Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8371/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8371/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 6467/115/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARA Operator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.8371
Ședința publică din 10 septembrie 2013
P.:R. O.
JUDECĂTOR: D. D.
JUDECATOR:R. P.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul D. P. împotriva sentinței civile nr. 81/16.01.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței au fost depuse la dosar la data de 03.09.2013 de către reclamantul recurent D. P., concluzii scrise și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și 0,3 lei timbru judiciar
Nemaifiind alte cereri formulate, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. sub nr._ /15.10.2012, reclamantul D. P., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane, a solicitat instanței anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 164/10.01.2012 și obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare în cuantum de 1255 lei, indexată cu indicele de inflație și dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, și până la plata efectivă a sumei, cu cheltuieli de judecată.
II. Hotărârea Tribunalului C. S.:
Prin sentința civilă nr. 81/16.01.2013, pronunțată în dosar nr._, Tribunalul C.-S. a respins acțiunea formulată de către reclamantul D. P., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Băile Herculane; a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă față de chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, reținând, în esență, că aceasta este inadmisibilă întrucât reclamantul nu a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare anterior sesizării instanței de contencios administrativ.
III. Recursul reclamantului:
Împotriva sentinței civile nr. 81/16.01.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în termen legal, a declarat recurs reclamantul D. P., solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii recurate și rejudecând cauza, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare nr.164/10.01.2012 emisă de pârâta A.F.P. Băile Herculane și obligarea pârâtei să restituie suma de 1.255 lei reprezentând taxă nedatorată, cu dobânzi calculate conform art.124 Cod fiscal, calculate până la data efectivă a plății.
În motivare se arată că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Cu privire la prematuritatea formulării acțiunii se arată că art. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede în mod expres două situații în care cetățeanul are dreptul să se adreseze instanțelor de judecată.
Astfel, „ orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică:
a)teza nr. unu :,, printr-un act administrativ
b)teza nr. doi: nesoluționarea în termen legal a unei cereri încălcarea drepturilor reclamantului și a interesului legitim s-a realizat prin emiterea decizie de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule prin care a fost obligat să achite suma de 1255 lei, decizie care a fost emisă cu încălcarea legislației europene, legislație care primează în raport cu legislația internă, conform art. 148 din Constituția României, condiționându-se înmatricularea autovehiculului de achitarea acestei taxe de poluare.
Se mai arată că OUG nr. 50/2008 nu prevede obligativitatea solicitării restituirii taxei de poluare ca etapă prealabilă adresării instanțelor de judecată, singura condiție impusă de aceste acte normative fiind contestarea Deciziei de calcul a taxei de poluare pe cale administrativă.
În legătură cu această condiție, reclamantul susține că a făcut precizările necesare și a arătat că ICCJ s-a pronunțat în legătură cu acest aspect, stabilind prin decizia nr. 24/2011 admisibilitatea cererii sale, fără îndeplinirea procedurii prealabile administrative .
Consideră că soluția admisibilității acțiunii, fără a îndeplini procedura prealabilă a solicitării restituirii taxei de poluare, se impune prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, obligatorie pentru instanțele de judecată din țara noastră, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita în justiție rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ.
Parcurgerea procedurii prealabile prin care ar fi cerut, în scris, restituirea taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii cererii reprezintă de fapt, un obstacol artificial în calea recuperării prejudiciului suferit de reclamant prin încasarea acestei taxe de poluare incompatibilă cu normele europene.
Așa cum a arătat, răspunsul negativ la cererea de restituire este mai mult decât previzibil deoarece, până în prezent, în toată țara nu s-a înregistrat un răspuns afirmativ, în condițiile în care administrațiile finanțelor publice erau obligate să se alinieze la legislația europeană și să țină cont de hotărârile instanțelor europene și în mod practic să renunțe la încasarea acestei taxe până la alinierea legislației interne cu cea comunitară.
Precizează reclamantul că în această perioadă a complinit lipsa unei astfel de cereri de restituire și, așa cum era de așteptat, răspunsul este negativ, astfel că existența sau inexistența acestuia nu influențează cu nimic hotărârea pe care trebuie să o ia instanța de judecată și care trebuie să fie în concordanță cu deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene .
În ceea ce privește admisibilitatea acțiunii, fără îndeplinirea vreunei proceduri prealabile administrative, reclamantul arată că a depus la dosar Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție prin care se precizează că o astfel de acțiune este admisibilă, ceea ce duce la concluzia că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Pe fondul cauzei, reclamantul recurent arată că OUG nr. 50/2008 cu modificările sale succesive, au creat și mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene, fără ca prevederi asemănătoare să fie aplicate autovehiculelor de ocazie ce provin din România, ceea ce creează un regim preferențial de impozitare .
Astfel de reglementări au ca efect descurajarea cumpărării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie din alte state membre, fapt ce este în totală contradicție cu prevederile Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
Potrivit art. 90 și 110 din TFUE este interzis ca prin reglementările naționale să se aplice impozite și taxe mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu impozitele și taxele aplicabile produselor naționale .
În legătură cu nelegalitatea taxei de mediu instituite prin OUG nr. 50/2008 Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat prin mai multe hotărâri.
Astfel, în cauza privind I. T. vs. Statul Român și în cauza N. vs Statul Român, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că „ art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională."
Prin hotărârile date, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a lipsit de temei juridic obligarea cetățenilor români la plata taxei de poluare .
In art. 148 din Constituția României se statuează faptul că prevederile tratatelor constituante la U.E au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, instanțele judecătorești fiind obligate să aducă la îndeplinire aceste prevederi prin aplicarea cu prioritate a normelor comunitare în raport cu cele naționale .
Așa cum a arătat reclamantul, între dispozițiile legale interne și cele comunitare există contradicție, situație în care însăși Curtea de Justiție Europeană a stabilit că aceste taxe au fost colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din TRATAT .
Precizează recurentul că și pârâta, ca instituție specializată a statului, avea obligația legală să observe că taxa de poluare stabilită prin OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, este în contradicție cu normele europene și prin urmare să aplice cu prioritate prevederile comunitare .
Procedând în mod contrar, pârâta a aplicat eronat prevederile legale obligându-mă la plata unei taxe pe care nu o datorat, astfel că sunt întrunite prevederile art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală ce îl îndreptățesc pe recurent să pretindă restituirea acestei taxe .
De asemenea, reclamantul recurent arată că în procesul de soluționare a cererii sale lipsește calea intermediară a apelului, recursul având caracter devolutiv, situație în care solicită ca instanța de recurs să examineze cererea sa sub toate aspectele, inclusiv cu privire la legalitatea și temeinicia acesteia .
In acest sens, recurentul solicită a se constata că a complinit lipsa cererii exprese privind restituirea taxei de poluare astfel că acțiunea sa este admisibilă din toate punctele de vedere, fiind formulată și precizată în concordanță cu legislația internă și europeană .
Această cerere se întemeiază și pe prevederile art. 304 ind. 1 din codul de procedură civilă, motiv pentru care solicită instanței să procedeze la examinarea cererii sale sub toate aspectele.
In drept, invocă prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 din codul de procedură civilă .
IV. Aprecierea Curții de Apel Timișoara:
Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
În prezenta cauză, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane la restituirea sumei în cuantum de 1255 lei, achitată de reclamant la data de 10.01.2012, reprezentând taxă pentru emisii poluante, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Legii nr. 9/2012, a unui autoturism marca Opel Corsa, înmatriculat anterior în Austria.
Instanța de fond a respins acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că aceasta este inadmisibilă întrucât reclamantul nu a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare anterior sesizării instanței de contencios administrativ.
În analizarea legalității soluției pronunțe de instanța de fond, Curtea consideră necesară expunerea dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 TCE), precum și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
1. Considerații preliminare privind cadrul legal aplicabil:
1.1 Pentru expunerea conținutului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009, Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației F. pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.
Astfel, Curtea Europeană de Justiție a expus reglementarea respectivă în paragrafele 6-14 din hotărârea N..
De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).
În acest context, Curtea observă că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu efecte similare dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, în varianta ulterioară datei de 31.12.2010, respectiv reglementarea în varianta stabilită conform O.U.G. nr. 117/2009 și nr. 118/2010.
1.2 În privința dispozițiilor Legii nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, Curtea reține că noua taxă – ca și vechea taxă de poluare – are o . caracteristici similare reglementării anterioare, respectiv:
- taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
- taxa se plătește, conform art. 4 din Legea nr. 9/2012:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei.
Curtea mai observă că în varianta inițială a Legii nr. 9/2012, taxa pentru emisiile poluante se datora și în cazul autovehiculelor second hand înmatriculate în România anterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012 și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 (în vigoare în perioada 1.01._08) sau taxa de poluare (în vigoare în perioada 1.07._12). astfel, în varianta inițială a Legii nr. 9/2012, art. 4 alin. 2 prevedea că „Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Însă această reglementare a fost suspendată prin O.U.G. nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 9 din 31 ianuarie 2012, care prevede, al art. 1, următoarele: „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicata în Monitorul Oficial Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013”.
Totodată, art. 2 din O.U.G. nr. 1/2012 stabilea posibilitatea restituirii taxei plătită de contribuabili conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 în perioada 13.01.2012 și până la . Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2012.
1.3. Totodată, Curtea de Apel Timișoara a expus în numeroase hotărâri (de exemplu în deciziile pronunțate la data de 29.08.2012 în dosarele nr._ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ și_:
- conținutul art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene - TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, renumerotat prin Tratatul de la Lisabona începând cu data de 1.12.2009);
- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție (Curtea de Justiție a Uniunii Europene) din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.);
- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 (I. N.);
- obligativitatea respectării dreptului comunitar (european) și prioritatea acestuia față de reglementările interne, conform art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României
- competența instanțelor naționale de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, în conformitate cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
- faptul că prin Decizia nr. 24/14.11.2011 – decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, obligatorie conform art. 3307 alin. 4 Cod de Procedură Civilă – publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că:
„1.Acțiunea având ca obiect obligarea Instituției Prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 este admisibilă.
2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
2. Analiza situației din speță:
Curtea reamintește că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane la restituirea sumei în cuantum de 1255 lei, achitată de reclamant la data de 10.01.2012, reprezentând taxă pentru emisii poluante, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Legii nr. 9/2012, a unui autoturism marca Opel Corsa, înmatriculat anterior în Austria.
Cu privire la reținerea instanței de fond referitoare la absența cererii prealabile de restituire a taxei, Curtea constată că reclamantul a reiterat în recurs că Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu impune formularea unei plângeri prealabile anterior sesizării instanței de contencios administrativ cu o solicitare de restituire a taxei pentru emisiile poluante.
Curtea constată, în primul rând, că reclamantul a sesizat instanța de fond fără a se adresa anterior autorității pârâte cu o cerere de restituire a taxei pentru emisiile poluante.
În al doilea rând, Curtea subliniază necesitatea de a se face distincție între formularea cererii de restituire a taxei și cerința contestării deciziei de calcul a taxei, respectiv a formulării unei plângeri prealabile împotriva refuzului de restituire manifestat la cererea de restituire.
În acest sens, Curtea reamintește o . reglementări incidente în materia contenciosului administrativ și incidente în prezenta cauză.
Astfel, conform art. 1 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.
În privința definiției nesoluționării în termenul legal a unei cereri, art. 2 alin. 1 lit. n) din Legea nr. 554/2004 prevede că prin nesoluționare în termenul legal a unei cererise înțelege „faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen”
Conform art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, „se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal”.
În privința definiției refuzului nejustificat de a soluționa o cerere, art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004 prevede că prin refuz nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile”:
În privința definiției excesului de putere, art. 2 alin. 1 lit. n) din Legea nr. 554/2004 prevede că prin exces de puterese înțelege „exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor”.
Conform art.8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, care reglementează obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ, „persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.
În raport cu aceste reglementări, Curtea reține că pentru a se putea sesiza instanța de contencios administrativ, este necesară formularea unei cereri către autoritatea administrativă pârâtă, cerere care:
- fie este soluționată de autoritatea administrativă prin emiterea unui răspuns, înăuntrul sau cu depășirea termenului legal de 30 de zile (în cazul contenciosului administrativ fiscal termenul este de 45 de zile);
- fie nu primește nici un răspuns.
În privința plângerii prealabile administrative, aceasta intervine numai după ce reclamantul a formulat o cerere către autoritatea administrativă – în speță, o cerere de restituire a taxei.
Astfel, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.
Curtea reamintește și dispozițiile art. 11 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform cărora „cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:
a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;
b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;
c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;
d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;(...).
Ipoteza de la art. 11 alin. 1 lit. d vizează nesoluționarea în termenul legal a unei cereri – ipoteză care impune, de asemenea, formularea unei cereri preliminare către autoritatea administrativă.
În concluzie, din aceste reglementări rezultă necesitatea de a se face distincție între necesitatea formulării unei cereri inițiale adresate autorității administrative și necesitatea ulterioară de a formula o plângere prealabilă împotriva eventualului refuz de soluționare a cererii inițiale.
Or, Înalta Curte de Casație și Justiție, în Decizia nr. 24/2011 examinează exclusiv necesitatea formulării plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, respectiv a contestației fiscale prevăzute de art. 205 Cod de Procedură Fiscală în materie fiscală, reținând că nu se impune o astfel de plângere prealabilă / contestație împotriva deciziei de calcul.
Din această soluție nu rezultă însă că reclamantul nu trebuie să depună o cerere de restituire la autoritatea pârâtă anterior sesizării instanței de contencios administrativ
În acest sens, Curtea va expune în continuare considerentele relevante din Decizia nr. 24/2011, pentru lămurirea acestui aspect:
„Problema controversată vizează admisibilitatea utilizării directe a acestei căi ori, dimpotrivă, parcurgerea obligatorie, în prealabil, a procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală.
Înalta Curte reține că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
Din această perspectivă, se impun câteva precizări.
Astfel, în primul rând, a susține că nu există acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată.
Într-adevăr, existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Trimiterea la prevederile art. 117 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură fiscală, pe care procurorul general o realizează în cuprinsul memoriului de recurs în interesul legii, nu face decât să întărească argumentația expusă, câtă vreme acesta nu este decât un alt caz distinct (dintre cele 8 reglementate de legiuitor) în care se restituie sumele încasate.
În al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare”.
Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție face referire la „cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu”, acesta fiind obiectul acțiunii în justiție în astfel de litigii, în care nu se contestă și legalitatea deciziei de calcul a taxei de poluare.
Or, în speță, nu există un refuz nejustificat de restituire a taxei, câtă vreme reclamantul nu a formulat o cerere de restituire a taxei către autoritatea pârâtă.
Raportat la aceste constatări, Curtea reține că instanța de fond a apreciat în mod corect starea de fapt și a aplicat și interpretat legal Decizia nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și celelalte texte legale indicate mai sus.
Curtea reține, astfel, că instanța de fond a statuat în mod întemeiat că în cadrul acțiunii în contencios administrativ recunoașterea sau realizarea dreptului vătămat sunt condiționate de existența unui act administrativ nelegal, tipic sau asimilat, iar în cauza de față reclamantul s-a adresat direct instanței de contencios administrativ pentru obligarea pârâtei la restituirea taxei pentru poluare în discuție, fără ca în prealabil să fi adresat o cerere în restituire acesteia și funcție de modul de soluționare a cererii să poată invoca eventual vătămarea sa în dreptul la restituirea taxei, în sensul evidențiat în cererea introductivă de instanță.
Raportat la această stare de fapt, Curtea reține că soluția instanței de fond este întemeiată și nu se impune analizarea fondului cauzei, respectiv a temeiniciei cererii de restituire a taxei pentru emisiile poluante.
În consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului C. S. este temeinică și legală, recursul formulat de reclamantul D. P. împotriva sentinței civile nr. 81/16.01.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 din vechiul Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul D. P. împotriva sentinței civile nr. 81/16.01.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
R. O. D. D. R. P.
GREFIER,
M. M.
Red.:R.P./18.09.2013
Tehnored./M.M./ 2 ex./7.10.2013
Inst.fond:Tribunalul C.-S. :jud.Veghes A. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6616/2013.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 458/2013. Curtea de... → |
|---|
