Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5081/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5081/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 6277/108/2012
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de contencios administrativ și fiscal cod operator 2928
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 5081
Ședința publică din 6 iunie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: M. A. B.
Judecător: I. J.
Judecător: D. P.
Grefier: M. L.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice L., împotriva sentinței civile nr. 5637 pronunțată la 28 noiembrie 2012 de către Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta T. R. C. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru reclamanta intimată avocat M. A. în substituirea avocatei N. O., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei recurente depune la dosar împuternicire avocațială nr._/26 mai 2013, împuternicire avocațială de substituire, chitanța nr. 19/27 mai 2013, concluzii scrise.
Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta reclamantei intimate a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul A. la 28 septembrie 2012 sub nr._, reclamanta T. R. C. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice L. solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâta la restituirea sumei de 1774 lei reprezentând taxa de poluare achitată cu chitanța . nr._ din data de 22 decembrie 2010 actualizată cu dobânda fiscală conform art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 cod procedură fiscală până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii a arătat că a cumpărat un autovehicul marca Volkswagen tip Golf norme de poluare E2, nr. de identificare WVWZZZZ1HZRW102472 înmatriculat pentru prima dată în Germania în anul 1994.
Pentru a putea înmatricula în România acest autoturism a fost nevoit să achite o taxă de poluare în cuantum de 1774 lei, plătită cu chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții . nr._ la 22 decembrie 2010.
La data de 22 iunie 2012 a formulat cerere de restituire a taxei de poluare către Administrația Finanțelor Publice L., cerere care a fost respinsă de către această instituție, pârâta considerând că a taxa a fost încasată legal și nu îndeplinește niciunul din criteriile de restituire.
Consideră că dispozițiile OUG nr. 50/2008 încalcă prevederile art. 90 alin. 1 TCE, deoarece taxa diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru în sensul orientării cumpărătorilor din punct de vedere fiscal la achiziționarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
În reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice L., Direcția generală a Finanțelor Publice A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, motivat de faptul că în temeiul art. 1 din OUG nr. 50/2008, taxa de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu gestionat de Administrația F. de Mediu.
Prin sentința civilă nr. 5637 pronunțată la 28 noiembrie 2012, instanța a admis acțiunea reclamantei, a obligat Administrația Finanțelor Publice L. la restituirea sumei de 1774 lei reprezentând taxa de poluare către reclamant și a dobânzilor aferente conform art. 124 din codul de procedură fiscală, ce se vor calcula din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire până la restituirea efectivă, a admis cererea de chemare în garanție a Administrației fondului pentru Mediu și a obligat chemata în garanție să plătească suma de 1774 lei reprezentând taxa de poluare și a dobânzilor aferente conform art. 124 din Codul de procedură fiscală către pârâta Administrația Finanțelor Publice L., a obligat pârâta la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism second-hand marca Volkswagen din categoria auto M1 cu normă de poluare E2, cu primă înmatriculare în Uniunea Europeană la data de 21 septembrie 1993, iar pentru înmatricularea în România a acestuia a fost emisă de către pârâtă decizia de calcul a taxei de poluare, în baza căreia reclamanta a achitat taxa în cuantum de 1774 lei.
Reclamanta a solicitat restituirea taxei, apreciind că taxa a fost achitată contrar reglementărilor comunitare.
Făcând referire la concluziile CJUE în cauza T. vs. Statul Român, prima instanță a subliniat că potrivit CEJ, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură de pe piața națională.
A mai reținut că taxa de poluare stabilită și impusă reclamantului în anul 2008 a fost calculată potrivit aceleiași formule de calcul cu aceea instituită prin OUG nr. 50/2008 în varianta inițială, declarată de CEJ ca fiind contrară art. 110 TFUE.
A constatat că vehiculul de ocazie importat de reclamant și caracterizat printr-un anumit grad de vechime și uzură este supus, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea acestuia, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Având în vedere impozitarea discriminatorie a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second-hand de pe piața internă, a apreciat întemeiată acțiunea reclamantului și cererea de chemare în garanție.
În termen legal, la 23 ianuarie 2013, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice L., recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr._ .
Solicită modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 cod procedură civilă.
Arată că din expunerea de motive a OUG nr. 50/2008 rezultă că taxa de poluare a fost impusă „în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței CJCE…”
Anterior adoptării acestui act au avut loc o . negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infrigement, tocmai din cauza cuantumului tatei speciale auto reglementată de art. 2141 Cod fiscal.
In urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția OUG nr. 50/2008.
Prin aprobarea OUG nr. 50/2008, România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul „poluatorul plătește” și statuează obligația poluatorului de a suporta cheltuielile legate de prevenirea și controlul poluării, fiind responsabil pentru pagubele produse.
Consideră că discriminarea pretins a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru UE este inexistentă din moment ce orice autoturism nou, indiferent că este fabricat în România sau într-un alt stat membru UE este supus acestei taxe de poluare.
Prin OUG nr. 50/2008 a fost introdusă taxa de poluare, fiind radical diminuat atât cuantumul acesteia, fiind radical diminuat atât cuantumul acesteia )sensibil mai scăzut decât cel al taxei speciale auto), cât și modul de calcul prin renunțarea la coeficientul de corelare în cadrul formulei de calcul al acesteia.
Taxa de poluare este reglementată în concordanță cu o . spețe soluționate de CEDO care aveau același obiect (cauza nr. 112/84 Humblot, hotărârea din 9 mai 1985, cauza C-47/88 Comisia în contradictoriu cu Danemarca, hotărârea din 11 decembrie 1990, cauza nr. C-345/93 Nunes Tadeu, hotărârea din 9 martie 1995, cauza C-375/95 Comisia în contradictoriu cu G., hotărârea din 23 octombrie 1997, cauza nr. C-393/98 Gomes Valente, hotărârea din 22 februarie 2001; cauza C-313/05 Brzezinski, hotărârea din 18 ianuarie 2007; cauza C-74/06 Comisia în contradictoriu cu G., Hotărârea din 20 septembrie 2007).
Mai arată că în Infograma nr. 5899/26 iunie 2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE de la Bruxelles, se menționează faptul că procedura de infrigement împotriva României va fi închisă doar după adoptarea de Parlamentul României a OUG nr. 50/2008.
Conform notificării apărute în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, referitoare la plângerile având ca obiect taxa de poluare, se arată că nu se poate vorbi de o armonizare a taxelor pe autovehicule la nivelul UE, că nimic nu împiedică statele membre să perceapă aceste taxe, putând decide singure nivelul și metodele de calcul ale taxei.
Constatând că România s-a aliniat solicitării de aliniere la legislația comunitară, în ceea ce privește respectarea art. 110 din TFUE, prin abrogarea scutirilor acordate prin OG nr. 218/2008 conchide că se vor clasa toate plângerile, deoarece taxa de poluare este conformă cu art. 110 din TFUE.
Precizează că, CJUE a hotărât că art. 90 primul paragraf CE este încălcat doar atunci când impozitul aplicat produsului din import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit, după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului din import (Hotărârea Comisia/G., punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente punctul 21, Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, punctul 53).
Subliniază că pentru aplicarea art. 90 CE și în special în vederea comparării regimului de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate cu cel al autovehiculelor de ocazie cumpărate pe teritoriul național, care constituie produse similare sau concurente, este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale și produselor importate, ci și baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului în cauză (Hotărârea din 22 martie 1977, Iannelli & Volpi, 74/76, R.. p 557, punctul 21, Hotărârea din 21 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C-47/88, rec. p. I – 4509, punctul 18, Hotărârea Nunes Tadeu pct.12).
Ca atare, petentul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte indubitabil că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul.
Apreciază că discriminarea pretins a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru UE este inexistentă din moment ce orice autoturism, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru UE este supus acestei taxe de poluare.
Mai arată că în condițiile în care s-a admis cererea de chemare în garanție, chemata în garanție trebuia să fie obligată și la suportarea cheltuielilor generate de acest proces.
Consideră că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 274 alin. 1 cod procedură civilă, deoarece nu are nici o culpă procesuală și nici nu a determinat aceste cheltuieli prin atitudinea sa în timpul procesului.
Reclamanta intimată a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
Arată că în mod corect a reținut prima instanță, cu referire și la jurisprudența comunitară, că dispozițiile OUG nr. 50/2008 contravin art. 110 din TFUE.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul neîntemeiat, cu următoarea motivare:
Instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt și a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente speței.
Instanța de recurs reține că reclamanta nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face nici o deosebire între autovehicule în funcție de proveniența lor sau între proprietarii acestor autovehicule în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7 aprilie 2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28 mai 2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Prin urmare, se impune a fi înlăturate toate argumentele recurentei potrivit cărora taxa de poluare instituită de OUG nr. 50/2008 ar avea caracter nediscriminatoriu, deoarece o atare discriminare s-ar putea reține doar în măsura în care s-ar dovedi că valoarea reziduală cuprinsă în valoarea de piață a unui autovehicul de ocazie achiziționat pe piața națională ar fi superioară taxei de poluare percepute pentru înmatricularea în România a unui autovehicul importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene.
Aceste argumente nu sunt concludente în cauză, deoarece se constată că reclamanta se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehicule similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7 aprilie 2011, dată în cauza C-402/09, T., pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei de poluare instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt in nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”. La pct. 53 a precizat că „astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței, care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7 aprilie 2011, dată în cauza C-402/09, T., păstrează formula de calcul a taxei de poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/0, la pct. 27.
Față de cele expuse, având în vedere că reclamanta a achitat taxa de poluare la data de 22 decembrie 2010, în temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 în versiunea sa modificată, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată în cauza N., C-263/10.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantei potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a Hotărârilor Curții de Justiție din cauzele T. (C-402/09) și N. (C-263/10), instanța de recurs reține că în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., Curtea de Justiție a arătat că analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008 în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008, iar în hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu OUG nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009).
În cauza N. se solicitase restituirea unei taxe de poluare plătită la data de 1 februarie 2010, astfel cum rezultă din paragraful 16 al hotărârii N., și Guvernul României nu a contestat aplicabilitatea reglementării examinate de Curtea Europeană de Justiție în perioada anului 2010.
Modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au schimbat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării, substanțială în anumite cazuri, a cuantumului taxei de poluare datorată la înmatricularea autovehiculelor.
Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Instanța de recurs constată că taxa de poluare, instituită conform OUG nr. 50/2008, este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ: 1 iulie 2008, cu exceptarea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse de OUG nr. 50/2008.
Pe cale de consecință, instanța de recurs concluzionează că în măsura în care nivelul taxei de poluare este unul dintre criteriile de constatare a incompatibilității dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare, reglementarea ulterioară datei de 15 decembrie 2008 și, respectiv, aceea ulterioară datei de 19 februarie 2009 sunt vizate implicit de această hotărâre a Curții Europene de Justiție.
Începând cu OUG nr. 208/2008 și continuând cu OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009, a fost introdusă și perpetuată o scutire totală de la plata taxei de poluare pe perioada 15 februarie 2008 – 31 decembrie 2009, neaplicabilă în prezenta cauză, iar prin OUG nr. 117/2009 a fost extinsă temporar această scutire pentru o categorie limitată de autovehicule, fără a oferi un remediu pentru autovehiculele similare deja înmatriculate în România cu plata taxei de poluare.
Date fiind aceste constatări, instanța de recurs reține că singurul element de diferență esențial al prezentei cauze față de cauza T. ar fi cuantumul taxei de poluare, iar nu formula de calcul sau sfera de aplicare a taxei de poluare.
În consecință, instanța de recurs consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată prin prisma hotărârilor Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., hotărâri în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, dar și în versiunile ulterioare.
Prin urmare, apare temeinică și legală soluția primei instanțe de admitere a acțiunii reclamantului și de obligare a pârâtei Administrația Finanțelor Publice L. la restituirea sumei percepute de la reclamantă cu titlu de taxă de poluare.
În mod corect prima instanță a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, întrucât potrivit art. 274 alin. 1 cod procedură civilă, partea căzută în pretenții va fi obligată să suporte cheltuielile de judecată ocazionate, ori pârâta Administrația Finanțelor Publice L. are calitatea de parte căzută în pretenții.
Acțiunea este îndreptată împotriva refuzului pârâtei de restituire a taxei de poluare, astfel că pârâtei îi revine obligația suportării cheltuielilor de judecată, chemata în garanție neavând nici o culpă procesuală în declanșarea litigiului, astfel că în mod corect nu a fost obligată să suporte cheltuielile de judecată.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va respinge recursul pârâtei ca neîntemeiat.
În privința cheltuielilor de judecată va face aplicarea dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă și va obliga pârâta recurentă la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice L., împotriva sentinței civile nr. 5637 pronunțată la 28 noiembrie 2012 de către Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta T. R. C. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Obligă pârâta recurentă la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 6 iunie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. A. B. I. J. D. P.
pentru, aflat în C.O.,semnează
vicepreședinte,F. D.
Grefier,
M. L.
Red. MB/dact. MB
2 ex./8.07.2013
Primă instanță:
E. I. – Tribunalul A.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4457/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2949/2013.... → |
|---|
