Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2665/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 2665/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 5718/108/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928

Secția de C. Administrativ și Fiscal

DOSAR NR._ /_

DECIZIA CIVILĂ NR. 2665/R

Ședința publică din 22 aprilie 2013

Completul de judecată compus din:

PREȘEDINTE: R. S.

JUDECĂTOR: A. B.

JUDECĂTOR: P. M.

GREFIER: I. BEȘILEU

S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr. 4583/01.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat C. R. C. și chemat în garanție – intimat Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestația act administrativ fiscal – restituire taxă poluare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat Ruzsicska E. pentru reclamantul intimat, lipsă fiind celelalte părți.

Procedură completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar împuternicirea avocațială, chitanța privind onorariul de avocat și concluzii scrise și solicită respingerea excepțiilor invocate de pârâtă și respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin. Sentința civilă nr. 4583/01.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. R. C., împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. a obligat pârâtă să restituie reclamantului taxa pe poluare achitată în sumă de 2765 lei și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală.

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. pentru Mediu și obligarea acesteia din urmă să-i plătească suma de 2765 lei reprezentând taxa de poluare și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală către pârâta Administrația Finanțelor Publice A.. A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta A.F.P. A. solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ raportat la prev. art.8 din Legea nr.554/2004, iar pe fond, respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată și menținerea în rest a dispozițiilor hotărârii recurate.

În motivarea recursului pârâta arată că instanța de fond în mod greșit a respins excepția inadmisibilității acțiunii și solicită instanței de recurs să constate că acțiunea inadmisibilitatea acțiunii raportat la prev. art.8 din Legea nr.554/2004 având în vedere că reclamantul nu a formulat o cerere de restituire a taxei pe poluare către A.F.P. Timișoara.

Pe fondul cauzei, pârâta susține că, acțiunea a fost admisă nelegal, dat fiind că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 din 06.01.2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, instanța ignorând aplicarea în cauză a Legii nr. 9/2012, care elimină discriminările vechii legislații, cât și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, potrivit cu care se impunea a se realiza o compensare legală, între suma achitată în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și cea datorată în baza Legii nr. 9/2012, cu restituirea eventualelor diferențe nedatorate dintre taxa de poluare și taxa pe emisii poluante.

Analizând recursul astfel declarat, Curtea constată că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 304 și nici alte temeiuri de casare/modificare a hotărârii atacate, care este temeinică și legală.

Astfel, cu privire la inadmisibilitatea acțiunii reclamantului, prin aceea că nu s-a urmat procedura prealabilă administrativă, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este în spiritul deciziei nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că acțiunile de domeniu Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 sunt admisibile, procedura prealabilă de contestare prevăzută de art. 7 din ordonanță, cu referire la Codul de procedură fiscală nefiind aplicabilă cererilor de restituire a taxei de poluare.

În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.

Curtea constată că, prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.

Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.

Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.

Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.

Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.

Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare Ordonanța de urgență Guvernului nr. 50/2008.

Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE.

În consecință, Curtea reține că recursul pârâtei A.F.P. A. nu este fondat, urmând a-l respinge, în baza art. 312 alin. (1) C.pr.civ.

În baza art.274C.p.c., va fi obligată recurenta la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată intimatului C. R. C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Municipiului A. împotriva sentinței civile nr. 4583/01.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .

Obligă recurenta la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată intimatei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

R. S. A. B. P. M.

GREFIER,

I. BEȘILEU

Red. P.M./17.05.2013

Dact. I.B./17.05.2013

2 ex

Prima instanță – Tribunalul A.

Judecător – L. J.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2665/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA