Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1781/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1781/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 4545/30/2012
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de contencios administrativ și fiscal cod operator 2928
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 1781
Ședința publică din 28 martie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: M. C.
Judecător: F. D.
Judecător: M. A. B.
Grefier: M. L.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice D., împotriva sentinței civile nr. 2854 pronunțată la 17 septembrie 2012 de către Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul B. C. I., având ca obiect restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
Părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor la dezbateri.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că prin Serviciul registratură al instanței, la 7 martie 2013, reclamantul intimat a depus la dosar concluzii scrise, la care a anexat chitanța nr. 402/4.01.2013 cu care a fost achitat onorariul avocațial în sumă de 500 lei și împuternicire avocațială.
Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat și că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă la dezbateri, consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul T. la 5 iunie 2012 sub nr._, reclamantul B. C. I. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice D. solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâta la restituirea sumei de 6117 lei și plata dobânzii legale la nivelul majorării de întârziere aferente acestei sume, conform art. 120 și 124 cod procedură fiscală, până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii arată, în esență, că plata taxei de poluare pe care a achitat-o pentru înmatricularea în România a autoturismului marca BMW cu număr de identificare WBANC31040CP54575 este o plată nedatorată deoarece obligația izvorăște dintr-o taxă nelegală și discriminatorie, care contravine art. 110 TFUE.
Prin sentința civilă nr. 2854 pronunțată la 17 septembrie 2012, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Administrația Finanțelor Publice D., a admis acțiunea, a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 6117 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânzi legale calculate în conformitate cu prevederile art. 124 din OG nr. 92/2003 până la restituirea integrală a sumei, a obligat pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1039,30 lei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin emiterea deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/2011 s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a plăti suma de 6117 lei cu titlu de taxă de poluare pentru autoturismul marca BMW cu număr de identificare WBANC31040CP54575, înmatriculat pentru prima dată la 9 februarie 2006, taxa pe care aceasta a achitat-o în temeiul OUG nr. 50/2008 cu chitanța nr._/2011.
A mai reținut că potrivit OUG nr. 50/2008 taxa de poluare nu se mai percepe autovehiculelor deja înmatriculate în România, ci doar pentru cele înmatriculate în celelalte state ale Uniunii Europene, achiziționate și aduse în țară, ca și în cazul de față, unde se reînmatriculează ca urmare a schimbării proprietarului.
A apreciat că reglementată în acest mod, taxa de poluare este contrară art. 110 din TFUE, deoarece este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în Românie.
A considerat că după aderarea României la Uniunea Europeană, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau, este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
In drept a reținut incidența dispozițiilor art. 117 litera d cod procedură fiscală.
In termen legal, la 10 octombrie 2012, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs pârâta D. T., în numele AFP D., recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr._ din 21 februarie 2013.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, inclusiv cererea privind plata dobânzilor și a cheltuielilor de judecată.
Susține că hotărârea primei instanțe este vădit neîntemeiată, în ceea ce privește admiterea acțiunii, dat fiind că, la data de 13 ianuarie 2012, a intrat în vigoare Legea nr. 9/6 ianuarie 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prin care s-a abrogat OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.
Prin acest act normativ nou au fost aduse modificări majore și esențiale cu privire la cadrul legal al instituirii taxei pe emisiile poluante ale autovehiculelor în ceea ce privește sfera de aplicare a acesteia, anumite elemente în modul de taxare și introducerii reglementărilor care dau posibilitatea recuperării diferențelor de taxă apărute prin aplicarea noilor prevederi, dar mai ales în ceea ce privește înlăturarea caracterului indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului.
O primă modificare majoră introdusă prin Legea nr. 9/2012 este cea privitoare la aplicarea unitară a taxării autovehiculelor pentru care se solicită una dintre operațiunile de înmatriculare/reînmatriculare prevăzute de art. 4 din lege, indiferent de proveniența acestora, înlăturându-se astfel favorizarea indirectă a autoturismelor second-hand autohtone. Pentru un autovehicul, modul de calcul al taxei va fi identic, indiferent dacă taxa va fi achitată la momentul primei înmatriculări în România (fără distincție între un autovehicul produs în țară sau străinătate ori dacă este nou sau vechi) sau la prima transcriere a dreptului de proprietate.
Totodată, s-a soluționat problema autovehiculelor înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007, când nu se percepea taxa, sau după această dată, care au fost scutite sau exceptate de la plata ei, pentru care s-a introdus obligativitatea plății la prima transcriere a dreptului de proprietate. Așadar, taxa va fi plătită, o singură dată, în mod nediscriminatoriu de către toți cei care achiziționează autovehicule și le înmatriculează, dar și de către cei care au achiziționat autovehicule, dar pentru care nu a fost achitată taxa.
Taxa se calculează pe baza unor criterii obiective: tipul monitorizării, capacitatea cilindrică, emisia de CO2 și norma de poluare, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului. Astfel, pentru condiții identice, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va avea același cuantum, indiferent dacă este vorba de un autovehicul second-hand, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau un autovehicul second-hand înmatriculat în România și pentru care se transcrie dreptul de proprietate, dar pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa de poluare pentru autovehicule. Prin introducerea modificărilor la elementele avute în vedere la calcul, care permit astfel taxarea corectă și reală a poluatorilor, bazată pe cantitatea de emisii cu impact asupra mediului produsă de aceștia, se ajunge, în anumite cazuri la reducerea taxei cu circa 25% față de cuantumul rezultat prin aplicarea prevederilor OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere că și autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România de la 1 ianuarie 2007 și până la . Legii nr. 9/2012 au fost supuse unei sarcini fiscale similare, respectiv la prima înmatriculare a acestora a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în temeiul art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule, în baza OUG nr. 50/2008, cu completările și modificările ulterioare, pentru acestea nu se va achita taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule la prima transcriere a dreptului de proprietate, dacă se poate face dovada achitării acesteia, cu excepția cazului în care aceste taxe au fost restituite contribuabililor prin sentințe judecătorești.
Un alt element consacrat în noua reglementare este taxarea echitabilă, prin acordarea posibilității solicitării restituirii diferenței dintre valoarea taxei calculată conform noilor prevederi și cuantumul taxei plătite, ca taxa specială de prima înmatriculare sau ca taxa de poluare.
Persoanele care au plătit taxa care sancționa poluarea produsă în circulație, cu ocazia înmatriculării autovehiculului, indiferent că aceasta s-a efectuat în baza prevederilor art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (pentru autovehiculele înmatriculate de la 1 ianuarie 2007 și până la 30 iunie 2008), sau în baza prevederilor OUG nr. 50/2008, pot solicita restituirea diferenței de cuantum, rezultată în urma aplicării noii modalități de calcul la elementele avute în vedere la momentul înmatriculării.
Dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 oferă o soluție legală cauzei deduse judecății, drept pentru care solicită instanței să le rețină ca pertinente și concludente în judecarea cauzei.
Cât privește eventuala invocare de către reclamant sau de către instanța de judecată, din oficiu, a unei pretinse „aplicări retroactive a prevederilor art. 12 din Legea nr. 9/2012”, învederează faptul că această chestiune a fost tranșată, în mod extrem de clar de către Curtea Constituțională a României, care, în repetate rânduri, în soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, normă similară art. 12 din Legea nr. 9/2012, prin care se dispunea restituirea diferenței între suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autovehicule și cuantumul taxei pe poluare calculată conform OUG nr. 50/2008, prin deciziile nr. 499/2009, nr. 802/2009, nr. 834/2009, nr. 1596/2009 și nr. 1152/2010, a respins excepțiile de neconstituționalitate invocate, stabilind faptul că aceste prevederi legale nu încalcă principiul neretroactivității legii, întrucât Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008nu cuprinde dispoziții de natură a duce la concluzia că instituie o nouă taxă,ci doar redefinește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule. Redefinirea unei taxe, printr-un act normativ distinct față de cel inițial, nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atâta timp cât natura juridică a celor două taxe este identică.
Pentru identitate de rațiune, nici prevederile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu sunt neconstituționale, ele neîncălcând principiul neretroactivității legii.
Având în vedere aceste principii ale universalității și unicității taxei, întrucât reclamantul nu dovedește faptul că autovehiculul în cauză ar fi exceptat în mod legal de plata taxei, potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 9/2012, recurenta apreciază că instanța de judecată nu poate stabili, pe cale jurisprudențială, un nou caz de exceptare de la plata taxei legal datorate, doar pentru motivul că ea a fost achitată la o anumită dată sau că a fost promovată acțiune anterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012, un astfel de caz echivalând cu instituirea, pe cale judecătorească, a unei inadmisibile discriminări pozitive a acestor autovehicule înmatriculate pentru prima dată în România de la 1 ianuarie 2007 și până la . Legii nr. 9/2012, care astfel ar fi exceptate de la plata taxei, în mod evident discriminatoriu, neîntemeiat, artificial și fără nici o justificare.
Cât privește Hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene pe 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09 I. T., apreciază că aceasta a devenit caducă și inaplicabilă în raport cu noua reglementare legală în vigoare în prezent, cu aplicabilitate imediată.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 cod procedură civilă.
Consideră că reclamantul nu este îndreptățit la dobânzi, deoarece nu se află în situațiile prevăzute de ar. 117 din OG nr. 92/2003 și nici o dispoziție legală nu prevede că această plată este purtătoare de dobânzi.
In ce privește cheltuielile de judecată arată că încasarea taxei nu s-a făcut abuziv, ci în baza unei dispoziții legale, astfel că nu se află în culpă procesuală pentru a fi obligată la cheltuieli de judecată.
Reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată, arătând că în mod corect a reținut prima instanță incompatibilitatea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 cu dreptul comunitar.
Analizând recursul declarat de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice D., prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 cod procedură civilă, instanța apreciază recursul neîntemeiat, cu următoarea motivare:
Prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt și a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente speței.
Reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face nici o deosebire între autovehicule în funcție de proveniența lor sau între proprietarii acestor autovehicule în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7 aprilie 2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28 mai 2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehicule similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7 aprilie 2011, dată în cauza C-402/09, T., pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei de poluare instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt in nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”. La pct. 53 a precizat că „astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009, OUG nr. 117/2009 . Variantele ordonanței, care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7 aprilie 2011, dată în cauza C-402/09, T., păstrează formula de calcul a taxei de poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/0, la pct. 27.
Față de cele expuse, având în vedere că reclamantul a achitat taxa de poluare la data de 30 decembrie 2011, în temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 în versiunea sa modificată, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată în cauza N., C-263/10.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantului potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a Hotărârilor Curții de Justiție din cauzele T. (C-402/09) și N. (C-263/10), instanța de recurs reține că în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea tatu, Curtea de justiție a arătat că analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008 în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008, iar în hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu OUG nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009).
În cauza N. se solicitase restituirea unei taxe de poluare plătită la data de 1 februarie 2010, astfel cum rezultă din paragraful 16 al hotărârii N., și Guvernul României nu a contestat aplicabilitatea reglementării examinate de Curtea Europeană de Justiție în perioada anului 2010.
Modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au schimbat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării, substanțială în anumite cazuri, a cuantumului taxei de poluare datorată la înmatricularea autovehiculelor.
Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009, OUG nr. 117/2009 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Instanța de recurs constată că taxa de poluare, instituită conform OUG nr. 50/2008, este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ: 1 iulie 2008, cu exceptarea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse de OUG nr. 50/2008.
Pe cale de consecință, instanța de recurs concluzionează că în măsura în care nivelul taxei de poluare este unul dintre criteriile de constatare a incompatibilității dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare, reglementarea ulterioară datei de 15 decembrie 2008 și, respectiv, aceea ulterioară datei de 19 februarie 2009 sunt vizate implicit de această hotărâre a Curții Europene de Justiție.
Începând cu OUG nr. 208/2008 și continuând cu OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009, a fost introdusă și perpetuată o scutire totală de la plata taxei de poluare pe perioada 15 februarie 2008 – 31 decembrie 2009, neaplicabilă în prezenta cauză, iar prin OUG nr. 117/2009 a fost extinsă temporar această scutire pentru o categorie limitată de autovehicule, fără a oferi un remediu pentru autovehiculele similare deja înmatriculate în România cu plata taxei de poluare.
Date fiind aceste constatări, instanța de recurs reține că singurul element de diferență esențial al prezentei cauze față de cauza T. ar fi cuantumul taxei de poluare, iar nu formula de calcul sau sfera de aplicare a taxei de poluare.
În consecință, instanța de recurs consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată prin prisma hotărârilor Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., hotărâri în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, dar și în versiunile ulterioare.
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, instanța de recurs observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17/10 ianuarie 2012, a abrogat OUG nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. 1 din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG nr. 50/2008,aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza producerii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Instanța de recurs constată că, prin dispozițiile Legii nr. 9/2012, se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare în luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, taxa de poluare a fost considerată de Uniunea Europeană de justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE.
Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, instanța de recurs reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, instanța de recurs apreciază că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre OUG nr. 50/2008 și art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplică autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă, pentru trecut, această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare OUG nr. 50/2008.
Prin urmare, instanța de recurs consideră că dispozițiile art. 12 din OUG nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu, ca fiind contrară art. 110 TFUE.
In mod corect prima instanță a obligat pârâta la plata dobânzii în materie fiscală conform art. 124 cod procedură fiscală, fiind în prezența unei sume de restituit de la buget, în condițiile în care s-a constatat că taxa a fost prelevată cu încălcarea dreptului comunitar.
Pârâta este în culpă procesuală, deoarece a refuzat restituirea taxei, acțiunea fiind îndreptată împotriva acestui refuz și a fost admisă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 274 alin. 1 cod procedură civilă, pârâta fiind obligată în mod corect la cheltuieli de judecată.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de către pârâta Direcție Generală a Finanțelor Publice T., în reprezentarea AFP D., ca neîntemeiat.
In baza art. 274 cod procedură civilă, va obliga pârâta recurentă la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantul intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice D., împotriva sentinței civile nr. 2854 pronunțată la 17 septembrie 2012 de către Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul B. C. I..
Obligă pârâta recurentă la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către reclamantul intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 28 martie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. C. F. D. M. A. B.
Grefier,
M. L.
Red. MB/dact. MB
2 ex/17.05.2013
Primă instanță:
D. B. – Tribunalul T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 985/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 28/2013.... → |
|---|
