Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 879/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 879/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 944/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ARADOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -13.06.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.879
Ședința publică din 05.03.2013
PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: R. P.
JUDECĂTOR: R. O.
GREFIER: M. S.
S-a luat în examinare recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice A. în contradictoriu cu reclamanta intimată C. H. împotriva sentinței civile nr. 600/06.03.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică,
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată a depus concluzii scrise.
Văzând lipsa părților și constatând că la dosar a fost formulată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 17.02.2012, reclamanta C. H. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. și a cerut obligarea acesteia la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și vehicule în sumă de 936 lei, actualizată cu rata dobânzii legale în materie fiscală prevăzută de art.124 alin.2 și art.120 alin.7 Cod procedură fiscală, de la data încasării taxei și până la data restituirii efective.
Prin sentința civilă nr. 600/06.03.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea formulată de reclamanta C. H. contra pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. pentru restituire taxa prima înmatriculare.
A obligat Administrația Finanțelor Publice A. la restituirea sumei de 936 lei reprezentând taxa de prima înmatriculare către reclamantă și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală.
A obligat pârâta la plata sumei de 540,5 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
În motivarea soluției pronunțate, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a importat din Germania un autoturism second hand și pentru înmatricularea acestuia în România în temeiul art. 2141 – 2143 Cod fiscal a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 1.205 lei.
În privința reglementării interne, este de remarcat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007 și se datora cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerate la art.2141 Cod fiscal.
Întrucât s-a apreciat că prin aceste reglementări au fost încălcate prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene, care interzic statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, România a fost supusă procedurii de infrigement datorită acestei taxe, iar instanțele de judecată constatând nelegalitatea acesteia au dispus restituirea ei.
Tocmai datorită acestor considerente de nelegalitate a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, prin O.U.G. nr.50/2008, prevederile art.2141 – 2143 Cod fiscal, au fost abrogate, ordonanța de urgență intrând în vigoare la 1 iulie 2008, iar prin art.11 din această ordonanță s-a dispus restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule achitate de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008.
Ca modalitate de restituire, art.11 din O.U.G. nr.50/2008, stabilește că taxa specială se restituie ca diferență rezultată între suma achitată de contribuabili în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008 și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule, după procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.
Normele metodologice au fost aprobate prin H.G. nr.686/2008.
Curtea Constituțională a României a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a art.11 din O.U.G. nr.50/2008 raportat la art.15 (2) din Constituția României, pentru că din modalitatea de restituire a taxei speciale prevăzute de acest articol, ar rezulta că și contribuabili care au importat autovehiculele în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008 ar datora taxa pe poluare.
Prin Decizia nr.1344/09.12.2008 a fost respinsă ca inadmisibilă excepția, Curtea apreciind că dispozițiile art.11 din O.U.G.nr.50/2008 nu retroactivează, ci doar stabilesc stingerea a două obligații fiscale, problemă ce ține de interpretarea legii de către instanță.
Ca urmare, instanța a reținut că taxa specială a fost plătită de reclamantă în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Acțiunea reclamantei este tocmai o acțiune în restituirea unei taxe achitate fără temei legal, care își are temeiul de drept pe dispozițiile art.21 (4) și 117 (1) lit. d din O.G. nr.92/2003.
În aplicarea acestor prevederi și a Ordinului M.F.P. nr.1899/2004, reclamanta s-a adresat organului fiscal cu cerere de restituire, cererea fiind respinsă pe considerentul că la data achitării taxei prevederile art.2141 din Legea nr.571/2003 erau în vigoare și nu sunt îndeplinite condițiile cerute de O.M.F.P. pentru restituirea taxei (fila 14).
Or, nu se putea reține justificat că Statul Român are un temei legal de a reține o parte din taxa încasată anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia instituit nelegal taxa specială.
În condițiile în care reclamanta nu datorează taxa pe poluare, iar pârâta nu a identificat și comunicat instanței alte obligații fiscale de natura celor prevăzute de art.116 (1) din O.G. nr.92/2006 pentru a putea opera compensarea, de precizat fiind și aspectul că taxa pe poluare nu este o creanță administrată de Ministerul Finanțelor Publice și că deci nu poate face obiectul compensării, instanța a apreciat că reclamanta este îndreptățită la restituirea integrală a taxei speciale.
În astfel de situații Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70) .
Pentru aceste considerente a fost admisă acțiunea și în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004, Legea contenciosului administrativ și art.117 (1) din O.G. nr.92/2003 și s-a dispus obligarea pârâtei la restituirea reclamantei a sumei de 936 lei cu titlu de taxa de primă înmatriculare cu dobânzi calculate conform art.124 (1) și (2) din O.G. nr.92/2003.
În baza art.274 din codul de procedură civilă a fost obligată pârâta ca fiind căzută în pretenții la cererea reclamantei prin apărător la plata sumei de 540,5 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorar de apărător și taxa judiciară de timbru către reclamantă.
În cauză a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A., solicitând, în principal, casarea sentinței atacate cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea în tot a acesteia în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, recurenta invocă nelegalitatea sentinței pentru că prima instanță nu a observat că acțiunea este inadmisibilă sub dublu aspect și arată că primul aspect se refera la împrejurarea în care instanța de fond a constatat ca însăși obligația de plata a taxei, de natura legala si condiționarea înmatriculării de dovada plații acesteia, echivalează cu existenta unui act administrativ de obligare la plata, care nu are suport material, ci doar o baza legală.
Or, în condițiile în care nu exista un „suport material", adică existenta materiala a unui act administrativ, acțiunea reclamantei, așa cum a fost formulata, apare ca fiind inadmisibilă.
Pârâta recurentă, subliniază că aceste înscrisuri pot fi cel mult asimilate ca documente (înscrisuri) emise în regim de asistență contribuabili, așa cum este prevăzut în Ordonanța nr. 767/2000 pentru aprobarea instrucțiunilor cuprinzând procedura de asistare a contribuabililor în domeniul fiscal. Natura juridică a acestor adrese este un răspuns de informare, dar fără să producă efecte juridice din partea organului fiscal și care nu îmbracă natura unui act administrativ fiscal (art. 43 alin 3 din Codul de Procedură Fiscală.
Al doilea aspect al inadmisibilității, are in vedere natura litigiului.
Potrivit art. 2 pct. 1 lit f din Legea nr. 554/2004, "contencios administrativ" reprezintă activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Articolul de lege are doua teze. Teza 1 se refera la "emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ", iar teza a ll-a se refera la "nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere". Nici una din cele doua condiții ale articolului de lege menționat nu este îndeplinita. Art. 2 pct. 1 lit. f trebuie interpretat prin raportare la art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554, potrivit cu care "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri..."
In sinteză, daca nu exista act administrativ în speța, sau daca petentei i s-a răspuns printr-un simplu răspuns la petiție, in termenul legal, nu se poate vorbi de contencios administrativ.
A doua excepție de ordine publica pe care o invocă este cea privind lipsa calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice A., solicitând admiterea ei motivat de următoarele argumente.
Raportul juridic de drept administrativ se leagă in mod valabil intre autoritatea publica emitenta a actului administrativ si persoana vătămata prin acel act. In speță, nu se contesta nici un act administrativ, ci se contesta legalitatea stabilirii unei taxe printr-un act normativ. Practic, taxa contestata a fost instituita de statul roman, nu de parată, în speța putând avea calitate procesuala pasiva persoana care a fundamentat implementarea taxei speciale in legislația naționala (codul fiscal, art. 214 ind. 1 si urm), respectiv Statul R.. în materie fiscala, adică de taxe, impozite si alte contribuții la bugetul general consolidat, Statul R. este reprezentat in instanța de Agenția Naționala de Administrare Fiscala, potrivit HG nr. 495/2007.
Instanța a reținut că "obligația de plata a taxei are o baza legală", așadar emitentul acelei "baze legale" nu este Administrația Finanțelor Publice A., pentru a putea sta in judecata in nume propriu.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat ca exista incompatibilitate între reglementarea naționala si cea comunitara. Prin urmare, reclamanta a considerat că este discriminat prin legislația interna, motivat de faptul ca autoturismele second hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene sunt taxate diferit.
Așadar, instanța de fond a motivat hotărârea raportându-se la nelegalitatea stabilirii prin legea interna a taxei speciale, care ar încălca art. 90 din Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeana, fără să-și exercite rolul activ, in stabilirea calității procesuale a persoanei chemate in judecata ca parat.
Instanța nu a avut in vedere faptul ca Administrația Finanțelor Publice A. nu a elaborat actul normativ prin care s-a stabilit taxa speciala, pentru a putea fi parte în proces.
Instanța a considerat ca încălcarea art. 90 din Tratat a fost demonstrata prin faptul ca a fost instituita taxa speciala, insa nu a avut in vedere faptul ca parata doar a încasat respectiva taxa potrivit legislației in vigoare.( cum in mod corect a stabilit Tribunalul Gorj prin sentința nr.2789/01.10.2007 pronunțata in dosarul_ ).
Recurenta arată că, pe fondul cauzei pârâta susține că acțiunea este parțial fără obiect pentru că începând cu data de 01.07.2007 a intrat în vigoare OUG nr. 50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare stabilite prin HG.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008 „Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență."
Conform Normelor Metodologice la care face referire OUG nr. 50/2008, cap. VI lit. A) alin. 1-17
„VI. Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite A. Restituirea sumelor rezultate ca diferență între taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare pentru autovehicule
6 (1) Atunci când taxa specială pentru autoturisme și autovehicule plătită în perioada Hanuarie 2007- 30 iunie 2008, potrivit prevederilor art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa pe poluare rezultată din aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării autovehiculului în România, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită.
(2)Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie, la cererea contribuabilului, persoană fizică sau juridică. în conformitate cu prevederile art. 117 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 174/2004, cu modificările și completările ulterioare.
(3)Pentru restituirea sumelor, contribuabilul va depune o cerere de restituire la organul fiscal competent în administrarea acestuia, prevăzut la pct. 3 alin. (1). Modelul cererii este prevăzut în anexa nr. 3.
(4)La cererea de restituire se anexează, în original sau în copie, documentul doveditor al plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, respectiv chitanța fiscală/ordinul de plată și extrasul de cont, după caz, care să ateste efectuarea plății acesteia, precum și copia Cărții de identitate a vehiculului și a Certificatului de înmatriculare, cu prezentarea în original a acestora.
(5)în cazul autovehiculelor care fac obiectul contractelor de leasing, la cererea de restituire se anexează, în copii conforme cu originalul pe baza declarației proprii, documentul doveditor al plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, precum și a Cărții de identitate a vehiculului și a Certificatului de înmatriculare.
(6)Cererea de restituire, însoțită de documentele prevăzute la alin. (4), se soluționează de organul fiscal competent în termenul prevăzut de art. 70 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.
(7)După primirea cererii de restituire, organul fiscal competent verifică datele din evidența analitică pe plătitori, sub aspectul existenței unor obligații fiscale neachitate înregistrate de către contribuabil, precum și operațiunea de plată a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, în sensul virării sumei în cauză la bugetul de stat, solicitând în scris unității trezoreriei statului confirmarea plății.
(8)în situația în care, urmare verificărilor, se confirmă virarea sumei în cauză la bugetul de stat, iar organul fiscal competent constată existența unor obligații fiscale restante ale contribuabilului, suma solicitată se restituie numai după efectuarea compensării acestor obligații fiscale restante, în conformitate cu prevederile art. 116 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003. în acest scop se întocmește, în 3 exemplare, Nota privind compensarea obligațiilor fiscale - M.F.P. - A.N.A.F. cod 14.13.41.99, în conformitate cu prevederile legale.
(9)în cazul în care suma de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligațiile fiscale restante înregistrate de către contribuabil, organul fiscal competent efectuează compensarea până la concurența celei mai mici sume, iar pentru diferență întocmește, în 3 exemplare, Nota privind restituirea/rambursarea unor sume - M.F.P. - A.N.A.F. cod 14.13.41.99/a.
(10)Nota privind restituirea/rambursarea unor sume - M.F.P. - A.N.A.F. cod 14.13.41.99/a se întocmește și în cazul restituirii integrale a diferenței dintre cele două taxe, atunci când nu se constată în sarcina contribuabilului obligații fiscale restante.
(11)Cele 3 exemplare ale Notei privind compensarea obligațiilor fiscale și/sau ale Notei privind restituirea/rambursarea unor sume, după caz, se transmit la unitatea trezoreriei statului la care este arondat organul fiscal competent, în scopul efectuării operațiunilor de compensare/restituire.
(12)Restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită se face de către organul fiscal competent, de la bugetul de stat, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma în contul bancar indicat de către solicitant prin cererea sa de restituire.
(13)Pentru contribuabilii persoane fizice care nu au indicat, prin cererea de restituire, contul bancar în care doresc restituirea, aceasta poate fi efectuată, în numerar, la ghișeul unității trezoreriei statului, în baza Notei privind restituirea/rambursarea unor sume.
(14)După efectuarea compensării și/sau a restituirii, după caz, unitatea trezoreriei statului păstrează un exemplar al Notei de compensare și/sau al Notei de restituire și le transmite pe celelalte 2 organului fiscal competent, în termen de 3 zile, în vederea înregistrării în evidența analitică pe plătitori a contribuabililor.
(15)După primirea documentelor, organul fiscal competent va păstra un exemplar al Notei de compensare și/sau al Notei de restituire și îl va transmite pe celălalt contribuabilului, în termen de 7 zile.
(16)Restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită se face de la bugetul de stat.
(17)Pentru cererile de restituire depuse la organele fiscale înainte de data intrării în vigoare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, termenul legal de soluționare începe să curgă de la data de 1 iulie 2008, cu condiția ca cererea să fie însoțită de documentele prevăzute la pct. 6 alin. (4)."
Recurenta arată că rezultă, așadar, faptul că pentru a obține restituirea unei părți din taxa plătită pentru prima înmatriculare a autoturismului la care face referire reclamanta trebuie doar să depună o cerere însoțită de actele dispuse de prevederile normative, iar organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile C.pr.fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată, aceasta, bineînțeles, dacă există diferențe de restituit între veche taxă reglementată de Codul Fiscal și cea de poluare introdusă de OUG nr. 50/2008.
Mai arată că, din acest punct de vedere și pentru această parte din suma, acțiunea reclamantului este fără obiect, existând o procedură de restituire de care acesta poate să uzeze și în urma căreia va primii suma ce i se cuvine, drept pentru care, pe fond, solicită reținerea cauzei pentru judecare si în consecință respingerea ei.
Cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit OUG nr. 50/2008, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Astfel, așa cum se arată în expunerea de motive a OUG 50/2008 „în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a iurisprudentei Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.(...)"
Chiar din această expunere de motive, rezultă că adoptarea OUG 50/2008 a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene.
Anterior adoptării acestui act, au avut loc o . negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 2141 C.fiscal.
În urma acestor discuții si analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția OUG nr. 50/2008.
Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că diferența de taxă achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fii restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicităm ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.
A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc), chiar mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, însuși art. 1 alin. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilind:
"Orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Întreaga practică jurisprudențială comunitară este în acest sens, tocmai existența taxei de poluare în alte state comunitare de tradiție din care am exemplificat mai înainte indicând fără dubiu, legalitate și, mai ales, necesitatea existenței acesteia pentru un stat membru UE.
Mai mult, precizează că în Infograma nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE de la Bruxelles, se arată că expertul D.G. TAXUD a menționat că prevederile proiectului de Norme Metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei Europene la data de 25.06.2008 (formă care, de altfel, a și fost aprobată tocmai în acest mod de Guvernul României) sunt conforme cu criteriile europene.
Legal citată, reclamanta intimată nu a formulat întâmpinare, însă prin concluziile scrise depuse la termenul de judecată din 05.03.2013 solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Curtea constată că reclamanta în cursul anului 2008 a achiziționat un autoturism marca Ford dintr-un stat membru U.E. înmatriculat pentru prima dată în Germania la 04.04.2002, iar pentru a-l înmatricula a achitat în contul bugetului de stat suma de 936 lei, conform chitanței nr. TS4A nr._ din 12.03.2008, reprezentând taxă specială pentru autoturisme în temeiul art. 2141 și 2143 Cod fiscal.
Curtea reține că în mod corect prima instanță a respins atât excepția inadmisibilității acțiunii cât și excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrația Finanțelor Publice A..
Astfel, Curtea reține că litigiul se circumscrie sferei contenciosului administrativ, refuzul pârâtei de restituire a taxei de primă înmatriculare fiind asimilat noțiunii de act administrativ conform dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 554/2004.
Totodată, Curtea constată că suma a fost achitată de către reclamantă în contul Administrației Finanțelor Publice A., astfel că raportul juridic se stabilește între această instituție și reclamantă, justificându-se astfel calitatea procesuală pasivă a acesteia.
Curtea constată că, Tribunalul nu a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, ci a constatat că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamantă și contestată în prezenta cauză.
În privința consecințelor aplicării art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în prezenta cauză, instanța amintește principiile emise de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în interpretarea acestui articol.
Astfel, în Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene din 5 decembrie 2006 – dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ákos Nádasdi c. Vam-és Penzugyörseg Észak-Alföldi Regionalis Parancsnoksága, respectiv I. Németh c. Vam-és Penzügyörség Del-Alfoldi Regionális Parancsnoksága – Curtea Europeană de Justiție a arătat următoarele:
„Așa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Liquide Industries Belgium, Culegere 2006 p.I-0000, par.55 și jurisprudența acolo citată).
În ceea ce privesc autoturismele second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01,Weigel, Culegere 2004, p.I-4981, par. 66 și jurisprudența acolo citată).
Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, par. 30).
În contextul sistemului taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.
Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
Cu referire la incidența în speță a prevederilor O.U.G. nr.50/2008 antamate de recurentă, conform cărora acțiunea reclamantei ar fi fără obiect, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin H.G. nr.686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curte de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru daunele suferite (a se vedea: C.J.C.E., cazul nr.68/79 Hans J. I/S contre Ministere danois des impots . cauza conexată nr. C.290/05 și C.333/05 Akos Nadasdi și I. N. parag.61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 01.07.2008 pe care s-a compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de O.U.G. nr.50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de O.U.G. nr.50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultim rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea O.U.G. nr.50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Curtea constată că prin soluția pronunțată, instanța de fond nu a încălcat atributele puterii judecătorești, ci doar a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor legale în vigoare.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul de față, în condițiile dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Curtea va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice A. în contradictoriu cu reclamanta C. H. împotriva sentinței civile nr. 600/06.03.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.03.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. D. R. P. R. O.
GREFIER
M. S.
Red.DD/25.03.2013
Tehnored.MS/29.03.2013
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul A. – judecător I. D.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5357/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 865/2013.... → |
|---|
