Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2321/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 2321/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 7133/108/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 2321

Ședința publică din 15 aprilie 2013

PREȘEDINTE: C. R. G.

JUDECĂTOR: Ș. L.

JUDECĂTOR: E. N.

GREFIER: I. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Orașului Pâncota în contradictoriu cu intimata L.(fosta S.) A. A. împotriva sentinței civile nr. 4632/PI/CA/2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantei intimate, avocat T. F. N., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reprezentantul reclamantei intimate a depus la dosar concluzii scrise și chitanță fiscală ce atestă achitarea onorariului de avocat în cuantum de 800 lei.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea în fond recursului

Reprezentantul reclamantei intimate, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 800 lei.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă 4632/PI/CA/2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamanta L. (fostă S.) A. A., și a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului Pâncota, să îi restituie suma de 8.229 lei, reprezentând taxă pe poluare, achitată de reclamantă cu chitanța ., nr._, din 04.11.2009.

A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului Pâncota să plătească reclamantei dobânzile legale, la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.

A fost obligată pârâta să îi plătească reclamantei suma de 39,30 lei cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și suma de 800 lei, onorariu de avocat, conform chitanței ., nr. 50/29.08.2012.

Împotriva acestei hotărâri pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Orașului Pâncota, a declarat recurs, invocând nelegalitatea hotărârii prin aceea că temeiul perceperii taxei de poluare a fost O.G 50/2008, act normativ în deplin acord cu art. 110 TFUE.

Se mai arată că instanța, se impunea, să oblige chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu București să suporte și cheltuielile de judecată ocazionate de proces, întrucât aceasta a încasat suma reprezentând taxă de poluare.

Totodată, recurenta invocă nevalorificarea dispozițiilor art. 274 ( alin. 3) Cod procedură civilă, solicitând micșorarea cheltuielilor avocațiale.

În cauză, intimata reclamantă a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului.

Verificând recursul astfel declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.

Astfel, cât privește fondul cauzei, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.

Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.

În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".

Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării / reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.

Cât privește cheltuielile de judecată, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, luând în considerare criterii precum: valoarea obiectului litigiului, munca prestată de avocat efectiv în cauză cu exponent în durata procedurii și problemele de drept ridicate de pârâtă, pe calea întâmpinării și a excepțiilor procedurale invocate, poziția pârâtei, în raport cu acțiunea reclamantei pe parcursul litigiului – criterii menite a configura culpa procesuală, care stă la baza aplicării dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.

Cât privește critica relativă la plata cheltuielilor de judecată de către Administrația Fondului pentru Mediu București, Curtea reține că hotărârea este legală în raport cu împrejurarea că Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Orașului Pâncota are calitatea de pârâtă în cauză, fiind în raporturi juridice directe cu reclamanta în cauză.

Pe de altă parte, prejudiciile produse ca urmare a aprecierii unor norme interne incompatibile cu dreptul european, în măsura în care există o pronunțarea a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cadrul procedurii întrebării preliminare, de admiterea a sesizării, se impun a fi reparate de stat, de îndată, pe cale administrativă, fără a impune celui astfel prejudiciat să apeleze la procedura contencioasă judiciară, generatoare de alte cheltuieli, suplimentare.

Sub acest aspect, Curtea a reținut că în cadrul unei astfel de proceduri administrative, pârâta în cauză se impunea „a se desocoti” cu chemata în garanție, ambele instituții fiind instituții de stat. În speța de față nu a fost urmat acest demers.

Cât privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamanta intimată în cadrul recursului, Curtea urmează a observa dispozițiile art. 274 (3) Cod procedură civilă, astfel că va acorda intimatei cheltuieli de judecată parțiale, în sumă de 500 lei, având în vedere munca efectiv depusă de apărătorul reclamante intimate în prezenta cauză, împrejurarea că problema de drept incidentă în cauză a fost clarificată în jurisprudență și doctrină, fiind consecința modului de interpretare deja stabilit de către CJUE, relativ la dispozițiile art. 110 din TFUE.

Totodată, s-a avut în vedere conținutul concluziilor scrise, în raport cu motivele de recurs formulate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Orașului Pâncota în contradictoriu cu intimata L.(fosta S.) A. A. împotriva sentinței civile nr. 4632/PI/CA/2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .

Obligă pârâta să plătească intimatei reclamante suma de 500 lei cheltuieli de judecată parțiale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.04.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. R. G. Ș. L. E. N.

GREFIER,

I. B.

Red.E.N/20.04.2013

Tehnored. I.B. 2 ex./16.05.2013

Primă instanță: M. C. - Tribunalul A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2321/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA