Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 13/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 13/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 1831/108/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2013
PREȘEDINTE: Dr. C. P.
JUDECĂTOR: C. M. Dica
JUDECĂTOR: C. L.
GREFIER: N. B.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice Sebiș reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A. împotriva Sentinței civile nr. 3446/09.05.2013, pronunțată de către Tribunalul A. în Dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat B. M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care Curtea, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă, constată procesul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată că prin Sentința civilă nr. 3446/09.05.2013 pronunțată în Dosarul nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B. M. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sebiș, reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A..
A obligat pârâta la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 1.383 lei plătită la Trezoreria Sebiș cu chitanța . nr._/14.12.2011 actualizată cu dobânda fiscală începând cu data plății și până la restituirea efectivă.
A obligat pârâta de ordinul I la 39,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul a achiziționat autovehiculul second-hand marca Ford, tip Transit, Categoria auto N1, norme poluare E3, fabricat în anul 2000, înmatriculat pentru prima dată la 09.04.2001, pentru care a plătit taxa pe poluare pentru autovehicule în sumă de 1.383 lei.
În speță, taxa pe poluare în sumă de 1.383 lei stabilită prin Decizia de calcul nr. 2795/13.12.2011 emisă de către Administrația Finanțelor Publice Sebiș este nelegală pentru motivele care urmează a fi expuse, având în vedere și considerentele prezentate de Curtea Europeană de Justiție în cauza C-402/2009 (T. împotriva României din 07.04.2011), concluzia Curții fiind că:
„Articolul 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 CE - n.n.) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 7 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat într-o altă cauză înregistrată sub nr. C-263/10, I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrația Fondului pentru Mediu, asupra interpretării aceluiași art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj, instanță învestită cu o cerere de restituire a taxei de poluare.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în Hotărârea T., reținând în paragraful 27 că toate modificările succesive aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 208/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
S-a conchis în sensul că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Deși în Tratatul de la R. nu se găsesc dispoziții referitoare la autoritatea și efectul interpretărilor dreptului european asupra resortisanților unui stat, a instituțiilor publice și mai ales a instanțelor naționale, aceste aspecte au fost clarificate și dezvoltate gradual prin jurisprudența Curții, reflectată, de asemenea, în hotărâri pronunțate în procedura reglementată de art. 267 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
În esență, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național (inclusiv cele prevăzute în Constituție) trebuie să dea prioritate regulilor de drept european.
În această chestiune sunt relevante argumentele Curții din Cauza 6/62, cunoscută sub numele V. Gend en Loos.
„În plus, rolul Curții de Justiție, în temeiul art. 177, al cărui scop este de a asigura uniformitatea de interpretare a Tratatului de către instanțele naționale, confirmă faptul că statele au recunoscut dreptului comunitar o autoritate susceptibilă de a fi invocată de către resortisanții lor în fața acestor instanțe.
Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că „este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere ... pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit ... pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal ... și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza ... beneficiul regimului fiscal”.
Această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R., p. 1-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p. 1-9643, punctul 40).
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sens și de obiectivul urmărit și protejat dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze interdicțiile prevăzute la art. 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE ca urmare a instituirii unor impozite interne al căror regim este stabilit de așa manieră încât să aibă efectul descris mai sus.
În această privință, având în vedere punctele 50-53 din hotărârea T. contra România se reține că, deși statele membre păstrează competențe extinse în materie fiscală care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuiesc reglementate de o asemenea manieră încât să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
Este fondată cererea reclamantului privind actualizarea creanței începând cu data plății taxei a cărei restituire se cere până la restituirea efectivă, deoarece respectă principiul efectivității reparării prejudiciului cauzat prin indisponibilizarea la bugetul de stat a unor sume de bani plătite fără temei legal către stat, cu încălcarea dreptului Uniunii Europene, fapt ce rezultă și din considerentele cauzei C-565/11 din 18 aprilie 2013, M. I. contra România, în condițiile sesizării CEJ în vederea pronunțării unei decizii preliminare cu privire la existența sau inexistența unei încălcări a dreptului Uniunii atunci când legislația națională limitează acordarea dobânzilor aferente taxei rambursate prin raportare la data formulării cererii de restituire și nu de la data plății.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Administrația Finanțelor Publice Sebiș reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A., prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală, susținând că taxa pe poluare a fost percepută de la reclamant în mod legal, în temeiul OUG nr. 50/2008, ale cărei dispoziții respectă legislația Uniunii Europene, că, raportat la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, s-ar putea constata caracterul discriminatoriu al taxei doar în măsura în care s-ar dovedi că valoarea reziduală cuprinsă în valoarea de piață a unui autovehicul de ocazie achiziționat pe piața națională ar fi superioară taxei pe poluare percepute pentru înmatricularea în România a unui autovehicul importat dintr-un stat membru UE, ceea ce nu ar fi cazul în speță, de vreme ce reclamantul nu s-a prevalat de astfel de argumente.
Totodată a criticat dispoziția de acordare a dobânzilor de la data plății taxei.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 și 304 ind.1 Cod procedură civilă.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, precum și prin aplicarea art. 304 pct.9, 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În speță, reclamantul nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, cum greșit susține recurenta, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 07.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Prin urmare, se cuvine a fi înlăturate toate argumentele recurentei potrivit cărora taxa pe poluare instituită de OG nr. 50/2008 nu ar avea caracter discriminatoriu, deoarece o atare discriminare s-ar putea reține doar în măsura în care s-ar dovedi că valoarea reziduală cuprinsă în valoarea de piață a unui autovehicul de ocazie achiziționat pe piața națională ar fi superioară taxei pe poluare percepute pentru înmatricularea în România a unui autovehicul importat dintr-un stat membru UE. Aceste argumente nu sunt concludente în cauză.
Aceasta deoarece reclamantul se prevalează în speță de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 07.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În fine, în aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, nepublicată în Repertoriu, la pct. 27. Prin urmare, trebuie înlăturate susținerile contrare ale recurentei, potrivit cărora interpretarea dată de CJUE în cauza C-402/09, T. nu s-ar aplica în cazul sumelor percepute cu titlu de taxă pe poluare în temeiul OUG nr. 50/2008 în formele sale în vigoare după data de 15.12.2008.
Astfel fiind, trebuie concluzionat că și în speța pendinte, în care reclamantul a achitat taxa pe poluare în temeiul OUG nr. 50/2008 în vigoare cu începere din data de 01.01.2010, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea din 07.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată.
Ca atare, se verifică în speță susținerile reclamantului potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Astfel, apare temeinică soluția primei instanțe de admitere a acțiunii reclamantei și de obligare a pârâtei AFP A. la restituirea sumei percepute de la reclamant cu titlu de taxă pe poluare.
Nu pot fi reținute în cauză nici susținerile recurentei referitoare la stabilirea eronată a momentului de la care se pot acorda dobânzi aferente taxei de poluare percepută de la reclamant.
Prin hotărârea din 18.04.2013, dată de CJUE în cauza C-565/11, I., s-a statuat în sensul că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, (precum cel instituit prin art. 124 C.pr.fiscală – n.n.) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”. Aplicând cu prioritate dispozițiile din legislația Uniunii Europene, astfel interpretate de CJUE cu forță obligatorie pentru judecătorul național, se constată necesar a fi înlăturate prevederile din dreptul național, anume, art. 124 alin. 1 Cod procedură fiscală, care permit acordarea dobânzilor doar după expirarea unui termen de 45 de zile de la înregistrarea la organul fiscal a cererii de restituire, urmând a fi recunoscut dreptul reclamantului de a beneficia de dobânzi aferente sumei achitate cu titlu de taxă de înmatriculare de la data plății acesteia.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 312 Cod procedură civilă, dat fiind că instanța de fond a dat o corectă interpretare dispozițiilor relevante din dreptul național, care include și legislația Uniunii Europene, parte integrantă din sistemul juridic intern, potrivit art. 148 din Constituția României, curtea va respinge recursul declarat de către pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice Sebiș reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 3446/09.05.2013, pronunțată de către Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat B. M., ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice Sebiș reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 3446/09.05.2013, pronunțată de către Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat B. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 noiembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
Dr. C. P. C. M. Dica C. L.
Grefier,
N. B.
Red. C. Dica /16.12.2013
Tehnored.: N.B./2 ex./16.12.2013
Primă instanță: Tribunalul A. – L. J.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 07/2013.... | Refuz acordare drepturi protecţie sociala. Decizia nr. 11/2013.... → |
|---|
