Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 3493/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3493/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 3935/115/2012**
ROMÂ N I AOPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ - 04.04.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 3493
Ședința publică din 14 mai 2013
PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: R. O.
JUDECĂTOR: R. P.
GREFIER: M. L.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. C. M. împotriva sentinței civile nr. 1344/31.X.2012 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C.-S. în contradictoriu cu pârâtul C. L. Reșița – Serviciul Public Direcția Poliția Locală, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefier se prezintă reclamantul personal, iar în reprezentarea pârâtului se prezintă consilier juridic V. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reclamantul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii contestației așa cum a fost formulată.
Reprezentantul pârâtului solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1344/31.10.2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul C.-S. a respins contestația formulată de reclamantul M. C. M. împotriva pârâtului C. L. al Municipiului Reșița – Serviciul Public „Direcția Poliția Locală”.
În motivare s-a reținut că prin acțiune, reclamantul M. C. M. a formulat contestație împotriva dispoziției de sancționare nr.2474/29.06.2012, emisă de pârâtul C. L. al Municipiului Reșița – Serviciul Public „Direcția Poliția Locală”, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea dispoziției de sancționare disciplinară.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că reclamantul are calitatea de polițist local în cadrul Biroului Siguranță Publică - C. Ordine Publică al Direcției Poliției Locale Reșița, fiind așadar funcționar public de execuție.
Prin dispoziția de sancționare nr. 2474/29.06.2012 a directorului executiv Ciati A., reclamantul a fost sancționat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale cu 5% pe o perioadă de o lună, în baza dispozițiilor art. 77 al 3 lit. b din Legea nr. 188/1999, reținându-se că acesta a încălcat dispozițiile art.77 alin.2 lit. j din Lg. 188/1999, art.2 din Dispoziția nr.923/07.03.2012, art.14, alin.2 lit. a,b si y din Regulamentul Intern al Politiei Locale Reșița.
S-a reținut în fapt că reclamantul a lipsit nemotivat de la ședințele de pregătire fizica desfășurate in luna martie 2012.
Reclamantul nu contestă faptul că ar fi absentat de la ședințele de pregătire fizică, ci susține că nu s-a putut prezenta la aceste ședințe datorită faptului că nu i s-au alocat fonduri pentru achiziționarea de echipament specific și că nu există dotarea tehnică necesară pregătirii fizice.
Potrivit dispozițiilor art. 14, alin.2 lit.a,b si y din Regulamentul Intern al Politiei Locale Reșița, angajații au, în principal, următoarele obligații: a) să își însușească și să respecte regulile, regulamentele, reglementările legale și instrucțiunile de orice fel care guvernează activitatea în cadrul instituției, b) să își îndeplinească întocmai și la timp sarcinile de serviciu care îi revin conform fișei postului, angajamentului de serviciu, consemnului particular, deciziilor elaborate de către directorul executiv, dispozițiilor șefilor ierarhic superiori, altele decât cele din fișa postului, precum și pe cele prevăzute în prezentul regulament, y) de a participa atât la ședințele de pregătire profesională și de specialitate, la ședințele de tragere cât și la pregătirea fizică, organizate de conducerea instituției”.
Potrivit art. 2 din Dispoziția nr. 923/07.03.2012 a Directorului executiv al Direcției Poliției Locale Reșița(fila 18 dosar), începând cu data de 01.02.2012, pregătirea fizică a polițiștilor locali și a personalului contractual este obligatorie pentru fiecare dintre aceștia, cel puțin o dată pe săptămână.
Din planșele fotografice depuse la dosar de către intimat(filele 24-29), rezultă că acesta a asigurat angajaților dotarea tehnică necesară pregătirii fizice, existând o sală de sport special amenajată, precum și dispozitivele necesare antrenamentelor.
Referitor la nealocarea fondurilor pentru ținuta sportivă, instanța reține că angajatorul nu are obligația de a asigura echipament sportiv angajaților săi, ci doar uniforma, conform art. 14 lit. o din Regulamentul Intern.
Nu există nici o prevedere prin care să se stabilească o ținută obligatorie pentru pregătirea fizică, astfel că reclamantul ar fi putut participa la ședințele de pregătire în orice echipament care îi permitea activitatea fizică.
Neasigurarea echipamentului sportiv nu poate constitui o scuză pentru neparticiparea la ședințele de pregătire fizică, în condițiile în care prezența, cel puțin o dată pe săptămână, la aceste ședințe, este obligatorie conform Regulamentului intern și Dispoziției nr. 923/2012.
Reclamantul a săvârșit cu vinovăție faptele, sub forma intenției, în sensul că a știut că prin lipsa sa de la ședințele de pregătire fizică încalcă prevederile Regulamentului Intern al instituției angajatoare, care îi impun obligația de participa la respectivele ședințe.
De asemenea, reclamantul nu a făcut dovada existenței nici unei împrejurări de natură să înlăture răspunderea sa disciplinară.
Chiar dacă nu ar fi deținut un echipament corespunzător, ceea ce este greu de crezut (fiind suficientă deținerea unui tricou, a unui șort și a unor șosete-ținând seama că pregătirea sportivă se desfășura într-o sală special amenajată, având pardoseală din parchet laminat), reclamantul avea obligația de a se prezenta, cel puțin, la ședințele organizate de angajator.
Reclamantul a invocat nelegalitatea constituirii comisiei de disciplină, însă nu a arătat motivul pentru care consideră că această comisie este nelegal constituită, în raport cu care instanța să efectueze verificările necesare.
Pe cale de consecință, instanța a apreciat că această comisie, formată din trei membri, conform dispozițiilor art. 4 alin. 1 din HG nr. 1344/2007, a fost legal constituită.
Față de cele mai sus reținute, instanța a apreciat că reclamantul a săvârșit, cu vinovăție, abaterea disciplinară reținută în sarcina sa, astfel că în mod temeinic și legal reclamantul a fost sancționat cu sancțiunea prevăzută de art. 77 al 3 lit. b din legea nr. 188/1999 – reducerea drepturilor salariale pe o perioadă de o lună. Sancțiunea corespunde gravității faptei și conduitei reclamantului, care se află la a patra abatere disciplinară într-un interval de timp de câteva săptămâni, fiind de asemenea sancționat prin dispozițiile de sancționare nr. 1873/22.05.2012, 1871/22.05.2012, 1645/08.05.2012(filele 30-32).
Pe cale de consecință, în baza dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 188/1999, a respins contestația formulată de reclamant împotriva Dispoziției de sancționare nr. 2474/29.06.2012.
În cauză a declarat recurs reclamantul M. C. M. solicitând modificarea sentinței conform art.304 pct. 9 Cod procedură civilă și admiterea acțiunii.
În motivare, recurentul invocă tardivitatea sancționării disciplinare a reclamantului, întrucât potrivit art.252,alin. 1 din Codul Muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, termen care in opinia sa este un termen de recomandare si orice depășire a termenului respectiv, chiar daca legea prevede posibilitate aplicării sancțiunii disciplinare până în cel târziu 6 luni de la data săvârșirii abaterii disciplinare, nu reprezintă altceva decât un abuz, încurajând astfel angajatorul de a exercita o presiune asupra salariatului in tot acel interval de timp de 6 luni
Or, în ceea ce privește speța de față, cu toate ca angajatorul a avut cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare încă din data de 02.04.2012 și nici nu a dovedit existenta vreunei împiedicări mai presus de voința acestuia in termenul legal de 30 de zile intimatul a procedat la efectuarea cercetării disciplinare prealabile în legătura cu abaterea disciplinara mai sus menționate după mai bine de 3 luni de la data când a avut cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare mai sus menționate,ceea ce evidențiază caracterul revansardist al intimatului față de reclamant, pe fondul în care acesta a devenit o persoana incomoda, întrucât deși a fost concediat, a fost reîncadrat în urma unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, prin care s-a stabilit încă o data atitudinea abuziva și discriminatorie a intimatului față de reclamant.
În ceea ce privește considerentele instanței de fond, potrivit căreia nu exista nici o prevedere prin care sa stabilească o ținuta obligatorie pentru pregătirea fizica, iar angajatorul nu are obligația de a asigura echipament sportiv angajaților săi, ci doar uniforma, sunt total netemeinice și nefondate, deoarece obligația "angajatorului de a asigura echipamentul sportiv angajaților in vederea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, reiese în mod expres din următoarele dispoziții legale:
- stabilite in sarcina intimatului atât prin disp.art.40,alin.2JiLb din Codul Muncii, potrivit cărora angajatorului îi revine obligația să asigure permanent condițiile tehnice și organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă și condițiile corespunzătoare de muncă,
- disp.art.51, alin. l din Legea nr.188/1999, republicata,potrivit cărora autoritățile si instituțiile publice au obligația sa prevadă in bugetul anual propriu sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor de perfecționare profesionala a funcționarilor publici organizata la inițiativa ori in interesul autorității sau instituției publice.
Cu toate acestea, printre condițiile si dotările mai sus menționate nu fisurează si echipamentul sportiv aferent fiecărui tip de pregătire, respectiv in sala si in aer liber; or, reclamantul nu deține resursele financiare necesare achiziționării echipamentului sportiv aferent scopului mai sus menționat, cu atât mai mult cu cât din însuși culpa intimatului, reclamantul a fost lipsit, ca urmare a unei concedieri abuzive de către intimat, mai bine de 16 luni, de un venit din salarii, acumulând in aceasta perioada,datorii consistente.
La fel de netemeinice și nefondate sunt și argumentele instanței de fond potrivit căreia, chiar daca nu ar fi deținut un echipament sportiv corespunzător, era suficient să dețină un tricou, un sort si șosete, pentru a putea participa ședințele de angajator, ținând seama ca pregătirea sportiva se desfășoară . amenajata, atâta timp cât ședințele de pregătire fizica se desfășoară atât în sala, cât și in aer liber. Or,in momentul in care pregătirea fizica din luna martie 2012 s-a desfășurat in aer liber, pe fondul temperaturilor foarte scăzute din luna respectiva, era mai mult decât imposibil sa pot participa la ședințele de pregătire fizica desfășurate in aer liber îmbrăcat doar in tricou, șort si șosete.
In concluzie,așa cum a arătat prin acțiunea introductivă, în speță, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege (art. 75 din Legea nr. 188/1999, republicata) pentru antrenarea răspunderii disciplinare a reclamantului, respectiv nu exista vinovăția, sub nici una din formele acesteia, întrucât nu a putut participa la ședințele de pregătire fizica mai sus menționate, întrucât reclamantul nu a avut posibilitatea de a-și achiziționa pe cont propriu, echipamentul specific (trening,adidași,short,etc.), invocându-si astfel propria culpa și incorectitudine și se apară folosind un asemenea temei în susținerea intereselor sale,contrar principiului ,,nemo auditurpropriam turpitudinem allegans".
Totodată, intimatul nu a făcut dovada existentei unei vătămări in dauna persoanei care a făcut sesizarea cu privire la o așa-zisa abatere disciplinara săvârșita de către reclamant în condițiile in care potrivit art.27 din H.G. nr.1344/2007 „comisia de disciplina poate fi sesizata de orice persoana care se considera vătămata prin fapta unui funcționar public".
Mai mult decât atât intimatul nu a făcut de asemenea dovada faptului ca a asigurat in permanenta condițiile tehnice și organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă și condițiile corespunzătoare de muncă in legătura cu aspectele invocate mai sus de către reclamant.
In ambele situații mai sus menționate, având in vedere disp. art. 19,alin. 1 ,lit. a din H.G. nr. 1344/2007 si ale ort.272 din Codul Muncii sarcina probei îi revine in exclusivitate angajatorului.
Cu toate acestea, instanța de fond a evitat a se pronunța cu privire la existenta sau inexistenta vreunei vătămări in dauna vreunei persoane cu privire la fapta unui funcționar public in speța reclamantul așa cum prevede in mod imperativ art.27din H.G. nr.1344/2007.
Examinând recursul reclamantului, se respinge ca nefondat conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă împotriva sentinței civile nr. 1344/31.X.2012 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C.-S., pentru că:
În ceea ce privește excepția tardivității aplicării sancțiunii disciplinare, art. 77 alin. 5 din Legea nr.188/1999, prevede că acesta se aplică în cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai mult de 2 ani de la data săvârșirii acesteia.
Cum sesizarea abaterii disciplinare s-a întocmit sub nr.2095/7.VI.2012, iar raportul comisiei de disciplină s-a încheiat sub nr. 2468/29.VI.2012, iar dispoziția de sancționare nr.2474 s-a emis la data de 29.VI.2012, Curtea reține că s-a respectat prevederea legală sus invocată din Legea nr. 188/1999 și excepția nu este întemeiată pentru că reclamantului, funcționar public, nu i se aplică dispozițiile Codului muncii, cum eronat susține prin recurs.
Este nefondată și susținerea încălcării prevederilor art. 51 alin. 1 din Legea nr.188/1999 privind nealocarea în bugetul anual al pârâtului, a unor cheltuieli pentru asigurarea unui echipament sportiv pentru pregătirea sportivă a reclamantului, pentru că, textul susinvocat nu prevede în concret categoriile de activități de perfecționare profesională pentru care există obligația alocării lor în bugetul instituției, deci reclamantul nu poate invoca încălcarea acestei dispoziții legale de către pârât.
De asemenea, potrivit Regulamentul Intern al Direcției Poliției Locale Reșița, art. 14 lit. o, reclamantul are dreptul de a primi de la pârât numai uniformă gratuită și nu alte categorii de îmbrăcăminte, iar invocarea lipsei posibilităților materiale de a-și achiziționa o ținută sportivă nu este de natură a justifica abaterea comisă, reținută în mod legal de pârât, vinovăția reclamantului existând din momentul încălcării art. 2 din dispoziția nr.923/7.III.2012 emisă de conducerea instituției publice și a art.14 alin. 2 lit. a, b și y din Regulamentul Intern al acesteia.
În ceea ce privește încălcarea de către pârât a prevederilor art. 27 alin. 1 din HG nr.1344/2007, privind normele de funcționare a comisiilor de disciplină privind sesizarea acestei comisii, Curtea reține că formularea din textul legal, în sensul că sesizarea poate fi făcută de orice persoană vătămată prin fapta funcționarului public, nu exclude dreptul numitului M. S., polițist în cadrul instituției pârâte, de a fi sesizat comisia de disciplină, pentru că a avut atribuția de a verifica prezenta polițiștilor la pregătirea fizică organizată în luna martie 2012.
Sub acest aspect, Curtea reține că Legea nr.188/1999, în baza căreia s-a emis HG nr. 1344/2007, nu conține nici o dispoziție care să condiționeze valabila sesizare a comisiei de disciplină de dovada unei vătămări pe seama persoanei care sesizează o abatere disciplinară, astfel că dispoziția art. 27 alin.1 din HG nr.1344/2007 este lipsită de consecințe juridice în planul valabilei sesizări a comisiei de disciplină.
În consecință, pentru motivele expuse, recursul reclamantului se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M. C. M. împotriva sentinței civile nr. 1344/31.X.2012 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C.-S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 14 mai 2013.
PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR
D. DUMARODICA OLARURĂZVAN P.
GREFIER
M. L.
Red.RO – 30.05.2013
Tehnored LM – 03.06.2013
2 expl
Prima instanță – Tribunalul C.-S.
Judecător – Vegheș A. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2322/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7921/2013.... → |
|---|
