Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1921/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1921/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 6485/30/2011
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -04.07.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 1921
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 04 aprilie 2013
PREȘEDINTE: M. I.
JUDECĂTOR: Ș. E. P.
JUDECĂTOR: R. C.
GREFIER: F. C.
S-a luat în examinare recursul pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr.1080/CA/18.04.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. M. I. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat R. A. pentru reclamantul intimat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța privind achitarea onorariului avocațial, copie de pe răspunsul pârâtei la cererea reclamantului de restituire a taxei pe poluare.
Nefiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1080/18.04.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul M. M. I. împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TIMISOARA, a fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București și s-a dispus restituirea taxei de poluare în cuantum de 8445 lei și a dobânzilor legale prevăzute de art.124 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală începând cu data expirării celor 45 zile curse de la data cererii de restituire până la data restituirii efective a sumelor.
S-a dispus anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare emisă pe numele reclamantului, a fost obligată pârâta la 39,3 lei cheltuieli de judecată față de reclamantă, a fost obligată chemata în garanție Administrației F. pentru Mediu să suporte din fondurile sale restituirea taxei de poluare și cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță, constatând că instituirea taxei de poluare prin OUG. nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii ca vădit neîntemeiată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive în cauză, învederează că, potrivit dispozițiilor exprese ale OUG nr.50/2008, taxa pe poluare se constituie venit la bugetul AFM, iar sumele se transferă în contul acestuia, potrivit Normelor metodologice de aplicare, situație în care, pârâta, ca organ fiscal, nu mai poate fi obligată la restituirea acestei taxe.
Pe fond, recurenta au criticat sentința sub aspectul incidenței actului normativ aplicabil, pe motiv că la data de 06.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr.9/2012, care a abrogat dispozițiile OUG nr.50/2008 și care aduce modificari majore cadrului legal de instituire a taxei pe poluare, conducând și caducitatea hotărârii CJUE pronunțate în cauza T.. Concluzionează că noul act normativ este incident în cauză care, prin dispozițiile art.12, oferă o soluție legală cauzei deduse judecății și impune menținerea legalității actelor atacate.
Reclamantul intimat nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă, văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea reține:
Examinând cu prioritate excepția lipsa calității procesual pasive, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor OUG nr. 50/2008, respectiv, art. 1 alin. 1, taxa pe poluare „constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu”, în art. 5 alin. 4 din același act normativ precizându-se că „taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației F. pentru Mediu”, rezultând că taxa pe poluare este percepută de către organele fiscale teritoriale, care procedează la stabilirea cuantumului acesteia, în numele și pe seama Administrației F. pentru Mediu, putându-se astfel deduce că raportul de drept fiscal se naște în principal, între această autoritate și contribuabilul plătitor, în timp ce organul fiscal teritorial, în speță AFP Timișoara, este autoritatea care stabilește cuantumul taxei pe poluare și încasează taxa, existând deci și un raport juridic subsidiar cu aceasta.
Așa fiind, nu se poate spune că un raport juridic cu pârâta AFP Timișoara este inexistent, câtă vreme aceasta stabilește și încasează taxa pe poluare, astfel că dispoziția instanței de fond privind obligarea directă a pârâtei la plata taxei în discuție, cu consecința admiterii cererii de chemare în garanție a AFM, ca parte căzută în pretenții, în temeiul art.60 C. proc. civ, este temeinică și legală.
În ce privește fondul cauzei, se reține că, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, litigiul pune în discuție caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin O.U.G. nr. 50/2008, în sensul că măsura legislativă adoptată de Statul român descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene. Analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin O.U.G. nr. 50/2008, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09 (T.), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, precizând că „articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
Considerentele au fost precizate de CJUE și în cauza N. - C-263/10, reținându-se că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importantă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Reclamantul, achitând taxa calculată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, în forma în vigoare la data prelevării taxei, urmează a se constata că taxa prelevată contribuabilului avea, datorită efectelor concrete pe care le-a produs, caracter discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE. În aceste condiții, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, se impune restituirea taxei, întrucât, astfel cum a statuat CJUE (C-62/93), contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european, rațiunea fiind aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
În ce privește impedimentul în analiza cererii rezultând din existența, la momentul judecății, a procedurii de restituire a taxei prelevate cu încălcarea dreptului comunitar – procedura reglementată de art. 12 din Legea nr. 9/2012, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului european nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă. Legalitatea plății taxei pe poluare se analizează prin raportare la reglementarea națională existentă la momentul plății, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, încălcarea dreptului comunitar realizându-se, așa cum s-a reținut în cauzele T. și N., prin însăși perceperea taxei pe poluare în temeiul O.U.G. nr. 50/2008. Dispoziția legală cuprinsă la art. 12 din Legea nr. 9/2012 ce vizează posibilitatea restituirii diferenței dintre valoarea taxei calculată conform noilor prevederi și cuantumul taxei plătite ca taxă specială de primă înmatriculare sau ca taxă de poluare este nerelevantă în cauză, întrucât demonstrându-se încălcarea art. 110 TFUE, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei astfel achitată; contrar opiniei recurentei, prevederile cuprinse în Legea nr. 9/2012 sunt inaplicabile în speță, de vreme ce taxa a cărei restituire se solicită a fost percepută sub imperiul O.U.G. nr. 50/2008; de altfel, procedura administrativă reglementată de Legea nr. 9/2012 nu permite restituirea taxei, ci stabilirea unei noi taxe în condițiile actualei reglementări și, eventual, restituirea diferenței; chiar acceptând că în prezent s-ar fi înlăturat din legislația națională elementele de discriminare indirectă reținute de CJUE în cauzele anterior citate, astfel cum a susținut recurenta, se observă că prezentul litigiu pune în discuție prelevarea unei taxe în temeiul unei legislații incompatibile cu dreptul european și, în consecință, autoritatea nu se poate opune judecății invocând culpa contribuabilului în neurmarea unei proceduri administrative prealabile.
Într-adevăr, Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul constituționalității art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008 în sensul că aceste dispoziții nu retroactivează, însă se observă că raționamentul instanței constituționale a privit exclusiv modalitatea de calcul al taxei, prin diminuarea cuantumului, acceptându-se constituționalitatea reglementării procedurii, administrative, de restituire a sumei plătite în plus de contribuabil față de cuantumul datorat conform reglementării în vigoare la data sesizării instanței, nicidecum nu s-a constatat caracterul imperativ al derulării acestei proceduri administrative, astfel cum a pretins recurenta și cu atât mai puțin al conformității dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 în forma în vigoare la data prelevării taxei.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate, văzând și dispozițiile art. 312 alin.1 C.p.civ., instanța observând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, va respinge recursul ca nefondat.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate în recurs de către intimatul reclamant constând în onorariu apărător de 2000 lei, Curtea va avea în vedere criteriile prevăzute de art.274 alin.3 C. proc. civ, text care îi permite să reducă aceste cheltuieli, având în vedere valoarea pricinii, precum și munca prestată de avocat în recurs, în condițiile în care, în principiu, sunt reluate argumentele expuse în fața primei instanțe.
În consecință, recurenta pârâtă va fi obligată la cheltuieli de judecată parțiale în recurs constând în onorariu avocat, către intimat, în temeiul art.274 alin.1 și 3 C. proc. civ, în cuantum de 1000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr.1080/CA/18.04.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. M. I. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Obligă recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată - onorariu avocat către intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată azi 04.04.2013 în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR M. I. Ș. E. P. R. C.
GREFIER
F. C.
Red.MI - 08 .05.2013
Thred.FC- 08.05.2013, 2 ex
Primă instanță:Tribunalul T.
Judecător: M. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 865/2013.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 4646/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
