Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5357/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5357/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 849/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -07.12.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.5357
Ședința publică din 11.06.2013
PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: R. P.
JUDECĂTOR: R. O.
GREFIER: M. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta P. S. împotriva sentinței civile nr. 1047/21.IX.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C.-S., în contradictoriu cu pârâta intimată C. Județeană de Asigurări de Sănătate C.-S., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 04.06.2013, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când pronunțarea a fost amânată pentru data de astăzi, când,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1047/21.IX.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. a respins excepția lipsei procedurii prealabile.
A respins excepția lipsei de interes.
A respins acțiunea formulată de către reclamanta P. S., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Asigurări de Sănătate C.-S..
În motivare s-a reținut că prin acțiune precizată, reclamanta P. S. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Asigurări de Sănătate C.-S. a solicitat în principal, anularea titlului de stabilire a penalităților și dobânzilor emis de pârâtă nr._/28.09.2011, iar în subsidiar, obligarea pârâtei la acordarea facilităților fiscale, conform cererii formulate de reclamantă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, prin acțiunea precizată, reclamanta a solicitat anularea deciziei nr._/28.09.2011, în ceea ce privește penalitățile și majorările de întârziere iar, în subsidiar, obligarea pârâtei la acordarea facilităților fiscale (fila 32-35 dosar).
Din probele administrate în cauză, tribunalul a observat că în baza Protocolului încheiat între C. Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală au fost furnizate pârâtei date cu privire la mai multe categorii de persoane, printre care și persoanele care realizează venituri din profesii libere, impozabile conform Legii nr. 571/2003, în vederea exercitării atribuțiilor legale ale acestora privind plata contribuțiilor datorate Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, respectiv în vederea stabilirii calității de asigurat al acestor persoane (fila 70-83 dosar).
În baza de date, transmisă prin Protocolul mai sus menționat, a fost evidențiată și reclamanta P. S., cu venituri impozabile realizate din activități independente, respectiv avocatură.
Potrivit art. 215 alin. 3 din Legea nr. 95/2006, persoanele fizice care realizează venituri din activități independente supuse impozitului pe venit sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile față de fond.
Întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit obligația legală de depunere a declarației în baza datelor furnizate prin protocolul încheiat între C. Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală, pârâta a procedat la emiterea deciziei de impunere nr._ din 28.09.2011 prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligațiile fiscale principale și cele accesorii, în temeiul art. 83 alin. 4 Cod procedură fiscală (fila 17 dosar).
Tribunalul a reținut că reclamanta a achitat, la data de 28.12.2011, contribuția de asigurări sociale de sănătate în sumă de 26.704 lei, conform chitanței nr._ (fila 21 dosar).
Referitor la cererea reclamantei prin care solicita anularea, în parte, a deciziei de impunere, sub aspectul obligațiilor fiscale accesorii (majorări de întârziere), tribunalul a reținut că potrivit art. 261 din Legea nr. 95/2003 angajatorii și asigurații care au obligația plății contribuției și care nu o respectă datorează pentru perioada de întârziere majorări de întârziere în condițiile Codului de procedură fiscală.
Întrucât reclamanta a achitat contribuția de asigurări de sănătate aferentă perioadei 2006-2011 cu întârziere, respectiv la data de 28.12. 2011, pârâta, în conformitate cu prevederile legale mai sus enunțate, a calculat legal majorările de întârziere prin decizia nr._/28.09.2011, motiv pentru care tribunalul a respins cererea reclamantei.
Cu privire la cererea formulată în subsidiar, privind obligarea pârâtei la acordarea facilităților fiscale, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 2 din Ordinul C.N.A.S. nr. 894/2011, facilitățile se acordă pentru obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor de plată principale restante la data de 31.08.2011.
Noțiunea de obligații de plată principale restante la data de 31.08.2011 este definită de prevederile art. 3 alin. 1 din ordinul menționat, conform cărora acestea sunt obligațiile de plată care sunt individualizate în declarațiile contribuabililor depuse până la data de 31.08.2011 și/sau decizii de impunere emise și comunicate contribuabilului până la această dată.
Tribunalul a apreciat că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la acordarea facilităților, este neîntemeiată, întrucât, solicitarea acesteia nu se încadrează în condițiile prevăzute de art. 3 alin. 1 din Ordinul nr. 894/2001.
În speța de față, obligațiile principale de plată ale reclamantei nu au fost individualizate nici prin declarații (pe care reclamanta nu le-a depus deși avea obligația de a le depune) și nici printr-o decizie de impunere emisă și comunicată acesteia până la data de 31.08.2011 (decizia nr._ a fost emisă în data de 28.09.2011).
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de către reclamanta P. S. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Asigurări de Sănătate C. – S..
În cauză a declarat recurs reclamanta P. S. solicitând modificarea sentinței conform art. 304 și următoarele Cod procedură civilă și admiterea acțiunii.
Recurenta critică prima instanță arătând că în ceea ce privește penalitățile si majorările de întârziere, consideră că instanța de fond a interpretat greșit probele aflate la dosarul cauzei, întrucât la dosarul cauzei s-au depus o . înscrisuri din lectura cărora rezultă următoarele: nu i-a fost comunicată nici o decizie sau alt înscris prin care să fi fost individualizata vreo suma de plata, sau cel puțin să fi fost notificată de CAS C.-S.. până la data de 28.12.2011, când aceasta a văzut pe site-ul C. de Asigurări de Sănătate C.-S., ca figurează cu debite si de bună credință a achitat integral debitul, solicitând in scris către C. de Asigurări de Sănătate C.-S., acordarea facilitaților fiscale prevăzute de art.2 din Ordinul CNAS nr.894/2011;
- actele depuse de intimata au reflectat cele susținute de aceasta, întrucât nu a putut face in nici un mod dovada ca decizia nr._/28.09.2011, i-a fost comunicata, depunând la dosar o comunicare către un domiciliu in care nu a locuit niciodată de când este avocat, depunând in acest sens dovezi (actul de identitate KS nr._ eliberat de Mun. Caransebeș cu valabilitate 23.01._12, actul de identitate KS nr._,eliberat de SPCLEP Caransebeș cu valabilitate 14.06._20, precum si dovada sediului social al cabinetului,care a fost inițial intre anii 15.07.2002-2006, la domiciliul să, in Caransebeș, ., ., apoi in perioada 2006-2007 in Caransebeș, . nr.23, după care și-a mutat sediul tot pe Racoviței, . si in prezent.
Pentru acest motiv, raportat si la Protocolul nr._/30.10.2007 si anexele la protocol, depus de CAS C.-S. la dosarul cauzei, (in cazul său poziția 51 din anexa), se desprind doua situații distincte dar hotărâtoare in soluționarea cauzei si de care instanța de fond nu a ținut cont la pronunțarea hotărârii si anume:
1.) - adresa din anexa la protocol (poziția 51) este clar R., ., . Aleea LiIiacului, ., . clară dovada lipsei de comunicare a deciziei .
2) - protocolul are ca dată 30.10.2007 si deci intimata nu poate susține ca nu avea temei legal sa o notifice sau sa emită decizie de plata începând cu 2007, din moment ce a cunoscut faptul ca obține venituri dintr-o profesie liberala, întrucât in măsura in care se merge pe un asemenea fir logic, dat fiind faptul ca nici până in septembrie 2011, reclamanta arată că nu a încheiat contract de asigurare cu C. de Asigurări de Sănătate C.-S., deci situația a rămas neschimbata, practic nici in 2011, nu avea temei legal să emită o asemenea decizie, cu atât mai mult cu cât nu a notificat-o in nici un mod pentru a se prezenta la CAS C.-S. cu actele in vederea încheierii unui contact si pentru a efectua verificări si a stabili prin decizii anuale sumele debit,aferente.
Mai mult, arată recurenta, consideră că instanța de fond, făcând o interpretare greșita a prevederilor legale aplicabile in prezenta cauza, a respins acțiunea reținând faptul ca nu a depus acte in vederea emiterii deciziilor aferente anilor precedenți si deci intimata in mod legal a calculat penalitățile si dobânzile si a emis decizia_/2011, deși recurenta susține că a arătat in mod foarte clar textul de lege in baza căruia a contestat penalitățile si dobânzile si la care instanța de fond, nici nu face referire in motivarea hotărârii, reținând numai art.261 din Legea 95/2003, fără a ține cont ca acest text de lege trebuie interpretat prin raportarea la normele de drept cadru, respectiv Codul de procedura Fiscala, art.108 din OG.92/2003, art.137, art.175 si urm. din Capitolul I al Titlului IX din Codul de procedura fiscala si art.185 alin.4 din OUG nr.39/2012 si anume:
Cu privire la orice obligație fiscala (inclusiv in ceea ce privește contribuțiile la bugetul asigurărilor de sănătate) există obligația emiterii in prealabil a titlului de creanța. Potrivit art. 108 din OG nr. 92/2003, titlul de creanța este un act administrativ fiscal care constata obligațiile fiscale ale contribuabilului si termenul de plata a acestora si care poate fi contestata la organul fiscal competent potrivit regulilor de la art. 175 si urm. din capitolul I al Titlului IX din Codul de procedura fiscala. (Acest lucru consideră ca a fost pe deplin dovedit si anume, ca nu a fost niciodată notificata de CAS C.-S., pentru a se prezenta cu înscrisuri si nici nu au emis o decizie deși aveau posibilitatea de a emite întrucât exista Protocolul încheiat cu ANF in 2007 si deci din 2007, dacă doreau puteau notifica să se prezinte cu acte sau puteau emite decizii, iar nerespectarea acestor aspecte nu-i pot fi imputate, întrucât reclamanta arată că în momentul în care a văzut pe site-ul intimatei ca are debit, a si plătit întreg debitul, iar penalitățile si dobânzile le-a contestat, considerând ca fiind nelegale întrucât acestea curg de la data comunicării deciziei, care însă nu i-a fost comunicata niciodată, și nici o notificare si deci consideră că nu poate fi obligată la plata de accesorii ale unor sume ce nu a avut posibilitatea sa le conteste în măsura în care nu concordă cu realitatea. Acest aspect a fost lămurit in fața instanței de fond, reprezentanta intimatei recunoscând ca nu există nici o notificare făcuta de CAS C. S. către reclamantă, care să preceadă aceasta decizie si care să dea dreptul la a calcula penalități.
De asemenea, din prevederile art. 137 din Codul de procedura fiscala rezulta ca titlul executoriu este un titlu de creanța a cărui creanța a devenit scadenta prin expirarea termenului de plata prevăzut de lege sau stabilit de organul competent sau in alt mod prevăzut de lege. Din acest enunț se poate concluziona ca penalitățile si dobânzile se calculează numai după trecerea perioadei legale de la comunicarea actului, aspect ce nu se poate retine in aceasta cauză întrucât titlul de creanța nu i-a fost comunicat și deci aceste penalități si dobânzi sunt calculate prematur si fără o baza legală, curgerea fiind condiționata de neîndeplinirea obligației de plata in termenul fixat, termen care nu este încălcat, actul de creanța nefiindu-i comunicat până in prezent (art. 185, alineatul (4) din OUG nr. 39/2010, menționează: „Pentru creanța înscrisa in titlul executoriu, debitorul datorează dobânzi si penalități de întârziere, începând cu ziua următoare datei comunicării titlului executoriu către debitor si până la data stingerii sumei datorate inclusiv" Iar art.45 din OG.92/2003, prevede clar faptul ca actul administrativ fiscal necomunicat potrivit art.44, nu este opozabil si nu produce efecte juridice, aceasta precizare din partea legiuitorului, având drept scop tocmai posibilitatea acordata cetățeanului de a lua la cunoștință de act si de a putea contesta acest act in termenul prevăzut de lege. Legiuitorul a instituit aceasta ierarhie in timp a celor doua acte deoarece era necesar sa ofere contribuabilului atât posibilitatea sa achite obligațiile stabilite cât și să le conteste prin procedura prealabila administrativa, soluția primita putând fi la rândul ei contestata la secția de contencios administrativ si fiscal a tribunalului de la domiciliul contribuabilului. Mai mult, potrivit art. 208 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 "Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii si funcționează ca un sistem unitar" participarea la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate fiind obligatorie”.
Pe de alta parte, tot acest articol reglementează principiile in baza cărora funcționează sistemul de asigurări de sănătate printre care alegerea libera de către asigurați a casei de asigurări (art. 208 alin. 3 lit. a, principiu enunțat identic in art. 218 alin. 2).
Recurenta arată că nu este asigurată a Casei de asigurări de sănătate C.-S., ci este asigurată al OPSNAJ, iar faptul ca a achitat sumele aferente anilor 2006-2011 la CAS C.-S., potrivit debitului menționat pe site-ul instituției, nu poate duce la concluzia ca ar avea obligația de plata a unor penalități, întrucât a achitat debitul imediat cum a aflat de acesta si drept consecința nu poate fi obligată la penalități si dobânzi decât dacă acest debit i-ar fi fost comunicat și s-ar fi depășit termenul de plata, aspect care nu poate fi reținut, neexistând nici un înscris de individualizare a vreunei sume comunicate, potrivit legii. De altfel, fiind de buna credința si pentru a respecta legea, arată că a efectuat plata debitului anterior lunii noiembrie 2011 către C. de sănătate C.-S., tocmai pentru că începând cu luna noiembrie 2011 a optat pentru a fi înscrisa ca asigurat la OPSNAJ si pentru a nu exista nici un fel de dubiu din care sa rezulte ca prin aceasta cerere de înscriere la aceasta casa ca asigurat, ar fi încercat sa nu plătească sumele stabilite de legiuitor ca datorate către sistemul de sănătate.
Recurenta mai arată că, este adevărat că obligația asigurării reprezintă o obligație legală, dar ca și in cazul asigurării obligatorii de răspundere civila auto stabilite prin Legea nr.136/1995, nu dobândește calitatea de asigurat (si implicit nu dobândește drepturile si obligațiile corespunzătoare) decât prin încheierea unui contract de asigurare.
Conform art. 211 din Legea nr. 95/2006, "(1) Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii romani cu domiciliul in țară, precum si cetățenii străini si apatrizii care au solicitat si obținut prelungirea dreptului de ședere temporara sau au domiciliul in România si fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi. In aceasta calitate, persoana in cauza încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație. "
În speță un asemenea contract nu există și deci între persoana sa și CAS C. S. nu s-au născut nici drepturi si nici obligații reciproce. Având in vedere aceasta premisa, în perioada anterioară, nu a pretins si nici nu putea pretinde să beneficieze de pachetul de servicii medicale enumerate în art. 217 - 219 ale Legii nr.95/2006, conchide recurenta.
Examinând recursul reclamantei se respinge ca nefondat conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva sentinței civile nr. 1047/21.IX.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C.-S., pentru că:
Potrivit dosarului, prin decizia de impunere nr._/28.IX.2011 emisă de pârâta C. de Asigurări de Sănătate C.-S. a fost impusă reclamanta P. S. la plata unei contribuții de asigurări de sănătate pentru perioada 1.I.1998-28.IX.2011, care s-a calculat pentru venituri din activități independente, respectiv pentru desfășurarea profesiei de avocat în condițiile art. 8 alin. 3 din OUG nr. 150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, în vigoare până la data de 28.05.2006, (respectiv art. 215 alin. 3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Impunerea s-a stabilit de către pârâtă în baza Protocolului transmis de Agenția Națională de Administrare Fiscală București, cu venituri realizate pe anii fiscali 2006-2011, în condițiile art. 90 din OG nr. 92/2003, pentru că reclamanta nu a respectat obligația legală de a depune la pârâtă declarațiile anuale de venit și dovada plății la FNUASS.
Ulterior emiterii deciziei de impunere, reclamanta a achitat pârâtei contribuția de asigurări sociale de sănătate în sumă de 26.704 lei, la data de 28.XII.2011 și prin acțiune a contestat legalitatea calculării majorărilor de întârziere aferente debitului principal.
Raportat la această stare de fapt, Curtea reține că toate criticile cuprinse în recurs sunt nefondate și acesta se respinge conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă pentru că, în primul rând, reclamanta desfășurând o activitate independentă a avut obligația legală conform art. 8 alin. 3) din OUG nr. 150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, în vigoare până la data de 28.05.2006, (respectiv art. 215 alin. 3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în vigoare din 28.05.2006), să depună la C. de Asigurări de Sănătate C.-S. declarațiile anuale de venit și dovada plății contribuției la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, și cum nu și-a îndeplinit-o, așa cum a făcut pentru anii 2004-2005, a fost impusă prin decizia contestată în baza informațiilor furnizate de Agenția Națională de Administrare Fiscală București, conform art. 83 alin. 4 din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, aspect sub care afirmațiile recurentei legat de lipsa unei notificări pentru neplată nu au fundament legal.
În aceeași ordine de idei, lipsa notificării sale, nu împiedică pârâta la calculul majorărilor de întârziere din litigiu, deoarece curgerea lor nu este condiționată de comunicarea unui act de impunere, pentru că acestea se datorează de la momentul exigibilității datoriei și nu de la comunicarea impunerii pentru debitul principal, cum nelegal susține recurenta, prin încălcarea prevederilor art. 119 și 120 Cod procedură fiscală.
Curtea reține că recurenta face o confuzie, sub acest aspect, cu reglementarea cuprinsă în art. 111 Cod procedură fiscală, privitoare la termenele de plată ale creanțelor fiscale.
În privința inexistenței unui contract de asigurare încheiat cu pârâta, Curtea reține de asemenea că susținerea este irelevantă în cauză întrucât potrivit art. 213 alin. 4 raportat la art. 211 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, toți cetățenii români, mai puțin cei exceptați prin lege, au obligația legală de a se asigura, deci în speță nu este o răspundere contractuală, așa cum rezultă și din prevederile art. 208 alin. 3 ale aceleiași legi, care consacră principiul participării obligatorii la formarea fondului național de asigurări de sănătate.
În privința modului de soluționare a cererii reclamantei pentru a beneficia de facilități fiscale reglementate prin art. 3 alin. 1 din O.P.C.N.A.S. nr. 894/2011 pentru aplicarea prevederilor art. XI din OG nr. 30/2011 pentru modificarea Codului fiscal, Curtea reține că prin acest act normativ se prevede că prin noțiunea de obligații de plată principale restante la data de 31.VIII.2011 se înțeleg, conform ordinului, „obligațiile de plată care sunt individualizate în declarațiile contribuabilului depuse până la data de 31.08.2011 și/sau decizii de impunere emise și comunicate contribuabilului până la această dată.”
Cum reclamanta nu se găsește în ipoteza acolo prevăzută pentru că nu a fost înregistrată cu obligații de plată restante la data de 31.VIII.2011, decizia din litigiu fiind emisă la data de 28.IX.2011, bine a fost respinsă și această cerere, în primă instanță.
În concluzie, pentru motivele expuse recursul se respinge ca nefondat, conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de reclamanta P. S. împotriva sentinței civile nr. 1047/21.IX.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C.-S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 11.VI.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. D. R. P. R. O.
GREFIER
M. S.
Red. RO/24.06.2013
Tehnored.MS/01.07.2013
Ex.2
Primă instanță:Tribunalul C.-S. - judecător M. I.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9655/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 879/2013.... → |
|---|
