 încalcă flagrant prevederile art. 115 alin. (4) din Constituție, în sensul că aceasta nu a fost adoptată având ca motiv existența unei situații extraordinare și nici nu conține motivarea urgenței emiterii acesteia, există o îndoială serioasă în privința legalității acestui act normativ.
Mai mult, conform principiilor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, orice proiect de act normativ necesită consultarea cetățenilor și a asociațiilor legal constitutive și participarea activă a cetățenilor în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative.
Astfel prevederile articolului susmenționat prevăd că " principiile care stau la baza prezentei legi sunt următoarele: informarea în prealabil, din oficiu, a persoanelor asupra problemelor de interes public care urmează să fie dezbătute de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și asupra proiectelor de acte normative; consultarea cetățenilor și a asociațiilor legal constituite, la inițiativa autorităților publice, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative; participarea activă a cetățenilor la luarea deciziilor administrative și în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative, cu respectarea următoarelor reguli: ședințele autorităților și instituțiilor publice care fac obiectul prezentei legi sunt publice, în condițiile legii; dezbaterile vor fi consemnate și făcute publice; minutele acestor ședințe vor fi înregistrate, arhivate și făcute publice, în condițiile legii".
Conform "Secțiunii 1 Dispoziții privind participarea la procesul de elaborare a actelor normative" din legea susmenționată, autoritatea administrației publice are obligația de a publica un anunț referitor la elaborarea proiectelor de acte normative cu cel puțin 30 de zile înainte de supunerea spre analiză, avizare adoptare de către autoritățile publice. Prin anunț se stabilește o perioadă de cel puțin 10 zile pentru a primi în scris propuneri, sugestii și opiniile persoanelor interesate. In cazul dezbaterilor publice, acestea trebuie să se desfășoare în cel mult 10 zile de la publicarea datei și locului unde urmează a fi organizate.
Așadar, prima condiție reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 este îndeplinită având în vedere că există un dubiu serios asupra legalității acestui act normativ din moment ce, pe parcursul procesului de elaborare, a fost încălcat principiul transparenței și al consultării cetățenilor.
De asemenea, legalitatea art. V din O.U.G. nr. 15/2012 este pusă sub semnul întrebării din moment ce, la nici 24 de ore de la învestirea Guvernului, în prima ședința de guvern, au fost retrase sumele alocate uniților administrativ-teritoriale prin H.G. nr. 255/2012.
Astfel, fără o analiză prealabilă, fără o argumentare pertinentă, în prima ședință de guvern a fost adoptată această ordonanță de urgență care afectează comunitățile locale și simplul cetățean având în vedere că sumele alocate prin hotărârea susmenționată erau necesare pentru buna administrare a autorităților locale, pentru plata unor arierate aferente cheltuielilor curente și cofinanțările unor proiecte cu finanțare externă.
O dovadă în plus pentru iresponsabilitatea și nelegalitatea adoptării ordonanței de urgență o reprezintă lipsa justificării acestei măsuri precum și rapiditatea adoptării în prima ședință de guvern, adoptare care nu a avut la bază o cercetare sau o examinare a situației de fapt existente în teritoriu.
De asemenea, este îndeplinită și cea de-a doua condiție în sensul că trebuie prevenită producerea unei pagube iminente.
Având în vedere că prevederile art. V din O.U.G. nr. 15/2012 stabilește returnarea sumelor alocate unităților administrativ teritoriale prin H.G. nr. 255/2012 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012 care au avut ca scop plata unor arierate aferente cheltuielilor curente și de capital, precum și pentru cofinanțarea unor proiecte cu finanțare externă nerambursabilă, iar această regularizate se realizează în 3 zile de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 15/2012 este evident faptul că respectivele unități administrative, inclusiv reclamanta, se află în pericolul de a nu mai avea resursele necesare pentru a funcționa datorită imposibilității plății cheltuielilor curente precum și producerea unui prejudiciu material constând în pierderea finanțărilor nerambursabile datorită imposibilității cofinanțării proiectelor.
Prin urmare, având în vedere împrejurările de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității O.U.G. nr. 15/2012 și pentru prevenirea prejudiciului material datorat imposibilității plății cheltuielilor curente precum și a imposibilității cofinanțării proiectelor cu finanțare externă ce poate duce la respingerea cererii de finanțare pentru astfel de proiecte ajungându-se chiar la suspendarea sau oprirea executării proiectului de finanțare sau retragerea finanțării, sunt îndeplinite condițiile de admitere a cererii de suspendare a executării O.U.G. nr. 15/2012.
În ceea ce privește solicitarea anulării actelor emise în vederea aplicării art. V din O.U.G. nr. 15/2012 și a actelor subsecvente acestora, a obligării Ministerului Finanțelor Publice de a acorda despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin punerea în aplicare a prevederilor art. V din O.U.G. nr. 15/2012, a obligării Guvernului R. și Ministerului Finanțelor Publice de a emite acte administrative care să conducă la restabilirea situației anterioare intrării în vigoare a art. V din O.U.G. nr. 15/2012 și a obligării Guvernului R. și Ministerului Finanțelor Publice de a nu mai emite acte administrative care să pună în aplicare prevederile art. V din O.U.G. nr. 15/2012 solicită să se dispună în sensul admiterii tuturor solicitărilor având în vedere că reclamanta a fost vătămată prin emiterea art. V din O.U.G. nr. 15/2010 având în vedere că a pierdut sumele acordate prin H.G. nr. 255/2012, sume necesare plății unor arierate aferente unor cheltuieli curente și de capital, precum și pentru cofinanțările unor proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile, ajungându-se la o situație extremă care pune în pericol desfășurarea în condiții normale a activității instituției precum și derularea proiectelor cu finanțări nerambursabile.
Pe lângă faptul că O.U.G. nr. 15/2006 a fost emisă fără o justificare pertinentă, la nici 24 de ore de la învestirea Guvernului, fără o analiză în prealabil a situației de fapt din teritoriu, acest act normativ nu respectă prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din normativul susmenționat "legea are drept scop: să sporească gradul de responsabilitate a administrației publice față de cetățean, ca beneficiar al deciziei administrative; să stimuleze participarea activă a cetățenilor în procesul de luare a deciziilor administrative și în procesul de elaborare a actelor normative; să sporească gradul de transparență la nivelul întregii administrații publice".
Or, în cazul de față, G. R. a adoptat o ordonanță de urgență care influențează esențial administrarea unităților administrative ce beneficiau de sumele dispuse prin H.G. nr. 255/2012 și are efect asupra cetățeanului de rând, ce nu a avut posibilitatea, din lipsă de transparență, de a-și expune părerea asupra prevederilor unui act normativ care îl afectează.
De asemenea, O.U.G. nr. 15/2012 a fost aprobată fără respectarea termenelor și a procedurii prevăzute în "Secțiunea 1 Dispoziții privind participarea la procesul de elaborare a actelor normative " din același act normativ.
Astfel, în conformitate cu art. 6 alin. (1) din Legea 52/2003 "în cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea administrației publice are obligația să publice un anunț referitor la această acțiune în site-ul propriu, să-l afișeze la sediul propriu, într-un spațiu accesibil publicului, și să-l transmită către mass-media centrală sau locală, după caz. Autoritatea administrației publice va transmite proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informații".
Mai mult, acest anunț trebuie să fie publicat cu cel puțin 30 de zile supunerea spre analiză, avizare și adoptare de către autoritățile publice și trebuie să aibă atașat o notă de fundamentare, o expunere de motive sau, după caz, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus.
Or, în cazul de față adoptarea ordonanței de urgență a fost privată de orice transparență, iar acest lucru se răsfrânge atât asupra unităților administrativ teritoriale care erau menționate în H.G. nr. 255/2012, cât și asupra cetățenilor de rând.
Pe lângă faptul că O.U.G. nr. 15/2012 nu a avut o notă de fundamentare pertinentă, aceasta nici nu a fost adusă la cunoștință publicului spre dezbatere, situație care evident s-a concretizat în emiterea unui act normativ fără un feedback din partea cetățenilor și a unităților administrativ teritoriale afectate cu privire la aplicabilitatea acesteia și a efectului pe care îl are ..
Având în vedere că H.G. nr. 255/2012 s-a bazat pe o notă de fundamentare, pe o cercetare în prealabil și pe analize care să stabilească situația de fapt concretă din teritoriu, ordonanța de urgență aprobată imediat după învestire, și mai ales fără justificare nu poate fi considerată legală.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (8) din Legea nr. 52/2003 "în toate cazurile în care se organizează dezbateri publice, acestea trebuie să se desfășoare în cel mult 10 zile de la publicarea datei și locului unde urmează să fie organizate. Autoritatea publică în cauză trebuie să analizeze toate recomandările referitoare la proiectul de act normativ în discuție"". Prin urmare, autoritățile emitente au obligația de a analiza recomandările referitoare la proiectul de act normativ și nu pot deroga de la asigurarea transparenței decizionale.
Având în vedere că O.U.G. nr. 15/2012 a fost aprobată fără respectarea atât a Constituției cât și a transparenței decizionale, toate actele emise în baza acestui act normativ sunt nule, și prin urmare solicită anularea tuturor actelor emise în baza art. V. din ordonanță, precum și a actelor subsecvente acestora, obligarea Ministerului Finanțelor Publice de a acorda despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin punerea în aplicare a prevederilor art. V din O.U.G. nr. 15/2012, respectiv 320 mii lei, a obligării Guvernului R. și Ministerului Finanțelor Publice de a emite acte administrative care să conducă la restabilirea situației anterioare intrării în vigoare a art. V din O.U.G. nr. 15/2012, și a obligării Guvernului R. și Ministerului Finanțelor Publice de a nu mai emite acte administrative care să pună în aplicare prevederile art. V din O.U.G. nr. 15/2012.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 15/2012 considerăm că aceasta este admisibilă și întemeiată solicitând să se constate că sunt îndeplinite condițiile art. 29 pct. 1) din Legea nr. 47/1992, că această excepție are legătură cu soluționarea cauzei având în vedere faptul că prin cererea de chemare în judecată se urmărește acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin O.U.G. nr. 15/2012, anularea unor acte emise în temeiul acestui act normativ, obligarea restabilirii situației anterioare intrării în vigoare a ordonanței și obligarea la stoparea emiterii unor acte normative care să pună în aplicare ordonanța și care să ne aducă o nouă vătămare.
Motive cu privire la admiterea excepției de neconstituționalitate a art. V din O.U.G. nr. 15/2012 pentru încălcarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituție:
Această interpretare este confirmată și de Curtea Constituțională prin Decizia 255 din 11.05.2005.
Astfel, așa cum a reținut și Curtea Constituțională "chiar sub imperiul reglementării constituționale anterioare în materie, Curtea, referindu-se la cazul excepțional, de care depindea legitimitatea constituționala a adoptării unei ordonanțe de urgență, a statuat că acesta este definit în raport cu necesitatea și urgența reglementării unei situații care, datorită circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public (Decizia nr.65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr.129 din 28 iunie 1995). Cu aceeași finalitate, a definirii cât mai precise a cazului excepțional, Curtea a precizat că de esența acestuia este caracterul obiectiv, în sensul că existența sa nu depinde de voința Guvernului care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacționeze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanței de urgență (Decizia nr.83 din 19 mai 1998, publicata in Monitorul Oficial al R., Partea 1, nr.v211 din 8 iunie 1998)".
Chiar dacă Curtea Constituțională face referire, inițial, la forma nerevizuită a art. 115 alin. (4) din Constituție prin care se prevederea că G. poate adopta ordonanțe de urgență în "cazuri excepționale", acesta argumentează că forma în vigoare a articolului susmenționat ce face referire la "situații extraordinare" exprimă un grad și mai mare de abatere de la obișnuit.
Astfel, Curtea constituțională atrage atenția asupra faptului că "însuși G., în art. 2 lit. a) din Ordonanța de urgență nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr.361 din 26 aprilie 2004, definește situația de urgență în termeni similari celor utilizați de Curte, și anume ca eveniment excepțional, cu caracter nonmilitar care prin amploare și intensitate amenință viața și sănătatea populației, mediul înconjurător, valorile materiale și culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri și acțiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare și managementul unitar al forțelor și mijloacelor implicate ".
Având în vedere cele susmenționate Curtea Constituțională a argumentat care este înțelesul expresiei "situații excepționale", stabilindu-se în atare condiții limitele constituționale în care G. poate emite ordonanțe de urgență.
Motivarea care se regăsește în preambulul O.U.G. nr. 15/2012 nu reprezintă o justificare pertinentă care să determine G. să adopte această ordonanță cu respectarea Constituției.
Astfel, susținerile din preambulul O.U.G. nr. 15/2012 conform cărora "Hotărârea Guvernului nr. 255/2012 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, pentru unele unități administrativ-teritoriale, care nu poate fi aplicată de acestea, deoarece nu înregistrează arierate și nu au în derulare proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile care să necesite cofinanțare" nu sunt pertinente, nu sunt fundamentate pe analize reale din teritoriu și nu pot constitui "situație extraordinară" în sensul Constituției.
Pe de o parte nu se precizează și nici nu se face distincție între unitățile administrativ teritoriale pentru care poate fi aplicată hotărârea și cele pentru care nu poate fi aplicată întrucât nu înregistrează arierate și nu au în derulare proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile, iar pe de altă parte acesta nu este decât o măsură luată de Guvern ca urmare a voinței acestuia, și nu ca urmare a unui factor extern și obiectiv.
De asemenea, nu se încadrează în categoria de "situație extraodinară" în sensul Constituției nici argumentele conform cărora adoptarea O.U.G. nr. 15/2012 a luat în considerare "presiunile și riscurile determinate de evoluțiile economice interne și externe, necesitatea susținerii creșterii economice și a reducerii inflației, precum și cerința asigurării cu prioritate a sumelor destinate finanțării proiectelor de infrastructură și a cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri europene și a contribuției R. la bugetul comunitar", având în vedere exprimările la mod general al acestora, fără identificarea unei împrejurări ce iese din sfera obișnuitului.
Mai mult, nu poate fi reținută nici oportunitatea adoptării O.U.G. nr. 15/2012 având în vedere și susținerile Curții Constituționale în decizia nr. 255 din 11.05.2005 conform cărora "invocarea elementului de oportunitate, prin definiție de natură subiectivă, căruia i se conferă o eficiență contributivă determinantă a urgenței, ceea ce, implicit, îl convertește în situație extraordinară, impune concluzia că aceasta nu are, în mod necesar și univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie și unor factori subiectivi, de oportunitate, în a căror considerare, de altfel, reglementarea în cauza a fost adoptată pe calea ordonanței, întrucât însa asemenea factori nu sunt cuantificabili, afirmarea existenței situației extraordinare, în temeiul lor sau prin convertirea lor într-o asemenea situație, conferă acesteia un caracter arbitrar, de natura să creeze dificultăți insurmontabile în legitimarea delegării legislative. S-ar ajunge, astfel, ca un criteriu de constituționalitate - situația extraordinara -, a cărui respectare este prin definiție supusa controlului Curții, să fie, practic, sustras unui atare control, ceea ce ar fi inadmisibil".
În considerarea celor de preced solicită, să se dispună în baza art. 29 pct. (4) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate vizând art. V din O.U.G. nr. 15/2012.
In drept cererea de chemare în judecată se întemeiază pe prevederile Constituției, Legii nr. 52/2003, Legii nr. 554/2004, Legii 47/1992, H.G. nr. 255/2012, codul de procedură civilă și orice alte acte normative incidente.
Legal citat, pârâtul G. R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În principal invocă excepția inadmisibilității cererii de suspendare a O.U.G. nr.15/2012 arătând că într-adevăr, art. 14 și art. 15 din Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, conferă reclamantului posibilitatea de a solicita suspendarea unui act odată cu solicitarea de anulare a acestuia sau printr-o acțiune distinctă însă numai în cazul în care se contestă un act administrativ nu și o ordonanța a Guvernului. Astfel art. 14 din lege prevede că „persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond" iar art. 15 prevede că „suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat".
Referindu-se la cererile de suspendare adresate instanțelor de contencios administrativ, Legea nr.554/2004 prevede posibilitatea solicitării suspendării doar a actelor administrative, categorie de acte din care, potrivit definiției date acestei sintagme de art.2 alin. 1 lit. c din lege, nu fac parte și Ordonanțele de urgență adoptate de G. R.
Precizează că, potrivit art.115 din Constituția R., republicată, în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, G. R. poate adopta ordonanțe de urgență, care nu sunt acte administrative ci acte normative cu putere de lege. într-adevăr, preluând dispozițiile constituționale ale art. 126 alin.(6), Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 prevede competența instanțelor de contencios administrativ de a soluționa cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale (art.9 din lege), însă această procedură specială nu schimbă natura juridică a ordonanțelor de urgență, acestea nefiind incluse în sfera actelor administrative.
Menționează faptul că unica autoritate de jurisdicție constituțională în România este Curtea Constituțională, iar Constituția și Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, nu îi conferă nici măcar acesteia competenta de a suspenda dispozițiile ordonanțelor. Cu atât mai mult, precizăm că nici instanțele de contencios administrativ nu pot avea competența de a suspenda aplicarea unei ordonanțe a Guvernului.
De altfel, acțiunile îndreptate împotriva ordonanțelor Guvernului sunt reglementate distinct, prin dispozițiile speciale ale art.9 din Legea nr.554/2004, care reglementează o procedură diferită față de cea a contestării legalității actelor administrative, în general, aceste prevederi de excepție care nu reglementează nici efectuarea procedurilor prealabile, dar nici posibilitatea suspendării efectelor, fiind de strictă aplicare și interpretare.
D. urmare, consideră capătul de cerere privind suspendarea Ordonanței de urgentă a Guvernului nr.15/2012 ca fiind inadmisibil si urmează a fi respins în consecință.
Menționează în acest sens, cu titlu de exemplu, Decizia nr.938/07.03.2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal.
Cu privire la cererile formulate subsecvent la 2 și 3 din acțiune, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin petitele formulate la pct. B. l și B.2 din cerere partea reclamantă solicită anularea actelor emise în vederea aplicării art. V din O.U.G. nr.15/2012 și obligarea Ministerului Finanțelor Publice de a acorda despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin punerea în aplicare a prevederilor art. V din O.U.G. nr.15/2012.
Insă, chiar dacă se admite, prin absurd, că adresa menționată ar corespunde semnificației dată de lege actului administrativ, prin desconsiderarea noțiunilor de autoritate publică și act administrativ prevăzute de art.2 alin. l lit. a și b din Legea nr.554/2004, totuși, este evident că cel vătămat prin emiterea actului, în speță . anularea actului, recunoașterea dreptului sau interesului legitim și repararea pagubei, numai în contradictoriu cu emitentul acesteia.
Ori, din interpretarea coroborată a dispozițiilor Legii nr.554/2004 cu cele ale actelor normative prin care este reglementată organizarea și funcționarea Guvernului R. reiese faptul că Executivul nu poate avea calitate procesuală pasivă în raport cu aceste capete de cerere.
Prin urmare, observând și faptul că cererea de a acorda despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin punerea în aplicare a prevederilor art. V din O.U.G. nr. 15/2012 este formulată expres, potrivit principiului disponibilității, numai în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, vă solicităm să admiteți excepția și să respingeți aceste cereri față de G. R. ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Referitor la cererile formulate subsecvent la pct. 3 si 4 din acțiune, invocă excepția inadmisibilității.
Prin aceste cereri subsecvente partea reclamantă solicită (i) obligarea pârâților de a emite acte administrative care să conducă la restabilirea situației anterioare intrării în vigoare a art. V din O.U.G. nr. 15/2012, respectiv (ii) obligarea de a nu mai emite acte administrative care să pună în aplicare aceste prevederi.
Insă, din coroborarea dispozițiilor art.108 din Constituție, republicată (Actele Guvernului) cu cele ale art. l și art.2 alin. l lit. c) din Legea nr.554/2004, reiese că actele administrative adoptate de Guvern, în realizarea activității, sunt hotărârile de Guvern, în timp ce ordonanțele sunt adoptate de Guvern în baza delegării legislative astfel reglementată de art.115 din Constituție, fiind deci acte normative, cu putere de lege, care pot fi validate sau invalidate de Parlament printr-o lege de aprobare sau respingere a acestuia.
Pe de altă parte, raportat la dispozițiile art.8 și art.l8 din Legea nr.554/2004, o acțiune în contencios administrativ pentru obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ nu poate fi soluționată fără a fi verificate condițiile de admisibilitate prevăzute de lege.
In speța dedusă judecății, . realitate, (i) obligarea Executivului la emiterea unei ordonanțe care să conducă la restabilirea situații anterioare, conform principiului simetriei actelor juridice, respectiv (ii) obligarea autorităților pârâte să nu emită hotărâri de Guvern și ordine ministeriale (actele administrative ce pot fi emise pentru organizarea executării legii - art. V din O.U.G. nr. 15/2012).
Ori, în afara faptului că niciuna dintre solicitările menționate nu corespunde dispozițiilor Legii nr.554/2004 prin care se reglementează obiectul acțiunilor în contencios administrativ, cererile fiind inadmisibile, întrucât G. nu poate fi obligat să exercite dreptul de inițiativă legislativă, vă rugăm să observați că demersul reclamantei nu a fost precedat de reclamația administrativă impusă pentru admisibilitatea unor asemenea cereri, iar acestea sunt și lipsite de interes în raport cu cererea principală formulată în temeiul art.9 din legea contenciosului în cauza dedusă judecății.
În subsidiar, în situația în care se va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale, precizează că punctul de vedere al Guvernului R. asupra excepției de neconstituționalitate va fi completat și prezentat Curții Constituționale, potrivit dispozițiilor art.30 alin. 1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.
Pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice T., în reprezentarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice București a formulat întâmpinare prin care a solicitat:
- referitor la primul capăt de cerere (numerotat cu lit. A) privind suspendarea prevederilor art. V din O.U.G. nr. 15/2012, in principal, pe cale de excepție, solicită constatarea lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice în ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea prevederilor art. V din O.U.G. nr. 15/2012, calitatea procesuala pasiva revenind exclusiv pârâtului G. R. in calitate de emitent al actului normativ contestat, iar în subsidiar, tot pe cale de excepție, solicită respingerea acestui prim capăt de cerere ca inadmisibil:
- referitor la următoarele 4 capete de cerere (numerotate cu lit. B 1-4), pe cale de excepție, învederează faptul ca acțiunea in contencios administrativ formulata împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice este lipsita de un obiect concret determinat in condițiile in care reclamanta nu a precizat actele administrative emise de către acest pârât pe care înțelege să le conteste; pe cale de excepție, s-a constate inadmisibilitatea acțiunii in contencios administrativ formulata împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004; pe cale de excepție, solicită respingerea ca inadmisibile a acestor capete de cerere; pe fondul cauzei, solicită respingerea ca vădit neîntemeiate și nedovedite a capetelor de cerere privind acordarea de despăgubiri în sumă de 320.000 lei, obligarea Ministerului Finanțelor Publice de a emite acte administrative care să conducă la restabilirea situației anterioare intrării în vigoare a art. V din O.U.G. nr. 15/2012 precum și obligarea Ministerului Finanțelor Publice de a nu mai emite acte administrative care să pună in aplicare prevederile art. V din O.U.G. nr. 15/2012;
- referitor la ultimul capăt de cerere (numerotat cu lit. C) privind invocarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. V din O.U.G. nr. 15/2012, solicită respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale ca inoportuna și lipsită de interes.
În considerente, pe cale de excepție, solicită constatarea lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice în ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea prevederilor art. V din O.U.G. nr. 15/2012, calitatea procesuala pasiva revenind exclusiv paratului G. R. in calitate de emitent al actului normativ contestat, potrivit art. 13 alin. 1 din Legea nr. 554/2004:
In subsidiar, în cazul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a paratului Ministerul Finanțelor Publice, tot pe cale de excepție, solicită respingerea acestui prim capăt de cerere formulat ca inadmisibil, având in vedere faptul ca suspendarea executării in temeiul prevederilor art. 14-15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ poate fi dispusa exclusiv in ceea ce privește actele administrative unilaterale, cu caracter individual sau normativ, emise de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizării executării legii sau a executării in concret a legii, nu insa si in ceea ce privește ordonanțele emise de Guvern, care nu au caracter de acte administrative, deoarece prin acestea guvernul legiferează, în baza legii speciale de abilitare a delegării legislative.
Astfel, ordonanțele și ordonanțele de urgență fac parte, conform art. 108 din Constituția R., din categoria actelor care se emit de G. R..
Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, întemeiata pe prevederile art. 115 Constituția R. care reglementează delegarea legislativa.
Ca urmare ordonanțele au caracter de lege fiind adoptate de Guvern în temeiul legii de abilitare care presupune o delegare temporara a competentelor legislative ale Parlamentului către Guvern.
În perioada în care Ordonanțele sunt în vigoare ele au aceeași putere ca si legea. Altfel spus într-o anumita perioada si într-o anume chestiune Parlamentul are dreptul constituțional de a delega prerogativele sale legiuitoare Guvernului.
Ordonanțele Guvernului nu pot forma obiectul controlului de legalitate, pentru motiv ca ele nu sunt acte administrative de autoritate emise în vederea executării legii, ci constituie tocmai lege.
Legile și ordonanțele Guvernului sunt supuse controlului de constituționalitate conform art. 146 lit. d) din Constituția R. numai prin sesizarea Curții Constituționale, în cazul ordonanțelor nu se examinează legalitatea acestora ci numai constituționalitatea lor.
Or, instanța de contencios administrativ are competența, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 de a controla doar legalitatea actelor administrative propriu-zise sau a celor asimilate.
In consecință, ordonanțele guvernului nu pot forma obiectul controlului de legalitate, pentru ca ele nu sunt acte administrative de autoritate emise în vederea executării legii, și ca urmare nici executarea acestora nu poate fi suspendata de către instanța de contencios administrativ in temeiul prevederilor art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, așa cum rezulta din interpretarea coroborata a prevederilor art. 2 alin. 1 lit. c), art. 9, art. 14-15 din Legea nr. 554/2004 cu prevederile art. 115 din Constituția R..
Instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituționala și suspendă soluționarea cauzei pe fond.
După pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarata neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă.
In situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusa direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale in Monitorul Oficial al R., Partea I.
Acțiunea prevăzuta de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise in baza acestora, precum si, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative."
G. poate adopta ordonanțe de urgenta numai in situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânata, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.
Ordonanța de urgență intra în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedura de urgență la Camera competentă să fie sesizată și după publicarea ei în Monitorul Oficial al R.. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu in 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizata nu se pronunța asupra ordonanței, aceasta este considerată adoptată și se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedura de urgență. Ordonanța de urgenta cuprinzând norme de natura legii organice se aproba cu majoritatea prevăzuta la articolul 76 alineatul (1).
Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.
Ordonanțele cu care Parlamentul a fost sesizat se aproba sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse și ordonanțele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3).
Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanței."
Referitor la următoarele 4 capete de cerere (numerotate cu lit. B 1-4), pe cale de excepție, învederează faptul ca acțiunea în contencios administrativ formulată împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice este lipsita de un obiect concret determinat in condițiile în care reclamanta nu a precizat actele administrative emise de către acest pârât pe care înțelege să le conteste; pe cale de excepție, să se constate inadmisibilitatea acțiunii în contencios administrativ formulata împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004; respingerea ca vădit neîntemeiate a capetelor de cerere privind acordarea de despăgubiri in suma de 320.000 lei, obligarea Ministerului Finanțelor Publice de a emite acte administrative care sa conducă la restabilirea situației anterioare intrării in vigoare a art. V din O.U.G. nr. 15/2012 precum si obligarea Ministerului Finanțelor Publice de a nu mai emite acte administrative care sa pună in aplicare prevederile art. V din O.U.G. nr. 15/2012.
Pe cale de excepție, învederează faptul ca acțiunea în contencios administrativ formulată împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice este lipsită de un obiect concret determinat în condițiile în care reclamanta nu a precizat actele administrative emise de către acest parat pe care înțelege să le conteste.
Or, în condițiile în care se admite totuși existenta unei cauze de contencios administrativ în ceea ce privește actele administrative pretins emise sau care vor fi emise de către paratul Ministerul Finanțelor Publice, instanța de judecată nu se poate substitui reclamantei în stabilirea obiectului material concret al cererii de chemare în judecată, respectiv în precizarea actelor administrative emise de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pe care înțelege să le conteste, prerogativa care aparține exclusiv reclamantei.
Pe cale de excepție, solicită să se constate inadmisibilitatea acțiunii în contencios administrativ formulata împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Învederează de asemenea faptul ca reclamanta U.A.T. . formulat o contestație prealabilă împotriva pretinselor acte administrative emise de paratul Ministerul Finanțelor Publice pretins vătămătoare pentru reclamanta, in condițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Ca urmare, prin neefectuarea procedurii prealabile obligatorii de contestare actului administrativ fiscal, prezenta acțiune in contencios administrativ împotriva unor pretinse acte administrative emise de paratul Ministerul Finanțelor Publice este inadmisibila.
Pe cale de excepție, solicită respingerea ca inadmisibile a capetelor de cerere privind acordarea de despăgubiri în sumă de 320.000 lei, obligarea Ministerului Finanțelor Publice de a emite acte administrative care să conducă la restabilirea situației anterioare intrării in vigoare a art. V din O.U.G. nr. 15/2012 precum și obligarea Ministerului Finanțelor Publice de a nu mai emite acte administrative care sa pună în aplicare prevederile art. V din O.U.G. nr. 15/2012.
Totodată se învederează faptul ca prin Decizia nr. 558/24.05.2012, pronunțata in dosarului nr. 962D/2012, Curtea Constituționala a R. s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. V alin. 1 teza I din O.U.G. nr. 15/2012, fără să admită excepția invocată în sensul declarării ca neconstituționale a acestor prevederi, din contra dispozițiile criticate fiind menținute ca fiind constituționale.
In consecința, devin aplicabile prevederile art. 9 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 care prevăd soluția respingerii acțiunii ca inadmisibila in aceasta situație:
Pe fondul cauzei, solicită respingerea ca vădit neîntemeiate și nedovedite a capetelor de cerere privind acordarea de despăgubiri în suma de 320.000 lei, obligarea Ministerului Finanțelor Publice de a emite acte administrative care să conducă la restabilirea situației anterioare intrării în vigoare a art. V din O.U.G. nr. 15/2012 precum si obligarea Ministerului Finanțelor Publice de a nu mai emite acte administrative care sa pună în aplicare prevederile art. V din O.U.G. nr. 15/2012.
Astfel, prin Decizia nr. 558/24.05.2012 Curtea Constituționala a R. a stabilit faptul că, citează: "Din analiza dispozițiilor referitoare la Fondul de rezerva bugetara la dispoziția Guvernului, Curtea constată că alocarea de sume din acest fond pentru bugetele locale se poate realiza numai pentru acoperirea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute pe parcursul unui exercițiu bugetar și pentru investiții finanțate parțial din împrumuturi externe, după caz (...).
Deși în cuprinsul legii finanțelor publice locale nu există reglementată modalitatea retragerii de către Guvern a sumelor alocate bugetelor locale din Fondul de rezerva bugetară la dispoziția Guvernului, din economia dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 500/2002 rezultă că din acest fond se pot repartiza unor ordonatori principali de credite ai bugetelor locale pentru finanțarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute in timpul exercițiului bugetar (chiar și pentru plata unor arierate potrivit Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 8/2012). In lipsa unor asemenea situații, chiar dacă prin hotărâri ale Guvernului sunt alocate astfel de sume unor ordonatori principali de credite ai bugetelor locale, G., în urma unei analize obiective, este îndreptățit să retragă sumele alocate inițial, altfel ar fi deturnat însuși scopul acordării acestora.
Astfel, Curtea reține că, în ceea ce privește sumele din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, acesta poate interveni prin acte normative atât în sensul majorării, cât și în sensul diminuării bugetelor locale fără a exista o condiție referitoare la momentul intervenției acestuia. (...).
Ținând seama, însă, de punctul de vedere al Guvernului, sub semnătura primului-ministru, precum și de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2012, Curtea reține ca dispozițiile criticate se referă strict la sumele neutilizate, și pentru alocarea cărora unitățile administrativ-teritoriale nu au făcut dovada înregistrării de arierate sau derulării de proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile care sa necesite cofinanțare.
Având in vedere cele expuse, precum și precizarea clară din punctul de vedere al Guvernului precum ca Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2012 nu se refera la sumele cheltuite (recunoscând implicit ca utilizarea acestora s-a făcut in mod legal), Curtea reține că restituirea sumelor neutilizate de către autoritățile administrativ-teritoriale care nu înregistrau arierate sau nu aveau in derulare proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile care sa necesite cofinanțare este constituționala. (...)
Eventualele situații urgente, apărute pe parcursul exercițiului bugetar, pot fi rezolvate, în concret, prin acordarea de către Guvern a unor sume suplimentare din Fondul de rezerva aflat la dispoziția sa (cum, de altfel, s-a si realizat in cazul Hotărârii Guvernului nr. 255/2012), insa alocarea si cheltuirea acestor sume trebuie sa fie făcute numai daca exista o justificare obiectiva si reala care sa stea la baza acestora.
In esența, Fondul de rezerva aflat la dispoziția Guvernului trebuie să constituie o rezerva reală, folosită exclusiv în cazul perioadelor dificile, doar în ultima instanță și numai în condițiile în care au fost epuizate toate celelalte căi de finanțare ale unui/unei obiectiv/acțiuni.
Caracteristica urgenței însoțește alocarea acestor sume din momentul constatării stării de necesitate cu privire la unele cheltuieli apărute în timpul exercițiului bugetar până în momentul efectuării plaților pentru care acestea au fost solicitate. Astfel, inexistența unei situații care să se circumscrie stării de urgență care să fi stat la baza alocării sumelor din Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului constituie premisa unei eventuale deturnării a scopului pentru care aceste sume au fost alocate, prin posibila direcționare a lor spre alte destinații.
Dacă prin Hotărârea Guvernului nr. 255/2012 au fost alocate astfel de sume fără a exista o justificare reală, G. este îndreptățit să dispună restituirea acestora fără a mai aștepta închiderea exercițiului bugetar, întrucât, pe de o parte, sursa din care au fost alocate aceste sume o reprezintă Fondul de rezerva la dispoziția Guvernului, ce reprezintă o finanțare extraordinara, iar, pe de alta parte, G. are obligația de a adopta masuri care sa prevină folosirea acestor sume in alte scopuri decât cele stabilite. Aceste doua elemente justifica urgenta adoptării măsurii restituirii prevăzute de dispozițiile actului normativ criticate. (...)
Astfel, Curtea constată că în măsura în care dispozițiile art. V alin. (1) teza I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor masuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor publice se aplică numai sumelor alocate prin Hotărârea Guvernului nr. 255/2012 și neutilizate de către unitățile administrativ-teritoriale care nu au înregistrat arierate aferente unor cheltuieli curente și de capital și nu au avut în derulare cofinanțări de proiecte cu finanțare externă nerambursabilă până la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 15/2012, G. este îndreptățit să dispună restituirea acestora."
Având în vedere această motivare a Curții Constituționale învederează ca reclamanta nu a făcut dovada faptului că la data de 03.04.2012, data adoptării Hotărârea Guvernului nr. 255/2012, înregistra arierate aferente unor cheltuieli curente și de capital ori faptul că avea în derulare cofinanțări de proiecte cu finanțare externă nerambursabilă, reclamanta nespecificând nici cuantumul acestor eventuale arierate sau cofinanțări pentru a se putea compara cuantumul acestora cu cuantumul sumei de 470.000 lei alocate prin H.G. nr. 255/2012 (poziția 1500 din anexa la hotărâre).
De asemenea, reclamanta nu a făcut dovada faptului că la data de 08.05.2012, data adoptării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 15/2012. suma de 320.000 lei alocată prin H.G. nr. 255/2012 era deja cheltuită pentru acoperirea unor eventuale arierate aferente unor cheltuieli curente si de capital sau cofinanțări pentru proiecte aflate in derulare cu finanțare externa nerambursabilă.
Referitor la ultimul capăt de cerere (numerotat cu lit. C) privind invocarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. V din O.U.G. nr. 15/2012, solicită respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale ca inoportună și lipsită de interes având în vedere faptul că, așa cum a menționat mai sus, asupra constituționalității acestor prevederi Curtea Constituționala a R. s-a pronunțat deja prin Decizia nr. 558/24.05.2012, pronunțata in dosarului nr. 962D/2012, excepție ridicată direct de Avocatul Poporului, instanța constituțională stabilind următoarele:
„Constată că dispozițiile art. V alin. (1) teza I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor masuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor publice, care au făcut obiectul excepției de neconstituționalitate ridicate direct de Avocatul Poporului, sunt constituționale în măsura în care se aplica numai sumelor alocate prin Hotărârea Guvernului nr. 255/2012 și neutilizate de către unitățile administrativ-teritoriale care nu au înregistrat arierate aferente unor cheltuieli curente și de capital și nu au avut în derulare cofinanțări de proiecte cu finanțare externa nerambursabilă până la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 15/2012."
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
La termenul de judecată din data de03.12.2013, instanța a pus în vedere reclamantei, prin reprezentant, să facă dovada interesului de promovare a acțiunii, în sensul de a arăta vătămarea ce pretinde a-i fi fost produsă prin dispozițiile art. V din OUG nr. 15/2012, respectiv, să dovedească dacă la data intrării în vigoare a ordonanței avea arierate aferente cheltuielilor curente și de capital ori avea în derulare proiecte cu finanțare externă și cofinanțare de la bugetul local.
Aceasta a depus la dosar următoarele înscrisuri:adresa nr. 3126/12.04.2012 prin care Ministerul Finanțelor Publice aduce la cunoștința reclamantei că, în baza HG nr. 255/2012 i s-a alocat suma de 320.000 lei din sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, cod 11.02.06 pe anul 2012 – Trimestru II din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru plata unor arierate aferente unor cheltuieli curente și de capital, precum și pentru cofinanțarea unor proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile; adresa nr. 1624/02.05.2012 prin care reclamanta Primăria Comunie Fibiș aduce la cunoștința Direcția Generală a Finanțelor Publice T. că nu are plăți de genul celor enumerate în adresa nr. 3126/12.04.2012, solicitând instituției să-i precizeze dacă ar putea să folosească banii în alte scopuri; adresa nr. 3766/09.05.2012 prin care Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T. aduce la cunoștința reclamantei că sumele primite prin HG nr. 255/2012 se referă la exercițiul bugetar 2012, în condițiile în care reclamanta îndeplinește cerințele precizate în HG nr.255/2012, reprezentând plata unor arierate aferente unor cheltuieli curente și de capital, precum și pentru cofinanțarea unor proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile; adresa nr._/09.05.2012 prin care Ministerul Finanțelor Publice aduce la cunoștința reclamantei că sumele acordate prin HG nr. 255/2012 neutilizate până la data intrării în vigoare a OUG nr. 15/08.05.2012 se restituie de către ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale la bugetul de stat, în contul din care acestea au fost încasate; adresa nr. 4179/22.05.2012 prin care Ministerul Finanțelor Publice aduce la cunoștința reclamantei că, în conformitate cu OUHG nr.15/2012 s-au diminuat sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2012 – Trimestrul II ( Cod 11.02.06) cu suma de 320.000 lei, solicitând reclamantei să dispună măsurile necesare pentru modificarea corespunzătoare a bugetului local;
La termenul de judecată din data de 14.01.2013, instanța a invocat din oficiu și a pus în discuție excepția lipsei de interes în promovarea cauzei, care urmează a fi analizată cu prioritate față de fondul cauzei, în condițiile prescrise de art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă. Această excepție se privește a fi întemeiată și urmează a fi admisă, față de următoarele considerente:
Potrivit susținerilor reclamantei, confirmate de adresa nr. 3126/12.04.2012 emisă de DGFP T. – Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică, în aplicarea dispozițiilor HG nr. 255/2012 a fost alocată reclamantei suma de 320.000 lei din fondul de rezervă la dispoziția Guvernului, respectiv, sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, pentru plata unor arierate aferente unor cheltuieli curente și de capital, precum și pentru cofinanțarea unor proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile.
Aceasta a promovat acțiunea de față, susținând că, după adoptarea OUG nr. 15/2012, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice i-ar fi pretins restituirea sumei astfel alocate. Aceste susțineri sunt confirmate de adresa nr._/09.05.2012, emisă de DGFP T. – Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică din care rezultă că în cazul reclamantei s-au diminuat sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2012 – trimestrul II, cu 320.000 lei.
În schimb, reclamanta nu a făcut dovada că la data intrării în vigoare a OUG nr. 15/2012 avea arierate aferente cheltuielilor curente și de capital ori avea în derulare proiecte cu finanțare externă și cofinanțare de la bugetul local.
Reprezentanta reclamantei a precizat în fața instanței că instituția reclamantă nu a avut plăți de efectuat din categoria celor vizate de HG nr. 255/2012, aspect care rezultă și din cuprinsul adresei nr. 1624/02.05.2012 emisă de Primăria C. Fibiș.
Față de această stare de fapt, instanța constată că reclamanta nu justifică în speță interesul direct și personal, actual, de promovare a acțiunii.
După cum rezultă din preambulul OUG nr. 15/2012, dispozițiile art. V din acest act normativ au fost adoptate în considerarea faptului că Hotărârea Guvernului nr. 255/2012 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, nu poate fi aplicată de unele unități administrativ-teritoriale, deoarece acestea nu înregistrează arierate și nu au în derulare proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile care să necesite cofinanțare. De asemenea, în teza I a art. V din OUG nr. 15/2012 se precizează expres că doar „sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale acordate unităților administrativ-teritoriale în anul 2012 prin Hotărârea Guvernului nr. 255/2012 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, pentru unele unități administrativ-teritoriale, pentru plata unor arierate aferente cheltuielilor curente și de capital, precum și pentru cofinanțarea unor proiecte cu finanțare externă nerambursabilă, neutilizate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se restituie de către ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale la bugetul de stat, în contul din care acestea au fost încasate”.
În mod similar, prin decizia Curții Constituționale nr. 558/24.05.2012, s-a reținut că „dispozițiile art. V alin. (1) teza I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor publice, care au făcut obiectul excepției de neconstituționalitate ridicate direct de Avocatul Poporului, sunt constituționale în măsura în care se aplică numai sumelor alocate prin Hotărârea Guvernului nr. 255/2012 și neutilizate de către unitățile administrativ-teritoriale care nu au înregistrat arierate aferente unor cheltuieli curente și de capital și nu au avut în derulare cofinanțări de proiecte cu finanțare externă nerambursabilă până la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2012”
Se poate deduce astfel că măsura dispusă prin art. V al Ordonanței, în privința căreia reclamanta se pretinde vătămată, vizează doar acele unități administrativ-teritoriale care „nu înregistrează arierate și nu au în derulare proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile care să necesite cofinanțare”, doar în privința acestora fiind aplicabilă dispoziția de restituire a sumelor alocate în aplicarea HG nr. 255/2012.
Or, reclamanta nu a dovedit că la data intrării în vigoare a OUG nr. 15/2012 avea înregistrate în contabilitate arierate pentru cheltuieli curente și de capital, ori că avea în derulare proiecte cu finanțare externă și cofinanțare de la bugetul local.
Prin urmare, nu se poate reține în speță faptul că în privința reclamantei ar fi produs efecte juridice dispozițiile art. V din OUG nr. 15/2012, respectiv că eventuala admitere a acțiunii ar produce acesteia vreun folos practic. Pentru acest motiv, reținând și faptul că, potrivit art. 1 HG nr. 705/2012, acesteia i s-a alocat o sumă egală, de 320.000 lei, după cum rezultă din anexa la menționata hotărâre, instanța constată că acțiunea reclamantei este în întregime lipsită de interes, urmând a o respinge ca atare, fără a o analiza în fond.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, se va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei de interes a reclamantei U. A. Teritorială . acțiunii.
Respinge ca lipsită de interes acțiunea formulată de reclamanta U. A. Teritorială . cu pârâții G. R. și Ministerul Finanțelor Publice.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.01.2013.
PREȘEDINTEGREFIER
D. D. M. L.
Red.DD – 16.01.2013
Tehnored.LM – 16.01.2013
5 expl/SM emis 3 comunicări
Se comunică;
- reclamantei U. A. Teritorială .> - pârâților G. R. și Ministerul Finanțelor Publice.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2114/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2964/2013.... → |
|---|
