Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2229/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2229/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 661/30/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2229
Ședința publică din 15 aprilie 2013
P.: R. C.
JUDECĂTOR: Ș. L.
JUDECĂTOR: E. N.
GREFIER: I. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 3216/05.10.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat G. R. O., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă în reprezentarea reclamantului av S. Glad, lipsă fiind pârâta
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța a pus în vedere reclamantului prin reprezentant să facă dovada că a solicitat autorității pârâte restituirea taxei anterior promovării acțiunii, pentru a justifica interesul de promovare a acțiunii.
Reprezentantul reclamantului a arătat că reclamantul nu a efectuat acest demers, apreciind că nu este necesar față de cele dispuse prin decizia dată de ICCJ în soluționarea recursului în interesul legii, nr. 24/17.11.2011. Acesta a solicitat respingerea excepției privind lipsa de interes în promovarea acțiunii.
Având cuvântul pentru concluzii asupra recursului, acesta a solicitat respingerea căii de atac, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3216/05.10.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul G. R. O., împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara, care a fost obligată la restituirea către reclamant a sumei de 3822 lei reprezentând taxă pentru poluare și a dobânzilor legale calculate începând cu a 46-a zi de la data formulării cererii de restituire și până la plata efectivă, precum și la plata sumei de 43,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că instituirea taxei de poluare prin OUG. nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara solicitând modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii reclamantului, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că aceasta revine in cauză organului care a încasat taxa pe poluare si care o deține in prezent, respectiv Administrației Fondului pentru Mediu București.
Pe fond, s-a arătat că taxa pe poluare a fost percepută de la reclamant în mod legal, în temeiul OUG nr. 50/2008, ale cărei dispoziții respectă legislația Uniunii Europene, că, raportat la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, s-ar putea constata caracterul discriminatoriu al taxei doar în măsura în care s-ar dovedi că valoarea reziduală cuprinsă în valoarea de piață a unui autovehicul de ocazie achiziționat pe piața națională ar fi superioară taxei pe poluare percepute pentru înmatricularea în România a unui autovehicul importat dintr-un stat membru UE, ceea ce nu ar fi cazul în speță, de vreme ce reclamantul nu s-a prevalat de astfel de argumente.
De asemenea, s-a susținut că cererea reclamantului este neîntemeiată și datorită faptului că prin Legea nr. 9/2012 i s-a asigurat acestuia posibilitatea de a obține restituirea parțială a taxei achitate în temeiul OUG nr. 50/2008, ca urmare a formulării unei cereri.
La termenul de judecată din 15.04.2013, instanța a invocat din oficiu și a pus în discuție excepția privind lipsa de interes în promovarea acțiunii, în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada că a solicitat restituirea taxei autorității fiscale pârâte, anterior sesizării instanței.
În condițiile art. 137 alin. 1 C.pr.civ., analizând cu prioritate excepția invocată, instanța constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă, întrucât în speță refuzul autorității pârâte de a restitui taxele pe poluare percepute în temeiul OUG nr. 50/2008 este notoriu, fiind, de altfel exprimat și prin întâmpinarea depusă la dosar în fața primei instanțe, astfel încât ar fi excesiv de formalist a se impune reclamantului să demareze o nouă procedură de restituire a taxei, prin sesizarea acestei autorități cu o cerere de restituire întemeiată pe dispozițiile art. 117 C.pr.civ.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, precum și prin aplicarea art. 304, 304 ind. 1 C.p.civ., Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara, Curtea reține că în prezenta speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului de a i se restitui taxa de poluare încasată de Administrația Finanțelor Publice Timișoara și a cărei restituire a fost refuzată tot de această autoritate fiscală.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În vederea stabilirii calității procesuale pasive în cazul litigiilor privind cererile de restituire a taxei de poluare trebuie avut în vedere cadrul legal specific acestor litigii, respectiv dispozițiile art. 1 alin. 1 și ale art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.
Conform art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu”.
Conform art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Din aceste dispozițiile legale rezultă că taxa de poluare este calculată, stabilită și impusă prin acte emise de organele fiscale, iar contestarea ei este posibilă numai în fața organelor fiscale, cu respectarea dispozițiilor din Codul de Procedură Fiscală.
Curtea constată că și în prezenta cauză taxa de poluare a fost plătită de reclamant la Administrația Finanțelor Publice Timișoara și că tot această autoritate administrativă a refuzat restituirea acestei taxe, la cererea reclamantului.
Curtea admite că din dispozițiile art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 rezultă în mod indiscutabil că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației Fondului pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.
Din această reglementare nu se poate reține, însă, că autoritățile fiscale care calculează și impun plata taxei de poluare – respectiv autoritățile fiscale – nu au calitate procesuală pasivă.
Dimpotrivă, art. 17 C.pr.fiscală precizează că raportul juridic fiscal se leagă între stat, reprezentat de organele fiscale și contribuabil, fără a distinge după destinația sumelor percepute cu titlu de creanțe fiscale. Într-adevăr, sumele percepute la bugetul de stat ori la bugetele locale, cu titlu de creanțe fiscale pot primi diferite destinații, în funcție de prevederile legilor bugetare, dar acest aspect nu schimbă natura ori subiectele raportului juridic fiscal. Prin urmare, chiar dacă OUG nr. 50/2008 prevede destinația sumelor percepute ca și taxe pe poluare (creanțe fiscale), stabilind că acestea se varsă integral la bugetul Fondului pentru mediu, care se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, această împrejurare nu este de natură să schimbe natura juridică a raportului juridic dedus judecății și nici subiectele acestuia.
Or, din art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 cât și din situația de fapt din speță rezultă că organul fiscal, respectiv Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara, a emis acte administrative și au exprimat manifestări de voință în regim de putere publică, prin care au încasat taxa în litigiu și au refuzat restituirea sa. Așadar, în persoana acesteia se verifică identitatea dintre subiectul pasiv din raportul de drept fiscal dedus judecății și persoana pârâtului, rezultând astfel că excepția lipsei calității sale procesuale pasive este nefondată, urmând a fi respinsă.
În egală măsură se privesc a fi nefondate susținerile recurentei și pe fondul cauzei.
În speță, reclamantul nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, cum greșit susține recurenta, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Prin urmare, se cuvine a fi înlăturate toate argumentele recurentei potrivit cărora taxa pe poluare instituită de OG nr. 50/2008 nu ar avea caracter discriminatoriu, deoarece o atare discriminare s-ar putea reține doar în măsura în care s-ar dovedi că valoarea reziduală cuprinsă în valoarea de piață a unui autovehicul de ocazie achiziționat pe piața națională ar fi superioară taxei pe poluare percepute pentru înmatricularea în România a unui autovehicul importat dintr-un stat membru UE. Aceste argumente nu sunt concludente în cauză.
Aceasta deoarece reclamantul se prevalează în speță de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În fine, în aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, nepublicată în Repertoriu, la pct. 27. Prin urmare, trebuie înlăturate susținerile contrare ale recurentei, potrivit cărora interpretarea dată de CJUE în cauza C-402/09, T. nu s-ar aplica în cazul sumelor percepute cu titlu de taxă pe poluare în temeiul OUG nr. 50/2008 în formele sale în vigoare după data de 15.12.2008.
Astfel fiind, trebuie concluzionat că și în speța pendinte, în care reclamantul a achitat taxa pe poluare în temeiul OUG nr. 50/2008 în vigoare cu începere din data de 01.01.2010, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată.
Ca atare, se verifică în speță susținerile reclamantului recurent potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
În egală măsură se privesc a fi nefondate și susținerile recurentei referitoare la efectele adoptării Legii nr. 9/2012. Nu se poate aprecia că pârâta recurentă ar putea fi obligată la restituirea doar parțială a sumei pretinse, anume, în cuantumul reglementat de Legea nr. 9/2012, căci o atare interpretare ar contraveni principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 din Constituția României, creând, totodată, un tratament discriminatoriu între persoanele care au obținut restituirea sumei achitate cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, în baza unor hotărâri judecătorești, anterior adoptării Legii nr. 9/2012 și cei care, precum reclamantul, nu au demarat sau finalizat un atare demers judiciar până la acel moment, deși situația lor este, în fapt, identică, de vreme ce taxa a fost percepută anterior, iar plata nu a dat naștere unor situații de fapt care să producă efecte în timp și care s-ar putea analiza ca facta pendentia, pentru a se aprecia că intră sub incidența legii noi.
Va fi, deci, respins recursul declarat, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ, dat fiind că instanța de fond a dat o corectă interpretare dispozițiilor relevante din dreptul național, care include și legislația Uniunii Europene, parte integrantă din sistemul juridic intern, potrivit art. 148 din Constituția României.
În baza art. 274 C.pr.civ, se va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în calea de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 3216/05.10.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat G. R. O. .
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR R. C. Ș. L. E. N.
- cu opinie separată -
OPINIE SEPARATĂ:
În opinia minoritară, în cauză se impunea admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii, pentru următoarele considerente:
Acțiunea reclamantului este întemeiată pe refuzul pârâtei de restituire a taxei pe poluare ce formează obiectul litigiului, pretins încasată cu nerespectarea dispozițiilor legale, conform dispozițiilor art.117 alin.1 lit. d din Legea nr.554/2004.
Însă reclamantul nu a făcut dovada unei solicitări de restituire a taxei către organul fiscal, conform dispozițiilor legale menționate, deși i s-a solicitat să facă o atare dovadă pentru termenul din 15.04.2013.
Or, Legea nr.554/2004 ce reprezintă dreptul comun în materie, se referă la nesoluționarea în termenul legal sau refuzul nejustificat de a soluționa o cerere, ca acte administrative asimilate, iar art.1 alin.1 din lege ce circumstanțiază obiectul acțiunii în contencios administrativ, se referă inclusiv la vătămarea unei persoane de către o autoritate publică, prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, astfel că, atât timp cât nu există o astfel de cerere, reclamantul nu poate pretinde sancționarea conduitei vătămătoare și pretins nelegale a autorității publice, neputând justifica interesul în promovarea demersului judiciar pendinte.
Decizia nr.24 din 14.11.2011 pronunțată de instanța supremă în interesul legii, de care se prevalează reclamantul, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, în condițiile în care, prin aceasta s-a statuat doar faptul că procedura de contestare prev. de art.7 din OUG nr.50/2008, rap. la art.205-218 C. proc. fiscal, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei pe poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d, ceea ce înseamnă doar că pentru restituirea taxei nu este necesară contestarea pe cale administrativă a deciziei de calcul al taxei pe poluare, nu și că o astfel de acțiune (de restituirea a sumei) poate fi promovată în lipsa unei cereri de restituire, întrucât o astfel de interpretare ar conduce la eludarea principiilor generale ale contenciosului administrativ, așa cum s-a arătat.
Prin urmare, cum o acțiune privind refuzul autorității publice de soluționare a unei cereri nu poate fi fundamentată în lipsa unei astfel de cereri, se impunea admiterea recursului declarat de pârâta AFP Timișoara, în temeiul art.304 pct.9 și art.312 alin.3 C. proc. civ, cu consecința modificării în tot a sentinței recurate și respingerii acțiunii reclamantului.
JUDECĂTOR,
R. C.
GREFIER
I. B.
Red.RC - 08.05.2013
Thred.RC- 08.05.2013, 2 ex
Primă instanță:Tribunalul T.
Judecător:R. N.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4305/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6616/2013.... → |
|---|
