Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 100/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 100/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 4896/115/2011
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -13.08.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 100
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 10 IANUARIE 2013
PREȘEDINTE: M. I.
JUDECĂTOR: Ș. E. P.
JUDECĂTOR: R. C.
GREFIER: F. C.
S-a luat în examinare recursul formulat de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr. 518/11.04.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul B. N. M. și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantul intimat lipsă mandatar F. P. N., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar prin registratura instanței concluzii scrise din partea reclamantului intimat, precum și copie xerox comunicat al ÎCCJ referitor la decizia nr.24 în dosarul nr.9/2011.
La solicitarea instanței de a depune la dosar dovada înmatriculării autovehiculului din litigiu într-un stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării acestuia în România, mandatarul reclamantului intimat arată că nu înțelege să depună un asemenea act la dosar întrucât data primei înmatriculări rezultă din decizia de calcul a taxei pe poluare și din cererea adresată pârâtei pe cale administrativă.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului.
Mandatarul reclamantului intimat a solicitat a se avea în vedere concluziile scrise depuse la dosar. Nu a solicitat cheltuieli de judecată în calea de atac.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.518/11.04.2012 Tribunalul C.-S. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei T. MUNICIPIULUI REȘIȚA,a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative și a tardivității formulării procedurii prealabile administrative invocate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B. N. M. în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI REȘIȚA și T. MUNICIPIULUI REȘIȚA.
A respins acțiunea în contradictoriu cu T. Reșița ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A anulat decizia de calcul nr.587/26.02.2009 cât și chitanța nr._/06.03.2009 și a obligat pârâtele D. C-S-AFP Reșița să restituie reclamantului suma de 8687 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule cât și dobânda aferentă calculată conform art.124 Cod procedură fiscală.
A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 43 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
A admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU și a obligat chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de 8687 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Procedând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art.137 alin.1 Cod procedură civilă, la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei T. municipiului Reșița, invocată din oficiu, instanța a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.2 din H.G. nr.78/1992 prin trezoreria finanțelor publice se asigură execuția bugetului de stat, bugetului asigurărilor de stat și bugetelor locale, gestionarea suplimentelor extrabugetare și a fondurilor speciale, gestionarea datoriei publice interne și externe, constituirea de depozite la vedere și termen ale persoanelor fizice și juridice, efectuarea de plasamente pe termene a disponibilităților mobilizate în conturile trezoreriei și efectuarea altor operațiuni financiare în contul organelor administrației centrale de stat.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că trezoreria are rolul de bancă a finanțelor publice prin care se realizează execuția de casă a bugetului, adică încasarea propriu – zisă a veniturilor și efectuarea plăților din contul bugetului, având și rolul de a mobiliza și păstra disponibilitățile bănești ale tuturor ordonatorilor de credite, precum și a veniturilor agenților economici care doresc să – și păstreze disponibilitățile la trezorerie.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, tribunalul a admis excepția excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei T. municipiului Reșița, invocată din oficiu.
Referitor la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative invocată de pârâta D. C.-S., instanța a reținut că prin Hotărârea din data de 07.04.2011, în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare, reglementată de O.U.G. nr.50/2008, este contrară dispozițiilor art.110 din TFUE.
Conform jurisprudenței stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Rațiunea acestui drept constă în aceea ce un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Potrivit aceleiași jurisprudențe a Curții Europene, regulile privind rambursarea sumelor încasate cu încălcarea dreptului european sunt reguli naționale, care trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității.
Potrivit jurisprudenței instanței de la Luxemburg, sunt considerate rezonabile perioadele cuprinse între 3 și 5 ani de la data pronunțării Curții, prin care s-a constatat că taxa este necompatibilă cu dreptul european, pentru exercitarea dreptului de rambursare.
Din analiza pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ceea ce înseamnă că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care aceste autorități sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea întemeiată pe dispozițiile art.148 alin.1 și 4 din Constituție și art.117 lit.d din Codul de procedură fiscală, respectiv să solicite restituirea taxei de poluare, constatată a fi contrară prevederilor art.110 din Tratatul de Funcționare al UE (TFUE).
Pe cale de consecință, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Referitor la excepția tardivității îndeplinirii procedurii prealabile administrative se reține că, în speță, reclamantul s-a adresat cu cerere scrisă înregistrată la AFP Reșița sub nr.8083/27.07.2011 pentru restituirea taxei pe poluare, iar prin adresa nr._/08.08.2011 i s-a respins solicitarea de restituire a taxei și de anulare a actului administrativ – decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr.587/26.02.2009 (fila 11 dosar).
Tribunalul a observat că deși această adresă nr._/08.08.2011 nu constituie un act administrativ în sensul art.41 din OG nr.92/2003, nu se poate imputa reclamantului faptul că nu a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ împotriva unui act administrativ ce constituie răspuns la o plângere prealabilă.
Așadar, instanța a reținut că reclamantul s-a adresat AFP Reșița, solicitând atât anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr.587/26.02.2009 emisă de AFP Reșița cât și restituirea taxei, neprimind însă în soluționarea cererii formulate un act administrativ de autoritate, fapt pentru care culpabilă se dovedește a fi pârâta AFP Reșița, în calitate de autoritate emitentă a actului contestat.
Mai mult, cu privire la consecințele nerespectării procedurii contestării deciziei de calcul a taxei de poluare, Curtea de Justiție a Uniunii Europene reamintește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.24/14.11.2011, potrivit căreia „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către reclamantă a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acestuia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.
Întrucât reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare dar nu a formulat-o ca o contestație împotriva deciziei de calcul – indiferent de respectarea sau nu a termenului legal prevăzut de art.207 Cod de procedură Fiscală – Curtea constată că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile aceste reglementări, nu sunt întemeiate excepțiile procesuale invocate de pârâte pe considerentul nerespectării acestei proceduri.
De asemenea, apare ca nelegal și refuzul pârâtei de a analiza cererea de restituirea taxei pe considerentul că reclamantul nu a formulat o contestație împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare.
Prin urmare, s-a apreciat ca nefondată excepția tardivității acțiunii pe considerentul nerespectării termenului respectiv.
Tribunalul a mai reținut că reclamantul B. N. M. a achiziționat un autoturism marca Wolkswagen dintr-un stat membru al Comuniunii Europene, respectiv Germania, iar pentru înmatricularea acestuia în România reclamantul a achitat taxa de poluare, în cuantum de 8687 lei, conform chitanței . nr._/06.03.2009 (fila 4 dosar).
Reglementarea taxei de poluare pentru autovehicule a fost instituită începând cu data de 01.07.2008 prin O.U.G. nr.50/2008.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sesizată cu privire la compatibilitatea acestei reglementări cu dreptul Uniunii, prin hotărârea din data de 07 aprilie 2011 în cauza C-402/09, s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare reglementată prin O.U.G. nr.50/2008 este contrară dreptului Uniunii, respectiv prevederilor art.110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (T.F.U.E).
Conform jurisprudenței constante a C.J.U.E., contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (afacerea 199/82, San Giorgio, afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis etc.). Rațiunea acestui drept constă în faptul că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Având în vedere cele mai sus enunțate, tribunalul a constatat că prevederile O.U.G. nr.50/2008, prin care s-a instituit taxa de poluare care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România, stat membru al Uniunii Europene, încalcă prevederile art.110 din T.F.U.E. (fost art.90 Tratatul CE).
În conformitate cu prevederile art.148 alin.2 din Constituția României, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art.110 din TFUE, în speța de față, fiind unanim admis, atât în practica judiciară internă cât și în practica C.J.U.E., că dispozițiile art.110 (fostul art.90 din Tratatul CE) produc efecte directe și, ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre al Uniunii trebuie să le protejeze.
Prin prisma celor mai sus enunțate, judecătorul național, ca prim judecător european, are competență, în situația în care dă efect direct dispozițiilor art.110 din TFUE, să aplice procedurile naționale, de așa manieră, încât drepturile prevăzute în tratatul Uniunii să fie efectiv și integral protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene, sunt incidente dispozițiile art.148 alin.2 din Constituția României, dispoziții mai sus enunțate, potrivit cărora legislația Uniunii are caracter obligatoriu și prevalează asupra legii interne, iar conform alin.4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Ca atare, tribunalul a reținut că taxa de poluare a fost încasată de pârâte cu încălcarea dispozițiilor dreptului european, motiv pentru care apreciază că actele administrative emise de către pârâte sunt nelegale și, pe cale de consecință, urmează să oblige pârâtele să restituie reclamantului suma de 557 lei, reprezentând taxa de poluare.
Potrivit dispozițiilor art.124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit/rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă, calculată la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
În raport de dispozițiile legale mai sus enunțate, tribunalul a admis cererea reclamantului prin care a solicitat acordarea dobânzii legale, în sensul că a obligat pârâtele la plata dobânzii aferente sumei de 8687 lei, calculată potrivit art.124 Cod procedură fiscală la data plății efective.
Instituția chemării în garanție, așa cum este reglementată de art.60-63 Cod procedură civilă, reprezintă acea formă de participare a terților la activitatea juridică care conferă uneia din părți posibilitatea de a solicita introducerea in proces a acelor persoane ce ar avea obligația de garanție sau de despăgubiri in ipoteza in care partea respectiva ar pierde procesul, deci aceasta instituție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau de despăgubiri, care nu există in sarcina D.G.F.P. C.-S. și a AFP Reșița.
Obligația de garanție ii revine chematului in garanție, in temeiul OUG nr.50/2008, privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în măsura stabilirii în concret a răspunderii AFP în raportul juridic administrativ dedus judecății. Astfel, se reține că AFP nu se face responsabilă (culpabilă) de emiterea deciziei de calcul a taxei pe poluare în discuție astfel că apare injust a o obliga în această calitate la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice Reșița solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței civile ca nelegală și netemeinică iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, iar în subsidiar admiterea în tot a cererii de chemare în garanție a Administrația F. pentru Mediu București, cu obligarea la plata către Direcția Generală a Finanțelor Publice C. S. și a dobânzii legale ce se va plăti reclamantului.
În motivarea recursului a arătat că taxa de poluare a fost calculată in temeiul O.U.G.nr.50/2008 care a fost adoptată cu respectarea legislației Uniunii Europene.
Precizează că taxa achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.
A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc), și mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, sens în care invocă art.1 alin.2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .
A mai arătat că obligația de garanție ii revine chematului in garanție in temeiul OUG nr.50/2008, acesta fiind temeiul de drept in baza căruia a solicitat introducerea in cauza a Administrației F. pentru Mediu.
Reclamantul intimat B. N. M. prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
Analizând recursul promovat prin aplicarea dispozițiilor art. 304, 304 ind.1 Cod procedură civilă, prin prisma probatoriului administrat, instanța constată următoarele:
Referitor la temeinicia cererii, Curtea reține că reclamanta a solicitat restituirea taxei de poluare plătite cu prilejul înmatriculării în România, conform OUG nr.50/2008, a autovehiculului marca VOLKSWAGEN, . WVGZZZ7LZ5D027527.
Reclamantul a invocat dispozițiile art. 90 ( actualul art. 110) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și arătând, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul comunitar, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Codul fiscal român, care instituie o taxă internă discriminatorie.
Instanța de recurs are posibilitatea, în temeiul art. 129 codul de procedură civilă să solicite toate probele necesare stabilirii corecte a stării de fapt și a aplicabilității art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în speță.
Din actele dosarului, Curtea constată că reclamantul nu a făcut dovada că autoturismul în discuție a mai fost înmatriculat anterior în alt stat membru al Uniunii Europene, și deși a fost citat pentru termenul din 10.01.2013 ( fila 15) și i s-a pus în vedere mandatarului reclamantului să depună la dosar dovada înmatriculării autovehiculului într-un stat membru UE anterior înmatriculării în România, prin depunerea la dosar a copiei legalizate a certificatului de înmatriculare sau a copiei de pe cartea de identitate emise de statul respectiv, mandatarului reclamantului a declarat că nu înțelege să depună un astfel de act, înscrisurile depuse la dosar fiind suficiente.
Examinând aspectul aplicabilității în cauză a dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în raport cu înscrisurile depuse la dosar, Curtea reține că aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este determinată numai de stabilirea de către instanță a faptului că bunul în litigiu este un produs al unui alt stat membru al Uniunii Europene decât România, fiind înmatriculat anterior într-uin alt stat membru UE.
Conform art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Curtea subliniază că, începând cu data de 1.12.2009 a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona.
În conformitate cu modificările aduse Tratatului instituind Comunitatea Europeană prin Tratatul de la Lisabona, Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost redenumit „Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene”, iar fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost renumerotat, revenind art. 110 al noului Tratat privind funcționarea Uniunii Europene, cu același conținut. În continuare, Curtea va face însă referire la art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar nu la art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (deși cele două articole au același conținut), întrucât se impune a se avea în vedere legislația comunitară în vigoare la momentul plății taxei de poluare în litigiu, iar modificările operate prin Tratatul de la Lisabona nu erau în vigoare în acel moment.
În interpretarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, Curtea de Justiție a Comunităților Europene – care este instanța supremă a Uniunii Europene și ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru Statul român după aderarea la Uniunea Europeană – a statuat în hotărârea dată în cauzele C-290/2005 și C-333/2005 că, potrivit „unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit, pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatori în mod indirect datorită efectelor pe care le produce”.
Curtea constată că aplicarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Se impune, așadar, constatarea că art. 90 este aplicabil numai în măsura în care bunul astfel impozitat este un produs al „altor state membre” ale Uniunii Europene.
Curtea subliniază că principiul libertății de circulație se aplică atât produselor care provin din statele membre cât și produselor care sunt localizate în cadrul Comunității și care au fost importate în mod legal dintr-un stat din afara Comunității. În momentul importului inițial, aceste produse sunt supuse taxelor vamale conform politicii tarifare comune și formalităților administrative, statistice și de igienă corespunzătoare legislației UE. În urma acestor proceduri produsele primesc "dreptul la liberă circulație" în cadrul Uniunii Europene.
În principiu, libera circulație a mărfurilor cere statelor membre să abroge toate măsurile ce constituie o barieră în calea comerțului în interiorul Comunității. Abolirea măsurilor naționale restrictive de natură fiscală reprezintă corolarul stabilirii unei Uniuni Vamale ce cuprinde interzicerea taxelor de import și export și orice măsuri cu efect echivalent ce afectează comerțul între statele membre, precum și stabilirea unui tarif vamal comun față de state terțe (țările aflate în afara acestei zone).
În consecință, discriminarea fiscală apare numai în cazul autoturismelor second hand care au fost înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării acestora în România.
Curtea apreciază, în acest context, că se poate reține o eventuală aplicabilitate a dispoziției art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și o eventuală discriminare fiscală numai în măsura în care se dovedește că acel autoturism a fost înmatriculat – înainte de a fi înmatriculat în România – în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, deoarece acesta este criteriul care determină discriminarea fiscală a taxei de poluare din litigiu.
În acest sens, Curtea face trimitere la una din hotărârile recente ale Curții Europene de Justiție, respectiv la Ordonanța Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 6 decembrie 2010 în cauza C‑377/10 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul D. (România), prin decizia din 9 iunie 2010, primită de Curte la 26 iulie 2010, în procedura A. B. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului C., Administrației F. pentru Mediu.
Curtea reține că prin această ordonanță, Curtea Europeană de Justiție a respins ca inadmisibilă cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Tribunalul D. prin decizia din 9 iunie 2010, deoarece a reținut că articolul 110 TFUE nu este aplicabil într-o situație precum cea din acțiunea principală.
În paragraful nr. 11 din Ordonanța respectivă, Curtea Europeană de Justiție a reținut că ”...potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 110 TFUE nu este aplicabil decât mărfurilor importate din celelalte state membre și, dacă este cazul, mărfurilor originare din state terțe care se află în liberă circulație în statele membre. Respectivul articol este, prin urmare, inaplicabil produselor importate direct din state terțe (Hotărârea din 10 octombrie 1978, Hansen & Balle, 148/77, R.., p. 1787, punctul 23, Hotărârea din 9 iunie 1992, Simba și alții, C‑228/90-C‑234/90, C‑339/90 și C‑353/90, R.., p. I‑3713, punctul 14, precum și Hotărârea din 18 decembrie1997, Tabouillot, C‑284/96, R.., p. I‑7471, punctul 23)”.
În acest condiții, ținând seama că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil mărfurilor importate din celelalte state membre ale Uniunii Europene, Curtea constată necesitatea dovedirii faptului că autovehiculul pentru care s-a plătit taxa de poluare contestată în prezenta cauză a fost înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România.
Or, în speță nu s-a făcut o astfel de dovadă, mandatarul reclamantului arătând în mod expres că nu înțelege să mai depună alte înscrisuri la dosar.
În consecință, Curtea constată că taxa de poluare impusă în cazul acestui autoturism nu este discriminatorie și nu contravine dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat caracterul discriminatoriu al taxei de poluare plătite de reclamant, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr. 518/11.04.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul B. N. M. și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, Curtea îl va admite.
Față de cele expuse, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamantul B. N. M. în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Reșița, și pe cale de consecință va respinge și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și va menține dispozițiile sentinței recurate în ceea ce privește soluționarea excepțiilor invocate.
În baza art. 274 C.proc.civ., va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr. 518/11.04.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul B. N. M. și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul B. N. M. în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Reșița.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. -Administrația Finanțelor Publice Reșița în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. Ș. E. P. R. C.
GREFIER
F. C.
Red.SEP - 08.02.2013
Thred.FC- 08.02.2013, 2 ex
Primă instanță:Tribunalul C.-S.
Judecător:L. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5146/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2796/2013.... → |
|---|
