Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 490/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 490/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 5678/30/2011
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -25.05.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 490
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 07 februarie 2013
PREȘEDINTE: R. C.
JUDECĂTOR: M. I.
JUDECĂTOR: Ș. E. P.
GREFIER: F. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr.765/21.03.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. O. V. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată depuse la dosar prin registratura instanței concluzii scrise și nefiind alte cereri de formulat ori probe de administrat și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.765/21.03.2012 Tribunalul T. a admis acțiunea formulată de reclamantul B. O. V. împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA,a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, și a dispus restituirea taxei de poluare în cuantum de_ lei și a dobânzilor legale prevăzute de art.124 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală începând cu data expirării celor 45 zile curse de la data cererii de restituire până la data restituirii efective a sumelor.
A obligat pârâta la 39,3 lei cheltuieli de judecată față de reclamantă.
A obligat chemata în garanție Administrației F. pentru Mediu să suporte din fondurile sale restituirea taxei de poluare și cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Pentru finalizarea procedurii de înmatriculare petentul a fost nevoit să solicite la AFPM Timișoara stabilirea taxei pe poluare pentru autovehiculul achiziționat conform prevederilor art. 5 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule pe care a si achitat-o ulterior în valoare de_ lei potrivit chitanței care se găsește la dosar.
Reclamantul a invocat încălcarea art. 110 din TCE cu privire la discriminare .
Tribunalul a reținut ca acțiunea formulata este întemeiata având în vedere următoarele.
În cauzaC‑402/09 ( T. vs staul român) Curte de la Luxemburg în urma unei întrebări preliminarea adresată de instanțele românești a stabilită că Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin urmare conform unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE (fostul art. 234 CE), o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare [Hotărârea din 27 martie 1980, afacerea 61/79, Denkavit italiana, par. 16; Hotărârea din 2 februarie 1988, afacerea 24/86, Blaizot, par. 27; Hotărârea din 15 decembrie 1995, afacerea C-415/93, Bosman, par. 141; Hotărârea din 5 octombrie 2006 în afacerile reunite C-290/05 (Nadasdi) și C-333/05 (N.), par. 62
În consecința restituirea taxei de poluare achitate în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, este formulată în temeiul art. 117 alin. (1) lit. d) C. pr. fisc. (taxa de poluare a fost prelevată “ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale“). Astfel, din moment ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene a constatat că, de la 1 iulie 2008, O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială este incompatibilă cu art. 110 TFUE, este evident faptul că prelevarea taxei de poluare este rezultatul unei aplicări eronate a prevederilor legale (s-a aplicat O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială, deși art. 110 TFUE interzicea acest lucru).
Sub acest aspect, este irelevant dacă reclamantul a contestat ( în procedură prealabilă) sau nu pseudo-actul administrativ fiscal emis anterior încasării taxei (decizia de calcul a taxei de poluare), întrucât acest act nu mai poate produce niciun fel de efecte juridice. Astfel, din momentul ce actul normativ (O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială) este incompatibil cu dreptul european, este evident faptul că decizia de calcul a taxei de poluare nu poate supraviețui și nu mai poate produce nici un fel de efecte juridice, motiv pentru care va respinge excepția inadmisibilității acțiunii.
Analizând legalitatea actelor administrativ-fiscale contestate, Tribunalul a constatat că problema litigioasă pe care o ridică speța de față, este aceea de a stabili dacă legislația internă – care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamantă, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, de plata taxei de poluare - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
În sensul celor de mai sus, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 110 par. 1 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (fostul art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene) - în continuare Tratatul - ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor nationale similare”.
Scopul instituirii art. 110 (ex. art. 90) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, iar domeniul său de aplicare vizează impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
În ce privește raportul dintre legislația internă și legislația comunitară, precum și modul de soluționare a eventualelor conflicte ce apar între aceste categorii de norme, Tribunalul constată că, potrivit art. 148 din Constituția României - urmare a aderării la Uniunea Europeană - prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2). Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
Aceste obligații au fost reafirmate și prin Legea nr. 157/2005 - de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană
În altă ordine de idei, Tribunalul a reținut că în jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene s-a statuat, în mod constant, că dreptul comunitar constituie o ordine juridică independentă - care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza C./Enel [1964]); totodată, că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea respectivelor norme pe cale administrativă sau pe calea unei proceduri constituționale (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza Simmenthal [1976]).
În speță, examinând conformitatea dispozițiilor OUG nr. 50/2008, cu prevederile art. 110 paragraful 1 din TFUE, Tribunalul a constatat că, răspunzând întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în cauza C‑402/09 ( T. vs Statul român) că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piata natională”.
Ori, potrivit prevederilor OUG nr. 50/2008, criteriul în funcție de care se datorează taxa pe poluare, este acela al primei înmatriculări a autoturismului în România.
Se ivește, astfel, o discriminare între categoria vehiculelor second-hand achiziționate din țară (în privința cărora înmatricularea pe numele noului proprietar se face fără plata taxei) și categoria vehiculelor second-hand achiziționate din afara țării – inclusiv din spațiul comunitar (în privința cărora înmatricularea este condiționată de plata taxei).
Însă, o astfel de discriminare este de natură a descuraja achiziționarea autoturismelor second-hand din spațiul comunitar, constituind o piedică în libera circulație a mărfurilor și venind în contradicție cu prevederile art. 110 TFUE.
În atare situație, Tribunalul, constatând incompatibilitatea reglementărilor interne cu normele dreptului comunitar, va proceda la înlăturarea acestora.
Pentru motivele arătate tribunalul în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 a admis acțiunea formulata și în consecință a obligat pârâta să restituie reclamantului taxa de poluare în cuantum de_ lei și a dobânzilor legale prevăzute de art.124 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, începând cu data expirării celor 45 de zile curse de la data cererii de restituire până la data restituirii efective a sumelor
În temeiul art.274 Cod procedură civilă a obligat pârâta la 39 lei cheltuieli de judecata fața de reclamant .
Tribunalul a precizat că din dispozițiile art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 rezultă în mod indiscutabil că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației F. pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.
Având în vedere aceste reglementări, Tribunalul a reținut că organele fiscale – Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Direcția Generală a Finanțelor Publice – au competențe limitate la calcularea, încasarea și soluționarea contestațiilor formulate de contribuabili împotriva acestor acte, iar competențele privind administrarea sumelor astfel încasate revin Administrației F. pentru Mediu.
Așadar, suma plătită de reclamant cu titlul de taxă de poluare a fost virată în contul Administrației F. pentru Mediu, pârâtele Administrația F. pentru Mediu Timișoara și Direcția Generală a Finanțelor Publice T. nefiind creditori bugetari în cazul raportului juridic născut cu prilejul plății de către reclamant a acestei taxe.
Cu referire la cererea de chemare în garanție Tribunalul a observat că, potrivit art. 60 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, „partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
Conform acestui text, chemarea în garanție este justificată pe existența unei obligații „în garanție sau în despăgubire” a Administrației F. pentru Mediu față de pârâte.
Or, în condițiile în care instanțele judecătorești rețin nelegalitatea încasării de către organele fiscale a unor sume virate în contul Administrației F. pentru Mediu – se impune concluzia potrivit căreia Administrația F. pentru Mediu are obligația de a restitui sumele virate în contul său, în condițiile în care raportul juridic născut din plata taxei respective a fost anulat, nemaiexistând temei legal pentru reținerea acestei sume.
Date fiind acest considerente, Tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâta, Administrația F. pentru Mediu având calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, în care reclamantul a solicitat restituirea sumelor virate în contul chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu cu titlul de taxă de poluare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Timișoara solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii iar în subsidiar obligarea chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu și la plata dobânzii legale prevăzută de Codul de procedură fiscală, aferente sumei de restituit.
A arătat recurenta că prima instanță a admis acțiunea cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în sensul că, prin . Legii nr. 9/2012, reglementarea națională este unitară, înlăturându-se favorizarea indirectă a autoturismelor second-hand autohtone; totodată, s-a reglementat posibilitatea restituirii taxei achitate anterior, în sensul restituirii diferenței dintre taxa calculată conform noului act normativ și taxa plătită (art. 12). Nu se poate susține o aplicare retroactivă a dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 9/2012, cât timp prin Deciziile Curții Constituționale nr. 499/2009, 802/2009, 834/2009, 1596/2009 și 1152/2010 s-au respins excepțiile de neconstituționalitate ce vizau prevederile, similare, cuprinse la art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008 .
S-a criticat totodată soluția primei instanțe asupra cererii de chemare în garanție, în sensul că, deși s-a reținut obligația chematei în garanție de a plăti suma încasată cu titlu de taxă, nu s-a reținut și obligația de plată a dobânzilor legale.
Reclamantul intimat B. O. V. a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele expuse în scris.
Analizând recursul declarat, văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea reține:
Litigiul pune în discuție caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin O.U.G. nr. 50/2008, în sensul că măsura legislativă adoptată de Statul român descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene. Analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin O.U.G. nr. 50/2008, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09 (T.), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, precizând că „articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
Considerentele au fost precizate de CJUE și în cauza N. - C-263/10, reținându-se că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importantă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Reclamantul B. O. V. achitând taxa calculată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, în forma în vigoare la data prelevării taxei, urmează a se constata că taxa prelevată contribuabilului avea, datorită efectelor concrete pe care le-a produs, caracter discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE. În aceste condiții, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, se impune restituirea taxei, întrucât, astfel cum a statuat CJUE (C-62/93), contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european, rațiunea fiind aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
În ce privește impedimentul în analiza cererii rezultând din existența, la momentul judecății, a procedurii de restituire a taxei prelevate cu încălcarea dreptului comunitar – procedura reglementată de art. 12 din Legea nr. 9/2012, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului european nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă. Legalitatea plății taxei pe poluare se analizează prin raportare la reglementarea națională existentă la momentul plății, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, încălcarea dreptului comunitar realizându-se, așa cum s-a reținut în cauzele T. și N., prin însăși perceperea taxei pe poluare în temeiul O.U.G. nr. 50/2008. Dispoziția legală cuprinsă la art. 12 din Legea nr. 9/2012 ce vizează posibilitatea restituirii diferenței dintre valoarea taxei calculată conform noilor prevederi și cuantumul taxei plătite ca taxă specială de primă înmatriculare sau ca taxă de poluare este nerelevantă în cauză, întrucât demonstrându-se încălcarea art. 110 TFUE, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei astfel achitată; contrar opiniei recurentei, prevederile cuprinse în Legea nr. 9/2012 sunt inaplicabile în speță, de vreme ce taxa a cărei restituire se solicită a fost percepută sub imperiul O.U.G. nr. 50/2008; de altfel, procedura administrativă reglementată de Legea nr. 9/2012 nu permite restituirea taxei, ci stabilirea unei noi taxe în condițiile actualei reglementări și, eventual, restituirea diferenței; chiar acceptând că în prezent s-ar fi înlăturat din legislația națională elementele de discriminare indirectă reținute de CJUE în cauzele anterior citate, astfel cum a susținut recurenta, se observă că prezentul litigiu pune în discuție prelevarea unei taxe în temeiul unei legislații incompatibile cu dreptul european și, în consecință, autoritatea nu se poate opune judecății invocând culpa contribuabilului în neurmarea unei proceduri administrative prealabile.
Într-adevăr, Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul constituționalității art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008 în sensul că aceste dispoziții nu retroactivează, însă se observă că raționamentul instanței constituționale a privit exclusiv modalitatea de calcul al taxei, prin diminuarea cuantumului, acceptându-se constituționalitatea reglementării procedurii, administrative, de restituire a sumei plătite în plus de contribuabil față de cuantumul datorat conform reglementării în vigoare la data sesizării instanței, nicidecum nu s-a constatat caracterul imperativ al derulării acestei proceduri administrative, astfel cum a pretins recurenta și cu atât mai puțin al conformității dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 în forma în vigoare la data prelevării taxei.
Cât privește obligarea chematei în garanție, se reține că obligația reținută în sarcina pârâtei este întemeiată exclusiv pe încasarea taxei; or, potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 această taxă constituindu-se în venit la bugetul F. pentru mediu și fiind gestionată de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Prin urmare, reținând culpa pârâtei, ce a stabilit și încasat taxa și, totodată, a refuzat restituirea acesteia, se observă că obligația de restituire are natura juridică a unei reparații acordate pentru neutilizarea unei sume de bani o anumită perioadă de timp; or, câtă vreme chemata în garanție a utilizat suma de bani achitată cu titlu de taxă de poluare, aceasta trebuie să suporte și contravaloarea prejudiciului pentru neutilizarea sumei de către reclamant, criticile recurentei fiind întemeiate sub acest aspect.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. art. 304 pct. 9 C.proc.civ. urmează a fi admis recursul declarat de recurenta-pârâtă, fiind modificată în parte sentința recurată în sensul obligării chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu București și la plata dobânzii fiscale aferente taxei pe poluare, fiind menținute în rest dispozițiile sentinței.
Se ia act că nu se impun a fi acordate cheltuieli de judecată, conform art.274 C. proc. civ, întrucât intimatul reclamant nu a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de împotriva sentinței civile nr.765/21.03.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. O. V. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă chemata în garanție și la plata dobânzii fiscale aferente taxei pe poluare.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată azi 07.02.2013 în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. C. M. I. Ș. E. P.
GREFIER
F. C.
Red.MI - 28.03.2013
Thred.FC-28.03.2013, 2 ex
Primă instanță:Tribunalul T.
Judecător:M. T.
| ← Refuz acordare drepturi protecţie sociala. Decizia nr. 11/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2905/2013.... → |
|---|
