Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 1770/30/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARA Operator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 3 decembrie 2013
P.:R. O.
JUDECĂTOR:D. D.
JUDECATOR:R. P.
GREFIER:M. M.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. împotriva sentinței civile nr.4516/04.09.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta . și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri formulate, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 4516/04.09.2013 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Lugoj.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, cop A, sector 6, București.
A admis in parte cererea formulata de reclamantul A. SRL in contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj și a obligat pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 1546 lei, reprezentând taxă pentru emisiile poluante, achitata prin chitanța TS8/_/30.10.2012, la plata dobânzii legale calculate de la data plății până la restituirea efectivă.
A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată de 43,3lei.
În motivare s-a reținut că prin acțiune reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârât AFP Lugoj, Administrația F. pentru Mediu, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 1546 lei, sumă actualizată cu rata dobânzii legale conform C.pr.fiscală, cu cheltuieli de judecată.
În cauză a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. solicitând modificarea sentinței conform art.304 pct. 9 Cod procedură civilă și respingerea acțiunii.
Recurenta susține în principal că nu are calitate procesuală pasivă pentru că taxa pe poluare nu a fost "încasata" de parata A.F.P. Timișoara (în sens de beneficiar final al acestei taxe) ci de către pârâta A.F.M. București, însa prin intermediul Trezoreriei Municipiului Timișoara.
Trezoreria Municipiului Timișoara a acționat în aceasta chestiune ca un simplu intermediar de servicii financiare, pe seama și în numele beneficiarului A.F.M. București, similar unei banei comerciale, iar nu ca un titular de drepturi si obligații in nume propriu .
In susținerea excepției invocate precizează ca taxa pe poluare respectiva s-a făcut venit la bugetul F. pentru mediu gestionat de Administrația F. pentru Mediu, fiind virată încă de la sfârșitul lunii in care a fost efectuata plata în contul deschis la Trezoreria Sectorului 6 București pe numele Administrației F. pentru Mediu.
Pe fond, s-a arătat că taxa pe poluare a fost percepută de la reclamantă în mod legal, în temeiul Legii nr. 9/2012, ale cărei dispoziții respectă legislația Uniunii Europene, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantei să fie respinsă ca neîntemeiată. Se arată că hotărârile CJUE în cauzele T. și N. privesc dispozițiile OUG 50/2008 și nu cele ale Legii nr.9/2012.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Se constată a fi nefondate susținerile recurentei potrivit cărora taxa ar fi fost legal percepută în aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 9/2012, care este conformă legislației Uniunii Europene.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizat art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa pe poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până la data achitării de către reclamantă a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013. Prin urmare, Legea nr. 9/2012, în forma aplicabilă până la data de 01.01.2013, a menținut situația de discriminare indirectă constatată de CJUE în cazul taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, de vreme ce vehiculele de ocazie importate sunt supuse taxei, în timp ce vehiculele similare, înmatriculate anterior datei de 01.07.2008, puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel încât are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), la perceperea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în temeiul Legii nr. 9/2012, sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Va fi, deci, respins recursul declarat, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, dat fiind că instanța de fond a dat o corectă interpretare dispozițiilor relevante din dreptul național, care include și legislația Uniunii Europene, parte integrantă din sistemul juridic intern, potrivit art. 148 din Constituția României.
Este neîntemeiată și excepția lipsei de calitate procesuală pasivă invocată de pârâtă, pentru că aceasta a încasat taxa din litigiu și nu Administrația F. pentru Mediu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. împotriva sentinței civile nr.4516/04.09.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3.XII.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
R. O. D. D. R. P.
GREFIER,
M. M.
Red.R.O./06.12.2013
Tehnored./M.M./ 2 ex./18.12.2013
Inst.fond:Tribunalul T.:jud.A. S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2596/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3/2013.... → |
|---|








