Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7680/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 7680/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 06-08-2013 în dosarul nr. 2706/108/2013

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.7680

Ședința publică din 6 august 2013

P.:E. N.

JUDECĂTOR:R. P.

JUDECATOR:A. P.

GREFIER:G. K.

S-a luat în examinare recursul promovat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr.2304/1.04.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată B. C. A., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimata lipsă avocat M. A. L. în substituire avocat D. L. G., lipsă recurenta.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta intimatei depune la dosar delegație de substituire, chitanță pentru plata onorariului avocațial și concluzii scrise.

Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului ca nefundat, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.2304/1.04.2013, Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta B. C. A. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A., și în consecință, a obligat pârâta să restituie reclamantei taxa de primă înmatriculare în cuantum de 1257 lei, sumă care să fie actualizată cu rata dobânzii legale în materie fiscală prevăzută de art. 124 alin. 2 din Codul de procedură fiscală începând cu ziua următoare a termenului de 45 zile de la data înregistrării cererii și până la data restituirii efective, și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 489,3 lei cheltuieli de judecată.

Constatând că instituirea taxei de primă înmatriculare prin dispozițiile art. 214 ind.1 - 214 ind.3 Cod fiscal s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantei este admisibilă, în condițiile în care taxa de primă înmatriculare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A. care a solicitat respingerea cererii reclamantei, invocând în principal excepția de inadmisibilitate a acțiunii pe considerentul lipsei unui act administrativ ce poate fi atacat în instanță, iar pe de altă parte de vreme ce nu există un act administrativ în speță, nu se poate vorbi nici despre un litigiu de contencios administrativ.

S-a invocat totodată, lipsa calității procesual pasive a Administrației Finanțelor Publice A. pe motiv că pârâta nu a emis un act administrativ ce poate fi atacat de reclamantă, întrucât taxa a fost percepută în baza unui act normativ emis de Statul Român.

Pe fondul cauzei, se arată că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală întrucât taxa de primă înmatriculare a fost instituită în baza dispozițiilor cuprinse în Codul fiscal, iar argumentele privind existența unui regim fiscal discriminatoriu nu pot fi reținute în cauză.

Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, precum și prin aplicarea art. 304, 304 ind. 1 C.pr.civ., instanța constată următoarele:

Prin acțiunea promovată în cauză reclamanta a solicitat a se dispune restituirea taxei speciale pentru autovehicule și autoturisme, percepută în temeiul art. 214 ind. 1-3 Cod fiscal de pârâta AFP A..

Instanța constată că este învestită cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 8 alin. 1, coroborat cu art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, prin care se pretinde a fi nejustificat refuzul tacit al pârâtei de a dispune restituirea taxei speciale pentru autoturisme, percepută în temeiul art. 214 ind. 1 Cod fiscal, astfel încât sunt neîntemeiat susținerile recurentei privind lipsa unuia act administrativ ce poate face obiectul unui litigiu de contencios administrativ întrucât de vreme ce reclamanta a formulat o cerere de restituire integrală a taxei de primă înmatriculare înregistrată la Administrația Finanțelor Publice A. (fila 9 dosar fond), iar pârâta a emis răspunsul adresat acestei cereri (fila 36), ne aflăm în situația unui refuz de soluționare a cererii ce îmbracă forma unuia act administrativ supus cenzurii instanței de contencios administrativ.

Instanța constată totodată că excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. A. nu este întemeiată, excepția invocată în acest sens de către pârâtă, față de următoarele considerente:

Reclamanta a chemat în judecată pârâta A.F.P. A. solicitând prin acțiune restituirea taxei de primă înmatriculare încasată de Administrația Finanțelor Publice A..

Pârâta A.F.P. A. a calculat și încasat taxa de primă înmatriculare a cărei restituire se solicită de reclamant, or, calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana pârâtei și subiectul pasiv din raportul juridic dedus judecății, identitate care se verifică în speță.

Acțiunea promovată, astfel calificată, este întemeiată. Contrar susținerilor recurentei, taxa specială de primă înmatriculare a fost instituită de legiuitorul român cu încălcarea dispozițiilor fostului art. 90 TCE, în condițiile în care art. 214 ind. 1 Cod fiscal prevede stabilirea cuantumului taxei de poluare printr-o formulă de calcul care include deprecierea, o dată cu vechimea, a vehiculului, dar nu și alte elemente care diferențiază aceste produse, dintre cele considerate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca și criterii obiective, cum ar fi valoarea emisiilor de CO2. Mai mult, se poate constata printr-un calcul simplu, că formula de calcul din art. 214 ind. 1 alin. 3 Cod fiscal determină creșterea nivelului taxei cu vechimea autovehiculului, iar nu scăderea acesteia, astfel cum s-ar impune, potrivit interpretării date fostului art. 90 din TCE în jurisprudența Curții Europene de Justiție.

Cum, deci, potrivit art. 214 ind. 1 Cod fiscal, în forma în vigoare la 21.11.2008, când reclamantul a achitat taxa specială percepută pentru autovehiculele de tipul celui achiziționat de aceasta creștea o dată cu vechimea, se poate aprecia că aceasta împovăra suplimentar autovehiculele importate, prin comparație cu cele cumpărate de pe piața internă, a căror valoare de piață scade cu vechimea, împreună cu valoarea reziduală a taxei interne pe care a include. O atare formulă de calcul este, deci, contrară dispozițiilor fostului art. 90 din TCE, actualul art. 110 TFUE, potrivit jurisprudenței mai sus citate a Curții de Justiție a Uniunii Europene, căci împovărează suplimentar autovehiculele de ocazie importate din alte state membre UE, constituind astfel o limitare a liberei circulații a mărfurilor pe care articolul respectiv din Tratat o garantează.

Apar astfel fondate susținerile reclamantei conform cărora taxa percepută de către pârâtă ar fi contrară actualului art. 110 TFUE, art. 90 TCE, la data achitării ei, care se aplică cu prioritate față de dreptul intern, conform art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, astfel încât, se impune a fi restituită acestuia.

Urmează ca instanța să înlăture apărările pârâtei, potrivit cărora aceasta ar putea fi obligată la restituirea doar parțială a sumei pretinse, anume, în cuantumul reglementat de art. 11 din OUG nr. 50/2008, căci, o atare interpretare ar contraveni principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 din Constituția României, creând, totodată, un tratament discriminatoriu între persoanele care au obținut restituirea sumei achitate cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, în baza unor hotărâri judecătorești, anterior adoptării OUG nr. 50/2008 și cei care, precum reclamanta, nu au demarat sau finalizat un atare demers judiciar până la acel moment, deși situația lor este, în fapt, identică, de vreme ce taxa a fost percepută anterior, iar plata nu a dat naștere unor situații de fapt care să producă efecte în timp și care s-ar putea analiza ca facta pendentia, pentru a se aprecia că intră sub incidența legii noi, anume, a dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008.

Mai mult, se poate observa că, astfel cum am arătat mai sus, însăși formula de calcul a taxei percepute de la reclamant este stabilită de către legiuitor cu nesocotirea art. 90 din TCE, astfel încât efectul constatării unei atari nelegalități nu poate fi limitat la ajustarea cuantumului taxei la nivelul taxei de poluare, de vreme ce formula de calcul a acesteia este radical diferită, fiind direct proporțională cu vechimea autoturismului, iar nu invers proporțională cu aceasta. Așadar, nu s-ar putea considera de plano, în cauză, că prin plata diferenței dintre taxa specială prevăzută de art. 214 ind. 1 Cod fiscal și taxa pe poluare reglementată de OUG nr. 50/2009 s-ar asigura ajustarea taxei la nivelul valorii reziduale corespunzătoare formulei de calcul anterioare, atâta timp cât aceasta este radical diferită de cea introdusă de Ordonanța din 2008. Așadar, instanța apreciază că este întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la restituirea integrală a sumei achitate cu titlu de taxă specială pentru autoturisme.

Din acest punct de vedere, vor fi înlăturate susținerile recurentei, potrivit cărora organismele Uniunii Europene ar fi apreciat că taxa instituită prin art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 Cod fiscal ar fi conformă cu exigențele din fostul art. 90 TCE, căci considerentele expuse în cererea de promovare a căii de atac vizează, în fapt, taxa pe poluare instituită prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, printr-o formulă de calcul esențialmente diferită de cea reglementată de Codul fiscal. Așadar, împrejurarea că această din urmă taxă a fost considerată de Comisia Europeană conformă cu exigențele Tratatului nu implică o validare, din acest punct de vedere, a taxei interne stabilite anterior cu încălcarea dreptului comunitar, după cum am arătat deja.

Urmează, deci, a se respinge recursul declarat ca nefondat, iar în baza art. 274 C.pr.civ., se va lua act că recurenta se află în culpă procesuală, astfel încât va fi obligată la plata către reclamanta intimată a sumei de 200 lei, cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul promovat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr.2304/01.04.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată B. C. A. .

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 200 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.08.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,

E. N. R. P. A. P.

GREFIER,

G. K.

Red.:.

Tehnored./GK/ 2 ex./ 9.08.2013

Inst.fond:Tribunalul :jud.C. B. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7680/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA