Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 985/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 985/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 3580/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Operator 2928
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 985/R
Ședința publică din data de 11 martie 2013
Președinte: P. M.
Judecător: A. B.
Judecător: C. B. N.
Grefier: F. L. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Chișineu Criș împotriva sentinței civile nr. 3861/02.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat T. A. și intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul intimat avocat S. P. I., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantului depune la dosar concluzii scrise și chitanța reprezentând onorariul de avocat, în dovedirea cheltuielilor de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3861/02.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, Tribunalul A.:
A admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul T. A. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș și a obligat pârâtă să restituie reclamantului taxa pentru emisiile poluante achitată, în sumă de 4646 lei, actualizată cu dobânda legală în materie fiscală, până la data restituirii efective a acesteia, începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, prin reprezentanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A., împotriva Administrației F. pentru Mediu, și a obligat-o pe aceasta din urmă să-i plătească celei dintâi sumele de bani cu care aceasta a căzut în pretenții conform prezentei hotărâri judecătorești;
Totodată a obligat pârâtă să plătească reclamantului 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Chișineu Criș a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se arată că în mod greșit prima instanță a respins excepția inadmisibilității ca urmare a neîndeplinirii de către reclamant a procedurii prealabile.
De asemenea, a invocat dispozițiile Legii 9/2012, art. 1, art. 2, art. 3, art. 4, art. 6, art. 9, art. 10, referitoare la taxa de mediu instituită prin acest act normativ, invocând faptul că aceste dispoziții sunt conforme cu normele europene și nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare, precum și compatibilitatea acestor norme cu dreptul european. S-au adus și critici relative la modul de soluționare a fondului cauzei, susținându-se că Legea 9/2012 este compatibilă cu dreptul european, din perspectiva art. 110 din TFUE, aplicarea sa nefiind discriminatorie, criticile Comisiei Europene vizând, exclusiv cuantumul taxei, iar nu compatibilitatea acesteia cu Tratatul.
Sunt evocate în acest context și hotărâri ale Curții Europene de Justiție și CEDO.
Recurenta a criticat și faptul că pârâta AFP Chișineu Criș a fost obligată în primă instanță la plata cheltuielilor de judecată, întrucât prin admiterea cererii de chemare în garanție, Administrația F. pentru Mediu este partea căzută în pretenții.
Reclamantul intimat a formulat concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Verificând recursul astfel declarat, Curtea constată că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 304 și nici alte temeiuri de casare/modificare a hotărârii atacate, care este temeinică și legală, motiv pentru care Curtea va respinge ca nefondat recursul, în baza art. 312 (1) Cod procedură civilă.
Astfel, cu privire la inadmisibilitatea acțiunii reclamantului, prin aceea că nu s-a urmat procedura prealabilă administrativă, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este în spiritul deciziei nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că acțiunile de domeniu Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 sunt admisibile, procedura prealabilă de contestare prevăzută de art. 7 din ordonanță, cu referire la Codul de procedură fiscală nefiind aplicabilă cererilor de restituire a taxei de poluare.
Pe fond, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea O.U.G nr. 50/2008 și a Legii nr. 9/2012 cu dreptul european și cu dreptul intern, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către CJUE, prin care a fost lămurit înțelesul art.110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor de față cu cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul U.E, efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern, conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții Europene de Justiție în cauza T. contra Statului Român, prin care s-a statuat că art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în O. U. G nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării lor/ reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu de taxă de poluare către reclamant, conform principiului arătat mai sus.
Cât privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurentele sunt în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012,a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Nici criticile referitoare la obligarea instituției pârâte la suportarea cheltuielilor de judecată și nereducerea cuantumului acestora nu sunt întemeiate, raportat la art. 274 din codul de procedură civilă (text invocat, de altfel, și de recurentă) și care, în alin. 1, statuează că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, iar alin. 3, care reglementează posibilitatea reducerii de către instanță a cuantumului onorariilor avocațiale. Chiar dacă se acceptă teza că acesta putea fi aplicat și din oficiu de tribunal, în lipsa unei solicitări în acest sens din partea pârâtei, Cutea reține faptul că declanșarea litigiului s-a datorat tocmai refuzului pârâtei Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș de a dispune restituirea sumei solicitate de reclamant, instituție emitentă a deciziei contestate.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Chișineu Criș.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta – recurentă, ca parte căzută în pretenții, la plata către reclamantul – intimat T. A. a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Chișineu Criș, împotriva sentinței civile nr. 3861/02.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Obligă pârâta – recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Chișineu Criș la plata către reclamantul – intimat T. A. a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.03.2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
dr. P. M. | dr. A. B. | dr. C. B. N. |
Grefier, | ||
F. L. N. |
Red.A.B./26.03.2013
Tehnored. F.L.N./26.03.2013/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul A.
Jud. – C. Șianțiu
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 186/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1781/2013.... → |
|---|
