Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 875/115/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 4 noiembrie 2013
PREȘEDINTE: L. C.
JUDECĂTOR: PROF.UNIV.DR.L. B.
JUDECĂTOR: E. N.
GREFIER: I. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C. – S., în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Caransebeș, împotriva Sentinței civile nr. 1242/2013, pronunțată de Tribunalul C. - S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat L. I., având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și faptul că s-a solicitat judecarea și în lipsa părților, sens în care o reține spre soluționarea recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1242/2013, pronunțată de Tribunalul C. - S. în dosar nr._, a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul L. I., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CARANSEBEȘ.
A fost anulată Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/03.12.2012 emisă de pârâta AFP Caransebeș.
A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 4305 lei, reprezentând taxă de poluare și dobânda aferentă acesteia, calculată de la data plății taxei, respectiv 03.12.2012, până la data restituirii efective a taxei de poluare.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 43,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C. – S., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Caransebeș, a declarat recurs.
În recursul pârâtei recurente se invocă excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, reclamantul nu a urmat procedura prealabilă administrativă, prevăzută de art. 7 (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată de art. 205 Cod procedură fiscală, art. 41 Cod procedură fiscală.
Totodată, în recursul pârâtei recurente se invocă nelegalitatea hotărârii, prin aceea că instanța a ignorat calitatea procesuală pasivă a Direcției Generale a Finanțelor Publice C. - S., în condițiile în care, potrivit Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3831/2011, are atribuția de a reprezenta interesele statului în fața instanțelor de judecată iar, potrivit art. 3 lit. k din R., Direcția Generală a Finanțelor Publice C. - S. reprezintă interesele statului în fața instanțelor de judecată, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Caransebeș neavând personalitate juridică, fiind subordonată Direcției Generale a Finanțelor Publice C. – S..
Pe fondul cauzei, se susține că acțiunea a fost admisă nelegal, dat fiind că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 din 06.01.2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, instanța ignorând aplicarea în cauză a Legii nr. 9/2012, care elimină discriminările vechii legislații, cât și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, potrivit cu care se impunea a se realiza o compensare legală, între suma achitată în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și cea datorată în baza Legii nr. 9/2012, cu restituirea eventualelor diferențe nedatorate dintre taxa de poluare și taxa pe emisii poluante.
Critica este îndreptată și sub aspectul modului de soluționare al cererii de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu București, întrucât organele fiscale doar stabilesc și încasează taxa de poluare în conformitate cu prevederile dispozițiilor art. 5 și art. 7 din O.U.G nr. 50/2008, iar beneficiar al acestei taxe este alt organ administrativ, Administrația Fondului pentru Mediu București, fiind invocate în acest context dispozițiile art. 60 – 63 Cod procedură civilă, care reglementează instituția chemării în garanție.
Totodată, hotărârea este criticată și prin prisma dispozițiilor art. 124, art. 70 alin. 1 și art. 117 alin.1 lit. f Cod procedură fiscală, susținându – se faptul că cererea reclamantului, care s–ar circumscrie acestora ar fi cererea de restituire formulată în baza sentinței civile pronunțată de prima instanță, în prezenta cauză, după ce aceasta ar deveni irevocabilă și evident favorabilă reclamantului.
Astfel, de la data depunerii cererii de restituire în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile favorabile reclamantului, se calculează termenul de 45 de zile iar, în caz de nerespectare, ar fi obligată pârâta recurentă la plata dobânzilor conform Codului de procedură fiscală.
În cauză, nu s-a depus întâmpinare.
Verificând recursul astfel declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Astfel, sub aspectul excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului Curtea reține că, în prezenta cauză, asemenea celorlalte cauze aflate pe rolul instanțelor de fond, reclamanții urmăresc exclusiv restituirea sumelor percepute de stat, cu titlu de taxă de poluare, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu ajustarea acestor sume din perspectiva modului de calcul, organului emitent etc.
Ca o dovadă în acest sens, reclamantul în cauză s-a adresat pârâtei recurente cu o cerere de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare. Pârâta recurentă a respins cererea, ca neîntemeiată, iar Înalta Curte de Casație de Justiție București, prin Decizia nr. 24/2011 statuează, în mod obligatoriu, că procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu se aplică în cazul litigiilor în care se solicită restituirea taxei de poluare.
Prin urmare, Curtea constată că tribunalul a dezlegat această problemă de drept în spiritul legii, context în care se impune a se menționa că, instanțele au constatat că Statul nu s-a angajat să restituie administrativ asemenea taxe, problema fiind, încă, în discuție în spațiul public, iar cetățenii justițiabili care au inițiat menționata procedură prealabilă administrativă au întâmpinat un refuz de rezolvare, în sensul că li s-au respins astfel de cereri, consolidându-se, chiar, o practică a autorităților administrative în acest sens.
În acest context, judecătorul este dator să observe dispozițiile art. 129, art. 130 Cod procedură civilă și să curme orice formă de abuz în legătură cu respectarea drepturilor deduse judecății, inclusiv în legătură cu tendințele de tergiversare, înregistrate din partea instituțiilor statului, cât privește satisfacerea (efectivă) a acestor drepturi, prin înlăturarea grabnică a încălcărilor constatate de instanțele naționale sau europene.
Astfel, cu privire la calitatea procesuală pasivă, Curtea constată că recurenta confundă calitatea procesuală cu reprezentarea procesuală, conferită prin Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală menționat, cele două instituții fiind diferite în D., instanța de fond soluționând temeinic și legal disputa juridică, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei, întrucât, în materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală pasivă aparține organului emitent al actului atacat, independent de împrejurarea că acesta are sau nu personalitate juridică, fiind suficientă capacitatea juridică administrativă.
În speță, capacitatea administrativă aparține Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Caransebeș, care a emis actul atacat.
Cât privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurenta este în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012,a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
În ceea ce privește critica cu privire la modul de soluționare al cererii de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu București, Curtea o apreciază ca fiind nefondată, întrucât instanța de fond a respins în mod corect această cerere, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală pasivă în cauză, Direcția Generală a Finanțelor Publice C. – S., în speța de față, calitatea procesuală pasivă aparține organului emitent al actului atacat, independent de împrejurarea că acesta are sau nu personalitate juridică, fiind suficientă capacitatea juridică administrativă, respectiv Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Caransebeș.
Cu privire la dobânzile legale acordate, aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, nu pot fi reținute în cauză nici susținerile recurentei referitoare la stabilirea eronată a momentului de la care se pot acorda dobânzi aferente taxei pe poluare percepute de la reclamant.
Prin hotărârea din 18.04.2013, dată de CJUE în cauza C-565/11, I., s-a statuat în sensul că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, (precum cel instituit prin art. 124 C.pr.fiscală – n.n.) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”. Aplicând cu prioritate dispozițiile din legislația Uniunii Europene, astfel interpretate de CJUE cu forță obligatorie pentru judecătorul național, se constată necesar a fi înlăturate prevederile din dreptul național, anume, art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală, care permit acordarea dobânzilor doar după expirarea unui termen de 45 de zile de la înregistrarea la organul fiscal a cererii de restituire, urmând a fi recunoscut dreptul reclamantului de a beneficia de dobânzi aferente sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare chiar de la data plății acesteia.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C. – S., în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Caransebeș, împotriva Sentinței civile nr. 1242/2013, pronunțată de Tribunalul C. - S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat L. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. L. Prof. Univ. Dr. L. B. E. N.
GREFIER,
I. B.
Red. L.B/28.11.2013
Tehnored. I.B. 2 ex./28.11.2013
Primă instanță: L.Telbiș – Tribunalul C. - S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2665/2013.... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 21/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
