Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2027/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2027/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 3320/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2027
Ședința publică din 08 aprilie 2013
PREȘEDINTE: E. N.
JUDECĂTOR: Ș. L.
JUDECĂTOR: BACĂU M.
GREFIER: F. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Pâncota împotriva sentinței civile nr.3015/14.08.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamantul intimat N. F. T. și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat, avocat O. M. M. Anișoara, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 lei.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.3015/14 august 2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrația F. pentru Mediu.
- a admis acțiunea formulată de reclamantul N. F. T., contra pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pâncota pentru restituire taxa auto.
- a obligat Administrația Finanțelor Publice Pâncota la restituirea sumei de _ lei reprezentând taxa de poluare către reclamant și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală.
- a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și obligă chemata în garanție să plătească suma de _ lei reprezentând taxa de poluare și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală către pârâta Administrația Finanțelor Publice Pâncota.
- a obligată pârâta la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată parțiale către reclamant.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamantul a achiziționat două autoturisme marca Volkswagen, conform contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată, autoturism din categoria auto N1 cu normă de poluare E0 și capacitate cilindrică de 2371 cm3, cu prima înmatriculare în UE la 24.04.1992, respectiv autoturism din categoria auto N1 cu normă de poluare E3 și capacitate cilindrică de 2461 cm3, cu prima înmatriculare în UE la 25.04.2001, iar pentru înmatricularea în România a acestuia a fost emisă de către pârâtă decizia de calcul a taxei pe poluare pe seama reclamantei în care se rețin caracteristicile arătate mai sus ale autoturismului, aspect necontestat de către pârâtă, iar prin acțiunea de față, contestându-se și actul administrativ fiscal la care s-a făcut referire mai înainte, s-a cerut de către reclamant să fie obligată pârâta să-i restituie această taxă pe care a apreciat-o ca fiind contrară dreptului comunitar.
S-a mai constatat că îÎn baza deciziilor de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/12.12.2008, respectiv 2912/21.05.2009 emise de A.F.P. Pâncota iar reclamantul a achitat taxa de poluare în sumă totală de _ lei, solicitând restituirea acestei taxe apreciind că taxa de poluare astfel achitată este contrată reglementărilor comunitare, pârâta A.F.P. Pâncota refuzând restituirea taxei de poluare.
În raport de această stare de fapt, analizând solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la restituirea taxei achitate, instanța de fond a apreciat că reglementarea internă, care impune obligația de plată a taxei este incompatibilă cu prevederile legislației comunitare aplicabile în România urmare a ratificării Tratatului pentru aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, prin Legea nr.157/2005.
În concret, prima instanță a apreciat că dispoziția legală internă (art.4 din O.U.G. nr.50/2008), care impune perceperea taxei plătită de reclamant vine în contradicție cu art.110 din Tratatul Comunității Europene, conform căruia „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”. În această privință, tribunalul a apreciat că art.4 din O.U.G. nr.50/2008, conform căruia taxa de primă înmatriculare se aplică exclusiv autoturismelor înmatriculate anterior în celelalte state membre, creează o discriminare a regimului fiscal, intrând astfel în contradicție cu art.110 din Tratatul CE. În susținerea acestui punct de vedere, tribunalul a invocat și soluția Curții Europene de Justiție pronunțată în cauza T. contra României, precum și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.24/2011, pronunțată în interesul legii și prin care s-a stabilit că procedura prealabilă reglementată de art.205-218 Cod proc. fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d Cod proc. fiscală.
În raport de aceste considerente și ținând cont și de prevederile art.124 alin.1 rap. La art.70 alin.1 și art.117 alin.2 Cod proc.civ., referitoare la momentul de la care curg dobânzile la sumele de restituit de către organul ficsal, tribunalul a admis acțiunea reclamantului obligând pârâta la restituirea taxei plătite precum și a dobânzii legale calculată conform art.124 Cod proc fiscală.
De asemenea, în considerarea dispozițiilor art.63 Cod proc.civ. și art.1 din O.U.G. nr.50/2008, potrivit căruia taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, tribunalul a admis și cererea de chemare în garanție, obligând chemata în garanție la plata către pârât a sumelor la care aceasta a fost obligată față de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri pârâta Administrația Finanțelor Publice Pâncota, prin Direcția G. a Finanțelor Publice A. a declarat recurs, invocând nelegalitatea hotărârii prin aceea că temeiul perceperii taxei de poluare a fost O.G 50/2008, act normativ în deplin acord cu art. 110 TFUE.
În motivare, recurenta a realizat o succintă prezentare a fundamentelor ce au condus la elaborarea O.U.G. nr.50/2008, apreciind greșită hotărârea instanței de fond, întrucât, în aprecierea sa, nu există nici un fel de discriminare câtă vreme taxa de poluare se percepe pentru toate autoturismele înmatriculate în România, indiferent de statul în care au fost fabricate. Considerând că taxa de poluare reglementată este în concordanță cu o . spețe soluționate de CEDO (de ex. cauza 112/84 Humblot), recurenta a susținut că inclusiv autoritățile europene au apreciat că nu există vreo discriminare decât dacă impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit, după metode diferite, care condu, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului din import (Hotărârea Comisia /G.). Apreciind că reclamantul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte indubitabil că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care a fost achiziționat autoturismul, recurenta a concluzionat că O.U.G. nr.4/2008 nu cauzează vreo discriminare și nu este în dezacord cu legislația comunitară.
Dintr-o altă perspectivă, recurenta a apreciat hotărârea instanței de fond ca fiind neîntemeiată sub aspectul obligării AFP Ineu la plata cheltuielilor de judecată deoarece, în aprecierea sa, prin admiterea cererii de chemare în garanție, în condițiile art.60 Cod proc.civ., Administrația F. pentru Mediu ar fi partea căzută în pretenții care trebuia obligată implicit și la plata cheltuielilor de judecată, conform art.274 Cod proc.civ. De asemenea, recurenta mai solicitat reducerea cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță cu titlu de onorariu de avocat, apreciind că acestea sunt nepotrivit de mari în raport de obiectul cauzei.
În cauză, intimatul-reclamant a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Realizând o scurtă prezentare a stării de fapt, intimatul a susținut contradicția dintre norma internă cuprinsă în art.50/2008 și normele comunitare, cu trimitere la expunerea de motive ce a precedat adoptarea acestui act normativ, apreciind că prin intermediul acestei taxe de poluare impusă la înmatricularea în România a autoturismelor produse în străinătate, s-a urmărit favorizarea vânzării autoturismelor noi fabricate în România, realizându-se o discriminare între cele două categorii de produse, pe care normele comunitare o interzic.
Verificând recursul astfel declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Astfel, cât privește fondul cauzei, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării / reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.
Cât privește critica legată de modul de aplicare a dispozițiilor art.274 Cod proc.civ. Curtea constată că obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată avansate de către reclamant se justifică în raport de dispozițiile art.274 Cod proc.civ. și de poziția procesuală antagonică manifestată prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, chemata în garanție neformulând o opunere în sensul restituirii taxei de poluare percepută prin nesocotirea dreptului european, astfel că nu poate fi considerată a fi parte căzută în pretenții în sensul acelorași dispoziții procesuale.
Nu sunt fondate nici criticile legate de cuantumul onorariului de avocat acordat cu titlu de cheltuieli de judecată de prima instanță, având în vedere miza procesului (18.751 de lei) precum și munca efectiv depusă de avocat și care se regăsește la dosarul primei instanțe.
În raport de aceste considerente, Curtea va face aplicarea art.312 alin.1 Cod proc.civ. și va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Pâncota împotriva sentinței civile nr.3015/14.08.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Cât privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamanta intimată în cadrul recursului, Curtea urmează a observa dispozițiile art. 274 (3) Cod procedură civilă, astfel că va acorda intimatei cheltuieli de judecată parțiale, în sumă de 700 lei, având în vedere munca efectiv depusă de apărătorul reclamantei intimate în prezenta cauză, care s-a finalizat la primul termen de judecată acordat, împrejurarea că problema de drept incidentă în cauză a fost clarificată în jurisprudență și doctrină, fiind consecința modului de interpretare deja stabilit de către CJUE, relativ la dispozițiile art. 110 din TFUE.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Pâncota împotriva sentinței civile nr.3015/14.08.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Obligă pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Pâncota la plata sumei de 700 lei cheltuieli parțiale de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 08 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
E. N. Ș. L. BACĂU M.
GREFIER,
F. N.
Red. MB/10.04.2013
Tehnored. NF/10.04.2013
Primă instanță Tribunalul A.
Președinte - I. D.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9538/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4457/2013.... → |
|---|
