Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 722/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 722/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 8652/30/2012
ROMÂ N I AOPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ – 14.01.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.722
Ședința publică din 26 februarie 2013
PREȘEDINTE: R. O.
JUDECĂTOR: D. D.
JUDECĂTOR: R. P.
GREFIER: M. L.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul M. F. împotriva sentinței civile nr.3840/02.11.2012 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului T. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului T. – Serviciul Rutier, având ca obiect suspendare executare act administrativ
Dată fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 19 februarie 2013 încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța a amânat pronunțarea la 26 februarie 2013.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului T. sub nr._ /18.09.2012, reclamantul M. F. a solicitat ca, in contradictoriu cu pârâtul I. T., să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună suspendarea înștiințării nr._/25.07.2012, prin care s-a dispus, atât suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioada de 90 de zile, cat si majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a dreptul sau de a conduce, in temeiul dispozițiilr art.14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de suspendare în temeiul art. 15 din Legea 554/2004; recunoașterea dreptului sau de a conduce pe toată perioada suspendării și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.3840/02.11.2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul T. a respins cererea formulată de reclamantul M. F. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului T. având ca obiect – suspendare executare.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin adresa nr._/25.07.2012, pârâtul I. T. l-a încunoștințat pe reclamant despre punerea in executare a măsurii complementare de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule începând cu data de 27.08.2012 (pe o perioada de 90 zile), precum și de majorarea perioadei de suspendare cu încă 30 de zile, in temeiul disp. art. 118 al. 2, 4 si 5 din OUG mr.195/_, cu modificările și completările ulterioare (f. 6 ds.).
Pe calea procedurii de față, reclamantul a solicitat suspendarea acestei măsuri.
Tribunalul a constatat ca dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, prevăd – „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”, în timp ce disp. art. 15 al. 1 din același act normativ – „Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond”.
Din analiza acestor texte de lege, cu titlu preliminar, Tribunalul releva ca măsura suspendării executării are ca obiect un act administrativ unilateral.
Potrivit dispozițiile art. 2 al. 1 lit. c din același normativ, actul administrativ este definit ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.”
Ori, în speță, înștiințarea la care se refera reclamantul, nu reprezintă un act administrativ unilateral, întrucât prin aceasta doar i se aduce la cunoștința punerea in executare a măsurii complementare dispusă prin procesul – verbal de constatare a contravenției, ca urmare a respingerii plângerii formulate împotriva actului sancționator.
Astfel, măsura suspendării dreptului de a conduce nu a fost luată prin înștiințarea a cărei suspendare se solicita, ci aceasta a fost dispusă în temeiul legii, in momentul constatării contravenției reținuta in sarcina reclamantului.
Prin urmare, nu înștiințarea este actul care produce efecte juridice, ci însuși procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Trecând, însă, peste acest aspect, Tribunalul a constatat ca reclamantul nu a făcut nici dovada îndeplinirii cumulative a celor doua condiții cerute de lege pentru a putea fi admisa o astfel de cerere, respectiv, existența unui caz bine justificat și producerea unei pagube iminente.
Atât cazul bine justificat, cât și paguba a cărei iminentă producere ar fi înlăturată prin suspendarea executării actului, trebuie să fie indicate în concret și dovedite.
Existența cazului bine justificat presupune existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu.
Ori, in speță, analizând actul a cărui suspendare a executării se solicită, instanța nu a observat existența unei puternice îndoieli asupra legalității acestuia și nici reclamantul nu a dovedit, în concret, motive care ar justifica o astfel de apreciere.
Aceasta, deoarece, hotărârea prin care s-a respins plângerea reclamantului, era irevocabila, nefiind supusa niciunei căi de atac - potrivit dispozițiilor legale aplicabile la epoca pronunțării acesteia.
In ce privește motivele invocate de reclamant, cu privire la aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale, Tribunalul a apreciat că acestea nu pot fi analizate in procedura de față, fiind de competenta exclusiva a instanței investita cu soluționarea recursului.
Așa fiind, condiția cazului bine justificat nu este îndeplinita in cauza, situație în care Tribunalul este dispensat de obligația de a examina condiția referitoare la producerea unei pagube iminente, dat fiind faptul că cele doua condiții trebuie îndeplinite cumulativ.
Raportat la cele ce preced, cererea de față apare ca neîntemeiată și se impune a fi respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. F. solicitând admiterea recursului, iar pe fond modificarea sentinței recurate și admiterea acțiunii în sensul suspendării înștiințării nr._.07.2012 prin care s-a dispus atât suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioada de 90 de zile, cât și majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a dreptului de a conduce, in temeiul art.14 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, pana la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de suspendare in temeiul art.15 din Legea_ și recunoașterea dreptului reclamantului de a conduce pe perioada suspendării
În motivare se arată că raportat la prevederile art.3041 -„Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii nu poate fi atacata cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute in art.304, instanța putând sa examineze cauza sub toate aspectele."
Astfel, pe fond prin Procesul verbal . nr._, întocmit de către Inspectoratul Poliției Județene T., Serviciul Rutier T., s-a reținut faptul că în data de 05.04.2012, ora 10:38, la DN 59, aș fi condus auto WV Touareg nr._ fiind înregistrat cu aparatul radar cu o viteză de 143 km/h, respectiv cu 83 km/h peste limita afirmativ legală în acea porțiune de 60 km/h.
Împotriva Procesului verbal mai sus menționat a formulat o plângere contravenționala, respinsă de către Judecătoria Timișoara prin Sentința civila nr._/26.06.2012 pronunțata în nr._ .
Urmare acestui fapt, reclamantul a formulat recurs împotriva Sentinței civile nr._/26.06.2012 pronunțata de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ .
Sub aspectul admisibilității, recursul a fost formulat in temeiul Deciziei nr.500/15 mai 2012 a Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. X punctul 2 al Legii nr.202/2010 prin care la art.118 al OUG 195/2002, după alineatul (3) s-a introdus un nou alineat, (3A1) cu următorul cuprins: „Hotărârea judecătoreasca prin care judecătoria soluționează plângerea este definitiva si irevocabila."
Curtea Constituționala statuează astfel că toate hotărârile pronunțate în această materie pot fi atacate cu recurs, devenind incidente dispozițiile art.34 alin.2 din OG 2/2001 în forma în vigoare astăzi, respectiv: "Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătoreasca prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului."
Neținând cont prevederile menționate mai sus, deși prin adresa din 11.07.2012 l-a informat pe intimat cu privire la aceste aspecte, solicitându-i totodată să nu opereze în baza de date suspendarea dreptului reclamantului de a conduce până la soluționarea irevocabila a cauzei intimatul Inspectoratul de Politie Județean T. - Serviciul Politiei Rutiere, prin înștiințarea nr._/25.07.2012 a fost informat că a fost respinsă irevocabil plângerea contravențională formulată, dispunând aplicarea sancțiunii contravenționale complementare din Procesul verbal . nr._, constând in suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioada de 90 de zile. Mai mult, pârâtul prin aceeași înștiințare, dispune majorarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule comunicata anterior cu încă 30 de zile, motivata de faptul ca nu am predat permisul in urma pronunțării sentinței civile nr._/26.06.2012 a Judecătoriei Timișoara.
Apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de Legea 554/2004 pentru admiterea cererii de suspendare a efectelor actului administrativ atacat. Astfel sub aspectul condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare solicită a se constata că întrunește cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 pct. 1 din Legea 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate cere instanței să dispună suspendarea actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. [...]".
Această situație reprezintă un caz bine justificat în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. 1 lit. t) din Legea 554/2004, întrucât executarea sancțiunilor principale si complementare dispuse prin Procesul verbal de constatare a contravențiilor, a fost suspendată de drept ca urmare a formulării unei plângeri contravenționale, și, ulterior a recursului declarat împotriva sentinței primei instanțe prin care s-a respins plângerea contravenționala formulată.
In consecința recursul declarant împotriva sentinței prin care Judecătoria Timișoara a respins plângerea contravenționala, a suspendat în continuare punerea în executare a sancțiunilor contravenționale dispuse prin Procesul verbal . nr._ inclusiv privind suspendarea dreptului de a conduce, sentința primei instanțe nefiind irevocabila (recursul este înregistrat in dosar nr._ având termen de judecata la data de 07.12.2012 - Certificatul emis de către Tribunalul T. ).
In contextul prevederilor normative invocate care stipulează ca sentințele pronunțate în prima instanța în soluționarea plângerilor contravenționale nu sunt definitive și irevocabile putând fi atacate cu recurs, redevenind incidente in speța prevederile art.118 alin.2 din OUG 195/2002 („plângerea suspenda executarea amenzilor si a sancțiunilor contravenționale complementare, de la data înregistrării acesteia si pana la data pronunțării hotărârii judecătorești"), măsura dispusa privind suspendarea dreptului de a conduce este nelegala si abuziva.
Ignorând complet prevederile legale în materie, pârâtul face un exces de putere, aflându-se astfel în fața unei măsuri discreționare, abuzive, neprofesioniste care îl îndreptățește la contestarea ei.
Cu privire la a doua condiție necesară pentru admiterea cererii de suspendare, respectiv producerea unei pagube iminente în sensul art. 2 alin. 1 lit. ș) din Legea 554/2004, solicită a se reține faptul ca reclamantul își desfășoară activitatea în domeniul dezvoltării și promovării imobiliare, având în acest sens mai multe contracte încheiate. In momentul de față, ca urmare a dispunerii măsurii de suspendare a dreptului de a conduce, se găsește în situația de a nu mai putea conduce autoturismul în condițiile în care avea programate mai multe deplasări în țară și în străinătate. In situația data, este forțat de împrejurări sa își modifice complet programul și orarul deplasărilor, să își anuleze o parte din întâlniri neputându-le onora pe toate, fapt ce generează o pagubă efectivă.
Legal citat, pârâtul intimat nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Curtea reține că prin cererea promovată în fața instanței de contencios administrativ, reclamantul a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună suspendarea efectelor înștiințării nr._/25.07.2012 prin care s-a dispus atât suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile, cât și majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a dreptului de a conduce până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de suspendare formulate.
Potrivit art.14 alin.1 din Legea nr. 554/2004,în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Prin urmare, pentru admiterea unei asemenea cereri este necesară îndeplinirea cumulativă a trei cerințe legale și anume dovada procedurii prealabile împotriva actului administrativ, cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.
În speța de față, prin procesul verbal de constatare a contravențiilor . nr._/05.04.2012 întocmit de I. T. – Serviciul Poliție Rutieră s-a reținut în sarcina reclamantului că în data de 05.04.2012, ora 10,38 pe DN 59 a condus autoturismul marca Volswagen Touareg, cu nr. de înmatriculare_, fiind înregistrat cu aparatul radar cu o viteză de 143 km/oră, respectiv cu 83 km/oră peste limita legală prevăzută pentru acea porțiune, context în care i s-a aplicat sancțiunea amenzii în valoare de 630 lei, 9 puncte amendă și suspendarea dreptului de a conduce timp de 921 de zile, eliberându-se dovada . nr._/05.04.2012.
Reclamantul a formulat plângere împotriva acestui proces verbal, plângere care a fost respinsă prin sentința civilă nr._/26.06.2012.
Împotriva acestei sentințe reclamantul a formulat recurs, recurs care a fost respins ca fiind inadmisibil prin decizia civilă nr. 2226/07 Decembrie 2012.
În considerentele deciziei anterior menționate s-a reținut că decizia Curții Constituționale nr.500/2012 invocată de recurent prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. X pct. 2 din Legea nr.202/2010 și s-a constatat că dispozițiile art.118 alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice sunt neconstituționale nu pot fi reținute în cauză deoarece potrivit art.31 alin.3 din Legea nr.47/1992 „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”. Rezultă că decizia menționată produce efecte de la data publicării în Monitorul Oficial – 18.07.2012, iar nu de la data pronunțării, 15 mai 2012, astfel că doar sentințele (prin care au fost soluționate plângeri formulate împotriva proceselor verbale de contravenție încheiate în temeiul OUG nr.195/2002) pronunțate începând cu data de 18.07.2012 pot fi atacate din nou cu recurs, nefiind cazul în speță întrucât hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 26.06.2012.
În ceea ce privește măsura suspendării reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/204, Curtea constată că aceasta vizează un act administrativ unilateral.
În acord cu prevederile art. 2 alin. 1 lit. c) din același act normativ, actul administrativ este definit ca fiind „ actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
Din expunerea anterior făcută, rezultă că reclamantul a solicitat suspendarea executării înștiințării nr._/25.07.2012 prin care i se aducea la cunoștință de către I. T. – Serviciul Poliție Rutieră că prin sentința civilă a Judecătoriei Timișoara a fost respinsă plângerea formulată împotriva procesului verbal, operând astfel suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile.
Curtea reține că prin această înștiințare doar i se aduce la cunoștință reclamantului punerea în executare a măsurii complementare dispusă prin procesul verbal de constatare a contravenției, așadar înștiințarea nu reprezintă un act administrativ, în accepțiunea Legii nr. 554/2004.
În plus, Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr.554/2004, și anume existența unui caz bine justificat și producerea unei pagube iminente.
Referitor la condiția prevenirii unei pagube iminente, definită de art.2 alin.1 lit. ș) din Legea nr.554/2004 ca prejudiciul material, viitor și previzibil sau după caz perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorității publice instanța reține că în speță nu s-a dovedit îndeplinirea acestei condiții.
Fără îndoială că reclamantul este nemulțumit de măsura dispusă privind suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, dar aceasta nu este de natură a dovedi producerea unei pagube iminente întrucât reclamantul trebuie să facă dovada fie a unei pagube ce nu poate fi reparată ulterior în persoana acesteia, fie în perturbarea gravă a activității unei instituții, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Existența cazului bine justificat presupune dovedirea unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, iar în speța de față, reclamantul nu a prezentat în concret motive care ar justifica o astfel de constatare.
În acest sens, Curtea reamintește că plângerea contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției prin care s-a luat măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule a fost respinsă în mod irevocabil prin decizia nr. 2226/07 Decembrie 2012.
Pentru aceste motive, Curtea va respinge recursul.
Totodată, Curtea va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M. F. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului T. – Serviciul Rutier împotriva sentinței civile nr.3840/02.11.2012 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului T..
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 februarie 2013.
PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR
R. OLARUDIANA D. R. P.
GREFIER
M. L.
Red DD -04.03.2013
Tehnored LM – 05.03.2013
2 expl/SM
Prima instanță – Tribunalul T.
Judecător – D. L.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9127/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 25/2013.... → |
|---|
