Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7693/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7693/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 06-08-2013 în dosarul nr. 2771/108/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.7693
Ședința publică din 6 august 2013
P.:E. N.
JUDECĂTOR:R. P.
JUDECATOR:A. P.
GREFIER:G. K.
S-a luat în examinare recursul promovat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr.2723/15.04.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat V. B. M. A., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul intimat V. B. M. A., avocat Telegdi C. T., lipsă fiind recurenta A.F.P. A..
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantului intimat V. B. M. A., depune la dosar concluzii scrise, împuternicirea avocațială de reprezentare, chitanța privind achitarea onorariului avocațial de reprezentare și un set de înscrisuri din care rezultă data primei înmatriculări a autoturismului.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului pârâtei, conform concluziilor scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2723/15.04.2013, Tribunalul A. a admis acțiunea formulată de reclamantul V. B. M. A., împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A., pentru anulare decizie de calcul a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și restituire taxă pentru emisiile poluante.
A anulat decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/ad/20.06.2012 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice A..
A obligat Administrația Finanțelor Publice A. la restituirea sumei de 2709 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule către reclamant și a dobânzilor aferente conform art.124 din Cod de procedură fiscală, ce se vor calcula din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire și până la data restituirii efective, fără cheltuieli de judecată.
Constatând că instituirea taxei de poluare prin OUG nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie fiscală, situație perpetuată prin Legea nr. 9/2012.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal Administrația Finanțelor Publice A. solicitând modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii, susținând că taxa pe poluare a fost percepută de la reclamant în mod legal în temeiul Legii nr. 9/2012 arătând în principal că acțiunea reclamantului este inadmisibilă întrucât aceasta nu a făcut dovada atacării deciziei de calcul a taxei conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei se arată că așa cum este reglementată de Legea nr. 9/2012 taxa pe emisiile poluante este temeinică și legală, iar România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul „poluatorul plătește”.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 ind.1 Cod procedură civilă.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, precum și prin aplicarea art. 304, 304 ind. 1 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a neefectuării procedurii prealabile obligatorii Curtea reamintește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/14.11.2011, potrivit căreia „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin.1 lit. d din același cod”.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către reclamant a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acestuia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.
Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales de Curtea Europeană de Justiție în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxemburg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea Europeană de Justiție a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Or, reclamantului – care a solicitat restituirea taxei de poluare invocând dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – nu i se poate opune nerespectarea regulilor interne aplicabile procedurii administrativ prealabile, și, prin urmare, nu i se poate opune nici regula obligativității contestării deciziei de calcul a taxei de poluare.
Instanța înțelege să își însușească aceste argumente, având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegării date asupra acestei probleme de drept prin decizia Înaltei Curți, impus de art. 329 alin. 3 C.pr.civ. Prin urmare în mod corect prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile.
În egală măsură se constată a fi nefondate și susținerile recurentei potrivit cărora taxa ar fi fost legal percepută în aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 9/2012, care este conformă legislației Uniunii Europene.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizat art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa pe poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până la data achitării de către reclamant a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Se poate observa astfel că, deși Legea nr. 9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013. Prin urmare, Legea nr. 9/2012, în forma aplicabilă până la data de 01.01.2013, a menținut situația de discriminare indirectă constatată de CJUE în cazul taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, de vreme ce vehiculele de ocazie importate sunt supuse taxei, în timp ce vehiculele similare, înmatriculate anterior datei de 01.07.2008, puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel încât are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), la perceperea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în temeiul Legii nr. 9/2012, sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate, în baza art.312 alin.1 Teza II Cod procedură civilă, instanța va respinge ca neîntemeiat recursul astfel formulat.
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 din vechiul Cod de Procedură Civilă, conform cărora „partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, ținând seama că s-a constatat caracterul nefondat al recursului, Curtea va obliga pârâta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant în recurs, respectiv la plata sumei de 500 lei (RON), reprezentând onorar de avocat.
Curtea va respinge în rest cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 3 din vechiul Cod de Procedură Civilă, conform cărora ”judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
Astfel, Curtea constată că litigiul s-a soluționat în recurs la primul termen de judecată, că recurenta nu a invocat alte excepții de procedură și s-a limitat de reiterarea argumentelor formulat și la instanța de fond, iar în recurs nu au fost administrate probe suplimentare, astfel încât Curtea consideră că se impune limitarea cheltuielilor de judecată la suma de 500 lei, sumă la a cărei plată va fi obligată recurenta cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr.2723/15.04.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei către reclamant, cu titlul de cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.08.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
E. N. R. P. A. P.
-în concediu de odihnă-
VICEPREȘEDINTE
E. N.
GREFIER,
G. K.
Red.:E.N./8.08.2013
Tehnored./GK/ 2 ex./ 9.09.2013
Inst.fond:Tribunalul :jud.C. B. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7356/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 5012/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
