Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9127/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9127/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 9602/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.9127
Ședința publică din 09.10.2013
PREȘEDINTE: C. D. O.
JUDECĂTOR: M. C. D.
JUDECĂTOR: R. O.
GREFIER: A. D. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice L., prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 323/28.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată A. I. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat avocat C. D. Bpgdana, în substituirea avocatului titular C. D., pentru intimată, lipsind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta intimatei depune la dosar împuternicirile avocațiale, chitanța reprezentând dovada achitării onorariului de avocat, concluzii scrise și arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză, situație în care instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 18.12.2012, sub nr._, reclamanta A. I. C. a chemat în judecată pe calea contenciosului administrativ fiscal pe pârâta Administrația Finanțelor Publice L. solicitând obligarea ei la restituirea sumei de 654 lei, sumă actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății; cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentința Civilă nr. 323/28.01.2013, pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamanta și în consecință:
A obligat pârâta să îi restituie reclamantului suma de 654 lei, achitată conform Chitanței . nr._/04.09.2012, reprezentând taxa pentru emisii poluante actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.pr.fisc., începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei 07.12.2012, a cererii reclamantului de restituire a taxei si a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 339,30 lei ce reprezintă cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a achiziționat, din Germania, autoturismul marca Smart, data primei înmatriculări fiind luna iunie 2012, iar pentru a-l înmatricula în România a fost nevoită să achite taxa de poluare stabilită prin decizia nr._/03.09.2012, în sumă de 654 lei. Reclamanta a formulat cerere de restituire a taxei, însă A.F.P. L. a răspuns negativ acestei cereri.
Pentru hotărî astfel tribunalul a reținut că începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului „acquis comunitar” – astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din_, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative, „dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la R., și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht, ambele republicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997”.
Pe plan intern, taxa de poluare a fost instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor, deși taxa de poluare a rămas în vigoare din data de 1.07.2008 și până în prezent, cuantumul și modul de calcul al acestei taxe a fost modificat în mod esențial începând cu data de 19.02.2009, prin înlocuirea anexelor la acest act normativ. Verificând dispozițiile legale care au modificat ulterior OUG nr. 50/2008, instanța a constatat că prin aceste modificări nu s-au adus modificări substanțiale OUG nr. 50/2008 cu privire la scopul și consecințele urmărite la adoptarea acestui acest act normativ în sensul că și prin modificările ulterioare ale ordonanței se creează în continuare o diferență de tratament fiscal între mașinile noi și cele vechi, înmatriculate în România care descurajează în mod evident punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională .
Tribunalul a reținut că, în conformitate cu hotărârea pronunțată în cauza „T.”, în privința taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării sale în vigoare, respectiv de la 1 iulie 2008, în condițiile în care indeniabil instanțele de contencios fiscal sunt obligate să aplice dreptul european, cu atât mai mult cu cât este știut că o atare obligație le incumbă chiar și fără a fi nevoite să aștepte sub acest aspect intervenția Curții de Justiție a Uniunii Europene, astfel cum s-a statuat fără nici un echivoc prin hotărârea din 9 martie 1978, afacerea 106/77, Szimmenthal, par. 21 – 24.
În acest context instanța a constatat că și cererea formulată de către reclamant privind obligarea pârâtei la plata unor dobânzi este întemeiată.
Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta AFP L. să îi restituie suma de 654 lei reprezentând taxă de poluare, achitată de reclamant cu chitanța . nr._/04.09.2012.
În ceea ce privește dobânda solicitată de reclamant, instanța reține că potrivit art. art.117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, instanța reține că în cazul restituirii taxei de poluare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, instanța a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a orașului L. la plata dobânzilor legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei - 07.12.2012, a cererii de restituire a taxei.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâta să îi plătească reclamantului 339,30 lei cheltuieli de judecată, constând în taxe judiciare de timbru și onorariu avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice L., prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
Pe cale de excepție, pârâta recurentă a arătat că reclamanta nu a făcut dovada atacării deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, considerând, prin urmare, că nu a fost epuizată procedura prealabilă, prevăzută în mod imperativ de art. 7 din Legea nr. 554/2004, ceea ce determină inadmisibilitatea acțiunii.
Referitor la fondul cauzei, recurenta a invocat prevederile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, susținând că nu există niciun temei care să justifice afirmația reclamantei, potrivit căreia taxa încalcă reglementările instituite prin art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene. A apreciat, prin urmare, că în speță nu se face dovada încălcării „principiului libertății circulației mărfurilor”, cum greșit a susținut reclamanta. A mai învederat că, așa cum se arată în art. 1 al noii legi - „prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă” - taxa vizează protecția mediului și este conformă normelor de drept comunitar, nefiind contestată de Comisia Europeană.
Recurenta a criticat sentința și cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, solicitând și micșorarea onorariului de avocat pe care îl consideră mult prea mare în raport de obiectul cauzei.
Reclamantul intimat a depus la dosar concluzii scrise solicitând respingerea recursului ca netemeinic și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de prima instanță.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin decizia nr.24 din 14.11.2011, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că procedura de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare nu se aplică în cazul cererilor de restituire în baza prevederilor art.117 alin.1 lit.d din OG nr.92/2003, Codul de procedură fiscală. Ori, de vreme ce în prezenta pricină reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare achitată, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din OG nr.93 2/2003, concluzia se impune este aceea că excepția inadmisibilității este neîntemeiată, fiind în mod corect respinsă de prima instanță.
În analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și a cererii formulate de reclamant, Curtea consideră necesară expunerea prealabilă a legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pe plan intern, Curtea retine ca taxa pentru emisii poluante a fost instituită prin Legea nr.9/2012, care a abrogat prevederile din OUG nr.50/2008, referitoare la taxa depoluare. Reglementarea în baza căreia a fost achitată taxa pentru emisii poluante nu diferă ca regim juridic de reglementarea anterioară a taxei de poluare, care a format obiectul unor întrebări preliminare adresate Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
Astfel, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizând art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Cu alte cuvinte este necesar a se stabili doar dacă modificările ulteriore corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.
În plus, Curtea a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Aceste argumente ale instanței europene sunt valabile și în cazul noii reglementări, reprezentată de Legea nr. 9/2012, întrucât situația constatată de Curtea Europeană de Justiție a rămas nemodificată, singura noutate introdusă de legea nouă constând în instituirea unei alte modalități de calcul, care nu schimbă cu nimic reținerile Curții Europene de Justiție. În plus, dispozițiile art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012, care ar fi corespuns criticilor instanței europene, erau suspendate la data achitării taxei din prezentul dosar.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europeane de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Cu privire la critica adusă obligării în primă instanță la plata cheltuielilor de judecată, Curtea subliniază că declanșarea litigiului s-a datorat tocmai refuzului pârâtei de a dispune restituirea sumei solicitate de reclamant. În condițiile în care nu se poate reține legalitatea refuzului de restituire a sumei, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată este consecința legală, prevăzută de art. 274 Cod de procedură civilă, a faptului că a căzut în pretenții.
Constatând așadar neîntemeiat recursul, Curtea urmează a-l respinge ca atare în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimat în cuantum de 300 lei, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice L., prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. împotriva Sentinței Civile nr.323/28.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta intimată A. I. C., în cuantum de 300 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. D. O. M. C. D. R. O.
GREFIER
A. D. B.
Red. M.C.D. -08.11.2013
Tehnored. A.D.B. –08.11.2013/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul A.
Judecător: L. M. Ș.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6003/2013.... | Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 722/2013.... → |
|---|
