Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 1098/115/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 4 noiembrie 2013
PREȘEDINTE: L. C.
JUDECĂTOR: PROF.UNIV.DR.L. B.
JUDECĂTOR: E. N.
GREFIER: I. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C. – S., în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului Băile Herculane, împotriva Sentinței civile nr. 1201/2013, pronunțată de Tribunalul C. - S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat B. C. P., având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat, pentru reclamantul intimat, d-nul avocat Arjoc I., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, prin serviciul Registratură, la data de 30 octombrie 2013, reclamantul intimat a depus întâmpinare.
Reprezentantul reclamantului intimat a depus chitanță fiscală ce atestă achitarea onorariului de avocat în cuantum de 500 lei și bon fiscal în valoare de 130 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea a acordat cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta recurentă, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 630 lei.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1201/2013, pronunțată de Tribunalul C. - S. în dosar nr._, a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul, B. C. P., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane, față de reclamant, la restituirea sumei de 4956 lei, reprezentând taxă pentru emisiile poluante și dobânda legală aferentă acesteia, calculată de la data plății taxei, până la data restituirii efective a taxei pentru emisiile poluante.
A fost obligată pârâta la plata față de reclamant a sumei de 449,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C. – S., în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului Băile Herculane, a declarat recurs.
În recursul pârâtei recurente se invocă excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, reclamantul nu a urmat procedura prealabilă administrativă, prevăzută de art. 7 (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată de art. 205 Cod procedură fiscală, art. 41 Cod procedură fiscală.
În acest context, se invocă tardivitatea formulării procedurii prealabile administrative, în raport cu dispozițiile art. 207 (1) Cod procedură fiscală, termenul vizat de normă, de 30 de zile, fiind depășit, cu consecința sancțiunii decăderii.
Pe fondul cauzei, se susține că acțiunea a fost admisă nelegal, dat fiind că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 din 06.01.2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, instanța ignorând aplicarea în cauză a Legii nr. 9/2012, care elimină discriminările vechii legislații, cât și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, potrivit cu care se impunea a se realiza o compensare legală, între suma achitată în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și cea datorată în baza Legii nr. 9/2012, cu restituirea eventualelor diferențe nedatorate dintre taxa de poluare și taxa pe emisii poluante.
În subsidiar, critica este îndreptată și sub aspectul admiterii cererii de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu București, întrucât organele fiscale doar stabilesc și încasează taxa de poluare în conformitate cu prevederile dispozițiilor art. 5 și art. 7 din O.U.G nr. 50/2008, iar beneficiar al acestei taxe este alt organ administrativ, Administrația Fondului pentru Mediu București, fiind invocate în acest context dispozițiile art. 60 – 63 Cod procedură civilă, care reglementează instituția chemării în garanție.
În cauză, reclamantul intimat a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
Verificând recursul astfel declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Astfel, sub aspectul excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului Curtea reține că, în prezenta cauză, asemenea celorlalte cauze aflate pe rolul instanțelor de fond, reclamanții urmăresc exclusiv restituirea sumelor percepute de stat, cu titlu de taxă de poluare, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu ajustarea acestor sume din perspectiva modului de calcul, organului emitent etc.
Ca o dovadă în acest sens, reclamantul în cauză s-a adresat pârâtei recurente cu o cerere de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare. Pârâta recurentă a respins cererea, ca neîntemeiată, iar Înalta Curte de Casație de Justiție București, prin Decizia nr. 24/2011 statuează, în mod obligatoriu, că procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu se aplică în cazul litigiilor în care se solicită restituirea taxei de poluare.
Prin urmare, Curtea constată că tribunalul a dezlegat această problemă de drept în spiritul legii, context în care se impune a se menționa că, instanțele au constatat că Statul nu s-a angajat să restituie administrativ asemenea taxe, problema fiind, încă, în discuție în spațiul public, iar cetățenii justițiabili care au inițiat menționata procedură prealabilă administrativă au întâmpinat un refuz de rezolvare, în sensul că li s-au respins astfel de cereri, consolidându-se, chiar, o practică a autorităților administrative în acest sens.
În acest context, judecătorul este dator să observe dispozițiile art. 129, art. 130 Cod procedură civilă și să curme orice formă de abuz în legătură cu respectarea drepturilor deduse judecății, inclusiv în legătură cu tendințele de tergiversare, înregistrate din partea instituțiilor statului, cât privește satisfacerea (efectivă) a acestor drepturi, prin înlăturarea grabnică a încălcărilor constatate de instanțele naționale sau europene.
Cât privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurenta este în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012,a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu București, Curtea urmează a o respinge, întrucât nu a fost formulată la fond.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta recurentă să plătească reclamantului intimat suma de 630 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C. – S., în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului Băile Herculane, împotriva Sentinței civile nr. 1201/2013, pronunțată de Tribunalul C. - S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat B. C. P..
Obligă pârâta recurentă să plătească reclamantului intimat suma de 630 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. L. Prof. Univ. Dr. L. B. E. N.
GREFIER,
I. B.
Red. L.B/29.11.2013
Tehnored. I.B. 2 ex./29.11.2013
Primă instanță: A.T.Vegheș – Tribunalul C. - S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 5777/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|








