Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4457/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4457/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 9751/30/2012
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de contencios administrativ și fiscal cod operator 2928
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 4457
Ședința publică din 29 mai 2013
Instanța constituită din:
Președinte: C. M. DICA
Judecător: C. P.
Judecător: M. A. B.
Grefier: N. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 7 pronunțată la 11 ianuarie 2013 de către Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta H. A., având ca obiect restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului ei la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că prin Serviciul registratură, la 21 mai 2013, reclamanta intimată a depus întâmpinare.
Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat și că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă la dezbateri, instanța consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul T. la data de 18 octombrie 2012 sub nr._, reclamanta H. A. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâta la restituirea taxei de poluare pentru autoturisme achitată, în cuantum de 2671 lei, actualizată, începând cu data plății, cu dobânda legală prevăzută de OG nr. 92/2003, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că în cursul anului 2010 a achiziționat din Germania autoturismul marca VW tip Polo cu număr de identificare WVWZZZ6KZVR032744, an de fabricație 1997, data primei înmatriculări fiind 8 aprilie 1997.
A mai arătat că pentru a putea înmatricula în România autovehiculul a fost obligată să plătească, în temeiul OUG nr. 50/1990, o taxă de poluare în cuantum de 2671 lei, pe care a achitat-o cu chitanța . nr._/29 decembrie 2010.
Reclamanta invocă neconcordanța dintre OUG nr. 50/2008 și art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, cât și jurisprudența comunitară în această materie.
Consideră că pentru promovarea acțiunii nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile, invocând în acest sens decizia nr. 24/14 noiembrie 2011 a ICCJ.
Prin întâmpinare, pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara a solicitat pe cale de excepție să se constate inadmisibilitatea acțiunii raportat la prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004, tot pe cale de excepție să se constate lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 7 pronunțată la 11 ianuarie 2013, instanța a respins excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii și cea a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtă, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara să restituie reclamantei suma de 2671 lei, reprezentând taxă de poluare, achitată la data de 29 decembrie 2010, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală aprobat prin OG nr. 92/2003, cu începere de la expirarea termenului de 45 de zile calculat din data de 18 octombrie 2012 și până la restituirea integrală a sumei, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara la plata către reclamantă a sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanta H. A. a achiziționat în cursul anului 2010 un autovehicul marca VW Polo, cu număr de identificare WVWZZZ6KZVR032744, an de fabricație 1997, provenit din spațiul comunitar, Germania, înmatriculat pe teritoriul acestui stat.
În vederea utilizării autoturismului în România, reclamanta a demarat procedurile de înmatriculare a acestuia, fiind nevoită să achite o taxă de 2671 lei, cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, calculată în baza prevederilor OUG nr. 50/2008, prin decizia nr._/24 decembrie 2010 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
Având în vedere că obiectul cererii îl constituie restituirea taxei de poluare în condițiile art. 117 alin. 1 litera d cod procedură fiscală, instanța a apreciat că este incidentă decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr. 9/2011 conform cu care „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din OUG nr. 50/1008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 litera d din același cod”.
Instanța a mai constatat că, deși reclamanta nu s-a adresat direct cu o cerere de restituire instituției pârâte, refuzul acesteia în ce privește restituirea taxei de poluare, este manifestat expres chiar în cuprinsul întâmpinării formulate în cauză.
A mai reținut că pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara are calitate procesuală pasivă în cauză având în vedere obiectul acțiunii, fiind lipsit de relevanță faptul că taxa de poluare se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu.
A mai reținut că apariția Legii nr. 9/2012 nu poate constitui temei pentru respingerea acțiunii, deoarece legalitatea taxei de poluare se impune a fi analizată în raport cu legea aplicabilă în momentul perceperii acesteia, respectiv cu prevederile OUG nr. 50/2008.
Examinând conformitatea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 paragraful 1 din TFUE, cu referire și la concluziile exprimate de CJUE în cauza T. vs. Statul Român, prima instanță a reținut că potrivit prevederilor OUG nr. 50/2008, criteriul în funcție de care se datorează taxa de poluare este acela al primei înmatriculări a autoturismului în România.
Se ivește, astfel, o discriminare între categoria vehiculelor second-hand achiziționate din țară (în privința cărora înmatricularea pe numele noului proprietar se face fără plata taxei) și categoria vehiculelor second-hand achiziționate din afara țării – inclusiv din spațiul comunitar (în privința cărora înmatricularea este condiționată de plata taxei).
A apreciat că o astfel de discriminare este de natură a descuraja achiziționarea autoturismelor second-hand din spațiul comunitar, constituind o piedică în libera circulație a mărfurilor și venind în contradicție cu prevederile art. 110 TFUE.
În consecință, constatând incompatibilitatea reglementărilor interne cu normele dreptului comunitar, a procedat la înlăturarea acestora.
În termen legal, la 29 ianuarie 2013, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr._ din 29 martie 2013.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în principal, pe cale de excepție, în sensul constatării inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, raportat la prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004, tot pe cale de excepție constatarea lipsei calității procesuale pasive în cauză a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Invocă greșita aplicare a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 cod procedură civilă și solicită instanței să nu se limiteze la motivele de recurs prevăzute de art. 304 cod procedură civilă și să rejudece cauza sub toate aspectele în conformitate cu art. 3041 cod procedură civilă.
Apreciază că în mod greșit prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității, având în vedere faptul că reclamanta nu a formulat o astfel de cerere de restituire a taxei pe poluare în cuantum de 2671 lei, cerere pe care Administrația Finanțelor Publice Timișoara să nu o soluționeze în termen sau să o soluționeze în mod nefavorabil, prin urmare acțiunea în contencios administrativ este inadmisibilă raportat la faptul că aceasta nu se află în niciunul din cazurile prevăzute în mod expres de art. 8 din Legea nr. 554/2004, în care se poate adresa instanței de contencios, respectiv să se considere vătămată prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii de restituire.
Mai arată că în mod greșit a respins prima instanță excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara, calitatea procesuală pasivă revenind organului care a încasat taxa de poluare și care o deține și în prezent, respectiv Administrației Fondului de Mediu.
Cu referire la fondul cauzei se susține că hotărârea primei instanțe este vădit neîntemeiată, în ceea ce privește admiterea acțiunii, dat fiind că, la data de 13 ianuarie 2012, a intrat în vigoare Legea nr. 9/6 ianuarie 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prin care s-a abrogat OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.
Prin acest act normativ nou au fost aduse modificări majore și esențiale cu privire la cadrul legal al instituirii taxei pe emisiile poluante ale autovehiculelor în ceea ce privește sfera de aplicare a acesteia, anumite elemente în modul de taxare și introducerii reglementărilor care dau posibilitatea recuperării diferențelor de taxă apărute prin aplicarea noilor prevederi, dar mai ales în ceea ce privește înlăturarea caracterului indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului.
O primă modificare majoră introdusă prin Legea nr. 9/2012 este cea privitoare la aplicarea unitară a taxării autovehiculelor pentru care se solicită una dintre operațiunile de înmatriculare/reînmatriculare prevăzute de art. 4 din lege, indiferent de proveniența acestora, înlăturându-se astfel favorizarea indirectă a autoturismelor second-hand autohtone. Pentru un autovehicul, modul de calcul al taxei va fi identic, indiferent dacă taxa va fi achitată la momentul primei înmatriculări în România (fără distincție între un autovehicul produs în țară sau străinătate ori dacă este nou sau vechi) sau la prima transcriere a dreptului de proprietate.
Totodată, s-a soluționat problema autovehiculelor înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007, când nu se percepea taxa, sau după această dată, care au fost scutite sau exceptate de la plata ei, pentru care s-a introdus obligativitatea plății la prima transcriere a dreptului de proprietate. Așadar, taxa va fi plătită, o singură dată, în mod nediscriminatoriu de către toți cei care achiziționează autovehicule și le înmatriculează, dar și de către cei care au achiziționat autovehicule, dar pentru care nu a fost achitată taxa.
Taxa se calculează pe baza unor criterii obiective: tipul monitorizării, capacitatea cilindrică, emisia de CO2 și norma de poluare, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului. Astfel, pentru condiții identice, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va avea același cuantum, indiferent dacă este vorba de un autovehicul second-hand, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau un autovehicul second-hand înmatriculat în România și pentru care se transcrie dreptul de proprietate, dar pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa de poluare pentru autovehicule. Prin introducerea modificărilor la elementele avute în vedere la calcul, care permit astfel taxarea corectă și reală a poluatorilor, bazată pe cantitatea de emisii cu impact asupra mediului produsă de aceștia, se ajunge, în anumite cazuri la reducerea taxei cu circa 25% față de cuantumul rezultat prin aplicarea prevederilor OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere că și autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România de la 1 ianuarie 2007 și până la . Legii nr. 9/2012 au fost supuse unei sarcini fiscale similare, respectiv la prima înmatriculare a acestora a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în temeiul art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule, în baza OUG nr. 50/2008, cu completările și modificările ulterioare, pentru acestea nu se va achita taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule la prima transcriere a dreptului de proprietate, dacă se poate face dovada achitării acesteia, cu excepția cazului în care aceste taxe au fost restituite contribuabililor prin sentințe judecătorești.
Un alt element consacrat în noua reglementare este taxarea echitabilă, prin acordarea posibilității solicitării restituirii diferenței dintre valoarea taxei calculată conform noilor prevederi și cuantumul taxei plătite, ca taxa specială de prima înmatriculare sau ca taxa de poluare.
Persoanele care au plătit taxa care sancționa poluarea produsă în circulație, cu ocazia înmatriculării autovehiculului, indiferent că aceasta s-a efectuat în baza prevederilor art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (pentru autovehiculele înmatriculate de la 1 ianuarie 2007 și până la 30 iunie 2008), sau în baza prevederilor OUG nr. 50/2008, pot solicita restituirea diferenței de cuantum, rezultată în urma aplicării noii modalități de calcul la elementele avute în vedere la momentul înmatriculării.
Dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 oferă o soluție legală cauzei deduse judecății, drept pentru care solicită instanței să le rețină ca pertinente și concludente în judecarea cauzei.
Cât privește eventuala invocare de către reclamantă sau de către instanța de judecată, din oficiu, a unei pretinse „aplicări retroactive a prevederilor art. 12 din Legea nr. 9/2012”, învederează faptul că această chestiune a fost tranșată, în mod extrem de clar de către Curtea Constituțională a României, care, în repetate rânduri, în soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, normă similară art. 12 din Legea nr. 9/2012, prin care se dispunea restituirea diferenței între suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autovehicule și cuantumul taxei pe poluare calculată conform OUG nr. 50/2008, prin deciziile nr. 499/2009, nr. 802/2009, nr. 834/2009, nr. 1596/2009 și nr. 1152/2010, a respins excepțiile de neconstituționalitate invocate, stabilind faptul că aceste prevederi legale nu încalcă principiul neretroactivității legii, întrucât Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu cuprinde dispoziții de natură a duce la concluzia că instituie o nouă taxă,ci doar redefinește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule. Redefinirea unei taxe, printr-un act normativ distinct față de cel inițial, nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atâta timp cât natura juridică a celor două taxe este identică.
Pentru identitate de rațiune, nici prevederile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu sunt neconstituționale, ele neîncălcând principiul neretroactivității legii.
Având în vedere aceste principii ale universalității și unicității taxei, întrucât reclamanta nu dovedește faptul că autovehiculul în cauză ar fi exceptat în mod legal de plata taxei, potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 9/2012, recurenta apreciază că instanța de judecată nu poate stabili, pe cale jurisprudențială, un nou caz de exceptare de la plata taxei legal datorate, doar pentru motivul că ea a fost achitată la o anumită dată sau că a fost promovată acțiune anterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012, un astfel de caz echivalând cu instituirea, pe cale judecătorească, a unei inadmisibile discriminări pozitive a acestor autovehicule înmatriculate pentru prima dată în România de la 1 ianuarie 2007 și până la . Legii nr. 9/2012, care astfel ar fi exceptate de la plata taxei, în mod evident discriminatoriu, neîntemeiat, artificial și fără nici o justificare.
Cât privește Hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene pe 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09 I. T., apreciază că aceasta a devenit caducă și inaplicabilă în raport cu noua reglementare legală în vigoare în prezent, cu aplicabilitate imediată.
Prin întâmpinare, reclamanta intimată a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, apreciind că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor incidente.
Analizând recursul declarat de către pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 cod procedură civilă, instanța apreciază recursul neîntemeiat, cu următoarea motivare:
In mod corect a soluționat instanța de fond excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece prin parcurgerea procedurii prealabile nu este asigurat principiul eficienței acestei proceduri, fiind de notorietate că organele administrative resping în toate cazurile solicitările de restituire a taxei pe motiv că nu există temei legal, fără să analizeze motivele invocate de contribuabili privind neconformitatea normei interne cu reglementările comunitare.
Mai mult, în cauză are aplicabilitate decizia în interesul legii nr. 24/2011 prin care ICCJ a statuat asupra neobligativității parcurgerii procedurii prealabile în cazul în care se solicită restituirea taxei de poluare.
În mod corect a reținut instanța de fond că pârâta Administrația Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantei de a i se restitui taxa de poluare încasată de Administrația Finanțelor Publice Timișoara și a cărei restituire a fost refuzată de această autoritate fiscală.
Prin calitate procesuală pasivă se înțelege identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
Art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 prevede că „prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu care se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu”.
Conform art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Din aceste dispoziții legale rezultă că taxa de poluare este calculată, stabilită și impusă prin acte emise de organele fiscale, iar contestarea ei este posibilă numai în fața organelor fiscale, cu respectarea dispozițiilor din Codul de procedură fiscală.
In prezenta cauză, taxa de poluare a fost plătită de reclamantă la Administrația Finanțelor Publice Timișoara, iar această autoritate administrativă a refuzat restituirea taxei la cererea reclamantei.
Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, sumele percepute de Statul Român, cu titlu de taxă de poluare, sunt virate în contul Administrației Fondului pentru Mediu, această autoritate gestionând sumele respective.
Din această reglementare nu se poate reține, însă, că autoritățile fiscale, care calculează și impun plata taxei de poluare, nu au calitate procesuală pasivă.
Atât din dispozițiile art. 7 din OUG nr. 50/2008, cât și din situația de fapt din speță rezultă că organul fiscal Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara a emis acte administrative, respectiv a avut manifestări de voință emise în regim de putere publică, prin care a încasat taxa în litigiu și a refuzat restituirea sa.
Astfel, instanța de recurs apreciază că Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara are calitate procesuală pasivă în speță, motiv pentru care reține legalitatea respingerii acestei excepții de către instanța de fond.
Pe de altă parte, reclamantei nu îi poate fi opusă relația dintre pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Fondului pentru Mediu, el având un raport juridic cu instituția care i-a impus taxa de poluare și i-a refuzat restituirea acesteia.
In ceea ce privește fondul cauzei, instanța de recurs reține că reclamanta nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face nici o deosebire între autovehicule în funcție de proveniența lor sau între proprietarii acestor autovehicule în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7 aprilie 2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28 mai 2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamanta se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehicule similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7 aprilie 2011, dată în cauza C-402/09, T., pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei de poluare instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt in nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”. La pct. 53 a precizat că „astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantei potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a Hotărârilor Curții de Justiție din cauzele T. (C-402/09) și N. (C-263/10), instanța de recurs reține că în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea tatu, Curtea de Justiție a arătat că analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008 în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008, iar în hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu OUG nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009).
Instanța de recurs constată că taxa de poluare, instituită conform OUG nr. 50/2008, este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ: 1 iulie 2008, cu exceptarea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de
În consecință, instanța de recurs consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată prin prisma hotărârilor Curții Europene de Justiție din cauza T. și N., hotărâri în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, instanța de recurs observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17/10 ianuarie 2012, a abrogat OUG nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. 1 din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG nr. 50/2008,aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza producerii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Instanța de recurs constată că, prin dispozițiile Legii nr. 9/2012, se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare în luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, taxa de poluare a fost considerată de Uniunea Europeană de justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE.
Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, instanța de recurs reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, instanța de recurs apreciază că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre OUG nr. 50/2008 și art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamantă.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamantă, această taxă nu se aplică autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă, pentru trecut, această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare OUG nr. 50/2008.
Prin urmare, instanța de recurs consideră că dispozițiile art. 12 din OUG nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantei de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu, ca fiind contrară art. 110 TFUE.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de către pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 7 pronunțată la 11 ianuarie 2013 de către Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta H. A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 29 mai 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. M. Dica C. P. M. A. B.
cu opinie separată în sensul admiterii
recursului declarat de către pârâta
AFP Timișoara, modificarea sentinței
în sensul respingerii acțiunii
Grefier,
N. B.
Red. MB/dact. MB
2 ex./9.07.2013
Primă instanță:
L. D. – Tribunalul T.
Motivarea opiniei separate, judecător Dica M. C., în sensul admiterii recursului declarat de către pârâtă, modificării în parte a hotărârii recurată și respingerii acțiunii formulată de către reclamantă, cu menținerea în rest a dispozițiilor hotărârii recurate.
Acțiunea reclamantei este întemeiată pe refuzul pârâtei de restituire a taxei de poluare ce formează obiectul litigiului, pretins încasată cu nerespectarea dispozițiilor legale, conform dispozițiilor art.117 alin.1 lit.d din OG nr. 92/2003, respectiv art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Însă reclamanta nu a făcut dovada unei solicitări de restituire a taxei către organul fiscal, pentru a se analiza dacă refuzul organului administrativ de soluționare a cererii, respectiv refuzul de restituire a taxei, este nejustificat.
Legea nr.554/2004 ce reprezintă dreptul comun în materie, se referă la nesoluționarea în termenul legal sau refuzul nejustificat de a soluționa o cerere, ca acte administrative asimilate, iar art.1 alin.1 din lege ce circumstanțiază obiectul acțiunii în contencios administrativ, se referă inclusiv la vătămarea unei persoane de către o autoritate publică, prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, astfel că, atât timp cât nu există o astfel de cerere, reclamantul nu poate pretinde sancționarea conduitei vătămătoare și pretins nelegale a autorității publice.
Adresarea reclamantei cu o cerere de restituire a taxei de poluare constituie o condiție de exercițiu a acțiunii în contencios administrativ, condiție ce se impune a fi verificată raportat la dispozițiile art. 304 pct.9 și 304 ind.1 Cod procedură civilă.
Refuzul organului administrativ de restituire a taxei este o condiție care trebuie îndeplinită înainte de sesizarea instanței cu cererea de chemare în judecată, astfel că nu poate fi dedus din poziția exprimată de pârâtă prin întâmpinarea în cadrul căreia este expusă apărarea față de acțiunea reclamantei și nici nu poate fi prezumat din conduita anterioară a autorității administrative.
Decizia nr.24 din 14.11.2011 pronunțată de instanța supremă prin care a fost soluționat recursul în interesul legii, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, în condițiile în care, prin aceasta s-a statuat doar faptul că procedura de contestare prev. de art.7 din OUG nr.50/2008 ( act normativ care ulterior a reglementat taxa de poluare), rap. la art.205-218 C. proc. fiscal, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei pe poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d, ceea ce înseamnă că procedura specială a contestației administrative în materie fiscală nu este incidentă în astfel de cauze, nu și că o astfel de acțiune poate fi promovată în lipsa unei cereri de restituire, întrucât o astfel de interpretare ar conduce la eludarea principiilor generale ale contenciosului administrativ, așa cum s-a arătat.
Pe de altă parte, se observă că dobânzile aferente debitului se acordă potrivit prevederilor art. 124 din OG nr. 92/2003 care prevede că „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, prevăd că „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, Curtea reține că în cazul restituirii taxei de poluare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, Curtea constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
Modalitatea de calcul a dobânzii fiscale reprezintă un argument suplimentar în sprijinul raționamentului conform căruia, instanța cenzurează refuzul nejustificat al autorității administrative de restituire a taxei solicitate de către reclamant, doar în condițiile adresării unei cereri prealabile de către contribuabil către Administrația Finanțelor Publice Timișoara, pârâtă care a încasat taxa de poluare.
Prin urmare, cum o acțiune privind refuzul autorității publice de soluționare a unei cereri nu poate fi fundamentată în lipsa unei astfel de cereri, se impunea admiterea recursului recurentei, în temeiul art.304 pct.9 și art.312 alin.3 C. proc. civ, cu consecința modificării în parte a hotărârii recurată și respingerii acțiunii formulată de către reclamant, cu menținerea în rest a dispozițiilor hotărârii recurate.
Dica M. C.
Red. 29.06.2013
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2027/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5081/2013.... → |
|---|
