Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 05/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 05/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 1894/108/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -18.09.2013
DECIZIA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 05.11.2013
PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: R. P.
JUDECĂTOR: R. O.
GREFIER: M. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 3528/09.05.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată O. S. M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat M. A. aflată în substituirea av. S. L. - în reprezentarea reclamantei intimate, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantei intimate depune împuternicire avocațială, delegație de substituire, concluzii scrise, înscrisuri în dovedirea provenienței autoturismului și chitanța emisă pentru suma de 700 lei reprezentând onorariu avocațial.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 700 lei conform chitanței depusă la dosar.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 3528/09.05.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă;
A admis acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul O. S. M., împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A., și în consecință:
A obligat pârâta să îi restituie reclamantului suma de 2651 lei, achitată prin chitanța . nr._/26.06.2012, reprezentând taxă pentru emisii poluante, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 120 Cod procedură fiscală, începând cu data de 26.06.2012 și până la data restituirii taxei.
Fără cheltuieli de judecată.
În motivare s-a reținut că prin acțiune, reclamanta O. S. M. a chemat în judecată pe calea contenciosului administrativ fiscal pe pârâta Administrația Finanțelor Publice A., solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2651 lei, achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prin chitanța . nr._/26.06.2012 cu dobânda aferentă sumei pretinse calculată conform art. 124 și art. 120 Cod procedură fiscală, de la data încasării și până la data restituirii efective a contravalorii taxei achitate.
În cauză a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A., solicitând modificarea sentinței conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și respingerea acțiunii.
În motivare recurenta susține că așa cum a arătat în prima instanță, prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se stabilește cadrul legal al instituirii acestei taxe, taxă cu destinația de venit la bugetul Fondului pentru Mediu, gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu.
Prin urmare, câtă vreme legiuitorul stabilește în mod expres obligația de plată a taxei de poluare în condițiile art. 4 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 9/2012, acesta taxă este legal datorată, intimatul neinvocând prin contestație faptul că organul fiscal nu ar fi aplicat corect elementele de calcul a taxei corespunzătoare vehiculului în cauză.
Față de prevederile comunitare invocate în cauză, trebuie reținut faptul că dispozițiile art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale UE față de dispozițiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar în conformitate cu art. I-33 alin. 1 din Tratatul de aderare la UE ratificat prin Legea nr. 157/2005: "Legea cadru europeană este un act legislativ ce obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul ce trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."
Rezultă că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competenta de a alege forma si mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului.
Potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată celor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite, astfel încât acest tratat nu interzice de iure perceperea unei taxe precum taxa de poluare.
Incidența dispozițiilor art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene în această speță este nulă. Astfel, taxa de poluare așa cum este reglementată de dispozițiile Legii nr. 9/2012 aplicată produsului importat și cea aplicată produsului național similar este calculată după aceiași formulă de calcul, având criterii obiective stabilite de lege, fără a conduce la o impozitare superioară a produsului importat față de cel național similar, deci, fără efect discriminatoriu.
De asemenea, din cuprinsul art. 3 alin. 1 din Legea 9/2012 rezultă că taxa pentru emisiile poluante se aplică tuturor autoturismelor, indiferent dacă ele provin dintr-un stat membru UE sau de pe piața internă, fiind excluse din sfera de aplicare taxei excepțiile prevăzute de același articol, însă pe baza unor criterii ce privesc destinația, nu proveniența.
Examinând recursul pârâtei, se respinge ca nefondat conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă împotriva sentinței civile nr.4985/15.XI.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ și obligă recurenta la 300 lei cheltuieli de judecată față de intimată, pentru că:
Potrivit dosarului, Curtea reține că reclamanta a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ca temei al cererii domniei sale.
În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța reține că, în speță, reclamanta nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamanta se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE.
De asemenea, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare Legea nr. 9/2012, cel puțin până la data de 1.01.2013.
În consecință, Curtea reține că recursul autorității pârâte nu este întemeiat.
În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene de Justiție invocată în recurs, Curtea subliniază că referirile la hotărârile Curții Europene de Justiție din cauzele Nunes Tadeu, Gomes Valente, Nádasdi și Németh, Brzezinski nu pot fi luate în considerare fără a ține seama de modificările aduse în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin hotărârile T. și N. – ultimele pronunțate în materia taxelor auto discriminatorii.
Astfel, în cauza T. Curtea Europeană de Justiție a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază (pct. 38-47), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de dl. T., dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008 versiunea inițială, adică 1.07-14.12.2008 și deci supuse aceluiași regim de taxare. Această analiză era cea previzibilă, în considerarea jurisprudenței anterioare în materie. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază (pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T. și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008 versiunea inițială, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta.
Or, această analiză reprezintă o relativă noutate. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea a aplicat criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa aplicată reclamantei pentru tipul de vehicul din speță este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, și la fel este în cazul oricăror altor categorii de vehicule dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
D. fiind acest nou criteriu de evaluare a caracterului discriminatoriu al reglementărilor în litigiu, Curtea constată că argumentele pârâtelor vizează exclusiv analiza instanței europene referitoare la primul criteriu – testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Așadar, noul criteriu reținut de Curtea Europeană de Justiție în hotărârile T. și N. își păstrează actualitatea, iar argumentele pârâtelor nu pot fi luate în considerare în această privință, întrucât nu înlătură consecința caracterului discriminatoriu al taxei de poluare din perspectiva comparației cu regimul taxelor aplicate autovehiculelor second hand înmatriculate deja în România la momentul introducerii taxei în litigiu, autovehicule ce au fost scutite integral de la plata acestei taxe.
În consecință, recursul se respinge ca nefondat.
Este nefondată și excepția inadmisibilității acțiunii, invocată prin recurs, pentru că situația juridică nu diferă de cea avută în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia civilă nr. 24/14.XI.2011.
Referitor la soluția dată cererii de față, recurenta va fi obligată la 700 lei cheltuieli de judecată față de intimat, reprezentând onorariu de avocat, în condițiile art. 274 Cod Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 3528/09.V.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Obligă recurenta la 700 lei cheltuieli de judecată față de reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 05.XI.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. D. R. P. R. O.
GREFIER
M. S.
Red. RO/13.11.2013
Tehnored.MS/ 18.11.2013
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul A. - judecător M. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2452/2013.... | Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 19/2013. Curtea de... → |
|---|
