Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2201/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2201/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 4934/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOPERATOR 2928
Secția contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2201
Ședința publică din 11 aprilie 2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE: I. J. JUDECĂTOR: M. A. B. JUDECĂTOR: F. D.
GREFIER: M. L.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj, împotriva sentinței civile nr. 2895 din 18 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat C. D. și pârâții intimați Direcția G. a Finanțelor Publice T. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au fost lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 11 aprilie 2013 reclamantul intimat a trimis prin fax dovada înmatriculării anterioare a autoturismului într-un stat membru al Uniunii Europene.
Constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, cauza a fost lăsată în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 2895 din 18 septembrie 2012, Tribunalul T. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta DGFP T. și, în consecință a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins excepțiile inadmisibilității, prematurității și tardivității, invocate de pârâta AFP Lugoj.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamant C. D., în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice Lugoj, Direcția G. a Finanțelor Publice T., Administrația F. Pentru Mediu București și chemat în garanție Administrația F. Pentru Mediu București, având ca obiect anulare act administrativ
A obligat pârâtele AFP și AFM să restituie reclamantului suma de 4392 lei, reprezentând taxa de poluare, cu dobânzi conform art. 124 C.pr.fisc., precum și la plata cheltuielilor parțiale de judecată către reclamant, în cuantum de 39,3 lei.
A anulat ca netimbrat petitul având ca obiect anularea deciziei de calcul al taxei de poluare.
A respins cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termenul legal pârâta AFP Lugoj, care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Sintetizând motivele de recurs ale recurentei, Curtea observă că aceasta a reiterat excepția inadmisibilității și prematurității acțiunii reclamantului invocate și în fața instanței de fond, cu motivarea că, potrivit art. 10 din Legea nr.9/2012 și Normele de aplicare ale acesteia, contribuabilul poate contesta actul de restituire prin sesizarea instanței de judecată, iar Decizia nr. 24/2011 a ICCJ vizează doar cererile de restituire, nu și cele de anulare a actului administrativ fiscal, constând in decizia de calcula a texei de poluare.
De asemenea, în susținerea excepției de tardivitate a formulării cererii introductive, au fost invocate prevederile art. 207 alin.1/C.pr.fiscală, cu motivarea că reclamantul a primit sub semnătura decizia de calcul a taxei de poluare și nu a formulat contestația prealabilă in termenul legal de 30 de zile.
Pe fondul cauzei, se susține că organele comunitare nu au contestat niciodată dreptul statelor membre de a stabili astfel de taxe speciale și nu au susținut niciodată că însăși instituirea unei astfel de taxe ar contraveni prevederilor art. 90 alin.1 din Tratatul CE in cazul autovehiculelor noi și second hand deja înmatriculate in țările de proveniență ,toate aceste organe comunitare pornind, în analiza diferitelor reglementări naționale având acest obiect, de la premisa comună că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene in domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelurile acestora.
În fine, recurenta a mai adăugat că in speță, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu se aplică exclusiv autoturismelor second hand, din alte state membre ale Uniunii Europene, ci tuturor autoturismelor noi sau second hand înmatriculate pentru prima data în România, indiferent de proveniența lor.
In susținerea recursului au fost invocate in drept prevederile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Legal citat, intimatul reclamant nu s-a prezentat în instanță și nu și-a exprimat poziția procesuală prin întâmpinare.
Analizând recursul promovat prin aplicarea dispozițiilor art. 304, 3041 Cod procedură civilă, prin prisma probatoriului administrat, instanța constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Referitor la modul de soluționare a excepțiilor inadmisibilității, prematurității și tardivității cererii introductive, instanța de recurs observă că in mod corect judecătorul fondului a făcut aplicarea prevederilor art. 3037, alin.4/C.pr.civ., în contextul în care, prin Decizia nr. 24/2011, având de soluționat un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat in mod clar in sensul că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod. Prin urmare, contrar aprecierilor recurentei, reclamantul nu era ținut să respecte procedura prealabilă a contestației împotriva actului administrativ fiscal de stabilire a taxei (deci nici termenul legal special de 30 de zile). Excepțiile invocate au fost corect respinse de instanța de fond.
În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța reține că, în speță, reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantului potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Cu privire la dispozițiile Legii nr. 9/2012 invocate de recurentă, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. 1 din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare O.U.G. nr. 50/2008.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE.
În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată prin prisma hotărârilor Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., menționate anterior – hotărâri în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, dar și în versiunile ulterioare.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul pârâtei ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj, împotriva sentinței civile nr. 2895 din 18 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. J. M. A. B. F. D.
GREFIER,
M. L.
Red. I.J. /17.04.2013
Thred.M.L./17.04.2013
Ex.2
Prima inst. – A. S. - Trib. T.
| ← Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 06/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3967/2013.... → |
|---|
